Istoria începe de oriunde o privești [30]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a.

***

În Liturghierul greco-catolic, ediția Roma-Blaj 1996[1], apare forma „Spirit”[2]  în loc de „Duh”[3] în sintagma Sfântul Duh iar papa e pomenit la proscomidie sub forma: „Preafericitul Părintele nostru Papa (cutare)”[4]. După ce e pomenit papa e pomenit și mitropolitul și arhiepiscopul greco-catolic[5].

La Liturghia Sfântului Ioan, strana nu spune: Doamne, miluiește! la ectenia mare ci: Doamne, îndură-te![6]. Îmbină, la ectenia mică, cererea Născătoarei cu Pe noi înșine și unul pe altul[7]…ca în Liturghierul grecesc.

„Și spiritului tău” în loc de: „Și duhului tău”[8]. Spun „catolică”[9], în ectenia catehumenilor, acolo unde ortodocșii români folosesc: „sobornicească”.

„Cerbice”[10] în loc de „grumaji”, „conștiință”[11] în loc de „cuget”, „plăceri”[12]  în loc de „desfătări”, „mărire”[13] în loc de „slavă”, „nesângeroasă”[14] în loc de „fără de sânge”, „prețios” în loc de „scump”[15], „te împărțești” [16] în loc de „Te  împarți”.

„De la Domnul să cerem”[17] în ectenia cererilor.

„Tărie”[18] în loc de „vârtute”, „atotținătorul”[19], în Crez, în loc de „Atotțiitorul”, „Isus”[20] în loc de „Iisus”.

În această ediție Crezul este fără Filioque[21].

„Dar”[22] în loc de „har”…și apare acest semn (+) când preotul trebuie să binecuvinteze darurile[23].

Epicleza e la locul ei[24].

„Celor ce se vor cumineca”[25] în loc de „celor care se vor împărtăși”. „Repauzați”[26] în loc de adormiți, „Doamna noastră”[27] în loc de „stăpâna[28] noastră” și e pomenit peste tot „Regele nostru”[29] deși România nu mai e condusă de regalitate de câteva decenii…

„Unirea credinței”[30], „cu cei de pe ape împreună plutește”[31], s-au adăugat încă două rugăciuni înainte de împărtășire[32],  „cuminecu-mă eu”[33], Proroci cu dublet de o la primul[34]…și în apolis nu-i avem pomeniți pe Sfinții zilei[35].

*

În anul 1722, ieromonahul Silvestru și monahul Nicodim, monahi ruși, au trecut prin Moldova spre Constantinopol și Ierusalim[36] și au scris aproape două pagini despre drumul lor prin Moldova.

Autorii volumului de față au tradus textul după textul rus reeditat de Ghenadie Enăceanu în rev. Biserica Ortodoxă Română, nr. XII (1883), p. 782-784[37].

Drumul până la Soroca era „primejdios din cauza haidamacilor”[38]. Cine erau haidamacii? Hoți la drumul mare!

De aceea au tocmit/ plătit patru călăreți care i-au păzit de la Nemirov până la Soroca. Adică 12 mile[39].

De la Soroca au ajuns la Iași, „capitala Moldovei, cale de 15 mile. Acest drum spre Iași este foarte frumos, deoarece sunt dealuri destul de mari, câmpii vesele și pe alocuri de amândouă părțile drumului se află păduri; numai câmpia este fără apă, aceasta lipsind cu desăvârșire”[40].

Au intrat la domnul Țării[41], Mihai Racoviță (1716-1725)[42], au spus unde se duc…și au primit 5 lei și un căruțaș cu un cal, care i-a dus până la Galați cale de 20 de mile[43].

Însă monahii ruși dau detalii despre Mănăstirile și Bisericile din Iași. Spun că Iașiul avea 7 Mănăstiri și 50 de Biserici parohiale la începutul secolului al XVIII-lea[44].

Mănăstirea Golia[45] era închinată Muntelui Athos, alături de Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi[46].  Mănăstirea Barnovschi[47] era închinată Ierusalimului.

Celelalte 4 Mănăstiri erau Sfântul Sava cel Sfințit, Galata, Cetățuia și Mănăstirea macedoneană a Sfântului Ioan Gură de Aur în care au poposit cei doi monahi călători[48].

De la Iași au plecat spre Roman. Și despre drumul spre Roman spun că „pe acel drum se vinde mult vin; de-a lungul drumului, în câmp, sunt multe puțuri de apă și multe biserici pustii”[49].

Apele românești pe care le-au cunoscut: Nistru[50], Prut, Siret, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna[51].

La Galați au așteptat o săptămână îmbarcarea spre Constantinopol[52].

Știau și faptul că Dunărea se varsă în Marea Neagră[53].

La 8 iunie 1722 au plecat cu o corabie, pe Dunăre, până la Isaccea. De aici la Tulcea…și au văzut, în depărtare, orașul Ismail. Și au călătorit pe Dunăre 5 zile până au ajuns în mare. Vama, la Galați, la îmbarcarea în corabie, a fost de 6 taleri[54].

---