Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a.

***

Nicolaus Olahus îi scrie prima scrisoare lui Desiderius Erasmus (1467-1536) în data de 1 iulie 1530, de la Augsburg[1].  În care îi spune că regina Maria a apreciat scrierea lui Despre văduva creștină[2] și, totodată, că el îl citește asiduu și îl prețuiește foarte mult[3].

Erasmus îi răspunde scurt, pe 7 iulie 1530, de la Friburg[4]. E bolnav dar „am de gând să înscriu numele tău între cei mai aleși prieteni ai mei”[5].

Tot o scrisoare scurtă îi scrie și Olahus în data de 20 septembrie 1530, de la Augsburg și în care îi laudă virtuțile și umanitatea[6].

Îi mai scrie o alta peste o zi, pe 21 septembrie 1530, în care îl numește pe Erasmus „prieten preastimat”[7].

Îi răspunde Erasmus în prima sa scrisoare lungă. Datată: 9 octombrie 1530, Friburg[8]. În aceasta îl consideră pe Olahus drept unul dintre cele „câteva spirite sincere și cinstite în acest secol”[9].

Îi spune cum foștii lui prieteni acum îi sunt dușmani[10], că are „o fire deschisă” și că îl „desfată prietenia oamenilor cinstiți”[11] și că s-a bucurat de lingura și de furculița pe care Olahus i le-a făcut cadou[12].

Olahus îi scrie de la Augsburg, pe 13 octombrie 1530[13]. Și îi înțelege „tulburarea sufletească”[14] a lui Erasmus, pentru că l-a citit „cu atenție și cu dragoste”[15].

Pe 19 noiembrie 1530 îi scrie din nou lui Erasmus [16], scrisoare în care îi spune: „pe drept cuvânt ești socotit cel mai învățat dintre toți contemporanii noștri”[17].

Următoarea scrisoare i-o scrie de la Ratisbona, pe 25 martie 1531[18], și ea conține expresia: „oamenii se schimbă odată cu timpurile, deși statornicia celor buni este totdeauna aceeași[19].

Și îi spune că i-a trimis lingura și furculița nu ca dar ci pentru ca „să-ți aduci aminte de mine când prânzești și când cinezi”[20].

E surprinzător de frumoasă prietenia și încrederea reciprocă dintre Olahus și Erasmus.

De la Bruxelles, Olahus îi scrie pe 25 iulie 1531 și se semnează: „tezaurar de Alba” [21].

O nouă scrisoare lungă de la Erasmus, pe data de 11 decembrie 1531. De la Friburg[22].

Și aici Erasmus vorbește despre faptul că nu s-a îndoit de „bunăvoința unică”[23] a lui Olahus și îi dorește „să continui a fi Olahus, căci în acest nume sunt cuprinse toate binefacerile prieteniei[24].

Spre finalul scrisorii vorbește despre moartea „preoților Zwingli[25] și Oecolampadiu[26][27].

Olahus îi răspunde, tot lung, de la Bruxelles, pe 12 februarie 1532[28]. Și îi spune lui Erasmus: „doresc fierbinte ca preabunul și atotputernicul Dumnezeu să-ți îngăduie să te bucuri multă vreme de această sănătate, dorită de atâta vreme”[29].

Și pentru că îi vorbise despre cei doi, Olahus îi spune: „Nu numai eu, ci toți oamenii de bine se bucură că ați scăpat de ciuma zwingliană și oecolampadiană. O, de ar scăpa biserica celor slăbiți și de ceilalți persecutori!”[30].

„Bucuria” necinstită a catolicului de moartea protestanților…

Erasmus îi răspunde și mai lung…pe 27 februarie 1532[31]. Și își începe scrisoarea cu o frază în care apar cuvintele: „am sărutat această inimă a ta cum nu se poate mai curată[32].

Nu a primit niciun ban din pensia fixată de împărat și o subvenție i-a fost suprimată, „cu o nemaipomenită nerușinare, [de] Petrus Barbirius, decanul din Tournoi, teolog și un prieten atât de bun până atunci, încât n-aș fi stat la îndoială să-i încredințez zece vieți, dacă aș fi avut zece[33].

Și așa rămâi în posteritate cu figură de neam prost…dacă te arăți nesimțit cu cele mai însemnate spirite ale lumii!

Nu-l iartă Erasmus nici pe arhiepiscopul Aleander, „de la Brundusi”, care „odinioară n-a scăpat nicio ocazie ca să mă piardă și nu mă îndoiesc că [n-]ar face-o din nou oricât de bine reușește să se prefacă acum”[34].

Recenzarea dură continuă!

Cartea lui Albertus Pius e „de o tâmpenie remarcabilă[35] și asta datorită faptului că cei de la Sorbona au lăsat-o…să treacă[36]. Cei de la facultate îl copleșesc „cu invidia” iar lucrurile din facultate nu se pun la cale înăuntru ci de către „un decan nebun și de Bedda, un om pur și simplu turbat[37]. Bedda e Noël Béda[38].

Iulius Caesar Scaliger a scos la Paris „o fițuică” „plină toată de minciuni nerușinate, de injurii furioase, [în] așa fel ticluite încât nici minciuna însăși n-ar fi putut minți cu mai multă nerușinare și nicio furie nu s-ar fi putut dezlănțui mai furios. Stilul, în întregime, îl trădează pe Aleander [pe arhiepiscop] de autor, așa cum îl trădează pe un om chipul lui”[39].

Erasmus aștepta bani de la tipografia din Frankfurt[40] și despre protestanți spune: „adepții lui Zwingli sunt puțin mai blânzi, dar mă tem să nu se înrăiască din nou. Oecolampadius are deja urmaș: pe soțul văduvei lui”[41].


[1] Nicolaus Olahus, Corespondență cu umaniști batavi și flamanzi, cuvânt înainte, antologie, note și bibliografie de Cornelia Albu, trad. din latină de Maria Capoianu, Ed. Minerva, București, 1974, p. 92.

[2] Idem, p. 90.

[3] Idem, p. 91.

[4] Idem, p. 92.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 92-93.

[7] Idem, p. 93.

[8] Idem, p. 95.

[9] Idem, p. 94.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 95.

[13] Idem, p. 96.

[14] Idem, p. 97.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 99.

[17] Idem, p. 99.

[18] Idem, p. 101.

[19] Idem, p. 100.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 101.

[22] Idem, p. 103.

[23] Idem, p. 101.

[24] Idem, p. 102.

[27] Nicolaus Olahus, Corespondență cu umaniști batavi și flamanzi, op. cit., p. 103.

[28] Idem, p. 105.

[29] Idem, p. 103.

[30] Idem, p. 105.

[31] Idem, p. 108.

[32] Idem, p. 105.

[33] Idem, p. 106.

[34] Idem, p. 106-107.

[35] Idem, p. 107.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem.

[39] Nicolaus Olahus, Corespondență cu umaniști batavi și flamanzi, op. cit., p. 107.

[40] Ibidem.

[41] Idem, p. 108.

Did you like this? Share it: