Fragmentul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,12, 13.

După a Liliacului ieșire
cu toții sprâncenele a-și râdica
și fruntea a-și îmbina
începând,
cu nasul la pământ lăsat,
cu ochii împrăștiiați la căutat,
cu umerele spre urechi ridicate
și cu budza cea dedesupt
spre bărbie întoarsă și spândzurată,
unul spre alalt cu ochii boldiți căuta,
ce să vorovască
sau ce să grăiască
ca muții nu putea,
de ce să să apuce ca uluiții nu știa
și ce să lucredze ca luații de minte nu pricepea

că precum buhnetul
și sunetul
mare,
prea de aproape fiind,
puterea audzirii tâmpește,
așe lucrul nenedejduit orânduiala socotelii smintește),

în vârtoape de socotele
și în holmuri de chitele
ca acestea ei rătăcind
și prin toate unghiurile ca cei fără ochi orbăcăind.

Vulpea, carea (precum mai denainte s-au pomenit)
pentru slăbiciunea ce i să tâmplase,
la adunare să să afle nu putusă
(că de multe ori cu prețul boalei statul iertăciunii să cumpără),
prin scrisoare icoana inimii a-și arăta
și măiestriile a-și arunca
silind,
poslanie ca aceasta trimisă,
dzicând:

Vulturului și Leului, marilor monarși, plecăciune
și amânduror stihiilor adunări închinăciune,
pravul pragului
și țărna talpelor voastre
Vulpea aduce.
Cu plecatele mele slove,
în știre a face îndrăznesc
că încă dinceput eu
și pururea cu șuvăite picioare pre drepte cărări
a îmbla deprinsă
și din fire așe tocmită
fiind, însă slăbiciunea carea ticăloșiii mele
într-aceasta vreme s-au tâmplat
(precum tuturor știut ieste),
la adunarea de obște a mă afla
și în față nefățărnicitele mele slujbe a arăta
nu putuiu.

De care lucru, cele ce într-adevăr audziiu
și spre folosul de obște a fi le socotiiu,
prin slove a le arăta
și prin hârtie adevărul a vă înștiința,
boldul a adevăratii
și neimatii mele priințe
mă împunsă
și mă împinsă
(că adevărata dragoste nu numai cu cuvânt de față,
ce și cu scrisoarea de departe
chipul a-și arăta obiciuită ieste).

Aicea, dară, vestea au vinit,
precum Liliacul (carile nici la încruntarea unghilor,
nici la însingerarea colților
de agiuns ieste) acolea, cu mare obrăznicie,
multe scârșnete să fie făcut
și multe împotrivă și neplăcute sinoadelor să fie țițiit.

Așijderea, precum a Filului [Elefantului] și a Inorogului pomenire
la mijloc să fie adus,
de carii aminte mi-am adus,
precum nici la adunarea dintâi chemați să nu fie fost
și și chemați de ar fi fost,
precum mi să pare, n-ar fi vinit.

De care lucru, Lupul aicea înțelegând,
perii de pre spinare a-și râdica
și pre nări mai larg a sufla
au început,
și alte mari și înalte duhuri a purta
l-am cunoscut
(că nedejdea izbândii
a capului clătire
și a nărilor pufnire
sămn arată).

Pentru aceasta, dară,
cu a mea proastă socoteală,
socotesc că acolea mai multă zăbavă nefăcând,
cum mai curând
pre Liliac într-un chip să-l aședzați
și, alt chip de nu să va afla,
după pravila lui a trăi să-l lăsați,
și mai mult lucrurile nescuturând,
fără zăbavă la scaunul monarhiii să vă înturnați.

Că veche axiomă ieste carea dzice:
(Unui lucru fără cale
cale dând,
multe fără cale
a urma pot).

Așijderea, adese să vede
(că, unul căscând,
mai toți de prinpregiur a căsca să îndeamnă,
macar că într-acea dată a căsca nu le-ar fi fost).
Deci socotiți binișor
că, de nu sint acolea acele doaă jiganii,
Filul adecăte și Inorogul,
să nu cumva prin scrisori cu Lupul să se agiungă
(că scrisorile precum a celui bun,
așe a celui rău sfat iască
și strămurare sint)
și să nu cumva pildele
și pocităniile Liliacului plinească,
carile mai rău sfârșitul
decât începutul fără greș vor aduce.

Pentru mișelos statul mieu viți ști
că după uscarea vinelor,
viind aicea și hrana în lapte de iepure,
pui de cucoș oătoriu fierți fiindu-mi
(căci altă mâncare a mânca
nici pofta
mă îndemna,
nici diieta doftoriilor
mă lăsa),
într-o dzi, stomahul mai tocmindu-mi-să
și pofta spre ospătare mai pornindu-mi-să,
cu oarbă lăcomie
puiul întreg a înghiți m-am nevoit.

Ce [ci] grumadzii,
de mare și lungă fierbinteală
uscați fiindu-mi,
în laringă mi s-au oprit.
L-ași înghiți și pe gâtlej nu încape,
l-ași știupi și nu-l pociu,
căci în gios să să lunece stă împotrivă uscăciunea,
cu tusă și cu opintele a-l lepăda nu mă lasă slăbiciunea.

În cea de apoi
scurtarea dzilelor mele
spre lungirea anilor împăraților
și stăpânilor miei milostivi
fie. Cărora de la cerescul Vultur
toată deplina fericire rog
și iarăși rog”.

Acestea Vulpea scriind
și cartea la adunarea de la Delta trimițând,
îndatăși la bârlogul Lupului,
ni a cădea,
ni a să scula,
de slăbiciune făcându-să,
să dusă,
pre carile în lăcașul său aflându-l
și cu cucernic și plecat chip arătându-i-să:
„Bucură-te, vechiul meu priietin
și în toate a nevoilor căi credinciosul
și nedespărțitul mieu tovarăș.
De pricina nevrednicii mele cercetări
a ști să cade
că dragostea cea adevărată,
carea pururea cătră tine am avut și am,
din norocită privala privelii tale
mai mult lipsită
și despărțită
a fi,
a suferi
neputând.

Și cu aceasta pricină,
întâi la dulcea și nesețioasa-ți privire
și înțăleapta și filosofasca-ți vorovire
mai mult din suflet agiutorită,
decât cu picioarele sprejenită,
am alergat
(că dragostea în inimă dospită,
precum adese slăbiciune,
așe de multe ori virtute
peste putință naște).

A doa pricină ieste că eu,
tot adevărul cunoscând
și năcazul,
carile de cătră ai noștri vicleni tovarăși ți s-au făcut,
bine înțelegând,
cu înădușală,
fără răcoreală
și cu înfocări fără stâmpărări
inima mi s-au cuprins
(că simbathie a adevăratului priietin
din durerea a osului zdrobit
puțină
și mai nici puțină
osăbire are).

Deci, pre o parte, ale tale
multe înalgiosuri ce ți s-au făcut,
jelind
(carile inima, cât muntele Olimpului de mi-ar fi fost,
în scrum și în cenușe să o întoarcă,
destule ar fi fost),
iară pre altă parte,
sfârșitul lucrului acestuia
la ce margine va să iasă nepricepând,
tot bietul mieu trup,
ca muntele Ethnii singur materiia ardzătoare își strânge,
singur să ațiță,
singur să aprinde,
singur să topește,
singur asupra cenușelor
și scrumurilor sale să răzsipește
și în bezna pârlitelor sale rădăcini să pohârnește.

Că până acmu pentru folosul de obște
și pentru cinstea monarhiii Leului
câte oarece tot nedejduiam.
Iară acmu, toată nedejdea mi s-au curmat,
de vreme ce mintea și înțelepciunea a tot sfatul,
carea tu ești,
din capul adunării lipsind o vad.
(Că precum la multe mădulare un cap,
așe la multe gloate o minte întreagă
a nu lipsi trebuie).
Așijderea (precum dintr-alții am audzit),
Leului jiganiia geamănă,
Struțul, epitrop să să fie făcut,
căruia, capul schimbându-i,
altul ca de bou cornat și buărat,
(o, ocară mare), să-i fie pus
și mai mult cu îndemnarea Pardosului,
a Râsului și a altor jiganii acmu de curând păsărite,
siloghismul Corbului să să fie adeverit
și întemeiat
am înțeles

(însă în tot ocheanul nenedejduirii
picătura nedejdii a lipsi
și, în tot limanul negrijii
vintișorul grijii a nu aburi
peste putință ieste).

De care lucru, un sămn de nedejde
precum să fie rămas dzic,
de vreme ce neamul Liliecilor
în theatrul lumii
de mare și nesuferită rușine i-au dat,
tot lucrul fără socoteală ce-au făcut
și tot cuvântul fără chibzuială ce-au grăit
arătându-le,
și cu nedezlegate argumenturi
dzisele lor au dovedit
și au adeverit,
atâta cât toată limba amurțită
și toată gura amuțită
înaintea lor au rămas.

De care lucru, o, dulcele mieu priietin,
a nedejdui îndrăznesc
ca nu așe de tot
tot lucrul după voia lor va rămânea,
și cătră aceasta mai vârtos
nedejdea îmi nedejduiește,
căci, precum bine m-am adeverit,
Filul și Inorogul la adunare n-au vinit.

Carii, între monarhiia noastră,
cei mai de-a firea și mai de frunte să fie
lumii ieste știut.
Și, precum eu a lor cea părințască fire le-am priceput,
acestea înalgiosuri a răbda
și până în sfârșit în fundurile pustiilor a cutreiera
nu vor putea
(că firea de ce au început a să părăsi
și obiceiul bine deprins a să uita
prea cu anevoie lucru ieste).

Ce lucruri vor deșchide,
de carile toată adunarea nici a gândi
au gândit,
nici cuiva vreodată în minte au vinit
(că jelea și râvna cinstei
pojarul ce sloboade
decât focul în spinii uscați
mai mare pârjol face).

Așijderea, pre tine, bun și adevărat priietin
și a adevărului netăcut crainic
avându-te,
cu încășile, ticăloasa, precum numai cu trupul de tine despărțită,
iară cu sufletul cu tine la un loc lipită
și încleită
să fiu
bine mă știu
(precum încă de pre vremile epitropiii Monocheroleopardalului ispitită
și dovedită
sint).

Cătră noi și pre săracul Ciacalul au,
carile la multe trebe fără preget
și la multe slujbe cu credință,
precum li să va afla,
prepus nu ieste.

Deci, de vii socoti
cu cale a fi,
o carte [scrisoare] la Fil și la Inorog să scriem
și de gândurile noastre știre să le facem
(că roada pomului prieteșugului
alta nu ieste,
fără numai ascunsul inimii fără primejdie a descoperi
și chitele între sine tare a acoperi).

Adecă, precum urechile noastre
spre sunetul numelui lor stăruiesc
și numai din sămnul ochiului
spre toată slujba și primejdiia a ne încinge
gata sintem.
Deci, o, iubitul mieu priietin,
cuvintele, mele în prepus nu le aduce,
căci curate și nezugrăvite sint
și în cea de apoi pre dulce viața mea mă giur
că tot cuvântul ascuns
și toată taina acoperită,
ascunsă și nedescoperită voi ținea”.

(Vulpea pre viață-și să giura,
căci din prognosticul doftorului,
precum la luna
nu va ieși bine știia,
de vreme ce în răvărsatul zorilor
și în amurgul soarelui
sfigmosul în chipul viermelui să clătiia ),
ce în sfârșitul vieții
capul răutății
a face silind,
pre Lup a amăgi
și capul în singe a-i văpsi
să nevoia,
și precum în toată porunca lui,
fără preget
și în toate sfaturile și învățăturile lui,
fără alt cuget,
tot unghiul a scociori
și toată piatra a clăti
nu să va lenevi
cu giurământ să făgăduiia.

Ce Lupul, vechiu la minte
și copt la crieri fiind,
noaâle a Vulpei vicleșuguri
și proaspetele ei lingușituri
îndată pricepând,
precum în gură miiere zămintește,
iară în piept otravă dospește
cunoscu,
și precum pretenția ei alta nu ieste,
fără numai cu chipuri șicuite ca acestea,
mintea și socoteala Lupului carea ar fi
și pentru lucrurile carile la cetatea Deltii, unele săvârșite,
fără altele acmu începute, ce ar dzice
și ce ar mai nedejdui să iscodească
și îndată la adunări știre făcând
și minciunile carile mai denainte scrisesă
să-și înnoiască
și pre sine de priietină și de slujnică să să adeverească.

Cătră carea Lupul, cu scurte și puținele,
însă grele și temeinice cuvinte,
într-acesta chip răspunsă:
„Veche pravilă ieste, o, soro Hulpeo
(că poftele și voile împăraților
pravilă nemutată ascultătorilor sint).
De care lucru, și la aceasta alegere,
de vreme ce voia și porunca a marilor împărați așe au fost,
nici o divă nu ieste,
și așe, orice au poruncit
și au ales,
bine au poruncit
și înțelepțește au ales.

Nici cătră aceasta mai mult ceva a gândi
sau a grăi
ni să cade,
fără cât noi,
întraceastă dată viață singuratecă alegându-ne
și la bârlogul nostru
rămășița vieții din toate tulburările lucrurilor și gândurilor depărtați
cu linește a o trece
și cu odihnă a o petrece
am ales,
și mai deasupra nici a grăi,
nici a audzi
ceva poftim
(că precum gura la grăire,
așe urechile la audzire
hotar a avea trebuie,
și cuvântul carile linului suflet
tulburare aduce,
nu numai a nu-l grăi,
ce nici a-l audzi
să cade).

Așe noi, între acestea hotare contenindu-ne,
nici Liliiacul ce ar fi grăit,
nici Filul și Inorogul ce vor să scornească
și așeși nici muștele ce vor să vâziască,
sau tăunii ce vor să zbânăiască
în minte ne vine.
De care lucru, mai mult voroava cu noi a lungi
scurtându-ți,
la lăcașul și odihna ta
te du.
Iară vremea, proba cea neminciunoasă,
și pre mine
și pre tine
cine să fim ne va arăta”.

Acestea Lupul cătră Vulpe încă vorovind,
iată, cu tâmplare,
și Ciacalul acolea sosi
(carile într-adevăr în dragostea Lupului să avea).
Deci Ciacalul, după ce cu plecăciune
obiciuita-și închinăciune dede:
„În ceastă noapte, dzice, prin pădure
pentru hrana încolea și încoace îmblând
și prin spinii unui gard de prisacă
păsăruicele culcate a prinde pândind,
între albine mare vâzâială
și glogozală
audziiu.

Deci, pentru ca a împletecitelor cuvinte
însămnarea a înțelege să pociu,
de gardul prisăcii, mai aproape șipurindu-mă,
mă lipiiu.
De unde, din cele multe,
acestea puține cuvinte înțeleși
(căci a trântorilor urlete
a albinelor sunete
astupa).

Voroava,
dară, le era
aceasta: „Precum noi împărat,
monarh și stăpânitoriu,
aftocrator să fim având,
nu numai noi știm,
ce toată lumea mărturisește
și matca carea ne chivernisește,
ne poruncește,
ne stăpânește
și ne otcârmuiește,
din toată dihaniia cunoscută și aleasă ieste

(ca sămnul a monarhului adevărat acesta ieste,
că nici cu acul să împungă,
nici cu dinții să mușce,
nici cu unghele să rumpă,
ce în greșiți iertare,
în răi pedepsire,
în supuși milă,
în streini dreptate
și în hotarăle monarhiii sale contenire să arete),
carile toate în monarhul,
matca
și mamca
noastră deplin să cuprind.

Aceasta, dară, într-acesta chip fiind,
oare cu ce socoteală
până acmu, iată, de doaâ ori,
în doaă locuri zburătoarele
și târâietoarele
toate adunându-să,
spre întărirea monarhiii Vulturului și a Leului
de la toți hirograf a lua
să nevoiesc.
Așijderea,
precum zburătoarelor epitrop Corbul,
iară în-patru-picioarelor Strutocamila s-au ales”.

Și una cătră alta cu prepuse cuvinte dzicea:
„Oare pre noi la adunare cum nu ne-au chemat?
Au în sama zburătoarelor nu ne-au băgat?
Au căci micșorimea statului nostru căutând,
nevoința, agonisita și chivernisala de obște
carea facem a cunoaște s-au lenevit?
Ce de vreme ce ieste așe,
de sintem și noi zburătoare
supt soare,
pre toți a cunoaște să-i facem
(că albina sămânța
și sulița,
miierea
și fiiere
tot într-un pântece poartă,
și precum toate politiile
nu staturi înalte
și pântece lăsate,
ce omoni nedespărțită
și minte ispitită
și ascuțită
caută)”.

Iară una dintre albine dzisă:
„Eu astădzi în câmp
pentru agonisita ieșind
și printre ierbi și flori miiere cercând,
cu viespile a mă împreuna
mi s-au tâmplat,
la carile iarăși aceasta voroavă a să scutura
am aflat
și precum foarte cu greu duc lucrul
ce să aude că s-au făcut,
le-am priceput
(că tulburarea unii politii
între alalte,
cu aprinderea unii case într-o cetate
să asamănă,
că precum din aprinderea unii case
toată cetatea primejduiește,
așe o politie
răscolindu-să,
toată megieșiia
să clătește).

Și așeși eu încă acolea fiind,
o viiespe sosi,
carea de mare adunarea muștelor
și a țințarilor veste adusă
și precum de aceste
a pasirilor și a jiganiilor adunare
de veste luând,
tare între dânsele vâziia,
dzicând:
Sculați, frați, și mărgând,
viespilor știre să dăm,
pre tăuni
și pre gărgăuni
împreună să râdicăm
și cu toții la prisaca albinelor să ne adunăm,
unde,
de obște sfătuindu-ne,
să alegem și să căutăm
cu ce privileghie Vulturul
tuturor zburătoarelor a stăpâni
și cu ce mijloc numai o monarhie la toți a să numi
și a fi
ar putea.

Că precum din lume audzim,
lucrul acesta nici Liliiecii a-l priimi
n-au învoit,
dară noi cu cât mai gios decât Liliiecii
și cu cât mai puține decât toate zburătoarele vom fi?
Și cum cu singură numai tăcerea
spre robie și supunere vecinică
ne vom lăsa?
Ba, fraților, o dată cu capul lucrul acesta
neizbândit să nu lăsăm!
Că spre aceasta, precum viespea eghipților
așe musca ceriului agiutătoare
și scutitoare
ne va fi
(că pentru slobodzenie [libertate] și moșie [patrie] cu cinste a muri,
decât prin mulți veci cu necinste a trăi,
mai de folos și mai lăudat ieste).

Așijderea,
între dobitoace oarece dihonie să fie
am înțeles,
de vreme ce pe Fil și Inorog la adunare nu i-au chemat,
nici i-au întrebat,
nici în samă de lucru i-au băgat.
Pe Lup căci dreaptă hotărâre Struțului au făcut
și căci încă de pre vremile epitropiii Vidrii,
când cu Pardosul în Țara Câmpilor au pribegit
și acolo cu dânsul în scandală și la cuvinte au fost vinit,
acmu Pardosul izbândă noaâ
la pizmă veche socotind
a face,
cu meșterșug din adunare l-au scos
și oarecum la bârlogul său
în chip de izgnanie l-au trimis.

Vidra cea odânăoară Corbului din suflet iubită,
iară acmu lui decât moartea mai urâtă,
dintr-amândoaâ izvoadele s-au ras
(că decât toată materiia alcătuită,
sufletul nealcătuit mai lesne să betejește
și mai pre lesne ieste
pre lei și pre urși a stăpâni
decât pre doaâ inimi
prin toată viața într-o dragoste și într-o priință a le păzi).

Vulpea sau de bolnavă, sau de vicleană
dentre dânșii lipsește, de unde a prognostici
putem că cu vreme clătirea acestor chipuri
făcându-se, lucrurile într-alt chip să vor schimba
și statul într-altă haină să va îmbrăca”.
Acestea Vulpea,
Lupul și Ciacalul.

Iară cartea Vulpii
la mâna sinoadelor
agiungând,
pre carea citind-o în taină,
deosăbi,
Uleul [Uliul] pe Pardos,
pe Râs și pre alalți
a credinții vicleni
și a vicleșugului credincioși
în taină chemă
(că voroava prea pe taină
vicleșugul supune,
iară cuvântul în față
a dreptății sămn ieste).

Cărora scrisoarea și sfatul Vulpii arătând,
Pardosul dzisă: „Vulpea pentru Lup
oricâte scrie
adevărate și de credzut sint,
căci precum să dzice dzicătoarea
(Lupul părul după vremi își schimbă,
iară din firea lui nu iese,
nici obiceile învățate își mută).

Că Lupul pururea nu numai oile a fărâma,
ce și boii din plug a îneca
și pre tot dobitocul supus a spintica,
precum obiciuit să fie,
lumii ieste știut.
Și acmu lucrurile la omonie
precum vor să să aducă vădzind,
bine să-i pară
peste firea lui ieste
(că lăcomiia în doaâ părți zavistuiește,
una, căci tot ce poftește
nu agonisește,
alta, căci el ce poftește
pre altul a agonisi privește).

De care lucru, a mea socoteală aceasta ieste:
cu vreme Lupul nu numai din adunarea Deltii,
ce din toată lumea a să scoate trebuiește,
și așe, tot dobitocul în odihnă
și tot locul în ostrovul Critului [Cretei]
să va întoarce.
Iară amintrilea,
precum din obiceiurile lui a să primeni
nedejde fără nedejde ieste.
Iară pentru Fil și Inorog
mijlocul a să afla
pre lesne va fi”.

Cătră acestea Râsul,
cuvântul apucând, dzisă:
„Precum am înțeles,
Filul, socotind că
după mărimea trupului
cinstea să măsură
și epitropiia lui s-ar cădea
(ca și de mainte când Inorogul
de la vrăjitori o aflase
și lui în dar și peste nedejde i-o dăruisă),
aicea au fost vinit.

(Râsul de vinirea Filului adevărat știia,
căci pentru ca pre ascuns
la Delta să vie
el îi poruncisă,
iară cu ce gând Râsul aceasta făcusă
mai nici el nu știia).

Iară acmu iarăși am înțeles, că,
pentru alegerea epitropiii
Strutocamiliii
înștiințându-să,
cu înfrântă voie,
iarăși la locuri-și s-au dus
(că după vestea morții,
vestea lipsirii cinstii
locul cel mai de sus ține),
însă sfatul mieu ieste acesta:
Filul după mărimea
și mamina trupului
la suflet nepotrivit ieste,
căci, după măsura trupului
sufletul de i s-ar potrivi,
Căprioara Hindiii încotro îi ieste voia a-l purta
nu l-ar măguli.
Carile, de mâncare de agiuns,
de băutură
la măsură
și de odihnă la vreme
de va avea,
cevași măcară lucrul mai înainte
a ispiti
nu va îndrăzni.

Și așe după voia noastră
încotro vom pofti a-l trage,
într-acolo va merge.
Iară Inorogului spre domolire
firea nicicum nu i să pleacă.
Că în lume frântura cornului
și acela de bunăvoie lepădat
a videa cuiva rar s-au tâmplat,
iară Inorog domolit
nici s-au vădzut, nici s-au audzit,
nici undeva s-au aflat.

De care lucru, cu toții împreună
vânătoare vom ridica prin codri, prin munți,
și în toate părțile ne vom sămăna,
pre carile, oriunde ar fi,
tot îl vom afla,
și oricât de iute la picioare ar fi,
cu lungimea goanii
odată de corn tot îl vom apuca
(că ce graba în ceas și cu sila nu isprăvește,
aceia delungarea vremii și meșterșugul biruiește).

Carile, la mână cădzind,
într-o ogradă încongiurată
cu apă lată
îl vom închide
și la loc îngust și strâmpt
îl vom trimite.
Unde el
la loc slobod și la câmp larg a trăi
deprins fiind,
de năcaz, în curândă vreme în melianholie,
din melianholie în buhăbie,
din buhăbie în slăbiciune,
din slăbiciune în boală
și, în sfârșitul tuturor,
din boală în moarte va cădea,
și așe, de tot numele
din izvodul vieții i să va șterge.
Iară amintrilea,
bine să știți că, până Inorogul viață are,
viața noastră scurtă
și aceia cu prepus
și în toate ceasurile cu groază
decât moartea mai rea ieste
(că odată a muri, datoriia firii,
iară cu groaza morții a trăi,
moartea morții ieste)”.

Așe Râsul de râs sfaturi ca acestea
dacă de sațiu vărsă,
Uleul dzisă:
„Dară cuvintele acestea
la lucru cine va putea duce?”
Râsul: „Eu, răspunsă,
numai cu învoiala și nevoința de obște
să fie”.
De aceste asupra nevinovățiii Inorogului
spurcate sfaturi,
Moliia din blană veste luând,
îndată Inorogului știre trimasă,
carile vicleșugurile ce i să gătesc cunoscând,
întâi în fire,
apoi în picioare
nedejdea își pusă.

Did you like this? Share it: