Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 15 octombrie, 2012

Dante, Divina Comedie [2]

Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte.

*

Recunoscând în poetul Virgiliu pe „maestrul” său, Dante vorbește și de „frumosul meu stil, ce-mi e mândrie”/ p. 71.

Invocarea Muzelor/ p. 73.

Dante consideră că, înaintea sa, Enea și…Sfântul Pavel au călătorit în Infern (amestecă ficțiunea literară cu referatul biblic) / Ramiro Ortiz ne lămurește că Dante urma unui apocrif, Visio Pauli, „după care Apostolul Pavel ar fi mers și în cer și în infern” / Consideră că Cerul este Empireul lui Ptolemeu / 74.

Dante consideră că va fi celebru cât va fi lumea/ Limb = loc unde stau copiii morți înainte de Botez, unde „nici nu suferă, nici nu se bucură” [?!], în concepția catolică, și unde Dante așază „și sufletele mari ale Antichității”/ 75.

Beatrice coboară din Paradis ca să vorbească, împinsă de iubire, cu Dante, și îi promite că „vorbi-te-voi de bine” când se va întoarce „la Domnul”/ p. 75-76.

Dante o vede ca protectoare a sa pe Beatrice alături de…Maica Domnului și de Sfânta Lucia fecioara din Siracuza, martirizată de Dioclețian, față de care catolicii au o venerație aparte/ p. 76.

Se pune problema dacă Dante credea el însuși în ficțiunile sale. Și s-ar părea că da, că pentru el o bună parte din ceea ce scria aici avea valoare de adevăr (avea dreptate Harold Bloom că Dante își este propriul teolog).

Ramiro Ortiz apare din comentariile sale ca un catolic devotat, însă nu sesizează nicio inadecvare la teologia catolică a celor susținute de Dante, ba dimpotrivă, le consideră mistice (utilizează în repetate rânduri acest termen).

Dar dacă teologia catolică susține că lumina dumnezeiască se vede cu ochii fizici și că oamenii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu în esența Sa…de aici și până la pretențiile lui Dante, distanța se poate parcurge totuși ușor.

O atare concepție teologică nu poate decât să se realinieze lângă vechea mitologie sau să și-o asume și pe aceasta, în măsura în care dorește și îi convine.

Opera lui Dante vizează, de fapt, consemnarea pentru eternitate a numelui său și a iubirii sale pentru Beatrice.

Toată strălucirea (demnității sau a renumelui) lui Beatrice, a lui Virgiliu sau a altor personaje întâlnite, se răsfrânge până la urmă asupra sa, ca cel care a fost vrednic de o asemenea atenție și de astfel de experiențe

Știință și mântuire

Sfântul Vasile cel Mare spune, în comentariul la psalmul 14, între altele, și aceste cuvinte: „dacă omul desăvârșit nu cunoaște adevărul cu privire la cunoștințele despre lucrurile din viață [se referă la cunoașterea științifică/ prin observație sau practică], atunci lucrul acesta nu-i va fi nicio piedică pentru dobândirea mântuirii.

Dacă nu cunoaștem adevărul cu privire la câte stadii are pământul sau marea, câte stele se mișcă și cât de mult întrece în iuțeală o stea pe altă stea, ei bine, nimic din toate acestea nu ne împiedică să dobândim fericirea făgăduită”[1].

Fragmente asemănătoare am citit și la Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Augustin.

Am însă impresia că unii au tras de aici concluzia că știința și cunoașterea nu au niciun folos pentru devenirea personală a omului. Ceea ce mi se pare o deviere rău-intenționată a sensului celor afirmate de Sfântul Vasile cel mare (și de alți Sfinți).

Pentru că el trăiește în secolul IV, într-o lume care abia ieșise din păgânism (și nu cu totul) și în care diferențele sociale erau foarte bine stipulate și nu exista școală pentru toată lumea, cum avem noi astăzi.

Astfel, unii ar fi putut cădea în deznădejde, văzând erudiția unor ierarhi sau a unor membri ai Bisericii care proveneau din clasele înstărite și primiseră educație multă și grea.

Nu de puțin ori se poate citi în Viețile sfinților că sfântul cutare era din familie bună și a primit în copilărie o educație aleasă.

Numai că noi nu prea mai înțelegem ce înseamnă aleasă, și anume faptul că ea presupunea cel mai adesea materii foarte multe și grele: filozofie, retorică, literatură antică, matematică, astronomie, etc.

Tocmai în aceasta constă minunarea (pentru care se și face mențiunea amintită de către aghiografi), în faptul că nu babe proaste, ci tineri foarte culți se converteau la creștinism.

Iar creștinismul s-a înrădăcinat foarte repede și foarte bine tocmai în leagănul vechilor civilizații, care duduiau cu adevărat de știință și filosofie: Grecia, Egipt, Siria, Asia Mică.

În timp ce zonele limitrofe din punct de vedere cultural și civilizațional au aderat cel mai greu la creștinism.

De aceea și paganus, care însemna țăran/ om neînvățat în latină, a devenit sinonim că necreștin, desemnând pe cei care au rămas la nivelul de superstiții și mitologie.

Sfântul Vasile nu face altceva decât să dea curaj și celor care erau de condiție modestă sau care nu apucaseră să își formeze o cultură deosebită: ceea ce înseamnă că erau foarte mulți cei culți, dacă puteau să provoace intimidare unora mai puțini cunoscători.

O situație care s-a cam inversat în zilele noastre, din tot felul de rațiuni…

Puțin mai departe este însă un alt apel al Sfântului Vasile, care confirmă interpretarea pe care am făcut-o, dar care este și cât se poate de…modern, pentru că îndeamnă la respectul celor defavorizați sau a celor cu handicap:

„A face de ocară sărăcia, nașterea din oameni de jos [de condiție socială modestă], neștiința de carte sau boala trupului este cu totul nesocotit și o faptă străină de un om vrednic.

Cele care nu ni se întâmplă din alegerea noastră sunt fără voia noastră; de aceea, de defectele pe care le au oamenii fără voia lor se cuvine să avem mai degrabă milă [compasiune] decât ocară”[2].

Neștiința de carte despre care vorbește el este legată de sărăcie și de nașterea în familii fără posibilități. Nicăieri însă vreun Sfânt Părinte nu face din neștiința de carte o virtute creștină în sine.

De câteva secole însă, s-a dezvoltat și se tot dezvoltă între ortodocși această paradigmă a omului neînvățat care este creștin și care conservă creștinismul.

Într-o anumită măsură, ea se suprapune unei realități istorice…și se datorează unor condiții constrângătoare.

Însă o istorie zbuciumată, care răstoarnă adevăratele valori, la care se adaugă exemplul excepțional al unor mari sfinți proveniți din rândul celor de jos, nu pot să dea dreptate celor care susțin izolaționismul religios/ ghetoizarea și extremismul care se raliază (chiar și fără să vrea) protestantismului ce Îl dă pe Dumnezeu afară din lume, din știință, artă și creație.


[1] Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2000, p. 47-48.

[2] Idem, p. 50.

La un aer mai tare

  • Sunt prezent la Simpozionul Sfântul Maslu – Taina însănătoșirii vieții sufletești și trupești și modalitate de pastorație a bolnavilor, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, jud. Suceava, în zilele de 15-16 octombrie 2012.
  • Articolul meu se numește Sfântul Maslu și antropologia eclesială, pe care l-am inclus în volumul, în lucru: Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă (vol. 2), p. 52-59.
  • Pe 24 octombrie 2012, cu ocazia sărbătorilor dedicate Cuviosului Dimitrie cel Nou, vor fi aduse din Grecia la Bucureşti, la Catedrala Patriarhală, Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul”.
  • Victor Ponta: „Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie – aşa s-a prevăzut anul trecut în buget – nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget, un trend care s-a confirmat şi în trimestrul III, şi rearanjând cheltuielile, prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm, evident cu un buget pentru 2013”.
  • Aer tare, înviorător, noi contacte, slujire liturgică, expuneri și discuții teologice: ritmul acestor două zile.
  • După cinci ani de pregătire temeinică, Felix Baumgartner a îndrăznit să sară din stratosferă, reușind odată cu saltul său de la înălțimea de 24 de mile, să spargă bariera sunetului, stabilind un nou record absolut”.
  • Traian Băsescu pare că are o problemă cu punctele cardinale. Este, oricum, interesant faptul că prima sa vizită în străinătate, după Referendum (Bruxelles-ul nu-l punem la socoteală, pentru motivele pe care le cunoașteți), a fost o țară din Asia Centrală, o fostă republică sovietică – Turkmenistan”.
  • Elevii de liceu vor studia o nouă disciplină, și anume Istoria Monarhiei. Școlarii din clasa a IX-a și a XII-a vor învăța despre regi, viața lor și despre cum au trăit românii la vremea respectivă”.
  • Petru Calapodescu (Jurnalul Național): „Miercuri şi joi, Bucureştiul va fi năpădit de nu mai puţin de 1200 de participanţi (între care 16 şefi de stat şi de guvern), din 40 de ţări, la Congresul Partidului Popular European. Manifestare găzduită, după cum preciza preşedintele PPE, Wilfried Martens, de preşedintele Băsescu, de PDL şi de UDMR. Mai mult ca sigur, nu vor lipsi Juan Manuel Durao Barroso, preşedintele CE, Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, sau cancelarul german, Angela Merkel. Îmi permit să cred că prezenţa în capitala României a onorabililor amintiţi şi a multor altora dintre cei 1200, chiar dacă data şi locul congresului fuseseră stabilite de conivenţă cu Boc şi cu Băsescu în urmă cu un an, este o sfidare”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén