Dr. Iacob Coman, Theo-Doxa-Logia. Semnificația teologico-doxologică a imnelor religioase în marile religii ale lumii din perspectivă creștină, Ed. Episteimon, București, 1999, 435 p.

*

Autorul e pastor adventist și decan al Facultății de Teologie Penticostală din București…și aceasta e teza sa doctorală în teologie ortodoxă…scrisă sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Ioan Ică sn.

*

Prefața cărții e scrisă de fiul îndrumătorului, de Arhidiac. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr, p. 13-14.

Și prefațatorul spune despre autor că practică „o teologie nepolemică și post-confesională” cu deschidere spre Ortodoxie, p. 13. Da, autorul are o perspectivă echilibrată…dar nu putem să spunem că e nepolemic și, cu atât mai mult, că nu privește lucrurile din perspectiva lui, a teologiei adventiste/ tot la fel nu pot să fiu de acord cu prefațatorul atunci când spune că autorul e congenial „cu spiritul Bisericii Răsăritene” în domeniul triadologiei, p. 14/

*

Autorul își începe Introducerea cu un citat din Părintele Stăniloae: „Nu pot ști de mine, dacă nu știu de tine și de un al treilea”, p. 15. Din Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, p. 17/ în p. 23 îl citează pe Sfântul Ioan din Kronstadt, cu Liturghia: Cerul pe pământsacrul la Kant și Otto, p. 26/

Omenia nu poate fi confundată cu educația și nici cu umanismul”, p. 27/ „imnologia sacră…este o manifestare în Dumnezeu”, p. 43/

Autorul gândește Revelația ca pe o realitate în cadrul posedării omului de către Dumnezeu pentru a-Și face cunoscută voia Sa, p. 49 și nu în termenii conlucrării Sfântului cu Dumnezeu. Citatul e acesta: „Atunci când vorbim de Revelație…Dumnezeu îl posedă pe om făcându-și prin aceasta cunoscută voia Lui”, p. 49. În sensul că Dumnezeu îl folosește la modul instrumental pe Sfântul căruia El i Se revelează.

sunt citați Popescu, Ică sn., Vintilescu, Braniște, Semen, Crainic…și Sfântul Vasile cel Mare/ „decretul lui Constantin”, p. 53. Al Sfântului Constantin cel Mare, pe care E. White, inițiatoarea adventismului, îl considera cel mai „negru” personaj al istoriei creștine…pentru că „a schimbat” sâmbăta cu duminica. Adică „a călcat” sabatul…

vorbește despre „energiile necreate” ale lui Dumnezeu care străbat întreaga creație, p. 63/

Sunt citați în mod excesiv teologi ortodocși…autorul însă nearătând, din propria sa confesiune, teologi care să susțină aceste gânduri teologice. Adică el a mimat o afiliere la gândirea ortodoxă…sau ideile teologice exprimate de teologii ortodocși au similitudini anume cu teologia adventistă?

Introducerea la imnuri mi se pare exagerat de mare. Nici la p. 73 nu s-a terminat introducerea…deși autorul ne-a promis o dezbatere asupra conținutului lor.

a început cu imnologia politeistă, p. 84/ Enuma Eliș, p. 86 sq./ teologia ebraică despre Dumnezeu, p. 97 sq./ îl citează pe Emil Bartoș, baptist, coleg la facultate, cu teza sa pe Stăniloae…și vorbesc amândoi despre energiile necreate…când nici adventiștii și nici baptiștii nu cred în ele, p. 101/

„teologia imnică ebraică este categorică în ceea ce privește suveranitatea lui Dumnezeu”, p. 107/ imnologia ebraică ne oferă „imaginea unică și suverană a lui Dumnezeu”, p. 111/ Mesia, p. 113 sq./ e dezamăgitor faptul că autorul se folosește de interpreți ortodocși pentru cultul nostru…și nu face o exegeză personală la diverse imne ortodoxe/

„dogma Sfintei Euharistii”, p. 142/ despre dogmele ortodoxe, p. 176 sq. …fără ca adventismul să creadă în dogme/

Și autorul s-a referit adesea la realitatea liturgică…fără să spună: asta e ortodoxă și nu adventistă, baptistă sau romano-catolică! Adică a vorbit despre unele imne ortodoxe, s-a referit la cultul ortodox…fără să sublinieze că e vorba despre Ortodoxie…și fără să se raporteze la ele din punct de vedere teologic adventist. Asta e lipsă de onestitate teologică și scriitoricească…pentru că îi lași pe cititori să creadă că tu împărtășești lucruri pe care…de fapt, nu le ai în biserica ta.

Care e relevanța capitolului despre dogme…într-o teză doctorală despre imnologie, dacă nu comentezi imnele din punct de vedere dogmatic?

„N-am dori ca să lăsăm impresia că suntem lipsiți de coerență”, p. 201. Dimpotrivă, mi se pare foarte laxă expunerea și incoerentă. Citările mă țin pe loc…și mă învârte în gândirea teologică ortodoxă…dar nu aflu nimic despre ce crede autorul. Pentru că nu înțeleg, ajungând la jumătatea cărții, care e scopul autorului? Ce vrea să ne spună, dacă nu tratează lucrurile distinct ci amalgamează Ortodoxia peste tot…dar adventismul nu se vede nicăieri?

Eu aș fi vrut teologie adventistă. Și aș fi vrut exegeză pe cultul ortodox…și pe cultul adventist. Să ia fragmentele și să scoată din ele teologia. Și dacă tot a vorbit despre dogme…să vadă cât de dogmatic e cultul ortodox și cât e cel adventist.

Ca ortodox…sunt frustrat să îl văd pe un adventist dându-se de „ortodox”…eu știind că acest lucru nu se poate petrece. Autorul nu și-a spus adevărata gândire aici…sau nu a fost lăsat să și-o spună. De aceea valoarea tezei e nulă.

Se pare că nu a înțeles sinonimia dintre har și energie: „cheia de boltă în această lucrare a harului mântuitor, exercitată prin energiile necreate”, p. 227. Pentru că harul = energiile necreate/ și o citează pentru prima dată în teza sa pe Ellen G. White…și anume în p. 230-231…cu un text fără nicio relevanță: „Ceasuri întregi a stăruit în rugăciune către Dumnezeu”. Oare dacă ar fi făcut teza la adventiști…ar mai fi citat vreun ortodox? Sau care ar fi fost ponderea de citări între ortodocși și adventiști?

doxologia e soteriologică, p. 271/ o a doua citare din H. White, mai consistentă, la p. 289-290, după care n. 418 e cu Schmemann, n. 419 cu Lossky, apoi Evdokimov, Răducă, Zizioulas etc. Adică numai ortodocși…și niciun adventist. Cum să faci așa ceva?

„Slavofilic”  înseamnă „simpatie/ iubire pentru slavi”…dar a fost folosit în p. 293 în contextul următor: „toată această manifestare are un caracter slavofilic [probabil e o eroare de redactare…și a vrut să spună salvific/ mântuitor] pentru că orice element al împărtășirii reflectă fie parțial fie întreg frumusețea Dumnezeului tri-unic ce a decis prin Jertfa Domnului Iisus Hristos să ne mântuiască”.

Formula englezească tri-unic vrea să spună că trei persoane dumnezeiești au în comun aceeași ființă. Dacă o prefixezi cu încă un Dumnezeu, adică „Dumnezeu tri-unic” ajungi la o repetiție neavenită: „Dumnezeu Dumnezeu treimic”. Pentru că unic = Dumnezeu iar tri = Treime de persoane.

Însă se pare că nu a fost o redactare greșită…ci autorul chiar folosește greșit termenul…Pentru că în p. 297 avem: „Această unire divino-umană realizată de Hristos, implică în mod necesar o unitate slavofilică [salvifică/mântuitoare n.n.] ce va confirma prin manifestare plinătatea Duhului Sfânt”.

În p. 318 îl citează, pentru prima dată la modul viguros, pe John R. W. Stott, care a fost anglican, și despre care spune că are „o operă monumentală” și anume cartea: „Crucea lui Cristos”.

Parusia Domnului…și ascendența „explozivă” a Bisericii către Tatăl, p. 320-321.

Cum sună: n. 496 e dedicată Ellenei White, fără „sfântă” și următoarele două sunt dedicate Sfântului Simeon Noul Teolog? Ca și cum mâine, un musulman, ar cita dogma Sfintei Treimi, laudativ, într-un articol despre Dumnezeu în Coran iar un hindus ar vorbi despre energiile necreate ale Dumnezeului treimic. Pericolul? De a relativiza teologia ortodoxă…dacă o citează laudativ orice eterodox…fără să spună ce acceptă și ce nu acceptă din ea.

„omul locuit de Hristos”, p. 345 și nu „omul în care locuiește Hristos” sau „omul care locuiește mereu, în el însuși, cu Hristos”. Adică acțiunea doar a lui Hristos în cel credincios și nu o conștientizare și o comuniune a celui credincios cu Hristos în propria sa persoană/ din nou „explozivă”: „unitatea în Hristos este o unitate explozivă, o reacție în lanț care ne schimbă”, p. 360. Care e înțelesul specializat al lui explozivă din acest fragment și din cel de la p. 321? Se referă explozivitatea la convertire, ca punct radical, de cotitură, în viața unui creștin?

Și la Concluzii: „elementul slavofilic”, p. 416. Înțelege prin slavofiliciubitor de slavă sau doxologic?

Din predicile și cursurile video ale pastorului Iacob Coman, existente la nivel online, am înțeles mai multă teologie adventistă…decât am înțeles din teza sa doctorală…care e o pastișă ortodoxă de la un cap la altul.

Nu vream să știu, repet, de la dumnealui ce-a spus Stăniloae despre Taine, Biserică, Treime…ci ce crede el despre toate acestea. Și dacă mi-ar fi analizat cântările lor de la cină sau de la botez sau de la ce mai au pe acolo…ar fi fost mult mai onest…și mai interesant pentru mine…care caut alteritatea asumată…și nu imitarea neasumată.

*

Autor: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș.

Did you like this? Share it: