Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a.

***

Nicolaus Olahus (1493-1568)[1], în scrierea sa Ungaria (1536)[2], după ce vorbește despre Ungaria și cetățile ei vorbește și despre Țările române.

Și el, fiind arhiepiscop romano-catolic, de origine română, spune următoarele despre ortodocșii români: „Valahii sunt creștini, doar că îi urmează pe greci în [ceea ce privește] procesiunea [purcederea] Sfântului Duh și, în unele pasaje mai de îngăduit, se deosebesc de biserica noastră”[3].

Și dedică capitolul al XIII-lea al cărții Moldovei. De trei sferturi de pagină.

Și aflăm astfel vecinii Moldovei, unul dintre ei fiind Muntenia, că cel care o conduce se numește „voievod”, că „moldovenii au aceeași limbă, rit [și] religie ca muntenii” dar că se deosebesc, în mod parțial, în ceea ce privește portul[4].

Iar moldovenii se socotesc pe ei înșiși ca fiind „de viță mai aleasă și mai harnici și mai buni călăreți decât muntenii”[5].

În capitolul următor se discută Transilvania și aici autorul atestă următoarele denumiri: Someș, Criș, Poarta de Fier, Mureș[6], Șieu, Bistrița, Arieș, Târnava, Dej, Călata, Oșorhei, Tisa, Gilău, Almaș, Huedin, Izvorul Crișului[7], Oradea, Abrud, Gyula, Lupșa, Turda, Alba Iulia, Vinț, Deva, Arad[8], Sâncrai, Aiud, Mirăslău, Cluj, Cluj-Mănăștur, Reghin, Târgu Mureș, Odorhei, Mediaș, Brașov, Corona, Zemigethusa,  Sibiu, Sebeș, Sighișoara, Orăștie[9].

Apoi Turnu Roșu, Olt[10], Ocna Sibiului[11], Făgăraș, Baia Mare, Baia Sprie[12], Sălaj, Zalău, Satu Mare, Debrețin, Carei, Bihor[13].

Se amintește despre Severin și despre podul lui Traian[14]. Apoi despre Orșova și Banat…și se redă inscripția împăratului Traian de pe pod[15]:

(fotografie)

Care are următoarea traducere: „Din grija Augustului, a adevăratului pontifex, câte nu îmblânzește virtutea romană? Iată, și Dunărea este subjugată!”[16].

În Transilvania și în Ungaria se bea vinuri „de soi, dulci, acrișoare, mijlocii între acestea două, tari, ușoare, potrivite, cantitatea celui alb fiind, totuși, mult mai mare decât a celui roșu[17]. Însă bere se bea foarte puțin[18].

Cumanii beau „un fel de băutură din mei – presat după știința lor – și apă, pe care o numesc boza[19].

Amintește despre variatele soiuri de bostan și de pepene. Pivnițele răcoroase. Gheața din beci pentru vin[20].

Exista „o puzderie de fazani, potârnichi de pădure și de câmp, cocoși de munte, sturzi și alte felurite păsări alese”[21].

Pășuni vaste. Cantitate de fân imensă[22]. Se dădea foc, ca și astăzi, fânului necosit și, tot ca și astăzi, pădurile luau foc din cauza neglijenței oamenilor, care nu supravegheau focul[23].

Păduri imense și lemne de foc pentru toți. Albine și miere din destul. Cai buni și rapizi[24]. Și cei mai apreciați erau „cei crescuți în Transilvania, în Secuime și în Muntenia”[25].

Cirezi de vite, de oi și capre[26]. Abundența de pește. Raci[27]. Ape termale, mori pentru cereale, resurse imense de aur, argint, fier, cupru, straniu, vitriol, marmură albă și roșie, plumb[28].

Și autorul mărturisește că a avut o formă solidă de aur curat de mărimea unui ou de găină[29].


[2] Cităm ediția: Nicolaus Olahus, Ungaria. Atilla, ediție bilingvă [latină-română], trad., cuvânt înainte și note de Antal Ryöngyvér, Ed. Institutul european, Iași, 1999, 282 p.

[3] Idem, p. 91.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 93.

[7] Idem, p. 95.

[8] Idem, p. 97.

[9] Idem, p. 99.

[10] Idem, p. 101.

[11] Idem, p. 103.

[12] Idem, p. 105.

[13] Idem, p. 107.

[14] Idem, p. 113.

[15] Idem, p. 114.

[16] Idem, p. 115.

[17] Idem, p. 117.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 119.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 119-121.

[24] Idem, p. 121.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 123.

[28] Idem, p. 125.

[29] Ibidem.

Did you like this? Share it: