Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 2 octombrie, 2012

În pelerinaj la Mănăstirea Prislop

Imagini de la Mănăstirea Prislop și de la Peștera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop, din data de 27 septembrie 2012. De Gloria Sârbu. Date despre Mănăstire aici.

prislop 054 prislop 095

prislop 098 prislop 099

prislop 103 prislop 110

prislop 114 prislop 117

prislop 119 prislop 122

prislop 123 prislop 125

prislop 129 prislop 131

prislop 135 prislop 136

prislop 138 prislop 139

prislop 147 prislop 149

prislop 150 prislop 152

prislop 153 prislop 155 prislop 156

prislop 157 prislop 158 prislop 159

prislop 160 prislop 164

prislop 168prislop 170

prislop 171prislop 172prislop 173

prislop 178prislop 179


prislop 180 prislop 181

prislop 184 prislop 187

prislop 188 prislop 193

prislop 195 prislop 197

prislop 199 prislop 200

prislop 202 prislop 204

prislop 206 prislop 207

prislop 209 prislop 210

prislop 211 prislop 212

prislop 216 prislop 217

Prezența Sfinților Îngeri și a demonilor în viața noastră [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 2)

*

Prima și a doua parte.

*

În Miezonoptica din sâmbete, vrăjmașii[1] Domnului apar în Ps. 65 dar și în Ps. 67[2].

Tot ei sunt și „păcătoșii”[3]. Cei care păcătuiesc continuu prin răutatea lor și îi învață și pe oameni la păcate.

Și apar ca vrăjmași și în Ps. 68[4]. Căci ei sunt cei care „mă prigonesc pe nedrept”[5] și mă urăsc[6].

Și cum m-ar urî cineva…dacă nu m-ar cunoaște?  Dacă nu m-ar vedea tot timpul? Semn că demonii văd faptele mele, dorința mea de a mă îndrepta și pentru asta mă urăsc. Mă urăsc pentru că vreau alte lucruri decât vor ei.

Cântarea îngerească reapare în ultimele trei tropare ale slujbei[7].

Iar Sfântul Eustratie Îl slăvește pe Domnul pentru că nu l-a dat „în mâinile vrăjmașilor” săi[8]. Vrăjmașii fiind demonii. Iar mâinile lor nu înseamnă o antropomorfizare a lor ci arată faptul că ei acționează energic, la modul negativ, în viața noastră.

Tot aici, Satana e „potrivnicul” nostru, cel ce stă împotriva binelui nostru, a sfințirii noastre și el are „sfat viclean”[9]. Ispitele sunt sfătuirile lui cele viclene. Ne minte…pentru ca să murim prin păcatele pe care vrea să le facem.

Și rugăciunea Sfântului Eustratie e prima rugăciune din Ceaslov care vorbește despre clipa morții…despre ieșirea sufletului nostru din trup.

Iar în acea clipă, Sfântul nu vrea să fie întâmpinat de Satana și nici să fie tras în întunericul lui. Nu vrea să vadă sufletul lui „întunecatul chip al viclenilor diavoli” ci ca sufletul său, ieșit din trup, să fie luat de Îngerii Lui cei străluciți și luminați, adică plini de slava Preasfintei Treimi[10].

Aflăm pentru prima dată din Ceaslov că demonii au un chip întunecat, adică o ființă fără lumina lui Dumnezeu în ea.

După moartea personală se vorbește despre Judecata particulară. Și Sfântul Eustratie vrea ca sufletul său să fie ridicat, cu puterea Sa, la dumnezeiasca judecată a Domnului…și când Îl va judeca…să nu fie „apucat” de „mâna stăpânitorului lumii acesteia”[11], adică de Satana.

Cu alte cuvinte: Doamne, nu mă da pe mâna Satanei, ci iartă-mă după mare mila Ta!

Căci unde duce păcatul? La faptul ca după Judecata Domnului, fiind găsiți netrebnici, să fim dați pe mâna Satanei și acesta să ne „arunce” „în adâncul Iadului”[12].

Pentru prima dată auzim noțiunea de Iad și nu ni se explică nimic despre ea…dar înțelegem că e o pedeapsă înfricoșătoare…dacă ne facem veșnicia…în Iad.

*

La Miezonoptica din duminici, Heruvimii „se înfricoșează și se cutremură” de Dumnezeu Cuvântul și Puterile cerești Îl slăvesc[13]. Despre slăvirea Treimii de către Puterile cerești vorbește și al 4-lea tropar treimic[14].

În al 5-lea tropar, Preasfânta Treime este „Domnească începătorie peste Heruvimi și Dumnezeiască Stăpânire fără de asemănare peste Serafimi”[15]. Că Puterile cerești, cu alte cuvinte, sunt sub conducerea Dumnezeului treimic.

De Hristos Dumnezeu „se înfricoșează și se cutremură Heruvimii și-L slăvesc Oștile îngerești”[16]. Pentru că intimitatea Puterilor cerești cu Dumnezeul treimic e plină de o iubire evlavioasă, de o cutremurare sfântă, iubitoare de Dumnezeu.

În rugăciunea „lui Marcu Monahul”[17], Îngerii sunt incluși în sintagma „făptura…cea mai presus de lume”[18]. Mai presus de lumea de aici, a noastră.

Ei sunt creați de Dumnezeu și nu sunt veșnici, pentru că, aidoma oamenilor, Îngerii au fost aduși „dintru neființă”[19]. Adică au fost creați…ei neexistând înainte de crearea lor de către Dumnezeu.

Iar Satana e numit aici: „începătorul răutății și pizmătărețul și pierzătorul” nostru, care râde de noi[20].

Și aflăm astfel că răul nu e veșnic ci el a fost inventat de către Satana, că el îi invidiază pe cei care sunt plini de har în fața lui Dumnezeu și, în al treilea rând, că el caută să ne piardă pe toți, să ne arunce pe toți în păcate, pentru ca să râdă apoi de noi.

Plăcere gratuită de răul altora…

Și autorul rugăciunii Îi spune Domnului că El știe „câtă pizmuire și vrajbă are [Satana] asupra noastră[21]. Pentru că Domnul Hristos cunoaște și ca om ispitirile demonilor și la câte rele îi îndeamnă demonii pe oameni.

*

În textul Utreniei, „vrăjmașii” Domnului apar în Ps. 20[22] dar și sub titulatura de „potrivnici”[23] în al 3-lea tropar.

Între „cei de sus”[24] sunt și Sfinții Îngeri. Iar în Ps. 3, demonii sunt „cei ce mă necăjesc” și care „se scoală asupra mea”[25]. „Miile de popoare”[26] care mă împresoară sunt demonii. Și tot ei sunt „cei ce mă vrăjmășesc în deșert[27], adică în mod nedrept și „păcătoșii”[28].

„Vrăjmași” sunt și în Ps. 37[29] cât și în Ps. 142[30]. Iar în Ps. 102 se vorbește despre cum toți Îngerii Lui sau Puterile Lui Îl binecuvintează pe El[31].

Prima dintre cântările treimice spune despre Puterile cerești că nu au trup, că nu sunt materiale și că au o minte „înțelegătoare și fără materie[32], fără întipăriri terestre.

Și vrem, prin primirea strălucirii  slavei Sale, „ca Heruvimii să strigăm către unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeul nostru”[33].

Iar aici se pune pentru prima dată în relație explicită viața mistică a ortodoxului, primirea strălucirii cerești sau vederea slavei dumnezeiești, cu viața liturgică, în care Îl lăudăm pe El.

Și nu Îl putem lăuda pe El cu adevărat, în concluzie, decât dacă suntem plini de vederi și de simțiri și de înțelegeri dumnezeiești.

Căci slujbele Bisericii au nevoie să le înțelegem dinăuntru, din viața noastră de sfințenie, pentru ca să le slujim și duhovnicește, nu doar tipiconal.

Ei, Sfinții Îngeri, numiți aici „cei fără de trup”, ne ocrotesc pe noi[34]. Și vrem să strigăm ca Heruvimii, împreună cu toate Puterile cerești, către Dumnezeu[35].

În primul tropar de la glasul al 2-lea se vorbește despre viața ortodoxă ca despre o viață în care „urmăm” „Puterilor celor de sus”[36]. O cale ascendentă, duhovnicească, a îndumnezeirii, care nu se confundă cu viața relaxată, ușuratică.

Din nou despre Heruvimii care Îl slăvesc pe Dumnezeu[37].

În primul tropar de la glasul al 4-lea, Sfinții Îngeri sunt numiți „duhurile” și „slugile” lui Dumnezeu[38].

În al doilea se conexează doxologia angelică cu cea a oamenilor din Biserică: „Precum cetele Îngerilor acum în cer, așa și stările oamenilor pe pământ”[39].

În al doilea tropar de la glasul al 5-lea, Puterile cerești sunt numite Oștile lui Dumnezeu cele înțelegătoare[40]. Cele pline de rațiune luminată de har.

Primul tropar de la glasul al 6-lea vorbește despre frica Heruvimilor și înspăimântarea plină de cutremurare a Serafimilor în fața lui Dumnezeu[41].

În al doilea de la glasul al 6-lea, cei „cu guri fără de trup” slavoslovesc „fără tăcere”[42]. Fără încetare. Nu se opresc niciodată din doxologia lor.

Și tot de aici aflăm că „cei cu câte șase aripi cântă”[43] lui Dumnezeu.

În primul tropar de la glasul al 7-lea, Dumnezeu e „lăudat de Heruvimi cu putere preaînaltă și cu dumnezeiască slavă de Îngeri închinat”[44]. Și „dumnezeiasca slavă” de aici e doxologia lor și nu slava lui Dumnezeu. Dar ei Îl laudă pe Dumnezeu fiind plini de slava Lui.

Și în al 3-lea de la glasul al 7-lea îi găsim pe Serafimi înălțând întreită laudă sfântă lui Dumnezeu[45].

În primul tropar de la glasul al 8-lea suntem îndemnați „să urmăm” cetelor îngerești în viața și în doxologia lor[46].

Al doilea de la glasul al 8-lea vorbește despre Heruvimii care nu îndrăznesc să privească către Dumnezeu și care „zboară strigând cu înălțare în vers”[47].

Plini de dinamism. Deloc statici. Ascultători și plini de evlavie. Preasfinți în viața și strigarea lor către Dumnezeu.

Și în al 3-lea de la glasul al 8-lea credincioșii Bisericii sunt prezentați ca strigând către Domnul împreună cu Îngerii[48].

Despre „ocrotirile celor fără de trup”[49] și în luminândele glas 1-8.

În primul tropar de la luminândele de luni găsim enumerate, pentru prima dată în Ceaslov, cele 9 cete Îngerești așa cum ni le-a predat  Sfântul Dionisie Areopagitul în secolul I: „Arhangheli și Îngeri, Începătorii și Domnii, Puteri, Stăpânii și Scaune, Heruvimii cei cu ochi mulți și Serafimii cei cu câte șase aripi”[50].

Abia aici înțelegem cine sunt cei cu câte 6 aripi amintiți în pagina a 59-a a Ceaslovului: Serafimii.

Ne rugăm lor să ne izbăvească de nevoi și „de focul cel nestins” al Iadului[51]. Adică Iadul nu e trecător ci veșnic.

Dumnezeu luminează pământul prin Îngerii Săi[52]. Iar Prea Curata Stăpână, tot pentru prima dată în această carte, este numită „dulceața Îngerilor”[53]. Cea care umple de bucurie și de frumusețe dumnezeiască pe Sfinții Îngeri.

La a doua luminândă de miercuri, Sfânta Cruce e „slava Îngerilor și diavolilor rană[54].

Demonii, ca vrăjmași, și în a treia luminândă de sâmbătă[55] și întru „cele înalte”[56] sunt incluși și Sfinții Îngeri.

Îngerii și Puterile Lui[57] apar și în Laude iar în Doxologie apar „cei de sus”[58].


[1] *** Ceaslov, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea PFP Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II-a a ed. din 1973, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 34.

[2] Idem, p. 35.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 37.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 38.

[7] Idem, p. 39-40.

[8] Idem, p. 40.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 40-41.

[12] Idem, p. 41.

[13] Idem, p. 42.

[14] Idem, p. 43.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 44.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 47.

[23] Idem, p. 48.

[24] Idem, p. 49.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 50.

[30] Idem, p. 54.

[31] Idem, p. 53.

[32] Idem, p. 56.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem. Apare ideea și în Idem, p. 57.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 57.

[37] Idem, p. 58. Primul și ultimul tropar de pe pagină se referă la Heruvimi.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 59.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 60.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 61.

[49] Idem, p. 63-64.

[50] Idem, p. 65.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Idem, p. 66 și 68.

[55] Idem, p. 69.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem. Dar și în Idem, p. 70.

[58] Idem, p. 71.

Prezența Sfinților Îngeri și a demonilor în viața noastră [2]

La Miezonoptica din toate zilele, printre cei ce viclenesc[1], din Ps. 118, sunt și demonii. Tot ei sunt și „vrăjmașii mei”[2].

Crezul vorbește și despre creaturile „nevăzute” pe care le-a făcut Dumnezeu, adică despre Sfinții Îngeri, dintre care, unii au căzut și au devenit demoni.

În troparul „Iată, Mirele vine…” regăsim cântarea îngerească a dimineții: „Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule”[3].

„Potrivnicii” de la Și…acum… pot fi și demonii, pe lângă oamenii rău intenționați. Și ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu să risipească sfaturile celor potrivnici[4]. Să le strice planurile rele.

În prima rugăciune a Miezonopticii, Hristos Dumnezeu e prezentat ca „Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ” este „închinat și slăvit[5]. Și Sfinții Îngeri, împreună cu toți Sfinții din cer și de pe pământ, sunt cei care Îl laudă pe Domnul neîncetat.

Doxologia continuă a Sfinților Îngeri și a Sfinților, a întregii Biserici.

Și tot aici Îl rugăm pe Domnul să ne înconjoare cu Sfinții Săi Îngeri, ca prin mijlocirile lor către El să fim „păziți și povățuiți”[6] în toate zilele vieții noastre.

Iar de aici se observă faptul că Dumnezeieștii Îngeri sunt în favoarea noastră, pledează pentru noi, ne apără și ne povățuiesc/ ne îndrumă, pe măsură ce noi căutăm cu dinadinsul viața cu Dumnezeu. Pentru că ei sunt acolo unde este El prin harul Său și unde oamenii se unesc cu Îngerii pentru a-I sluji Domnului.

În rugăciunea Sfântului Efrem Sirul din Postul Mare, patimile sunt văzute în mod dinamic și anume din perspectiva celor care le produc, a demonilor.

Pentru că nu se vorbește despre patima trândăviei, a grijii de multe, a iubirii de stăpânie/ stăpânire și a grăirii în deșert ca despre niște habitudini/ obiceiuri rele ci despre „duhul trândăviei”[7] și celelalte.

Căci duhurile rele sunt cele cu care ne unim pentru a săvârși relele/ păcatele enumerate aici și multe altele.

De aceea, Sfântul Efrem vede patima în mișcare, ca pe o mișcare vie spre rău și nu ca pe o formă statică de boală. Adică tocmai așa cum e patima: o dorință continuă înspre rău, o căutare improprie dezastruoasă, o avere nefirească câștigată cu multe dureri.

Însă și virtuțile sunt duhuri[8], sunt realități ale vieții duhovnicești, pentru că sunt pline de slava lui Dumnezeu. Căci curăția, gândul smerit, răbdarea, dragostea și toate virtuțile dumnezeiești se fac cu Dumnezeu și sunt pline de slava Lui.

Și „vrăjmașii noștri”[9] apar și în al doilea tropar de umilință.


[1] *** Ceaslov, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea PFP Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II-a a ed. din 1973, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 22.

[2] Idem, p. 23.

[3] Idem, p. 25.

[4] Ibidem.

[5] Idem, p. 26.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 27.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 30.

Folclorul în concepția „tradiționaliștilor” [7]

Două poeme, din acest volum de Balade, sunt autodefiniri pe un ton arghezian – folosind umilința și limbajul democratizat ale lui Arghezi (pe filiera Hugo-Baudelaire, ca principii poetice, și a lui Villon-Rimbaud, ca…experiență existențială și poetică) și, în același timp, apelează la ritmul și unele motive liricii folclorice: Basm și, respectiv, Cântec 14:

Măi, ce Făt-Frumos blestemat am fost eu!

N-am răpus nici un zmeu,
n-am tăiat nici un cap de balaur…
În fața mea s-au închis toți codrii de aur.

Palatele de mărgăritare
s-au ferecat cu drugi și zăvoare.
Fântânile, cu adâncul zăcut,
mi-au dat mormoloci de băut.
Stelele mi-au întins aguridă,
Grădinile, viermi și omidă… etc.

(Basm)

Ars de cer și anafteme,
Mergi pe sub furtuni de steme.

Pasul tău cum calcă rar
pare candelă, fânar. /…/

Dar la mâinile-amândouă
ai cătușe reci de rouă,
și la gât, bătut în ghint
cu cinci litre de argint,
duci cinci litre mari de vis
și-o oca de paradis…

Hoț, tâlhar de campanule,
vechi geambaș de libelule.
Treci bolborosind cuvinte
de amnar și mărgărinte,
aiurând și pierde-vară,
furând melci și tămâioară…

Hei, bătu-te-ar sfinții toți,
derbedeu de-azur și hoț,
răzvrătit golan răzleț,
scris în aur pădureț!…

Mânca-te-ar zodia, zmeul,
șerpii groși cât curcubeul!…
Unde mergi călcând zănatic
pe cobuz de-argint sălbatec,
hoțoman
prin măghiran,
slugărind pe la străin
pentru cântece și crini?

– Merg ca să mă bag argat
la un dor de matostat.
Nu la grajd, nici în ogradă,
ci la gleznă de zăpadă…

– Și simbrie ce i-ai cere?

– Ochii mari de giuvaere,
dinții cu mărgăritare,
sânii albi cu mărțișoare…

Între timp, în 1941, apăruseră și Cântecele țigănești ale lui Miron Radu Paraschivescu

Radu Gyr nu va insista însă nici asupra autodefinirilor și nici în acest tipar poetic care idealizează sau alegorizează experiența damnatului sau a lotrului.

Și pentru că tot suntem în zona „artelor poetice”, Gyr este autorul unui poem, în descendența lui Macedonski și în corespondență cu Doinaș, care glosează pe tema vânătorii idealului.

Poemul, intitulat Balada păsării măiestre, este destul de lung, așa încât vom reproduce numai o parte din el:

Printre luciri de cornuri și junghiere,
vâna și el cu prințul în păduri.
Gorunii-aveau suspine verzi pe guri
și apele pe buze giuvaere.

Er-ntr-a patra zi de vânătoare…
Istețe slugi stârneau vânaturi noi
și cerbii-ngenuncheau pe frunze moi
și vulturii se prăvăleau din soare.

Un „tânăr curtean” zărește „o pasăre-minune” și este captivat de frumusețea ei:

Safire și mărgeane și rubine
se răzvrăteau și se-mpăcau în ea,
vrând izbucnirea flăcării să-i dea
și liniștea sfințeniei senine. /…/

În pitulări topea văpăi domoale,
ca să țâșnească iar din ascunziș,
cu fulgere ciudate din frunziș
și mai ciudate stingeri de metale.

Nu reușește, însă, a o vâna:

Din ieri în azi, din zori în amurgire
și din amiezi în nopți cu licurici,
călca pe timp, fugea pe clipe mici,
ca pe spărturi și cioburi de potire.

Și, deodată, pasărea zglobie
pe nicio creangă n-a mai tresărit
nici rumene frânturi de răsărit,
nici verzi crâmpeie dulci de veșnicie.

O pierde din vedere: „se-napoia ursuz și fără pradă, / ca năclăit de fiere și oțet, / și după el venea pădurea-ncet / cu capu-n piept, pe drumuri de baladă”.

Alergând după ea, se îndepărtase tot mai mult de prințul său și de ceata vânătorilor și se rătăcise, ajungând în păduri necunoscute:

Gândea că i-a lăsat la o frântură,
la un crâmpei sau așchie de ceas,
și-acum pădure-ntreagă-avea alt glas
și vântul alte cântece pe gură. /…/

Oftând, ieșea din veacuri pădurețe,
din codrul ce-ngropase-adânc sub chei
și pasărea cu aripi de scântei
și prințul cu alei de tinerețe.

Iar după el, fugindu-i sub călcâie,
sau fluturându-i zdreanța uneori,
vântul venea cu sânul plin de flori,
punând pe toate smirnă și tămâie.

Precum eroul basmului Tinerețe fără bătrânețe…, tânărul se întoarce după lungă vreme în cetatea sa de odinioară, dar găsește aici alte generații de oameni.

Aceștia nu sunt interesați de poveștile lui: „El le vorbea de tainice păduri / și de năluci cu aripi de rubine”.

Mai întâi îl ascultă copii, apoi nici ei…și toată lumea îl gonește ca pe un nebun. Este alungat afară din cetate „într-un amurg ce-și desfoia păunii”:

Porni apoi în zdreanța lui amară,
cu pașii frânți, cu umerii subțiri,
spre zarea aromind a trandafiri
și-a fagure de miere și de ceară.

Domol și șchiopătând prin toți scaieții,
mergea să moară-n marile păduri
unde-și lăsase torba cu frânturi
și straiele și chipul tinereții.

Luna-aromea a cimbru și-a țintaur,
suia din râpi, cădea din nou în văi
și soarele venea să bea văpăi
din ape, ca un roșu cerb de aur. /…/

Dar nu-i păsa de-avea să-și mai găsească
pădurile aievea sau deloc.
Pe umăr îi sta pasărea de foc,
mai mare parcă, mai împărătească.

El surâdea și șchiopăta-nainte…
Și stelele ieșind din scorburi mari,
l-mpresurau cu zumzet de bondari
și luna-i gâlgâia peste veșminte.

Iar după el, fugindu-i sub călcâie,
sau fluturându-i zdreanța uneori,
vântul venea cu sânul plin de flori,
punând pe toate smirnă și tămâie.

Poemul vorbește în mod alegoric despre uitarea și nepăsarea de sine în alergarea după împlinirea spirituală, întruchipată de pasărea măiastră.

Mulți termeni poetici, în versurile pe care le-am reprodus mai sus, fac trimitere la sfințenie, fără însă ca poetul să ofere detalii specifice sau trimiteri clare la viața ascetică ori la nebunia pentru Hristos.

Sugestiile în acest sens sunt însă numeroase…

Demitologizare ortodoxă?

E dezamăgitoare poziționarea Părintelui Profesor Ioan I. Ică jr. vizavi de Sfântul Dionisie Areopagitul (care mâine, 3 octombrie 2012, e pomenit de către întreaga Biserică ca Sfânt Ierarh al secolului I) în De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, unde îl scoate pe Sfântul Dionisie „trăitor în secol. al VI-lea”.

M-aș fi așteptat la mulți teologi, care nu au prea multe contacte cu sursele patristice, să susțină această inepție, această infamă desconsiderare a Tradiției Bisericii dar nu la dumnealui.

Să înțelegem prin asta că a devenit un teolog care demitizează tradiția patristică a Bisericii?

După Sfântul Isaac Sirul, pe care l-a scos „nestorian” (în Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, partea a II-a recent descoperită, Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 21)  și pe Sfântul Dionisie, pe care l-a exilat din secolul 1 al Bisericii, cine mai urmează?

Pentru că observ o aplecare tot mai mare a Părintelui Profesor spre opiniile teologice deconstructiviste ale teologilor catolici și protestanți și mai puțin spre organicitatea mărturiilor Tradiției.

Căci, ca ortodocși, cum ne-am putea închipui „un pseudo-Dionisie” recenzat de Sfântul Maxim în Ambigua, când Sfântul Maxim Mărturisitorul a considerat că sunt doar doi mari grei ai teologiei înaintea lui: Sfântul Dionisie Areopagitul și Sfântul Grigorie Teologul?

Cum de Sfântul Dionisie nu au fost negat de Sfântul Ioan Damaschin, de Sfântul Simeon Noul Teolog, de Sfântul Marcu al Efesului, de Sfântul Grigorie Palama, de Sfântul Nicodim Aghioritul și, la fel, nici Sfântul Isaac Sirul, dar îi putem nega pe acești coloși ai Ortodoxiei în secolul al XXI-lea?

Ce e în neregulă cu noi?

Cine mai urmează?

Cum de nu mai putem fi coerenți interior cu Tradiția noastră, ci devenim pas cu pas tributarii unor falsuri grosolane?

Cu alte cuvinte, cum de nu mai e un fapt de o gravitate maximă, un adevărat scandal, negarea vieții și a operei unui Sfânt în Ortodoxie, mai ales când negarea acelui Sfânt înseamnă negarea fundamentelor teologice ale Bisericii?

Și sunt cu atât mai dezamăgitoare anumite poziționări teologice ale Părintelui Profesor Ică jr. cu cât munca sa de traducere și cunoașterea sa teologică sunt foarte vaste, copleșitoare.

Eu m-am îmbogățit foarte mult din traducerile sale atente, acrivice. Le-am urmărit în tandem cu originalele și am observat că Părintele Profesor e  literalist, traduce fără multe acomodări „relaxate”.

Însă îngrijorarea mea crește pe măsură ce observ la Sfinția sa o continuă umbrire a unor mari Sfinți ai Bisericii, paradoxal, pe măsură ce îi pune în lumină pe alții.

În concluzie: e un lucru bun „să îi demitologizăm” pe Sfinți? Și dacă îi considerăm „eretici” sau „mincinoși” nu trebuie să facem ceva ca să-i excludem din…cultul Bisericii? Adică nu acesta e pasul al doilea: întâi îi negi, apoi îi ștergi din cărți?

Ce ne recomandă Părintele Profesor mai departe în privința Sfinților Dionisie și Isaac? Dacă i-am dovedit „falși” nu trebuie să luăm „măsuri” împotriva lor?

Poți să lăcrimezi la tot pasul

  • Menologion 3. 0: un program ortodox gratuit în limba engleză, care ne oferă Icoana Sfinților zilei, troparele și condacele lor, Apostolul, Sfânta Evanghelie și Sinaxarul zilei.
  • Lacrimile sunt semne ale normalității. Ale sufletului care se pocăiește. Care își vede păcatele…
  • Meltem textil: dacă aveți nevoie de pilote, perne, cuverturi de pat. O firmă românească din orașul Mizil, jud. Prahova. Prețuri accesibile.
  • Diferența dintre sinceritate și cameleonism e pacea inimii. Niciun șarlatan nu o poate imita pentru că e darul inimii curățite, pline de cuviință și evlavie.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén