Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 21 octombrie, 2012

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [6]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

La fel, și scutul „de bună vrere” și cununa „cu mângâiere” (Ps. 5, 59-60)  sunt metafore ce recunosc inefabilului sau impalpabilului o concretețe pe care o sesizează cei care cunosc prin experiență.

Începând cu psalmul 6, Dosoftei se exersează și în versuri cu măsura de 12-13 silabe:

Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele,
Spăl în nopțâle toate perinile mele
Cu lacrămile mele, de-m[i] moi așternutul,
De când nu cerci de mine, că m-am stâns cu totul.
Că mi s-au tulburatu-mi vederea de spaimă,
M-am vechit în[tre] pizmașii carii mă defaimă.
/…/
La a mea greutate Dumnezău m-ascultă,
La boala mea-m[i] trimite mila Sa cea multă.
Priĭmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite,
Și sâmțârile toate îm[i] sunt curățâte.
(Ps. 6, 13-18; 23-26)

Dosoftei nu procedează însă numai la extinderea unor sintagme sau idei, prin parafraze mai largi, ci recurge și la sinteza expresiilor, în unele cazuri. Astfel, cei ce vânează sufletul meu este mult mai concret exprimat de el prin: „gonaci” (Ps. 7, 2, 9).

Vânătoarea era însă o îndeletnicire mai populară decât astăzi, după cum dau mărturie scriitorii acelor vremuri.

Dumnezeu, „de nu vă veț[i] întoarce cătră pocăință, / Are săgeț[i] amână scoase din tulbiță” (Ps. 7, 33-34).

Tulbița a adăugat-o Dosoftei…

Psalmul 8 este semnificativ pentru că este unul din textele scripturale pe care și-au întemeiat Sfinții Părinți predica despre om ca împărat al creației.

Din comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la acest psalm a preluat și Neagoe Basarab fragmente pe care le-a integrat în Învățăturile sale[1].

Psalmul pune în balanță omul și întreaga creație. Pentru aceasta – pentru că omului i-a supus Dumnezeu întreg universul – s-a comparat, de căre psalmist, cu mult înaintea lui Pascal (care a adăugat doar metafora trestiei, pentru că superioritatea rațională a omului o susținuse Sfântul Ioan Hrisostom[2]), firea umană firavă/ muritoare cu imensitatea cosmică.

Dosoftei zugrăvește frumusețea cosmică într-o poezie pe care am apreciat-o și altădată și care deschide subiectul în literatura română:

Văz că-i făcut ceriul de mânule Tale,
Cu toată podoaba, și-i pornit cu cale.
Ai tocmit luna să crească, să scază,
Să-ș[i] ia de la soare lucoare din rază.
Stele luminate ce lucesc pre noapte,
De dau cuviință, Tu le-ai urzât toate.
Ce poate fi omul de-l aduci aminte,
De cerci pentru dânsul folos înainte?
(Ps. 8, 7-17)

Ar fi fost de ajuns și primele două versuri citate anterior, pentru a reproduce ideea fundamentală a psalmului.

Luna și stelele au parte însă de o poetizare aparte și pentru că întemeierea/ urzirea lor de către Dumnezeu nu e lipsită de semnificații (inclusiv) teologice.

Cosmosul apare astfel ca inundat de lumină, inclusiv universul material se întemeiază pe lumină și există prin iradiere și transmitere de lumină, așa cum luna își ia lucoare din raza soarelui.


[1] Vezi și Dan Horia Mazilu, Recitind literatura română veche, vol. II, op. cit., p. 265, 283-284.

[2] Vezi și Idem, p. 289.

Conținutul teologic al cursurilor universitare ale Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea [5]

Partea întâi, a doua, a treia și a 4-a.

***

Urmează un capitol dedicat „ființei Bisericii” la protestanți[1], unde, încă din prima frază, autorul precizează faptul că în protestantism „în fiinţa ei adevărată, Biserica este invizibilă[2].

De aceea e considerată ca fiind „exclusiv opera lui Dumnezeu”[3], a unui Dumnezeu care te predestinează[4].

Și autorul începe discuția cu teologia begarzilor[5], care vorbeau de un „contact direct şi nemijlocit [al sufletului omenesc] cu Divinitatea”[6], considerându-i precursorii protestantismului[7].

Anabaptiștii au continuat gândirea begarzilor și au fost și mai radicali decât Luther[8]. Nefiind intelectuali, ca Luther și Zwingli, „anabaptiştii pretindeau o autoritate chiar dincolo de Biblie; ei credeau că Dumnezeu Însuşi comunică cu fiecare credincios pe calea Sfântului Duh. Ei acceptau că aceste comunicări pot avea loc chiar în timpul studierii textului sacru sub forma unor viziuni sau a unor voci interioare.

Problema a căpătat contur şi proporţii în momentul în care mulţi dintre ei au început să accepte ca adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu viziuni şi învăţături aflate în conflict direct cu mesajul biblic. Unii ajunseseră chiar să considere Biblia o lucrare a diavolului pentru a înşela pe cei nevrednici”[9].

Din anabaptism a rezultat neoprotestantismul[10] iar „facţiunea care se apropie astăzi cel mai mult de stilul de trăire religioasă al vechilor anabaptişti este mişcarea harismatică sau penticostală răspândită în special în spaţiul american”[11].

Apoi autorul se referă la metodismul lui John Wesley[12] și la quakerii care mizează pe „lumina lăuntrică”[13], pentru ca apoi să vorbească despre „reformatori”.

Luther pledează pentru 3 principii: 1. „conformitatea experienței cu Scriptura”[14], 2. primirea Botezului și a Euharistiei[15] și 3. practicarea „rugăciunii fervente şi a virtuţilor învățate de Legea lui Dumnezeu”[16].

Melanchton face vizibilă Biserica, pentru că „Biserica este comunitatea în care Evanghelia este predicată corect și Sacramentele sunt aplicate corect[17].

Deși Calvin a plecat de la Biserica invizibilă a predestinației a ajuns și el la forme văzute ale Bisericii: „mărturisirea credinţei creştine, exemplul unei vieţi virtuoase şi împărtăşirea cu Sfintele Taine”[18].

Karl Barth a pledat pentru vizibilitatea Bisericii[19] dar, accentuează autorul nostru, „Barth nu depăşeşte în realitate viziunea protestantă despre esența Bisericii. În ciuda referinței trinitare la care apelează pentru a face inteligibil misterul Bisericii, Barth nu renunţă la ideea că, deși vizibilă, Biserica este totuși obiect al credinței[20].

Totodată autorul nostru subliniază că „Hristos în gândirea protestantă este un obiect al experienţei individuale, experienţă care, susțin protestanţii, este cu atât mai autentică cu cât se eliberează de orice normă obiectivă, tradițională, independentă de individ şi de experienţa sa proprie”[21].

Urmează atributele Bisericii[22], unde unitatea ei este spirituală[23], sfințenia e un atribut invizibil[24], la fel și catolicitatea[25], pentru ca apostolicitatea Bisericii să însemne raportarea la exemplul Apostolilor[26].

Motiv pentru care Rudolf Bultmann afirma: „nu conţinutul credinței lui Pavel sau a lui Petru sau a lui Luther este ceea ce trebuie să repete credinciosul fiecărui timp, ci exemplul supunerii lor totale față de Cuvântul lui Dumnezeu”[27].

De aceea protestanții o iau întotdeauna de la capăt în înțelegerea Scripturii și niciodată nu au continuitate cu cei de dinaintea lor, pentru că nu le urmează conținutul integral al credinței ci doar exemplul văzut din exterior.

Ultimul capitol eclesiologic e dedicat ierarhiei protestante[28], unde autorul subliniază că se merge de la respingerea oricărei forme de conducere în Biserică (quakeri și darbyți)[29] până la a considera pe pastori drept simpli funcționari ai bisericii locale[30].

Pentru Calvin „pastorii administrează Tainele, doctorii se ocupă cu interpretarea Bibliei, iar diaconii cu diferite sarcini caritative. El susține că la aceste funcţii nu se poate accede decât prin vocație, adică prin chemare divină, chiar dacă alegerea în ele se face cu consimţământul poporului. De fapt, pastorii noi sunt cooptaţi de cei aflați deja în funcție[31].

Și cu toate că nu consideră „punerea mâinilor” o Taină, bisericile calvine şi prezbiteriene investesc prin ea pe noul prezbiter[32].

Referindu-se la modul în care pastorul este perceput în comunitățile protestante, autorul descrie în următorii termeni situația ironică a acestuia: „Oricât ar accentua teologii reformaţi caracterul autoritar al prezbiterilor şi în general al conducerii bisericeşti în bisericile lor, în realitate nimeni nu îndrăzneşte să afirme că ceea ce descrie pastorul în predica sa ar fi normativ pentru ceilalţi. Oricâtă autoritate sau faimă ar avea un predicator, protestanţii vor considera tot timpul că el, predicând, nu face decât să-şi descrie doar propria experienţă[33]. Și atunci subiectivismul și indiferența reciprocă e starea de lucru în protestantism.

5. Misteriologia

Primul capitol e dedicat Sfintelor Taine în Ortodoxie[34], autorul afirmând că la baza tuturor Tainelor Biserii stă taina lui Hristos[35]. De aici și sublinierea că Tainele au fundament hristologic[36].

Sfintele Taine sunt „întemeiate direct” de către Domnul și „sunt prelungiri peste timp ale întrupării Sale istorice”[37]. Fapt pentru care „săvârşitorul adevărat al fiecărei Taine nu este episcopul sau preotul, ci Însuşi Hristos[38].

Însă nu suntem de acord cu numirea de „instrumente”[39] pentru săvârșitorii Tainelor, pentru că noi conclucrăm cu Dumnezeul treimic la slujirea Tainelor și nu suntem folosiți de El precum niște obiecte pasive.

Problema numărului Sfintelor Taine e una deschisă[40], după care se discută ordinea lor[41] și ea interpretabilă[42]. Și autorul începe cu Preoția mai întâi, după care Botezul, Mirungerea, Euharistia, Sfântul Maslu, Pocăința și în cele din urmă Nunta[43].

Iar autorul începe cu Preoția pentru a sublinia, foarte corect credem noi, „obiectivitatea experienței lui Hristos prin intermediul ierarhiei”[44].

Și autorul pledează pentru transparentizarea lucrării lui Hristos prin ierarhie, subliniind că în cultul ortodox, „preoții nu-L înlocuiesc pe Hristos, ci, dimpotrivă, Îl fac prezent în Biserică în asemenea măsură încât cel ce exercită prin preoți actele preoției este, de fapt, Hristos Însuși, nu preotul[45].


[2] Idem, p. 1.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 2.

[7] Idem, p. 1.

[8] Idem, p. 2.

[9] Idem, p. 3.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 3-4.

A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/John_Wesley.

[13] Idem, p. 4.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 5.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 8.

[20] Idem, p. 11.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 12-14.

[23] Idem, p. 12.

[24] Idem, p. 13.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[29] Idem, p. 1.

[30] Idem, p. 1-2.

[31] Idem, p. 3.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 4.

[34] Misteriologie 1, p. 1-37, cf.

http://niculceaadrian.ro/files/Download/d51.pdf.

[35] Idem, p. 1.

[36] Idem, p. 2.

[37] Idem, p. 4.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[40] Idem, p. 4-5.

[41] Idem, p. 5-6.

[42] Idem, p. 6.

[43] Ibidem.

[44] Idem, p. 7.

[45] Ibidem.

Mai mereu

  • Medalie de aur pentru perechea Daniela Dodean/Elizabeta Samara la proba de dublu feminin din cadrul Campionatului European de tenis de masă, organizat la Herning (Danemarca)”.
  • Revista Punkt, la download, pe Issuu.
  • Dilemateca…cu același statut.
  • Românii încep să citească tot mai mult cărți electronice.
  • Un cont online de 30 de G free pentru orice vrei.
  • Fotografia e ce știi să vezi…și nu ce ți se pune în față.
  • Monahul Lavrentie, care a vrut să rupă cu dinții o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov, a rămas cu gura căscată, nemaiputând să și-o închidă.
  • E foarte ușor să condamni…dacă nu suferi tu pedeapsa pe care o dai.
  • Bonito = frumos, drăguț. Adjectiv masculin în limba spaniolă.
  • Tăcerea…o tăcere casantă ca un parbriz, se lăsase între cei doi prieteni atât de „iubitori” unul față de altul…încât nu știau cum să-și scoată ochii mai elegant.
  • Când oamenii simt întrebările ca pe niște înjurături e semn clar că nu au avut niciodată dialoguri reale.
  • Semințe prăjite. Semințe cu sare. Pentru…pofta de mâncare.
  • Medicamentul țuică: de care unii nu au auzit…iar alții îl sorb până la devălmășie
  • Nu diversitatea te enervează. Ci faptul că…nu știi să ții ritmul cu ea.
  • Când comentezi online nu uita că ești citit…și de cei pe care nu-i cunoști…și care nu se vor uita la tine decât dacă te găsesc interesant.
  • Hypocrisy is equal opportunity”.
  • Mi-a intrat o rază în ochi. Era sinceritatea ta.
  • Deși s-au împlinit 4 luni de când Prof. Adrian Năstase e închis…nu s-a redactat încă  „motivarea sentinței, astfel încât nu pot face, din această cauză, plângere la CEDO”.
  • Proasto, eu lucrez! Ai grijă la geantă și la portmoneu, aici se fură!”.
  • Deviza Ryan Ross după care se ghidează în afaceri este: “Pe mine nu mă împiedică nimic! Pe tine ce te împiedică?”.
  • Expunerea repetată la jocurile video conduce la comportamente ostile. Efectele negative sunt de ordin cumulativ. Cu cât jucaţi mai mult, cu atât puteţi deveni mai agresivi. Uneori, comportamentul ostil rămâne permanent”.
  • Scrisul e o finețe a sufletului. Cine consideră că poate să scrie fără spirit înseamnă că…mănâncă orice.
  • Oamenii inteligenți par „deștepți”. Cei însă cu adevărat deștepți…te cutremură.
  • eu prefer să păstrez banii de mitralieră pentru parfumuri”.
  • Linșajul mediatic al unui intelectual e cînd Emile Zola îi ia apărarea unui evreu condamnat pe nedrept și-i sare toată presa în cap sau cînd Bertrand Russell scrie împotriva războiului și ani de zile nu mai are unde să publice (și șase luni de pușcărie) sau cînd dizidenți ca Paul Goma, Dan Petrescu și alții sînt marginalizați de publicațiile culturale centrale pentru că nu sînt reverențioși cu clanul Humanitas”.
  • Idem: „HR Patapievici își numea acum cîțiva ani munca de la ICR, plătită cu un salariu de secretar de stat, muncă în folosul comunității. Sînt sigur că o și crede [sau nu!, n.n.], e parte din marea poveste post-nouăzecistă pe care o ironiza Caius Dobrescu într-un vers: noi, o insulă de civilizație într-un ocean de barbarie”.
  • Caloriferul: invenție românească.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén