Prezența Sfinților Îngeri și a demonilor în viața noastră [1]

În Rugăciunile dimineții[1], Satana e amintit pentru prima dată în rugăciunea Tatăl nostru, ca „cel rău”[2], de care Tatăl nostru cel ceresc trebuie să ne izbăvească[3]. Răutatea lui ne atinge și pe noi.

În primul tropar vorbim despre o „cântare îngerească” și o rostim („Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule”), cerând miluirea noastră pentru rugăciunile Îngerilor Săi[4].

În mod evident, aici ne referim la Sfinții Îngeri și nu la demoni, deși și demonii sunt…îngeri.

Însă prin expresia „Îngerii Tăi” se exprimă comuniunea lui Dumnezeu cu Sfinții Îngeri, care Îi slujesc Lui întru toate.

În a doua rugăciune, noi cerem ca Domnul să primească „glasul rugăciunii” noastre, așa cum îl primește și pe „al sfintelor și înțelegătoarelor” Sale „Puteri”[5]. Prin Puteri referindu-se ori, exclusiv, la ceata Puterilor cerești ori la toți Sfinții Îngeri.

O cerere mare, grea, copleșitoare. Care ne dă să înțelegem distanța dintre rugăciunea noastră și cea a Sfinților Îngeri.

Dar de aici aflăm că Domnul primește rugăciunea Sfinților Îngeri și acest lucru ne încurajează și pe noi să ne rugăm, pentru ca să fim auziți de către Domnul.

În prima rugăciune a Sfântului Macarie cel Mare, Satana e „cel viclean”. Și de el Domnul trebuie să ne izbăvească[6].

E viclean…și ne întinde curse.

În a treia, a aceluiași, ne rugăm ca Iubitorul de oameni Dumnezeu să ne izbăvească „de sporirea diavolească”[7]. De sporirea demonilor în viața noastră. De influența lor nefastă în viața noastră.

Adică demonii nu doar există, sunt răi, vicleni și „nu au treabă cu noi”…ci ei se apropie de noi, ne ispitesc, vor să aibă stăpânire asupra noastră și să ne ducă spre rele din ce în ce mai mari.

De aceea ei nu stau departe de noi…ci aproape. Mai mult: colaborează cu noi la patimile noastre…sau, mai degrabă, noi cu ei.

În a 4-a rugăciune a Sfântului Macarie cel Mare se vorbește despre ispită (pentru prima dată) și ea e pusă în relație cu „răutatea pizmașului”[8]. Și Satana este invidiosul/ pizmașul/ vrăjmașul care ne ispitește și în timpul nopții.

El, pizmașul spiritual, nu se odihnește…pe când noi vrem să ne odihnim.

În a cincia rugăciune se vorbește despre faptul că Prea Curata Treime primește cântare de la Puterile cerești[9].

În a 6-a rugăciune a dimineții, a Sfântului Vasile cel Mare, Domnul Atotțiitorul e numit și „Dumnezeul Puterilor”[10]. Al Puterilor cerești.

Și tot aici, Împărăția lui Dumnezeu e locul „unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te laudă și nespusa dulceață [dumnezeiască] a celor ce văd pururea frumusețea cea nespusă a slavei Tale”[11].

Căci Puterile cerești și Sfinții sunt lăudătorii continui ai Preasfintei Treimi.

A 9-a rugăciune e „către Sfântul Înger, păzitorul vieții” noastre[12]. Și el e Sfânt Înger și al lui Hristos. Și cădem și ne rugăm lui, păzitorului nostru cel sfânt, pentru că el ne este dat de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului și a trupului nostru[13].

Și prin păzire înțelegem ferirea noastră de către el de tot felul de boli, necazuri, accidente, ispite. El se implică activ și continuu în viața noastră pentru că e păzitorul nostru cel sfânt primit de la Dumnezeu. E dăruit nouă de la Sfântul Botez.

Și aici, Botezul, e văzut ca intrare a noastră în Biserică și ca moment de mare sfințenie în viața noastră. Tocmai de aceea Îngerul trebuie să păzească noua noastră viață în Hristos.

Sfântul Înger păzitor nu apare cu un nume în rugăciune. Dar apare ca unul care a intrat în viața noastră odată cu Sfântul Botez.

Despre demoni nu se spune că sunt în noi…ci că ne ispitesc în chip și fel. Că se întretaie adesea cu persoana noastră. De aceea sunt răi, vicleni, pizmași în relația lor în forță cu noi.

Prin păcatele noastre mâniem preacurata lumină a Sfântului Înger păzitor și îl izgonim de la noi prin fapte de rușine[14].

Și astfel aflăm, pentru prima dată în rugăciunile dimineții, că Sfinții Îngeri sunt plini de slava lui Dumnezeu și că ei se apropie de noi și ne ajută nouă numai în măsura în care avem o viață sfântă.

Și păcatele sunt asumate de noi pe măsură ce sunt enumerate. Și prin ele, prin păcatele fără rațiune, am ajuns mai rău decât „dobitoacele cele necuvântătoare”[15].

Păcatele noastre îl îndepărtează de la noi pe Îngerul lui Hristos. Însă ne rugăm lui ca să se milostivească de noi și să ne fie „întrajutor și sprijinitor” împotriva „pizmașului…cel rău”, adică a Satanei[16].

Și prin sfintele rugăciuni ale Îngerului nostru păzitor nădăjduim că vom ajunge părtași ai Împărăției lui Dumnezeu împreună cu toți Sfinții Săi[17].

Maica lui Dumnezeu, în axion, este „mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii”[18] indicându-se prin aceasta alte două cete îngerești.