Prezența Sfinților Îngeri și a demonilor în viața noastră [3]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 2)

*

Prima și a doua parte.

*

În Miezonoptica din sâmbete, vrăjmașii[1] Domnului apar în Ps. 65 dar și în Ps. 67[2].

Tot ei sunt și „păcătoșii”[3]. Cei care păcătuiesc continuu prin răutatea lor și îi învață și pe oameni la păcate.

Și apar ca vrăjmași și în Ps. 68[4]. Căci ei sunt cei care „mă prigonesc pe nedrept”[5] și mă urăsc[6].

Și cum m-ar urî cineva…dacă nu m-ar cunoaște?  Dacă nu m-ar vedea tot timpul? Semn că demonii văd faptele mele, dorința mea de a mă îndrepta și pentru asta mă urăsc. Mă urăsc pentru că vreau alte lucruri decât vor ei.

Cântarea îngerească reapare în ultimele trei tropare ale slujbei[7].

Iar Sfântul Eustratie Îl slăvește pe Domnul pentru că nu l-a dat „în mâinile vrăjmașilor” săi[8]. Vrăjmașii fiind demonii. Iar mâinile lor nu înseamnă o antropomorfizare a lor ci arată faptul că ei acționează energic, la modul negativ, în viața noastră.

Tot aici, Satana e „potrivnicul” nostru, cel ce stă împotriva binelui nostru, a sfințirii noastre și el are „sfat viclean”[9]. Ispitele sunt sfătuirile lui cele viclene. Ne minte…pentru ca să murim prin păcatele pe care vrea să le facem.

Și rugăciunea Sfântului Eustratie e prima rugăciune din Ceaslov care vorbește despre clipa morții…despre ieșirea sufletului nostru din trup.

Iar în acea clipă, Sfântul nu vrea să fie întâmpinat de Satana și nici să fie tras în întunericul lui. Nu vrea să vadă sufletul lui „întunecatul chip al viclenilor diavoli” ci ca sufletul său, ieșit din trup, să fie luat de Îngerii Lui cei străluciți și luminați, adică plini de slava Preasfintei Treimi[10].

Aflăm pentru prima dată din Ceaslov că demonii au un chip întunecat, adică o ființă fără lumina lui Dumnezeu în ea.

După moartea personală se vorbește despre Judecata particulară. Și Sfântul Eustratie vrea ca sufletul său să fie ridicat, cu puterea Sa, la dumnezeiasca judecată a Domnului…și când Îl va judeca…să nu fie „apucat” de „mâna stăpânitorului lumii acesteia”[11], adică de Satana.

Cu alte cuvinte: Doamne, nu mă da pe mâna Satanei, ci iartă-mă după mare mila Ta!

Căci unde duce păcatul? La faptul ca după Judecata Domnului, fiind găsiți netrebnici, să fim dați pe mâna Satanei și acesta să ne „arunce” „în adâncul Iadului”[12].

Pentru prima dată auzim noțiunea de Iad și nu ni se explică nimic despre ea…dar înțelegem că e o pedeapsă înfricoșătoare…dacă ne facem veșnicia…în Iad.

*

La Miezonoptica din duminici, Heruvimii „se înfricoșează și se cutremură” de Dumnezeu Cuvântul și Puterile cerești Îl slăvesc[13]. Despre slăvirea Treimii de către Puterile cerești vorbește și al 4-lea tropar treimic[14].

În al 5-lea tropar, Preasfânta Treime este „Domnească începătorie peste Heruvimi și Dumnezeiască Stăpânire fără de asemănare peste Serafimi”[15]. Că Puterile cerești, cu alte cuvinte, sunt sub conducerea Dumnezeului treimic.

De Hristos Dumnezeu „se înfricoșează și se cutremură Heruvimii și-L slăvesc Oștile îngerești”[16]. Pentru că intimitatea Puterilor cerești cu Dumnezeul treimic e plină de o iubire evlavioasă, de o cutremurare sfântă, iubitoare de Dumnezeu.

În rugăciunea „lui Marcu Monahul”[17], Îngerii sunt incluși în sintagma „făptura…cea mai presus de lume”[18]. Mai presus de lumea de aici, a noastră.

Ei sunt creați de Dumnezeu și nu sunt veșnici, pentru că, aidoma oamenilor, Îngerii au fost aduși „dintru neființă”[19]. Adică au fost creați…ei neexistând înainte de crearea lor de către Dumnezeu.

Iar Satana e numit aici: „începătorul răutății și pizmătărețul și pierzătorul” nostru, care râde de noi[20].

Și aflăm astfel că răul nu e veșnic ci el a fost inventat de către Satana, că el îi invidiază pe cei care sunt plini de har în fața lui Dumnezeu și, în al treilea rând, că el caută să ne piardă pe toți, să ne arunce pe toți în păcate, pentru ca să râdă apoi de noi.

Plăcere gratuită de răul altora…

Și autorul rugăciunii Îi spune Domnului că El știe „câtă pizmuire și vrajbă are [Satana] asupra noastră[21]. Pentru că Domnul Hristos cunoaște și ca om ispitirile demonilor și la câte rele îi îndeamnă demonii pe oameni.

*

În textul Utreniei, „vrăjmașii” Domnului apar în Ps. 20[22] dar și sub titulatura de „potrivnici”[23] în al 3-lea tropar.

Între „cei de sus”[24] sunt și Sfinții Îngeri. Iar în Ps. 3, demonii sunt „cei ce mă necăjesc” și care „se scoală asupra mea”[25]. „Miile de popoare”[26] care mă împresoară sunt demonii. Și tot ei sunt „cei ce mă vrăjmășesc în deșert[27], adică în mod nedrept și „păcătoșii”[28].

„Vrăjmași” sunt și în Ps. 37[29] cât și în Ps. 142[30]. Iar în Ps. 102 se vorbește despre cum toți Îngerii Lui sau Puterile Lui Îl binecuvintează pe El[31].

Prima dintre cântările treimice spune despre Puterile cerești că nu au trup, că nu sunt materiale și că au o minte „înțelegătoare și fără materie[32], fără întipăriri terestre.

Și vrem, prin primirea strălucirii  slavei Sale, „ca Heruvimii să strigăm către unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeul nostru”[33].

Iar aici se pune pentru prima dată în relație explicită viața mistică a ortodoxului, primirea strălucirii cerești sau vederea slavei dumnezeiești, cu viața liturgică, în care Îl lăudăm pe El.

Și nu Îl putem lăuda pe El cu adevărat, în concluzie, decât dacă suntem plini de vederi și de simțiri și de înțelegeri dumnezeiești.

Căci slujbele Bisericii au nevoie să le înțelegem dinăuntru, din viața noastră de sfințenie, pentru ca să le slujim și duhovnicește, nu doar tipiconal.

Ei, Sfinții Îngeri, numiți aici „cei fără de trup”, ne ocrotesc pe noi[34]. Și vrem să strigăm ca Heruvimii, împreună cu toate Puterile cerești, către Dumnezeu[35].

În primul tropar de la glasul al 2-lea se vorbește despre viața ortodoxă ca despre o viață în care „urmăm” „Puterilor celor de sus”[36]. O cale ascendentă, duhovnicească, a îndumnezeirii, care nu se confundă cu viața relaxată, ușuratică.

Din nou despre Heruvimii care Îl slăvesc pe Dumnezeu[37].

În primul tropar de la glasul al 4-lea, Sfinții Îngeri sunt numiți „duhurile” și „slugile” lui Dumnezeu[38].

În al doilea se conexează doxologia angelică cu cea a oamenilor din Biserică: „Precum cetele Îngerilor acum în cer, așa și stările oamenilor pe pământ”[39].

În al doilea tropar de la glasul al 5-lea, Puterile cerești sunt numite Oștile lui Dumnezeu cele înțelegătoare[40]. Cele pline de rațiune luminată de har.

Primul tropar de la glasul al 6-lea vorbește despre frica Heruvimilor și înspăimântarea plină de cutremurare a Serafimilor în fața lui Dumnezeu[41].

În al doilea de la glasul al 6-lea, cei „cu guri fără de trup” slavoslovesc „fără tăcere”[42]. Fără încetare. Nu se opresc niciodată din doxologia lor.

Și tot de aici aflăm că „cei cu câte șase aripi cântă”[43] lui Dumnezeu.

În primul tropar de la glasul al 7-lea, Dumnezeu e „lăudat de Heruvimi cu putere preaînaltă și cu dumnezeiască slavă de Îngeri închinat”[44]. Și „dumnezeiasca slavă” de aici e doxologia lor și nu slava lui Dumnezeu. Dar ei Îl laudă pe Dumnezeu fiind plini de slava Lui.

Și în al 3-lea de la glasul al 7-lea îi găsim pe Serafimi înălțând întreită laudă sfântă lui Dumnezeu[45].

În primul tropar de la glasul al 8-lea suntem îndemnați „să urmăm” cetelor îngerești în viața și în doxologia lor[46].

Al doilea de la glasul al 8-lea vorbește despre Heruvimii care nu îndrăznesc să privească către Dumnezeu și care „zboară strigând cu înălțare în vers”[47].

Plini de dinamism. Deloc statici. Ascultători și plini de evlavie. Preasfinți în viața și strigarea lor către Dumnezeu.

Și în al 3-lea de la glasul al 8-lea credincioșii Bisericii sunt prezentați ca strigând către Domnul împreună cu Îngerii[48].

Despre „ocrotirile celor fără de trup”[49] și în luminândele glas 1-8.

În primul tropar de la luminândele de luni găsim enumerate, pentru prima dată în Ceaslov, cele 9 cete Îngerești așa cum ni le-a predat  Sfântul Dionisie Areopagitul în secolul I: „Arhangheli și Îngeri, Începătorii și Domnii, Puteri, Stăpânii și Scaune, Heruvimii cei cu ochi mulți și Serafimii cei cu câte șase aripi”[50].

Abia aici înțelegem cine sunt cei cu câte 6 aripi amintiți în pagina a 59-a a Ceaslovului: Serafimii.

Ne rugăm lor să ne izbăvească de nevoi și „de focul cel nestins” al Iadului[51]. Adică Iadul nu e trecător ci veșnic.

Dumnezeu luminează pământul prin Îngerii Săi[52]. Iar Prea Curata Stăpână, tot pentru prima dată în această carte, este numită „dulceața Îngerilor”[53]. Cea care umple de bucurie și de frumusețe dumnezeiască pe Sfinții Îngeri.

La a doua luminândă de miercuri, Sfânta Cruce e „slava Îngerilor și diavolilor rană[54].

Demonii, ca vrăjmași, și în a treia luminândă de sâmbătă[55] și întru „cele înalte”[56] sunt incluși și Sfinții Îngeri.

Îngerii și Puterile Lui[57] apar și în Laude iar în Doxologie apar „cei de sus”[58].


[1] *** Ceaslov, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea PFP Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II-a a ed. din 1973, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 34.

[2] Idem, p. 35.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 37.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 38.

[7] Idem, p. 39-40.

[8] Idem, p. 40.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 40-41.

[12] Idem, p. 41.

[13] Idem, p. 42.

[14] Idem, p. 43.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 44.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 47.

[23] Idem, p. 48.

[24] Idem, p. 49.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 50.

[30] Idem, p. 54.

[31] Idem, p. 53.

[32] Idem, p. 56.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem. Apare ideea și în Idem, p. 57.

[35] Ibidem.

[36] Idem, p. 57.

[37] Idem, p. 58. Primul și ultimul tropar de pe pagină se referă la Heruvimi.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 59.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 60.

[45] Ibidem.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 61.

[49] Idem, p. 63-64.

[50] Idem, p. 65.

[51] Ibidem.

[52] Ibidem.

[53] Ibidem.

[54] Idem, p. 66 și 68.

[55] Idem, p. 69.

[56] Ibidem.

[57] Ibidem. Dar și în Idem, p. 70.

[58] Idem, p. 71.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *