Partea întâi
***
trupul lui Hristos cel înviat este izvor de viață dumnezeiască, p. 76/ „În Biserică există bazele sobornicității”, p. 77/ relația dintre episcop și comunitate, p. 78-79/

*

Cap. II. Sfânta Treime, comuniune mai presus de fire, ca bază a conlucrării dintre preoția specială și preoția universală, p. 83 sq.

autorul apreciază definiția lui Homiakov: Biserica este „viața lui Dumnezeu în oameni”, p. 83/ „la Cincizecime găsim originea ca putere a tuturor Tainelor și în Taine găsim cel mai evident pe Duhul Sfânt în Biserică, așa că, mai ales pe baza Sfintelor Taine, putem susține că Biserica este templu al Duhului Sfânt”, p. 85/ teologia îndumnezeirii, conchide autorul, are la baza ei liberul arbitru și harul Sfântului Duh, p. 87/

faptele bune, născându-se din ontologia noastră restaurată, „au un profund caracter ontologic și soteriologic”, p. 88/ și subliniază lucrul foarte important…și anume acela că în Ortodoxie persoana Sfântului Duh nu se confundă cu harul necreat pe care ea îl dăruie, p. 88/ „Conform Sfintei Scripturi, Hristos devine o persoană istorică numai în Duhul (Matei 1, 18-20; Luca 1, 35), ceea ce înseamnă că fundamentele Hristologiei sunt puse pnevmatologic”, p. 90/

„Duhul Sfânt nu intervine a posteriori în structura Hristologiei ca un ajutor care învinge distanța dintre existența obiectivă a lui Hristos și a noastră”, p. 91/ Cincizecimea este „un act de putere [dumnezeiască] dar și un act revelațional”, p. 92/ „singura prezență a lui Hristos în lume este cea în compania Sfântului Duh”, p. 92/ eclesiologia e înrădăcinată în același timp în hristologie și pnevmatologie, p. 92/

„Duhul este acela care [îl] deschide pe om lui Hristos ca să prindă chip sau formă în el”, p. 94/ prezența sufletului în tot trupul e ca prezența lui Dumnezeu în toți membrii Bisericii, p. 101/ „Esența raporturilor dintre preoția universală și cea sacramentală o constituie ascultarea în iubire, care este de origine divină și care se află dincolo de dihotomia libertății și a autorității, fiindcă ea vine din perfecțiunea vieții în Hristos și în Duhul Sfânt”, p. 104/

*

Cap. III. Rolul preoției universale în Biserică, p. 105 sq.

fundamentare scripturală bogată/ „orice mirean este preot prin existența lui, căci întreaga sa viață este un șir întreg de jertfe, iar cel mai mare dar pe care îl face lui Dumnezeu este viața sa însăși”, p. 114/ „vocația misionară”, p. 115/ capacitățile creatoare ale omului, p. 116/ „temeiul antropologic al responsabilității”, p. 116/ În Biserică toți suntem răspunzători pentru fiecare în parte, p. 118 dar și pentru viața și mântuirea întregii umanități și a creației/

mântuirea gândită individualist e „o periculoasă degenerare”, p. 119, a soteriologiei/ prin Sfintele Taine „se exercită puterea sfințitoare a Bisericii”, p. 127/ Da, e adevărat, „didascalii  au apărut ca dar, nu ca funcție” în Biserică, p. 134. Și întotdeauna va fi la fel, când Dumnezeu va dărui unor oameni harisme dumnezeiești pentru întărirea Bisericii și pentru misiune/ desăvârșirea e un țel al tuturor creștinilor, p. 153/

*

Cap. IV. Preoția universală în societate, p. 163 sq.

mirenii sunt în același timp Biserică și lume, p. 164/ „prezența laicului în lume este o epicleză continuă”, p. 169/„Liturghia este școala și laboratorul unde se pregătește misiunea” Bisericii, p. 173/ „rătăcirea de la adevăr a devenit în ultimul timp o rană deosebit de dureroasă pe trupul Bisericii”, p. 178/ mărturia eclesială a mirenilor, p. 192/

„În Biserica Ortodoxă materia este socotită un vehicul al harului de la Dumnezeu la credincios”, p. 213/

*

Concluzii, p. 221-231/ distincția între dumnezeieștile harisme și Sfânta Preoție, p. 223/

*

O carte bine structurată și concentrată. Fără derapaje teologice mari și întristătoare.

Raportările la Sfinți Părinți și la teologi sunt peste tot…numai că nu prezintă o mergere la surse și lucru pe text.

De asemenea, autorul nu a făcut nicio raportare la textele liturgice în teza sa…sau la textele dogmelor și ale canoanelor Bisericii.

Did you like this? Share it: