Note la „Codul canoanelor Bisericilor orientale”

Leave a comment

*** Codul canoanelor Bisericilor Orientale, pro manuscripto, text paralel latin-român, trad. și editare de Pr. Drd. Iuliu Vasile Muntean, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, 777 p.

*

Însă în loc să aflu din cartea cât o cărămidă care sunt, pentru Biserica Romano-Catolică, Bisericile Orientale Catolice, le-am găsit online. Aici. Adică tot ceea ce catolicii au putut să fărâmițeze și să atragă la „unirea” cu ei din Bisericile Ortodoxe sau din altele eterodoxe.

Fapt pentru care acest „cod canonic”, adoptat de papa Ioan Paul al II-lea la 1 octombrie 1991, se adresează tuturor acestor „biserici” în parte:

Lista Bisericilor Catolice Orientale:

„De rit alexandrin:

De Rit Antiohian(sau vest-sirian):

  • Maronite Church (patriarhie): Liban, Cipru, Iordania, Israel, Palestina, Egipt, Siria, Argentina, Brazilia, SUA, Australia, Canada, Mexic
  • Syrian Catholic Church (patriarhie): Liban, Irak, Iordania, Kuwait, Palestina, Egipt, Sudan, Siria, Turcia, SUA, Canada, Venezuela
  • Syro-Malankara Catholic Church (arhiepiscopie majoră): India, SUA

De Rit Catolic Armean:

  • Biserica Armeano-Catolică (patriarhie): Liban, Iran, Irak, Egipt, Siria, Turcia, Palestina, Ucraina, Franta, Grecia, America Latina, SUA, Canada, Europa de Est

De Rit Est-Sirian(sau Chaldeean):

De rit bizantin (sau constantinopolitan), cunoscute ca „biserici greco-catolice”:

*

Însă din conținutul „codului canonic” de față rezultă faptul că Biserica lui Hristos „subzistă în Biserica catolică cârmuită de urmașul lui Petru și de Episcopii în comuniune cu el”, p. 9.

Ce dialog mai poate avea catolicismul cu Ortodoxia…dacă Biserica Romano-Catolică se consideră „singura Biserică a lui Hristos”? Am citat „canonul 7” din acest „cod canonic”.

Din can. (can. = canon) 28. 2 aflăm numai că e vorba de biserici care „își au originea în tradițiile Alexandrină, Antiohiană, Armeană, Caldeeană și Constantinopolitană”, p. 17, dar fără toate aceste denumiri ale lor, așa cum am găsit în Wikipedia.

Din can. 43, p. 25, aflăm cine se consideră papa de la Roma în „codul canonic romano-catolic”:

„Episcopul Bisericii din Roma, în care dăinuie sarcina dată de Domnul doar lui Petru, primul dintre Apostoli, care trebuie transmisă succesorilor săi, este capul Colegiului Episcopilor, Vicarul lui Hristos și Păstorul Bisericii universale aici pe pământ; de aceea el, în virtutea sarcinii sale, are puterea ordinară supremă, deplină, nemijlocită și universală în Biserică, [putere] pe care o poate exercita întotdeauna în mod liber”.

Am citat întregul „canon”…din care rezultă că papa e „dumnezeul pământean al bisericii romano-catolice”.

*

Însă câte neadevăruri cuprinde „canonul 43”?

1. Că doar în el „dăinuie” harisma preoției;

2. că doar Sfântul Petru a primit-o…și nu toți Sfinții Apostoli;

3. că Sfântul Petru a fost deasupra celorlalți Sfinți Apostoli;

4. că preoția totală e numai în membrii succesiunii papale;

5. că e vicarul lui Hristos;

6. că e păstorul Bisericii universale;

7. că are putere decizională absolută și

8. că se vede deasupra Bisericii.

Un „canon” plin de falsuri teologice și istorice strigătoare la cer.

*

Din can. 44. 1 rezultă că poate fi ales papă și cineva care nu e episcop. Însă înainte de a deveni papă trebuie hirotonit episcop, p. 25.

Iar din can. 44. 2 aflăm că papa poate „să renunțe la funcția sa” iar renunțarea sa „nu trebuie aprobată de nimeni”, p. 25.

Dar dacă vrea să revină…după ce a renunțat…mai poate?

Din can. 91, p. 49, rezultă că „patriarhul” unei biserici orientale unită cu Roma „trebuie să fie pomenit la Divina Liturghie și în laudele divine, după Pontiful Roman, de către toți Episcopii și de către toți clericii, după prescrierile cărților liturgice”.

*

Însă mă interesează cel mai mult capitolul referitor la Taine, care începe la p. 361.

Despre botez, de la p. 365.

În can. 675. 1 se spune că la botez folosesc apă naturală și că botează în numele Sfintei Treimi, p. 365.

În caz de necesitate, cf. can. 677. 2, „botezul poate fi administrat în mod licit de către diacon sau, când acesta este absent sau împiedicat [să o facă], [de] un alt cleric, ori un membru al unui institut de viață consacrată sau oricare alt credincios creștin; tatăl sau mama” copilului, p. 365-367.

Cf. can. 680,  „fătul avortiv”, adică copilul născut printr-un avort spontan, „dacă este viu și aceasta este posibil, va fi botezat”, p. 367.

Cf. can. 681. 2, copilul găsit de către cineva abandonat, dacă nu se știe dacă a fost botezat…se va boteza, p. 367.

Cf. can. 681. 3, cei care sunt „lipsiți de uzul rațiunii” (alienații mintali sau cu tot felul de degenerări la nivelul creierului) vor fi botezați, p. 367.

Nașul la botez, can. 684. 1, p. 369/ și e interesant faptul că patriarhul unei astfel de biserici unite cu Roma „sfințește” „sfântul mir” și nu papa, cf. can. 693, p. 373/ și în can. 695. 1 se stipulează faptul că „ungerea cu sfântul mir trebuie să fie administrată împreună cu botezul”, p. 373, deși romano-catolicii nu le administrează împreună.

Can. 697 spune că „Divina Euharistie va fi administrată credinciosului creștin cât mai repede, după botez și ungerea cu sfântul mir”, p. 375. Se poate înțelege de aici faptul…că nu e neapărat să fie administrată în aceeași zi cu botezul și mirungerea.

În can. 698, primul care se ocupă de euharistie, se spune că preotul, la liturghie, „acționează în persoana lui Hristos asupra ofrandei Bisericii”, p. 375. Adică e un fel de hristos, care repetă cuvintele de instituire…și darurile „devin” Hristos.

*

Și iată, din nou, cum nu poate exista „con-celebrare” a romano-catolicilor sau a greco-catolicilor de la noi…cu ortodocșii: „Sacerdoților catolici le este interzisă concelebrarea Divinei Liturghii împreună cu sacerdoți sau miniștri necatolici”, can. 702, p. 377.

Adică atunci când ÎPS Nicolae Corneanu „s-a împărtășit” cu greco-catolicii…nu a fost o eroare numai din perspectivă ortodoxă ci și din perspectivă greco-catolică…Pentru că ierarhii greco-catolici, potrivit „canonului 702”, nu aveau voie „să concelebreze” și, implicit, „să se împărtășească” împreună cu un ierarh ortodox.

*

spovedanie mai înainte de împărtășire, cf. can. 718, p. 383/ doar preotul spovedește, cf. can. 722, p. 385/ Cf. can. 726. 1 și 2, pentru un păcat grav, facultatea de a spovedi îi poate fi retrasă preotului, el nemaiputând spovedi niciunde pe fața pământului, p. 387/

în can. 733. 1 se spune ce e „sigiliul sacramental” = păstrarea secretului spovedaniei de către preot, p. 391/ can. 740 spune că „ungerea bolnavilor”, adică corelativul Sfântului Maslu al nostru, poate fi primit și de „credincioșii creștini, grav bolnavi, care și-au pierdut simțurile sau uzul rațiunii”, p. 393.

numai episcopul „hirotonește”, can. 744, p. 395/ poate fi „hirotonit” „numai  bărbatul botezat”, can. 754, p. 399/ can. 759. 1: diacon la 23 de ani și preot la 24 de ani, p. 401/ can. 800. 1 spune că bărbatul se poate căsători la 16 ani și femeia la 14 ani, p. 423/

în can. 813, p. 427 este interzisă căsătoria între un catolic și un necatolic dacă nu are „permisiunea prealabilă a autorității competente”, adică a episcopului/ can. 1386. 3 vorbește despre oprirea dreptului de a sluji al unui preot, p. 685/

*

Codexul canonic de față are „1546 de canoane”, p. 759.

tagged with , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *