În alb-negru și culori

Nimic nu e alb și negru, totul e gri, obișnuiesc să zică optimiștii sceptici. Care sunt optimiști pentru că le știu pe toate și sceptici pentru că nimeni nu e ca ei.

Însă s-ar putea să fie și roșu, și albastru…și nu mă refer la culori electorale. Mă gândesc mult mai simplu la viața în multe nuanțe.

Și de aceea încep să nu-i mai înțeleg sau să-i înțeleg din ce în ce mai puțin etica dezlănțuită a lui Cristian Tudor Popescu.

Care a început să semene cu Liiceanu. Da…cu cel ce ani la rând a încercat să se proclame liderul moral și intelectual al națiunii, colorând frumos în maro aprins pe oricine a călcat strâmb vreodată în viață.

Pentru că dânsul n-a călcat…Dânsul a fost menșevicul care a rezistat prin cultură, dar…nu și-a dat nimeni seama.

Până când și-a dat arama pe față și s-a așezat cu toată morala pe un singur taler al balanței, acolo unde era și aurul…

A rămas vacant postul și CTP se simte…candidat? Căci Cristian Tudor Popescu începe să facă exact aceleași figuri de puritan inoxidabil.

Doar că de-abia s-a terminat campania la greu pro-Băsescu și anti-referendum pe care a susținut-o Gândul.info…bineînțeles, din convingere.

I-am admirat și noi, deschis și nu de puține ori, domnului C. T. Popescu raționamentele tăioase și verva bine țintită. O facem în continuare, când e cazul…Și nici excentricitățile păcurare ale lui Gigi Becali nu ne umplu de entuziasm.

Numai că jurnalistului au început să-i placă execuțiile…sau crede că poporul adoră să vadă sânge de politician…și nu adevăr.

Însă nu suntem la telenovelă…iar oamenii vor o viață normală și demnitate, la care li s-a luat dreptul în ultimii ani.

La capitolul acesta e puțin amnezic…Și joacă dur cartea imparțialității.

Lama rațiunii sale taie categoric…Dar o rațiune viciată e metaforă supralicitată și pur sadism silogistic…care nu mai folosește nimănui.