Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 3 octombrie, 2012

Prezența Sfinților Îngeri și a demonilor în viața noastră [4]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă

(vol. 2)

*

Primaa doua și a 3-a parte.

*

***

La Ceasul întâi găsim că Maica lui Dumnezeu este „mai sfântă decât Sfinții Îngeri”[1]. Însă vrăjmașii Domnului Îl hulesc pe El și se luptă cu noi[2].

*

La Mijloceasul întâi, în Ps. 91, demonii sunt „vrăjmașii mei” și ființe viclene[3]. Și în al doilea tropar apar demonii ca vrăjmași[4]. Iar Sfântul Vasile cel Mare (în a doua rugăciune a sa) se roagă: „izbăvește-ne pe noi de toate săgețile ce zboară ziua și de puterile cele protivnice/ potrivnice[5].

Însă săgețile sunt atacurile demonilor asupra noastră…și demonii sunt numiți aici puteri potrivnice lui Dumnezeu și nouă și întregii creații.

Dar prin faptul că săgețile zboară ziua…dar și noaptea…se arată continua determinare a demonilor spre a ne face rău.

De aceea suntem în război continuu cu demonii…și nu suntem sub asediul lor doar…din când în când.

Tot aici Sfinții Îngeri sunt Puteri cerești și slujitori fără de trup ai lui Dumnezeu[6].

*

În slujba Ceasului al treilea, vrăjmașii apar în Ps. 16[7]. Tot aici, demonii sunt comparați cu leul și cu puiul de leu[8]. Demonii sunt vrăjmași și în Ps. 24[9].

*

La Mijloceasul al treilea, tot ca vrăjmași, demonii apar în Ps. 29[10]. În Ps. 31 ei sunt „cei ce m-au înconjurat[11], cei care mă ispitesc din toate părțile.

În al doilea tropar, demonii sunt prezentați ca având „neputincioase îndrăzniri”[12] în fața Sfinților Mucenici. Căci nu aveau curajul să se apropie de ei.

Ei se apropie cu îndrăzneală față de oamenii păcătoși dar nu și față de Sfinți, care le cunosc, le știu, le simt, le văd prezența…

*

În Ceasul al șaselea, demonii sunt „străinii” care s-au ridicat împotriva mea și vrăjmașii mei. În Ps. 53[13].

În Ps. 54 se vorbește despre „vrăjmașul” și „păcătosul”[14] iar în Ps. 90 se vorbește despre „cursa vânătorilor”[15], adică despre ispita celor care ne vânează, pentru că demonii sunt vânătorii noștri, cei care ne hăituiesc continuu.

Iar „frica de noapte”, „săgeata ce zboară ziua”, „lucrul ce umblă în întuneric” și „molima ce bântuie întru amiază”[16] sunt referiri duhovnicești la prezența și acțiunea demonilor în viața noastră.

Căci ei ne înspăimântă noaptea, ei ne ispitesc ziua, ei umblă în întuneric sau ne umplu de patimi la amiază.

Dar tot aici apar și Îngerii Domnului, care ne păzesc în toate căile noastre, în celebrul verset pe care Satana l-a întors împotriva Domnului[17].

În ultimul tropar din p. 95, Domnul S-a suit pe Cruce pentru ca să izbăvească „din robia vrăjmașului”[18] pe cei pe care i-a zidit. De aceea, Răstignirea Domnului este momentul în care Satana a fost deposedat de stăpânirea lui asupra oamenilor.

În troparul Născătoarei apare Arhanghelul Gavriil, prezentat ca „mai-marele voievod al celor fără de trup”[19]. De unde aflăm că cetele îngerești au și ele conducători.

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare începe cu sintagma: „Dumnezeule și Doamne al Puterilor”[20]. Cu adresă la Tatăl. Și vorbind despre Răstignirea Domnului spune că Tatăl a biruit întru Fiul  „stăpâniile și puterile întunericului”. Adică și demonii au o ierarhie a lor.

Tot aici demonii sunt „vrăjmașii nevăzuți” „care caută să ne facă rău[21].

Ei intenționează mereu să ne facă rău. Ne doresc răul…și ne ajută să îl împlinim…fără însă să ne oblige să îl împlinim. De aceea păcatul e, cu totul, al nostru…chiar dacă ei ni l-au prezentat, ne-au îndemnat spre el și ne-au ajutat să îl facem.

*

La Mijloceasul al șaselea vrăjmașii apar în Ps. 55[22] iar în Ps. 69 ei sunt „cei ce caută sufletul meu”[23]. Caută momentul ca să mă facă să păcătuiesc

*

La Obedniță , în Ps. 102, apar „Îngerii Lui”, care sunt „puternici la virtute”[24]. Sunt plini de sfințenie. Dar și „Puterile Lui” sau „slugile Lui” care fac voia Lui[25].

Într-un tropar apare sintagma „ceata cerească” iar în altul: „ceata Sfinților Îngeri și a Arhanghelilor, cu toate cereștile Puteri”[26].

Și cine va urmări cărțile de cult ortodoxe va observa că nu apar, pentru Sfinții Îngeri, alte nume de ierarhie decât cele consacrate de Sfântul Dionisie Areopagitul în Despre Ierarhia cerească și numele a câtorva Arhangheli. Însă în alte religii sunt mult mai multe numele fanteziste de îngeri și de demoni.

*

Condacul de luni, al Sfinților Îngeri, e o rugăciune către mai marii voievozi ai lui Dumnezeu, care sunt slujitorii Săi, căpetenii ale Îngerilor și povățuitori ai oamenilor. Lor ne rugăm să ceară de la Dumnezeu „ce este de folos [pentru noi]…și mare milă[27].

*

La Ceasul al nouălea, demonii sunt, în Ps. 85, „călcătorii de lege” și „adunarea celor tari” care „au căutat sufletul meu”[28]. Dar și „cei ce mă urăsc”[29].

În rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare  se spune că noi trebuie să fim scoși de Domnul Hristos „din  mâna potrivnicului”[30].

*

În Mijloceasul al nouălea, Ps. 137 vorbește despre faptul că Îi vom cânta Domnului „înaintea Îngerilor”[31]. Iar demonul apare sub cuvântul „păcătosul” în Ps. 139[32].

*

Vecernia începe cu Domnul care îi face pe Îngerii Săi „duhuri” și pe slugile Sale „pară de foc”[33]. Ei sunt duhuri, sunt ființe spirituale. Dar aici vrea să se spună că Dumnezeu îi umple de dragoste, de întraripare dumnezeiască în așa fel pe Sfinții Îngeri încât sunt într-un continuu extaz spre El.

Iar balaurul care se joacă în mare[34], într-o înțelegere duhovnicească, este Satana.

Demonii sunt „cei ce mă prigonesc”[35]. Iar din rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare aflăm că Domnul ne ocrotește prin Sfinții Săi Îngeri și ne mântuiește „de toată primejdia [și] de tot vicleșugul celui potrivnic”[36].


[1] *** Ceaslov, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea PFP Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ed. a II-a a ed. din 1973, Ed. IBMBOR, București, 1993, p. 78.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 81.

[4] Idem, p. 82.

[5] Idem, p. 83.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 84-85.

[8] Idem, p. 85.

[9] Idem, p. 85-86.

[10] Idem, p. 88.

[11] Idem, p. 89.

[12] Idem, p. 90.

[13] Idem, p. 92.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 94.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 95.

[19] Idem, p. 96.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 97.

[22] Idem, p. 98.

[23] Idem, p. 99.

[24] Idem, p. 102.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 105.

[27] Idem, p. 107.

[28] Idem, p. 121.

[29] Ibidem.

[30] Idem, p. 123-124.

[31] Idem, p. 125.

[32] Idem, p. 126.

[33] Idem, p. 128.

[34] Idem, p. 129.

[35] Idem, p. 131.

[36] Idem, p. 138.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [1]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Dosoftei

Versificarea Psaltirii în literatura română, pe care a realizat-o Dosoftei – tipărind-o la Uniev în 1673 – ar fi rămas un moment de mare importanță culturală, dar cu o minimă relevanță pentru literatură, dacă autorul ei, Sfântul Dosoftei, nu s-ar fi dovedit un talent literar și poetic covârșitor.

Dovadă stau și transpunerea contemporană a lui Ioan Viski, care este net inferioară poeziei dosofteiene, cât și versificările ulterioare, ale lui Teodor Corbea[1] și Ioan Prale, care nu depășesc virtuozitatea poetică a pionierului Dosoftei.

Dacă îl așezăm pe Dosoftei alături chiar și de contemporanul său, Miron Costin, autorul poemului Viiața lumii – comparație care se susține cu atât mai mult cu cât modelul fundamental pentru amândoi este Psaltirea –, în mod evident opera lui Dosoftei îl depășește atât prin vastitatea ei, cât și prin reușita poetică.

Poezia în limba română începe astfel sub auspicii faste. Nu printr-o operă minoră, ci printr-o realizare majoră, lucrare ce presupune creație întru limbă, fundamentarea unei viziuni poetice și un efort tehnic (o trudă, cum o numește autorul) de construire a prozodiei, demne de toată stima.

Adăstăm asupra poetului Dosoftei…în așteptarea primei ediții din Viața și petrecerea Svinților, despre care Al. Andriescu spune că îl depășește pe Varlaam în ceea ce privește arta narativă și că Neculce îi este tributar în realizarea portretului[2]. Am văzut, cu altă ocazie, că nici Budai-Deleanu nu a rămas indiferent

Pentru literatura română, Psaltirea în versuri este echivalentul Divinei Comedii din literatura italiană. Și nu afirm aceasta doar pentru a crea similitudini favorabile nouă sau pentru a marja encomiastic întru lauda poetului român. Poate că vom reveni asupra acestei comparații, pentru că altceva vreau să evidențiez…

Dosoftei este întru toate un bizantin. Însă cărturarii noștri din secolul XVII nu sunt indiferenți față de evoluția culturii și artelor, a literelor în Europa.

Nu cu multă vreme în urmă, totuși, un român, Filotei, inova în materie de imnografie bizantină, compunând pripealele (sec. XIV-XV).

Miron Costin își expune modelele în predoslovia poemului său[3] în mod echilibrat, amintindu-i atât pe scriitorii clasici, Homer și Vergiliu, cât și pe Sfinții imnografi ai tradiției poetice bizantine: Ioan Damaschin, Cosma (fratele lui), Teofan, Mitrofan și Andrei Criteanul.

Fără îndoială că Dosoftei, care a tradus Istoriile lui Herodot în limba română, avea la cunoștință atât modelele pe care i le oferea antichitatea greco-latină, cât și cele (destul de numeroase, dar puțin cunoscute astăzi la noi) oferite de imnografia și literatura bizantină.

Bizanțul, ca entitate politică, și oikumenele său (de care vorbește D. H. Mazilu) se prăbușise în secolul al XV-lea.

Românii receptează din ce în ce mai mult influențe din Occident – fără îndoială și dinspre Renașterea culturală a acestuia –, dar nu le ingurgitează pe nemestecate, ci încearcă tot mai mult să stabilească o balanță între Răsărit și Apus și – lucru foarte semnificativ – să creeze un răspuns original.

Deziderat care s-a prelungit mult timp după această perioadă.

Întorcându-ne însă la secolul al XVII-lea, este totuși impresionantă conștiința cărturarilor noștri asupra rolului pe care trebuie să îl joace (inclusiv) cultura și literatura română.


[1] A se vedea: http://www.crispedia.ro/Teodor_Corbea.

[2] Cf. Dosoftei, Opere. 1. Versuri, ediție critică de N. A. Ursu, studiu introductiv de Al. Andriescu, Ed. Minerva, București, 1978, p. LXXX-LXXXII.

[3] Miron Costin, Opere, ediție critică de P. P. Panaitescu, ESPLA, București, 1958, p. 318.

Predică la pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul [3 octombrie 2012]

Iubiții mei,

în această preabinecuvântată zi de 3 octombrie 2012, Biserica Ortodoxă de pretutindeni face pomenirea unui Sfânt Părinte apostolic, trăitor în secolul I d. Hr., ucenicul Sfântului și Marelui Apostol Pavel, despre a cărui convertire vorbește F. Ap. 17, 34.

E vorba despre Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul, Episcopul Atenei și care a fost martirizat în Galia/ Franța de azi, la Lutetia/ Parisul actual. De aceea el este Sfântul patron/ ocrotitor al Franței iar impunătoarea catedrală romano-catolică Saint Denis din Paris îi poartă numele.

Însă cine e Dumnezeiescul Dionisie?

Care e viața lui pe care o cinstim și vrem să o urmăm?

S-a născut la Atena, fiind grec de neam și păgân. A primit o educație grecească clasică, foarte serioasă, încât, la 25 de ani, își întrecuse concetățenii în cunoașterea filosofică. De aceea a plecat să studieze în Egipt. Și a studiat astronomia în Egipt, în cetatea Heliopolis/ Iliupolis, care, după cum îi spune numele, era închinată soarelui.

Însă aici, în Egipt, Sfântul Dionisie a învățat să citească stelele…timp în care a trăit eclipsa totală de soare, de trei ore, de la Răstignirea Domnului.

Și, în mod profetic, el, astronomul păgân, a intuit că eclipsa aceasta cutremurătoare, care era mai presus de fire,  e legată de Dumnezeu, de suferința Lui sau de sfârșitul lumii.

Și-a terminat studiile în Egipt, s-a întors în Atena lui și acolo s-a căsătorit cu Damaris, amintită și ea în F. Ap. 17, 34, și a avut mai mulți fii.

În Atena a fost ales membru al Consiliului Areopagului, adică al Înaltei curți de Justiție a Atenei.

De aceea, când Dumnezeiescul Pavel a venit și a propovăduit în Areopag, Dionisie era acolo și a crezut cuvintelor lui de la Domnul.

Din Viața sa aflăm că Dionisie a dialogat cu Pavel în Areopag, lucru pe care Luca nu îl spune în Fapte ci ne oferă numai predica Sfântului Pavel din Areopag [F. Ap. 17, 22-31].

Și Sfântul Pavel i-a vorbit Sfântului Dionisie, ca un văzător cu duhul, și despre întunecarea soarelui la Pătimirea Sa…lucru de care și-a amintit Sfântul Dionisie crezând îndată în Domnul.

Adică cât de importante sunt detaliile experienței noastre în convertirea noastră.

Și cum, oamenii lui Dumnezeu, legându-se de ele, pot să sădească în noi viața cea veșnică.

Sfântul Dionisie a crezut îndată…pentru că era plin de dorința de a cunoaște adevărul deplin. Căci cunoașterea adevărată este existențială, e totală și nu se mărginește doar la cunoștințele intelectuale. Ea îl împlinește pe om cu totul, atât în sufletul cât și în trupul lui.

Pentru că adevărurile lui Dumnezeu sunt pline de har și ele ne umplu de viața lui Dumnezeu.

Sfântul Dionisie a crezut în Dumnezeul necunoscut [F. Ap. 17, 23], Care i S-a revelat lui prin propovăduirea lui Pavel.

De aceea e la fel de important și să propovăduim cu curăție cuvintele lui Dumnezeu…dar și să ne pregătim ca să le ascultăm.

…A cerut rugăciunea lui Pavel. Și apoi l-a cunoscut pe orbul din naștere pe care l-a vindecat Pavel la Atena. Și atunci, Dionisie, Damaris, fiii și toată casa lor au făcut ceva radical: au venit la Pavel și s-au botezat.

Cuvintele și minunea le-a schimbat viața.

Pentru că harul lui Dumnezeu te face să vezi dincolo de toate cele create pe Dumnezeul a toate.

Însă de acum începe desăvârșirea duhovnicească a Dumnezeiescului Dionisie!

Își lasă familia și casa și devine ucenicul Sfântului Pavel.

Ucenicia lui față de Pavel a durat 3 ani de zile.

Timp imens pentru schimbări interioare și înțelegeri dumnezeiești! Preasfintele sale cărți dovedesc din plin experiența sa mistică și teologică uluitoare.

Sfântul Pavel, după 3 ani, l-a hirotonit episcop al Atenei.

Și el i-a cunoscut pe Sfinții Ierotei și Timotei, cărora le-a scris, pe Sfântul Iacov, fratele Domnului, mergând în Ierusalim și la Sfântul Mormânt dar și pe Sfântul Apostol Petru și pe ceilalți Sfinți Apostoli…împreună cu care, în anul 57 d. Hr., a fost la înmormântarea Prea Curatei Fecioare.

Și Icoana Adormirii Maicii Domnului îl cuprinde între ierarhii care au prohodit-o.

Și Sfântul Dionisie e unul dintre ierarhii cu veșmânt alb, din spate, cu cruce mare, neagră, pe umăr.

Pentru că a vrut să propovăduiască credința și altora și să moară mucenicește, Sfântul Dionisie a hirotonit un alt episcop pentru Atena și a plecat la Roma, la Sfântul Clement al Romei, care l-a primit cu multă bucurie.

După o perioadă petrecută la Roma, Sfântul Clement l-a trimis să propovăduiască în Galia/ Franța actuală…unde a plecat împreună cu episcopul Luchian, cu preotul Rusticus și cu diaconul Eleutherius.

Dintr-o altă sursă teologică aflăm că Sfântul Dionisie a predicat și în Germania și în Spania, înainte de a ajunge în Galia să propovăduiască și să fie martirizat.

Ajungând însă în Galia a găsit-o idolatră și a devenit Apostolul Galiei.

A zidit la Paris o Biserică și slujea acolo cele Sfinte, însă a fost prins și martirizat în anul 96 d. Hr., în timpul lui Domițian, care a domnit până în 96 d. Hr.

Sfântul Dionisie era „foarte bătrân şi prea obosit de propovăduirea Evangheliei” dar a fost „legat cu frânghii, târât”, împreună cu Sfinții Rusticus și Eleutherius astăzi împreună pomeniți cu el.

Și fiind adus la judecată a vorbit despre credința lui care înflorește în ființa sa, mărturisind pe Dumnezeul nostru treimic.

A fost dezbrăcat și bătut cu frânghii fără milă.

Fără compasiune pentru bătrânețea lui venerabilă…

A fost aruncat în temniță, împreună cu ceilalți doi, care au pătimit și ei multe dureri.

A doua zi l-au întins pe un pat de fier și au aprins focul dedesubtul patului. Stare în care, Sfântul Dionisie cânta psalmi…

A fost dat spre mâncare animalelor sălbatice…dar Domnul le-a închis gurile.

După care l-au aruncat într-un foc mare…din care a ieșit nevătămat.

Și el, împreună cu cei doi ucenici ai lui, au fost reînchiși în temniță.

Câtă atenție ca să chinuie oameni și câtă orbire!

Ce chinuri oribile poți să provoci altora din fanatism religios!

Sau ce fel de Dumnezeu trebuie să ai în cap și în inimă…încât să crezi că o să-I placăucizi oameni pentru El?

…Și credincioșii au venit să se împărtășească la Liturghia slujită de Ierarhul Dionisie în temniță…aceștia văzând cum Sfântul Dionisie slujea într-o mare de lumină dumnezeiască și la slujba Lui participând Domnul și Puterile cerești, pe care le-a văzut extatic și pe care le-a descris atât de magistral în cartea lui.

A fost bătut, împreună cu cei doi, fără cruțare

Asta după ce slujise dumnezeiește și era plin de slava lui Dumnezeu.

Și după ce i-au bătut ghiolbănește…i-au condamnat la moarte prin decapitare.

A fost decapitat în muntele Arei. Și după rugăciune…i-au tăiat capul cu o secure neascuțită…ca să sufere și mai mult. Ceilalți doi au fost decapitați cu sabia.

Însă prima mare minune post-mortem a Sfântului Dionisie a fost aceea că trupul său, decapitat, s-a ridicat în picioare, și-a luat capul și a mers…două stadii până la Catula, o femeie credincioasă, căreia dăruindu-i capul său…trupul a căzut la pământ.

Iar stadiul grecesc (unitate de măsură) era între 147 și 192 de metri.

Vă dați seama ce cutremurare i-a cuprins pe toți văzând o astfel de imensă minune!…

În locul unde a căzut trupul lui, după atâta mers preaminunat, creștinii au zidit o Biserică și acolo i-au îngropat Sfintele Moaște, care au făcut multe minuni.

Mulți păgâni au crezut în Hristos văzând minunea…și mulți creștini au fost martirizați din această cauză.

Și Sfântul Dionisie a suferit toate aceste chinuri în Galia nu la 30 de ani…ci la vârsta de 90 de ani – lucru cutremurător! – și, așa cum spuneam, în anul 96 d. Hr.

Iar acum, auzind toate acestea, nu ne mai îndoim că a scris Despre Ierarhia cerească, pentru că am auzit, în parte, despre vedeniile sale uluitoare și nici că a fost în stare să scrie Despre Ierarhia bisericească, Despre numirile dumnezeiești, Despre teologia mistică, Epistolele și Liturghia sa, care se regăsesc cu toatele în PG 3, când a fost ucenicul lui Pavel și omul cu o asemenea experiență mistico-teologică colosală.

A scris, a trăit, a slujit și a murit dumnezeiește…pentru că a vrut să lase și a lăsat o lucrare apostolică și tradițională de primă mărime.

El, alături de Sfinții Apostoli, de Sfântul Clement al Romei, de Sfântul Hermas și de alți Sfinți ai secolului I au arătat că Biserica era deplină și funcțională, că slujirea ierarhiei bisericești se desfășura în deplină ordine și ascultare și că viața liturgică și ascetică și imensul efort predicatorial al Bisericii în secolul I au fost uluitoare.

Tocmai de aceea, în mod cu totul incalificabil, se încearcă astăzi o simplificare și o denaturare voită, planificată a vieții liturgice și predicatoriale din secolul I al Bisericii pentru ca preaminunata viață a Bisericii să pară mai puțin „cuceritoare”.

Însă ea, sfințenia Bisericii, sfințenia și mărturia oamenilor Bisericii din primul secol și din secolele ulterioare au zguduit din temelii lumea, au schimbat-o, au prefăcut-o într-o lume creștină dintr-o lume păgână și barbară.

Da, nu ne mai putem imagina ce însemna lumea idolatră…cu care s-a confruntat Sfântul Dionisie!

Însă putem să constatăm ce înseamnă lumea noastră, lumea în care valorile sunt îndepărtate din prim-planul vieții sociale (adică tot ceea ce ține de viața teologică și de sfințenia ortodoxă) și „le iau locul” non-valorile: banii, sexul, distracțiile, experiențele egoiste.

Numai că viața nu se mulțumește cu surogate…după cum nici trupul nostru nu e prea entuziast de mâncarea non-naturală, chimizată.

Și pentru ca să trăim frumos, să ne simțim împliniți…trebuie să trăim sfânt.

Adică în același mod ca Sfântul Dionisie și ca toți Sfinții, care s-au împlinit în viața cu Dumnezeu fără ca prin asta să se rupă cu totul de lume.

Așadar, să aprofundăm teologia Sfântului Dionisie Areopagitul, Părintele nostru și să o vedem organic, ca parte componentă a Tradiției Bisericii! Căci anghelologia sa este peste tot în cultul nostru, la fel și eclesiologia sa și teologia vederii lui Dumnezeu…iar fără el nu putem înțelege multe falduri din teologia mistică a Bisericii.

Să fim credincioși Tradiției Bisericii și nu speculațiilor eterodoxe de tot felul, pentru că viețile Sfinților și cărțile lor nu se schimbă peste noapte ci, se pare, că noi suntem tot mai improprii receptării lor…dacă nu le primim cu inimă curată, plină.

Dumnezeu să ne întărească întru toate, El, Dumnezeul nostru treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén