Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 22 octombrie, 2012

Catalogul promoției 2002. Pastorală, FTO București

Revederea de 10 ani va avea loc marți, 13 noiembrie 2012, la București.

Se va sluji la Biserica Sfântul Spiridon Nou, revederea va avea loc într-un amfiteatru al facultății și se va servi masa la Palatul Patriarhiei.

Organizator: Diac. Dr. Florin Marica (florinmarica2009@gmail.com)

Catalogul promoției noastre:

Achihăiei T. Teodor Constantin
Agafiței Gh. Mihai
Albu Gh. Viorel
Alexe P. adrian
Andronic Șt. Gigi Sebastian
Antoce D. Dan Alexandru
Antohi (Asavei) M. Gheorghe
Anton A. Adrian Liviu
Anton I. Cristian
Apostol C. Florin Bogdan
Apostu C. Cristian
Argatu Gh. Mihai
Ariton S. Marin Cristinel
Barbu C. Valter
Barbu V. Elgad Virgiliu
Barbu V. Petrică Florinel
Bărbulescu S. Florian
Bătrâneanu D. Eduard Tudor
Bighiu Gh. Mitică
Bîrleanu N. Vasilică
Bîrzu N. Petru Lucian
Bistriceanu C. Dumitru
Bonef A. Marian
Brînaru O. Tudor
Bucur P. Adrian George
Buscă P. Tudor
Busuioc T. Florin
Câdă Gh. Nicolae Cristian
Calancea Gh. Vasile Iustin
Ceapariu A. Ionel
Cerbu I. Dragoș Felix
Chilianu C. Petrișor Iulian
Chiosea C. Ciprian Valentin
Cîrlan V. Vasile
Coman M. Mihail
Coman P. Ioan Pavel
Coman V. George Alexandru
Comănescu I. Horațiu Gabriel
Constantin M. Ionel
Coresciuc P. I. Roger
Costiuc I. Bogdan
Cotorceanu N. Leonardo Adrian
Cristea N. Vasile
Cucu T. Florin
Dima D. Marius Cristian
Dinică Gh. Florin Cătălin
Dochia D. I. Andrei Victor
Donisă I. Vasile Adrian
Doroftiese T. Gabriel
Dragomir T. Florian Paul
Dragomireascu D. Cătălin
Dumitru I. Marius Adrian
Dumitru M. Marius Bogdan
Dumitru Șt. Gelu
Enciu M. Adrian Mihai
Ene N. Daniel Adrian
Epuran T. Mircea
Feraru C. Doru Cosmin
Filip I. Sorin Dănuț
Filip T. Emanuel
Fișcuci Șt. Nicușor Valentin
Geantă M. Marius Adrian
Ghelase N. Marius Ionel
Gheorghe A. Valentin
Gheorlan V. Florin
Ghinea Gh. Stelian Adrian
Gîță Valentin Emil
Grigore C. Gabriel Constantin
Grîncearov N. Kiril
Guguleanu I. Cristian
Hagiu N. Nicolae
Hancheș J. I. Marcel Iulian
Holbea N. Ion
Hurmuzache M. Cătălim
Ilie V. Doinița
Ioan Gh. Ovidiu Ionuț
Ion Gh. Alexandru
Ionașcu P. Marius Dan
Ionescu Gh. Cezar
Iordăchescu I. Ionuț Viorel
Irimia Gh. Cristian Vlad
Irimia V. Ioan
Ivan A. Ginel Aurelian
Ivan C. Doru
Lică Gh. Valentin Petre
Măciucă O. Mihai Cristian
Măieran T. Tudor Ștefan
Manea I. Nicolae
Manea V. Marius Mădălin
Marcu D. Dan
Marica M. Florin
Marina-Fiț T. Liviu Octavian
Marius I. Silviu
Matei C. Bogdan
Matei Gh. Adrian Cosmin
Matei T. George
Maxim V. Cătălin Marian
Meleștean Gh. Ilie
Mera Gh. Claudiu Vasile
Mihai N. Ionuț
Mincă I. Alexandru
Mititelu N. Longen
Mitroi V. Florin Valentin
Mogoș P. Doru Constantin
Munteanu I. Petru Ciprian
Munteanu I. Rusalina
Munteanu V. Cristian
Murariu C. Cosmin Constantin
Neacșu I. Adrian
Neacșu I. Ioan Dragoș
Neagu M. Cornel
Neagu T. Antoniu
Nebunu Gh. Cristian
Neculai I. Mihail
Nedelcu C. Ion Constantin
Nica M. Nicolae
Nicolaescu C. Constantin Sergiu
Olteanu A. Silviu Andrei
Oprea S. Cosmin Cristian
Oros Al. Florian Ioan
Ouatu Gh. Gheorghe
Pârju C. Ionel Sergiu
Pârvu R. Sebastian Lucian
Pătru V. Cristian
Păunescu I. Eugen Cătălin
Pavlusenco I. Bogdan Marinică
Petrache N. Ionuț Cristian
Petre A.M. Marius Marian
Picioruș O. C. Dorin Octavian
Pîrlog L. Liviu
Pîslaru N. L. Sorin
Pîslaru V. Florin
Podariu I. Adrian
Poiată C. Constantin Ștefan
Poleucă A. Gheorghe
Popa I. Al. Florin
Popa I. Ciprian Ionuț
Popescu D. George
Popescu Gh. Bogdan
Popescu S. George Iulian
Predoi S. Gheorghe
Prelipcean Gh. Nelu Angel
Pripon N. Alexandru
Roșu C. Ciprian Cătălin
Rotaru C. Costel
Rotundu A. Gelu
Rusmac V. Vsevolod
Schipor I. Dumitru
Simerea I. Ovidiu
Sinca N. Constantin
Sîrbu Șt. Viorica
Slamna F. Iulian Robert
Slavov S. Ivalin
Șorcaru C. Bogdan Ionuț
Stan D. Ionel
Stanciu E. Cristian
Stancu N. Marian
Stârceanu A. Bogdan Ioan
Ștefănescu C. Dumitru
Stoian R. Constantin Emanoil
Stoica I. Bogdan Ștefan
Stoica I. Iulian
Stroea Gh. Octavian
Strugar V. Constantin
Tănase Șt. Vasile Leonard
Toma A. Iliuță Iulian
Tomozei I. Claudiu
Toporceanu R. Mihai
Trifu – Haiduc A. Narcis
Trofin I. Liviu Gabriel
Tudor D. Florin
Tudor I. Ion Mădălin
Tudor N. Gabriel
Tudose I. Ionuț Emanuel
Turcu A. Silviu Marian
Ursu A. Claudiu
Uță I. Marius Constantin
Vasilescu C. Cătălin Eugen
Vlad A. Ștefan Laurențiu
Vlad D. Marian
Voica C. Bogdan Vasile
Voinea Gh. Florin
Voinea N Gheorghe Valentin
Vrânceanu I. Robert
Zaharia I. Ion

Crezul la Sfântul Simeon al Tesalonicului [1]

Sfântul Simeon al Tesalonicului, Erminia Dumnezeiescului Simbol al credinței ortodoxe, trad. din lb. gr. veche și note de Drd. Nicușor Deciu, Ed. IBMO, București, 2010, 149 p.

***

Găsim aici trei lucrări ale Sfântului Simeon traduse din PG 155, col. 292A-312D, col. 313A-319C; col. 320A-323B + ed. monahului Chesarie din 1765, fără trimitere expresă la textul folosit, cf. n. *, p. 13.

I. Erminie cuprinzătoare a Dumnezeiescului și Sfințitului Simbol al desăvârșitei noastre credințe ortodoxe a creștinilor, făcută de Sfântul Simeon al Tesalonicului, p. 13-105.

arhieria = „lucrurile cele mari ale Bisericii”, p. 14/Simbolul niceo-constantinopolitan a fost așezat „la temelia Bisericii” ca „stâlp și hotar întărit și neclătinat”, p. 16/ „El ne-a făcut pe noi dar nu din ființa Sa”, p. 23/ cerul nu e veșnic, materia nu e preexistentă, creația nu e o zeitate, p. 24/

„nălucirile dracilor”, p. 25/ despre Puterile cerești în p. 26, ele fiind „pline de slavă” dumnezeiască/ ghicirile dracilor, p. 32/ „taină minunată”, p. 32/ se discută Crezul pe cuvinte și sintagme/ „pogorâre” pentru întrupare, p. 41/ despre căderea „de nevindecat” a demonilor, p. 42/

sporul de evlavie adus Puterilor cerești de întruparea Cuvântului: „Îngerii…trăgând un mare folos din iconomia cea pentru noi a întrupării Cuvântului, și aflând o și mai mare înălțare spre dragostea și unirea cu Dumnezeu, se veselesc de mântuirea noastră”, p. 42.

Dumnezeu Cuvântul „[S-a pogorât] nu dintr-un loc, ci prin plecarea voii”, p. 43/ Sfântul Moise a fost tipul (tipon) lui Hristos, p. 53/

Pogorârea la Iad și nestricarea trupului Său: „cu sufletul S-a pogorât în iad. Și prădând iadul și stricând moartea, S-a arătat a fi Izbăvitorul sufletelor celor de acolo, fără să primească stricăciune trupul Său cel înfășurat cu giulgiu, uns cu smirnă și pus [înmormântat n.n.], ca un Dumnezeu înviindu-l pe acesta, iar dumnezeiescul Său suflet, S-a unit cu trupul” și a înviat, p. 56.

învierea cea de a treia zi indică taina Treimii, p. 58/ omul a primit „arvuna nestricăciunii” prin învierea Domnului, p. 59/ „rău-credinciosul Arie…spunea blasfemii” iar Macedonie se afla „sub  [stăpânirea] duhului cel viclean”, p. 67.

împotriva lui Filioque, p. 75/ după care vorbește despre despărțirea Mirungerii de Botez pe care o practicau romano-catolicii, p. 76/ și în ciuda celor care îi neagă autenticitatea vieții și a operei, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune despre Sfântul Dionisie Areopagitul: „Dionisie, cel întocmai cu Apostolii”, p. 77.

Iarăși autentifică faptul că Sfântul Clement Romanul este autorul Canoanelor apostolice, p. 77.

Și îi pune în ecuație pe Sfântul Dionisie Areopagitul și pe Sfântul Maxim Mărturisitorul spunând: „Și Sfinții cei mari dintru început împreună cu ea [cu Tradiția n.n.] mărturisesc același lucru, și mai cu seamă Dionisie și Maxim, unul vădindu-se urmaș al Apostolilor, luând mucenicia în Apus și scriind despre Tainele și tradițiile Bisericii, celălalt mare între mărturisitori s-a arătat și înțelept în cele dumnezeiești, la Roma petrecând mult timp, și mai cu seamă despre Tainele Bisericii și despre Sfânta Jertfă a scris și a tâlcuit, așa cum și noi încercăm a face, minunându-se de cartea dumnezeiescului Dionisie și consfințind-o pe aceasta”, p. 77.

Numai noi nu îi mai „consfințim” opera…și este evident și motivul: pentru că nu i-o mai înțelegem. E prea mare pentru câtă teologie nu trăim și nici nu cunoaștem.

din Tatăl prin Fiul  în Duhul”, p. 79/ în p. 83 e citat și „dumnezeiescul [Ioan] Damaschin”.

Conținutul teologic al cursurilor universitare ale Pr. Prof. Dr. Adrian Niculcea [6]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a și a 5-a.

***

Nu putem fi de acord nici cu „independent” din afirmația: „Preoţia îl face prezent pe Hristos așa cum este El cu adevărat, independent de coborârea Sa în istorie, așa cum este El ca Dumnezeu din eternitate[1], pentru că asta ar înseamna că preoția Bisericii nu are nimic de-a face cu întruparea Sa sau că Hristos e Preot în veac numai prin divinitatea Sa și nu și prin umanitatea Sa, stipulându-se de fapt un monofizitism sacramentologic.

Urmează subcapitolul dedicat hirotoniei,  unde autorul nostru precizează că cel hirotonit se face părtaș la „preoţia lui Hristos, [și] capătă puterea de a afirma dumnezeirea lui Hristos”[2]. Mai degrabă divino-umanitatea lui Hristos…

Pentru Părintele Adrian, actul sacramental al hirotoniei „impregnează întreaga ființă [a celui hirotonit odată] pentru totdeauna”[3].

Și acesta se poziționează categoric vizavi de faptul că o persoană sau un grup restrâns nu pot fi infailibili: „afirmarea infailibilității unui episcop, fie el şi papa însuşi, sau chiar a întregului episcopat este o erezie[4].

După care discută succesiunea apostolică a ierarhiei bisericești ca pe o realitate istorică[5].

Dar punând întrebarea dacă episcopii ulteriori au primit „deplinătatea harului” Apostolilor[6], autorul recenzează critic opinia Părintelui Stăniloae, care afirma că episcopii ulteriori nu au calitatea de „martori” pe care au avut-o Apostolii[7].

Și pledoaria sa, în această chestiune, e următoarea: „Această afirmaţie [a Părintelui Stăniloae exprimată supra n.n.] ridică o mare întrebare: ce anume i-a făcut pe apostoli să-şi dea seama că omul Iisus era, de fapt, însuşi Hristosul, Fiul lui Dumnezeu? Ochii şi urechile lor pământeşti? Sau „ochii“ şi „urechile“ Duhului Sfânt?

Dacă tăria mărturisirii apostolilor s-a bazat pe faptul că ei l-au urmărit pe Iisus, l-au văzut şi l-au auzit direct mai mult ca oricine altcineva, este de neexplicat lepădarea Sfântului Petru şi fuga celorlalţi ucenici, ca şi apostazia lui Iuda sau chiar respingerea totală din partea fariseilor şi a cărturarilor (IOAN VIII, 59).

Mai mult, după acest criteriu Pavel nu mai poate fi considerat un apostol autentic. Iar dacă episcopii care au urmat prin succesiune apostolilor nu-l cunosc în aceeaşi măsură pe Hristos cum l-au cunoscut apostolii, atunci Hristos nu mai este tot atât de deplin prezent peste veacuri în Biserică, pe cât a fost de prezent între apostoli în timpul vieţii sale pământeşti şi Tradiţia nu mai este nici ea egală cu Scriptura.

Este exact ceea ce susţin cu fervoare protestanţii şi în special Oscar Cullman”[8].

Faptul că harul Treimii e cel care ne luminează mintea să-L înțelegem pe Hristos ca Dumnezeu și om a fost mărturisit de Părintele Dumitru în multe părți ale operei sale. Numai că aici Sfinția sa a vrut să spună că mărturia istorico-duhovnicească a Apostolilor, ca martori direcți ai propovăduirii Sale istorice, nu mai poate fi trăită de nici un alt membru al Bisericii, lucru cu totul și cu totul adevărat atâta timp cât viața istorică a lui Hristos e irepetabilă.

Însă pentru Sfântul Pavel și pentru toți cei de după Sfinții Apostoli cunoașterea lui Hristos e o cunoaștere mistică, prin vedere extatică. Așa cum L-a cunoscut Pavel pe drumul spre Damasc, L-au cunoscut toți Sfinții pe Hristos: adică arătându-Se lor, în mod extatic, ca Dumnezeu întrupat în slava Sa.

Din această perspectivă a vederii extatice, cunoașterea lui Hristos este posibilă în orice secol și e pe măsura celui care se învrednicește de vederea Lui. Iar ierarhia bisericească ar trebui să aibă o viață de mare sfințenie, plină de vederi mistice, pentru ca să Îl cunoască realmente pe Hristos, prin vedere extatică și nu doar din citirea Scripturii și a Tradiției.

Referindu-se la puterea preoțească de a lega și dezlega păcatele oamenilor, autorul o vede pe aceasta ca „semnul prezenţei lui Hristos în mijlocul Bisericii și al lumii”[9] și conchide: „preoţia de hirotonie este singura pavăză reală împotriva secularizării Bisericii, adică a reducerii învățăturilor și darurilor ei dumnezeiești la o învățătură şi la niște daruri pur omenești, după măsura păcătoșeniei și a limitării noastre ca ființe istorice”[10].

Într-un al 5-lea subcapitol, autorul resubliniază caracterul indelebil/ de neșters, din ființa noastră, al preoției[11]. Și referindu-se la caterisire, acesta afirmă că ea înseamnă doar oprirea de a sluji ca preot și nu pierderea harului preoției[12].

Iar pledoaria sa, în acest sens, e energică: „Ideea retragerii harului însuși în actul caterisirii trebuie respinsă categoric, pentru a elimina orice bănuialăacordarea acestui har ar fi opera unui om sau a unui grup, fie el format și din episcopi.

Episcopul este numai un instrument al harului: cel ce face prezent pe Hristos în preoţi este Duhul lui Dumnezeu care coboară peste ei la chemarea și prin mâinile episcopului.

Harul hirotoniei nu depinde nici de episcop, nici de comunitate, nici chiar de persoana celui hirotonit, ci numai de Dumnezeu. Dar nimeni nu-şi poate lua acest dar singur, adică în afara Bisericii sau independent de episcop”[13].

Urmează discutarea, împreună, a Botezului și a Mirungerii[14], pe baza „strânsei legături și a semnificației comune”[15] a celor două Taine, fundamentată pe F. Ap. 8, 14-17; 10, 44-48; 19, 1-6[16].

Pentru semnificația Botezului citează Rom. 6, 3-4, 6, 8-11; 8, 10-11[17]. El este o trecere din „împărăția morții” în „Împărăția lui Hristos”[18].

Apoi despre „efectele mântuitoare” ale celor două Taine[19], Părintele Niculcea concluzionând: „dacă prin Botez primim iertarea păcatului strămoșesc și a celor personale, în cazul adulților, prin Mirungere primim şi puterea de a rezista asaltului pe care diavolul îl îndreaptă asupra noastră pe tot parcursul vieții”[20].

 Urmează discuția despre „săvârșirea validă” a celor două Taine[21]. Nu botezăm oameni morți și nici nu repetăm Botezul și Mirungerea[22].

Următoarele două Taine discutate împreună sunt Maslul și Pocăința[23], autorul prefațând discuția despre ele cu tema „semnificația bolii în Noul Testament”[24]. Iar dacă boala are la bază influența demonilor și consecințele păcatelor personale[25], vindecările făcute de Domnul și de Apostolii Săi „nu au [avut o] semnificație medicală, ci una pur religioasă[26].

De aceea, Cel care vindecă în Taina Maslului este Hristos[27]. Iar „Maslul urmează Botezului şi Mirungerii ca o confirmare în plus a intrării anticipate a celui credincios în realitatea eshatologică a Împărăției lui Hristos, a vieţii veşnice, în care nu mai există suferinţă, boală şi nici moarte”[28].

Și autorul ne explică faptul că tratează Pocăința în continuarea Maslului pentru că după vindecarea trupului e nevoie și de cea a sufletului[29].

Din perspectiva noastră lucrurile stau tocmai invers: întâi sufletul, apoi trupul, pentru că din suflet coboară boala păcatului în trup iar ambele se ocupă de întregul om și nu doar de o parte din el. Însă suntem de acord cu faptul că există o relație profundă între cele două Sfinte Taine.

Autorul subliniază „caracterul eshatologic”[30] al Pocăinței iar epitimia o vede ca pe o realitate „exclusiv pedagogică”[31].


[2] Idem, p. 9.

[3] Idem, p. 10.

[4] Idem, p. 11.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Idem, p. 12.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 14.

[10] Idem, p. 15.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 16.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 16-20.

[15] Idem, p. 17.

[16] Idem, p. 16-17.

[17] Idem, p. 17-18.

[18] Idem, p. 18.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 19.

[21] Idem, p. 19-20.

[22] Idem, p. 20.

[23] Idem, p. 20-26.

[24] Idem, p. 20.

[25] Idem, p. 20-21.

[26] Idem, p. 21.

[27] Idem, p. 23.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 24.

[30] Idem, p. 25.

[31] Idem, p. 26.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén