Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coșbuc, ediție îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz, Ed. Polirom, 2000.

*

Prima parte.

*

Recunoscând în poetul Virgiliu pe „maestrul” său, Dante vorbește și de „frumosul meu stil, ce-mi e mândrie”/ p. 71.

Invocarea Muzelor/ p. 73.

Dante consideră că, înaintea sa, Enea și…Sfântul Pavel au călătorit în Infern (amestecă ficțiunea literară cu referatul biblic) / Ramiro Ortiz ne lămurește că Dante urma unui apocrif, Visio Pauli, „după care Apostolul Pavel ar fi mers și în cer și în infern” / Consideră că Cerul este Empireul lui Ptolemeu / 74.

Dante consideră că va fi celebru cât va fi lumea/ Limb = loc unde stau copiii morți înainte de Botez, unde „nici nu suferă, nici nu se bucură” [?!], în concepția catolică, și unde Dante așază „și sufletele mari ale Antichității”/ 75.

Beatrice coboară din Paradis ca să vorbească, împinsă de iubire, cu Dante, și îi promite că „vorbi-te-voi de bine” când se va întoarce „la Domnul”/ p. 75-76.

Dante o vede ca protectoare a sa pe Beatrice alături de…Maica Domnului și de Sfânta Lucia fecioara din Siracuza, martirizată de Dioclețian, față de care catolicii au o venerație aparte/ p. 76.

Se pune problema dacă Dante credea el însuși în ficțiunile sale. Și s-ar părea că da, că pentru el o bună parte din ceea ce scria aici avea valoare de adevăr (avea dreptate Harold Bloom că Dante își este propriul teolog).

Ramiro Ortiz apare din comentariile sale ca un catolic devotat, însă nu sesizează nicio inadecvare la teologia catolică a celor susținute de Dante, ba dimpotrivă, le consideră mistice (utilizează în repetate rânduri acest termen).

Dar dacă teologia catolică susține că lumina dumnezeiască se vede cu ochii fizici și că oamenii Îl pot cunoaște pe Dumnezeu în esența Sa…de aici și până la pretențiile lui Dante, distanța se poate parcurge totuși ușor.

O atare concepție teologică nu poate decât să se realinieze lângă vechea mitologie sau să și-o asume și pe aceasta, în măsura în care dorește și îi convine.

Opera lui Dante vizează, de fapt, consemnarea pentru eternitate a numelui său și a iubirii sale pentru Beatrice.

Toată strălucirea (demnității sau a renumelui) lui Beatrice, a lui Virgiliu sau a altor personaje întâlnite, se răsfrânge până la urmă asupra sa, ca cel care a fost vrednic de o asemenea atenție și de astfel de experiențe

Did you like this? Share it: