Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 11 octombrie, 2012

Interviuri de conștiință (vol. 1) [5]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a.

*

Pr. Dorin Picioruș:  Sunt foarte de acord!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Din ce în ce mai mult lumea nu mai are posibilitatea ca să se ridice din acest lucru periculos. Pentru că dispune de mijloace de distrugere în masă și ele pot ajunge pe mâna unui om violent și poate face prăpăd.

Pr. Dorin Picioruș: Raportându-vă cumva la ideea de autonomie din teologia romano-catolică, din acest motiv ați subliniat atât de pregnant în cărțile dumneavoastră, realitatea, prezența lui Dumnezeu în lume?…Ce înseamnă, într-o exprimare largă, prezența lui Dumnezeu în viața credinciosului ortodox, în lume, în Biserică?

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Înseamnă ce spunea Sfântul [Apostol] Pavel: nu mai trăiesc eu ci Hristos trăiește întru mine…și toate le pot în Hristos.

 E singurul om[1] care a făcut experiența puterii lui Dumnezeu. A fost dotat și cu calități extraordinare, fapt pentru care a simțit foarte mult puterea lui Dumnezeu. Și de aici a devenit un om, care nu era mare[2] de statură, dar a reușit să realizeze lucruri extraordinare, pentru că era foarte dinamic.

Și lui i se datorează faptul că Creștinismul s-a răspândit în Europa…începând de acolo, din Orientul Mijlociu, și până în Italia și, se pare, și în Spania…

Pr. Dorin Picioruș: Deci trebuie să avem o relație personală cu Dumnezeu pentru ca apoi să simțim în semenul nostru, în Biserică, în lume, pe Dumnezeu…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …Și nici nu poți să duci[3] o viață creștinească adevărată, nu poți să lupți cu patimile din tine, dacă nu Îl ai pe Dumnezeu în tine [prin harul Său].

Pentru că patimile nu se pot birui decât cu puterea lui Dumnezeu.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Pentru că, pe de o parte, e adevărat: trebuie să postești, să faci și tu efort…Pentru că Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă

Pr. Dorin Picioruș: …în traistă…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Nu îți dă pe gratis!…Adică trebuie să faci și tu efort. Însă dacă nu te sprijini pe această putere a lui Hristos nu poți să faci nimic.

Și, într-adevăr, Apostolul Pavel a devenit conștient, în momentul în care s-a convertit pe drumul Damascului, de această lucrare a puterii lui Dumnezeu în el, și astfel a reușit să realizeze lucruri extraordinare.

 Și de aceea n-a trăit niciunul ce a trăit Pavel, când el, din ucigaș de creștini, s-a transformat în Apostolul lui Hristos. Iar acesta a fost un moment crucial, care l-a marcat toată viața, și de aceea unii depistează în teologia lui o anumită tendință spre predestinație. Că Dumnezeu l-a ales din pântecele mamei sale…

Și poate că Dumnezeu, în anumite cazuri, intervine în mod special în viața omului ca să facă cu el ce vrea.

Însă, în general vorbind, Dumnezeu nu poate să te conducă pe tine [după] cum vrea El, pentru că, în caz contrar, nu ar mai avea nicio importanță ca să te pună să te naști din nou.

Pentru că El te judecă după faptele tale și nu pentru că ai lucrat sub imperiul[4] puterii lui Dumnezeu.

Căci faptele sunt ceea ce faci din proprie inițiativă și din propria ta libertate. Și de aceea răspunzi înaintea lui Dumnezeu pentru că ești o ființă liberă.

Pr. Dorin Picioruș: Și din această perspectivă, dumneavoastră ați subliniat, în cărțile și studiile dumneavoastră, că prezența lui Dumnezeu…în istorie și în lume e realitatea prin care poate fi contraatacată, în mediul ortodox, secularizarea

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Iar dacă credincioșii ortodocși și-au păstrat credința și vin la Biserică, dacă nu s-au secularizat[5], e tocmai pentru că fac experiența lui Dumnezeu în ei înșiși.

Că dacă n-ai avea această prezență…[n-ai mai veni la Biserică].

Căci ce se întâmplă, [de fapt]? Dacă îmi spui că Dumnezeu  „nu mai e prezent în lume”, îmi spui de fapt că El nu mai e o realitate vie, personală. Că e pur și simplu o abstracțiune filosofică

Și din această cauză teologia scolastică este mai mult filosofie decât teologie, pentru că îmi vorbește despre Dumnezeu…

Pr. Dorin Picioruș: numai din perspectiva rațiunii…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da, și nu mai e Dumnezeul inimii. Nu mai e Dumnezeul care ajunge până la inima ta și te ajută să te purifici, să te desăvârșești din punct de vedere moral.

Și din cauza asta Dumnezeu e văzut în mod limitat, închis în granițele sufletului, în special ale minții omenești, fără să coboare în trup și să îl ajute pe om să se luptă cu patimile lui.

Pentru că, așa cum spune Sfântul Grigorie Palama, omul nu a fost creat de Dumnezeu pătimaș. Patima a apărut din ispită și din păcat.

Pr. Dorin Picioruș: A apărut după căderea omului în păcat.

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Da!…Și este greșită opinia celui care spune, că dacă omul suferă de un păcat…n-ai ce îi face și trebuie să îl accepți așa cum este. Pentru că omul se poate schimba

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că, din punct de vedere teologic, omul ar fi în mod ontologic un păcătos…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Însă, în realitate, așa cum din lipsit de păcat, omul a devenit păcătos…tot așa, fiind păcătos, poate să biruie păcatul.

Căci păcatul și virtutea au în comun o energie. Numai că păcatul face ca această energie [umană] să fie folosită în scopuri rele, care te depărtează de Dumnezeu…

Pr. Dorin Picioruș: De viața firească a ființei noastre…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: Că aici nu e vorba de reprimare [a instinctelor umane, după]…cum spunea Freud, fiindcă astfel ajungi la nebunie.

Pr. Dorin Picioruș: Dacă ajungi să te lupți cu tine, cu ființa ta…

Pr. Prof. Dumitru Popescu: …ci aici, [când vorbim despre virtute] e vorba de transfigurare [a ființei tale].


[1] Nu a făcut numai Sfântul Pavel experiența lucrării lui Dumnezeu…Ci Părintele Profesor a vrut să spună că Dumnezeiescul Pavel a avut o experiență mistică colosală.

[2] Înalt.

[3] Să trăiești.

[4] Sub presiunea.

[5] Nu au devenit indiferenți față de viața Bisericii.

Istoria începe de oriunde o privești [39]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a.

***

Vrea răbdarea de când era copil și păzea vacile[1]. Și laudă Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite pentru că îi oferă „credința dulce și senină…[a] întâlnirii cu Hristos”[2].

Primul și singurul poem al cărții e dedicat părinților lui: Anchidim și Floarea.[3] O mică zicere a Părintelui Stăniloae despre exprimarea în termeni poetici a măreției lui Dumnezeu[4].

Primul an al jurnalui apare în p. 127: 1987. Despre Liviu Antonesei în p. 128, despre Culianu în p. 130 și despre ierarh, în viziunea Părintelui Steinhardt, în p. 131.

Și acesta spunea că ierarhul ortodox se cunoaște după: 1. curaj; 2. atenția la nevoile turmei sale; 3. solidaritatea cu turma; 4. prezența în locurile de primejdie; 5. capacitatea înfruntării autorităților de stat; 6. zelul pentru Hristos; 7. apără Biserica cu orice risc[5].

Femeia care nu a mai avortat din cauza clopotelor[6]. Cu soția la Prislop[7]. În vizită la casa lui Alecsandri[8]. Iar într-o zi de sâmbătă zbura cu avionul în Italia[9].

Al doilea acces de indignare e cauzat de acel „terchea-berchea,…un fitecine”, care l-a dat în judecată pe Eugen Simion pentru Caietele Eminescu[10].

Din mărturia lui Sorin Lavric, Maica Benedicta a lăsat cu gură de moarte…ca să-l apărăm pe Mihail Eminescu[11].

De la Cluj la Veneția, cu avionul, a făcut „cam o oră și treizeci de minute”[12]. Însă autorul are reverență față de „Sfântul Anton” de Padova, căruia îi sărută mormântul[13].

Pagina 147 e cu a treia explozie de indignare. Împotriva celor care sunt, în Biserică, „ghicitori, prăvilari, inși fără scrupule, exersați și învechiți fariseic în tehnici absolute de înșelătorie[14]. Pentru că cel care „pozează…în făcător de minuni” este, de fapt, „un amăgitor, un păcălici, un coțcar”[15].

Conferențiază la Cluj[16], din nou despre părul din curtea Bisericii[17], „domn’ Părinte”[18], a vizitat grădinile imperiale de la Viena[19], pe 26 iunie 1997 era în Grecia[20].

Pagina 159: dedicată îngropării Părintelui Nicolae Steinhardt. E vorba de 2 aprilie 1989, ora 12. 30[21]. Participanții formează o adunare „suspect de amestecată”[22]. Slujba a fost condusă de un singur ierarh: PS Justinian Chira. Printre cei veniți: Alexandru și Toader Paleologu, Mihai Șora, Adrian Marino, Stelian Tănase…Adrian Păunescu a trimis o coroană[23].

Și Monahul Nicolae Steinhardt i-a lăsat moștenire manuscrisele sale Părintelui Ioan Pintea[24]. Cum arătau? Un „geamantan uriaș, burdușit cu manuscrise și dactilograme”[25]. Le-a primit după ce l-au înmormântat.

Admiră scrisul lui Costion Nicolescu[26], a vizitat Salzburgul și biserica unde a fost botezat Georg Trakl[27], cu soția la Ierusalim[28], e luat prin surprindere de textul lui Bădiliță în care acesta cerea canonizarea Părintelui Nicolae Steinhardt[29] și despre neobosirea lui la Sfânta Liturghie[30].

În vizită la Părintele Teofil Părăianu[31], căruia îi vorbește despre limbajul de lemn și stilul pompos „al unor teologi”[32].

La Mănăstirea Nicula[33], despre filmul Patimile lui Hristos al lui Mel Gibson[34], la Mănăstirea Petru Vodă[35], la casa lui Mircea Ivănescu din Sibiu[36] și îi consideră pe Teodor Baconschi, Cristian Bădiliță, Lazu, Neamțu și Mircea Platon drept „theoliterați” dragi sieși[37]. Eu nu i-aș pune pe toți în aceeași oală

Tot la fel consider o exagerare afirmația: „sunt foarte puțini călugări îmbunătățiți în mănăstirile noastre”[38]. De unde să știm asta? Cum, la fel, de unde să știm cum trăiește fiecare ortodox în intimitatea lui?

Despre Părintele Serafim Man în p. 226-230, pe care îl descrie drept om „darnic, vertical, curajos, blând, smerit, bun sfătuitor, mare duhovnic”[39].

Și autorul a fost hirotonit diacon, la Rohia, de către PS Justinian Chira și preot de către ÎPS Bartolomeu Anania[40].

Iar în bucuria participării la Liturghie și a unei păsări…autorul introduce și „o rugăciune” către „Sfântul Francisc” din Assisi[41]. Și atunci care mai e diferența dintre ortodox și catolic, dacă noi le cinstim „sfinții”, pe care Ortodoxia nu-i recunoaște?

Acasă, la Runc[42]. Fiica sa: Ioana Alexandra[43]. Despre adormirea Părintelui Nicolae și manuscrisele din geamantan[44]. Deși corespondența lui Steinhardt i-a fost dăruită autorului, la insistența starețului Justin el a lăsat-o Mănăstirii Rohia[45].

Mă deranjează colportajul despre Apocalipsă și despre 666”[46]. Și pe mine! Pentru că nu are de-a face cu viața duhovnicească ci cu obsesia pe fond religios.

„La cules de prune în cimitir”[47], informația că Vasile Voiculescu a refuzat Sfânta Euharistie pe patul morții[48], la Viena[49], adoarme ÎPS Bartolomeu Anania[50], la Mangalia și Balcic[51]…și l-au părăsit „câțiva adulatori”[52].

Și cartea se termină cu Runcul și cu părul de lângă Biserică…dar cu alt paroh lângă păr[53]. Pentru că din coperta primă înțelegem că autorul e acum parohul Bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița.

Jurnalul Părintelui Ioan Pintea însă suferă de grija exagerată de a nu părea mai puțin intelectual decât este. O fobie întâlnită la mulți preoți care sunt mai mult literați decât oameni duhovnicești. Pe viitor ar putea să uite cine este…și să se descopere, cu uluire, așa cum este. Cu siguranță, ceva mai natural decât acum…


[1] [Pr.] Ioan Pintea, Proximități și mărturisiri, col. Jurnal & Memorii, Ed. Cartea românească, București, 2012, p. 119.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 120-121.

[4] Idem, p. 125.

[5] Idem, p. 131.

[6] Idem, p. 135.

[7] Idem, p. 136-137.

[8] Idem, p. 137-138.

[9] Idem, p. 139.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 140.

[14] Idem, p. 147.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 148-149.

[17] Idem, p. 154.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 155.

[20] Idem, p. 156.

[21] Idem, p. 159.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 161.

[27] Idem, p. 168.

[28] Idem, p. 171.

[29] Idem, p. 172.

[30] Idem, p. 177.

[31] Idem, p. 182.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 185.

[34] Idem, p. 188-189.

[35] Idem, p. 190.

[36] Idem, p. 204.

[37] Idem, p. 225.

[38] Idem, p. 226.

[39] Idem, p. 230.

[40] Idem, p. 229.

[42] Idem, p. 234.

[43] Idem, p. 249.

[44] Idem, p. 250-251.

[45] Idem, p. 251.

[46] Idem, p. 264.

[47] Idem, p. 278.

[48] Idem, p. 286.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 289.

[51] Idem, p. 290.

[52] Idem, p. 294.

[53] Idem, p. 306-307.

Istoria începe de oriunde o privești [38]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a.

***

Jurnalul Părintelui Ioan Pintea[1], abia apărut, cuprinde însemnări de dinainte și de după 1989, fără o periodizare strictă. Doar câteodată apar ani și locuri bine determinate.

Părul bătrân de la casa parohială”[2] e prima imagine a cărții. La Chintelnic[3].

Erudiția își face simțită prezența.

„Gândurile urâte” sunt „asemenea păsărilor negre croncănitoare și hrăpărețe”[4]. Crucea simplă a lui Steinhardt și interesul mântuirii[5]. A scris Canonul Sfântului Pahomie de la Gledin[6].

După Sfântul Ieronim…„lectură proaspătă din Novalis”[7]. Despre jurnalul, în două volume, al lui Alexandru Baciu[8]. Cu Steinhardt a început din prima pagină și acesta revine în paginile sale.

A fost de Hanukkah la sinagogă[9]…dar exagerează blasfemic atunci când spune că „muzica lui Mozart e o „divină degajare”, e ca Duhul” [Sfânt][10].

Relația Părintelui Nicolae Steinhardt cu Sfântul Mare Mucenic Mina[11]. Nu-mi place privirea de sus din sfârșitul acesta de frază: „spunea și râdea ca un copil zăpăcit care și-a aflat jucăriile pierdute”.

Include scrisori decontextualizate în Jurnal. Prima e „Către Andrei”[12]. …Și autorul reușește să fie mai mult literat decât preot în scrisorile sale.

Părintele Nicolae Steinhardt a fost făcut monah fără acordul PS Teofil al Clujului[13]. Despre drum și cărare[14]. Dar nu vrea să scrie în Jurnal despre momentele sale de supărare[15]. Adică vrea să ne dea o imagine retușată despre sine. Pe lângă manierismul scrisului său.

Îl găsește „foarte ortodox” pe Caragiale în schițele lui[16].  La care doamna preoteasă[17] adaugă: „îl urmează pe Steinhardt în această poziție, pentru că Fericitul Nicolae Steinhardt a comentat O scrisoare pierdută și a considerat gestul Zoei de a-l ierta pe Cațavencu drept un gest foarte creștinesc”…

Sfârșitul p. 22 e dedicat unui enoriaș din Chintelnic: Ioan Ciocan. Autorul găsind de bună numai zicerea…dar unde nu avem nicio referință despre autorul ei. Să fie oare mai bună zicerea decât autorul?

Prima eroare grafică: haști în loc de Paști. Pagina 24.

După prea mult Steinhardt, 8 rânduri despre Jurnalul lui Gala Galaction[18], pe care l-am citit și eu. Semn că Jurnalul său nu e diacronic.

Despre bețivi întorși la Hristos[19]. Despre cărți de rugăciuni îndelung folosite[20]. Îl consideră pe Părintele Alexander Schmemann „preotul inimii mele”[21]. Preocuparea de a citi de după liceu[22]. A fost cu Ion Pop la înmormântarea lui Ioan Alexandru[23].

Însă la p. 39, datorită Prof. Ion Pop[24], apare prima enervare lingvistică a autorului pe un confrate: „la un moment dat un brav ieromonah, sosit tocmai de la București, priceput la toate, mereu aflat în treabă, obraznic și fără măsură, a început „să-i dea lecții” despre poezie tocmai lui Ion Pop”[25]. Bineînțeles: ieromonahul n-are nume în carte. Iar autorul ar fi avut „multe de zis”…pe care le-a lăsat în afara cărții.

A scris și Slujba Sfântului Mucenic Atanasie din Bichigiu, care a fost executat „pe dealul Mocirla de lângă Salva la vârsta de 104 ani[26]. Și autorul amintește de mai multe ori despre Runc, satul în care s-a născut.

De ce Lui cu majusculă în formula: „crucea Lui Hristos a preaslăvit”[27]? E o formă de legătură aici…

Corespondență cu Robert Lazu și recitește Jurnalul lui Theodor Pallady[28].

Falsă smerenie în expresia: „un mic și nevrednic preot de țară[29]. Ce are locul în care ești cu teologia pe care poți s-o scrii sau cu cultura pe care o poți dobândi?

„Ucenicia se face[30]. Cărțile lui Șora și „Violeta, soția mea[31]. „Prefăcătoria necesară și minciuna de necesitate” fundamentate pe Convorbirile Sfântului Ioan Cassian[32]. Am avut aceeași reacție, când le-am citit, cu a autorului.

Prea laudativ la adresa lui Orbitor – aripa dreaptă[33] cât și la adresa Râsului Patriarhilor[34].

„Delușor”[35], „orice fragment e orgolios[36], îl găsește pe Cioran „viguros și tonifiant[37], a vizitat casa lui Cioran din Rășinari și a văzut bustul „mic și pipernicit” din fața casei parohiale[38].

„Poezia e o cheiță de aur cu care poți deschide inima omului”[39]. Puțin mai încolo: „postul adevărat înseamnă să te lași de ceea ce nu te poți lăsa[40]. Însă autorul își reține sensibilitatea cel mai adesea și mizează pe atenție.

„Tanti Letiția” aduce metaniile în prim-plan[41]. Rugăciunea pentru soțiile noastre[42]. În curte la Dionis a fost primul text al lui Eliade pe care l-a citit[43]. Suferința și prohodirea „tanti Ana”[44]. Nu-i place monstruoasa veselie a cimitirului de la Săpânța[45]. Iar „versurile de pe cruci…sunt, cu puține excepții, însăilări maneliste[46]. De acord! Ele arată gradul nostru scăzut de reflecție teologică. De unde să învețe românul de rând să gândească teologic…dacă e o penurie de predici cu organicitate teologică?

Scufundări în copilăria sa[47]. După „lecția de optimism” [48] a lui Steinhardt „plecarea în Olanda”[49].  „Măreția Liturghiei” constă în aceea că e o vorbire cu Dumnezeu[50].

În tinerețe nu a vrut să citească poemele Veronicăi Micle pentru că o considera „doar amantă, neinteresantă, umbrită din toate punctele de vedere de Eminescu”[51]. Dar și-a schimbat opinia…și s-a fotografiat la Văratec, acolo unde cei doi își aveau „întâlnirile de taină”[52].

La moartea Monicăi Lovinescu scrie p. 82-84. Despre Amsterdam: „un oraș îngrozitor de aglomerat[53]. Gesturile de politețe cu ÎPS Bartolomeu Anania[54].

Despre „cazul Corneanu” și a episcopului de Oradea p. 90-91. Și autorul întreabă de ce nu a venit niciun ierarh sau preot romano sau greco-catolic să se împărtășească la ortodocși după acest eveniment?

„Cele mai pline, mai consistente și mai frumoase zile din tinerețea mea le-am petrecut la Rohia[55]. „Dragii mamei[56] la începutul predicii Părintelui Ilie Cleopa…sau despre paternala-maternitate a Părinților duhovnicești[57].

Prima dată a citit din Psaltire în clasa întâi[58]. L-a vizitat pe sihastrul Proclu Nicău și nu i-a plăcut că minimalizează Sfânta Liturghie[59]. Însă cred că mai degrabă a vrut să-i spună că „rugăciunile de noapte” au de-a face cu curățirea de patimi, cu asceza…care nu se face doar la Sfânta Liturghie.

Sunt de acord cu faptul că „unitatea credinței noastre stă în trecut[60], fără ca prin asta să nu văd cât de prezent e trecutul nostru teologic și duhovnicesc.

Discuție cu soția[61].  În finalul p. 115 începe să vorbească despre Primejdia mărturisirii, pe care a scris-o la 23 de ani[62] și pe când Steinhardt avea 72 de ani[63].


[1] [Pr.] Ioan Pintea, Proximități și mărturisiri, col. Jurnal & Memorii, Ed. Cartea românească, București, 2012, 307 p.

[2] Idem, p. 5.

[4] [Pr.] Ioan Pintea, Proximități și mărturisiri, op. cit., p. 6.

[5] Idem, p. 6-7.

[6] Idem, p. 7.

[7] Idem, p. 9.

[8] Idem, p. 10.

[9] Idem, p. 11.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 12.

[12] Idem, p. 13. La Alexandru Vakulovski, în romanul său Bong (Polirom, 2007), am văzut, în același fel, introducerea de emailuri fără specificații.

[13] Idem, p. 15.

[14] Idem, p. 15-16.

[15] Idem, p. 17.

[16] Idem, p. 18.

[18] [Pr.] Ioan Pintea, Proximități și mărturisiri, op. cit., p. 30.

[19] Idem, p. 31.

[20] Idem, p. 32.

[21] Idem, p. 34.

[22] Idem, p. 38.

[23] Ibidem.

[25] [Pr.] Ioan Pintea, Proximități și mărturisiri, op. cit., p. 39.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 40.

[28] Idem, p. 41-42.

[29] Idem, p. 43.

[30] Idem, p. 45.

[31] Idem, p. 46.

[32] Idem, p. 49.

[33] Idem, p. 47.

[34] Idem, p. 51.

[35] Idem, p. 54.

[36] Idem, p. 55.

[37] Idem, p. 56.

[38] Idem, p. 56-57.

[39] Idem, p. 59.

[40] Idem, p. 62.

[41] Idem, p. 64.

[42] Idem, p. 65.

[43] Idem, p. 66.

[44] Idem, p. 69.

[45] Idem, p. 73.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 74-76.

[48] Idem, p. 76.

[49] Ibidem.

[50] Idem, p. 78.

[51] Idem, p. 81.

[52] Ibidem.

[53] Idem, p. 84.

[54] Idem, p. 85.

[55] Idem, p. 91.

[56] Idem, p. 95.

[57] Idem, p. 96.

[58] Ibidem.

[59] Idem, p. 97-98.

[60] Idem, p. 99.

[61] Idem, p. 113.

[62] Idem, p. 116.

[63] Idem, p. 117.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén