Predică la pomenirea Sfântului Preacuviosului Dimitrie Basarabov [27 octombrie 2012]

Iubiții mei,

mă jignește creștinul și, cu atât mai mult, teologul, care ia lucrurile minore sau slabe de la Sfinți drept exemplu de urmat pentru viața lui. Sau, și mai grav, cel care își găsește scuze pentru păcatele lui…prin aceea că și unii Sfinți au avut greșelile lor.

Însă, dacă vrei să înveți de la Sfinți sau dacă vrei să îi iei de exemplu…ia-i în acele lucruri cu care te întrec enorm de mult…și prin care te fac și pe tine ager/ mereu preocupat spre mai mult.

Adică nu trebuie să îl luăm pe Sfântul Dimitrie Basarabov drept paradigmă pentru a nu face studii…pentru că el era văcarul satului…ci să îl luăm paradigmă de asceză și de încredere în Dumnezeu…și de delicatețe față de făpturile lui Dumnezeu…încât și-a pedepsit trei ani de zile piciorul cu care a omorât păsările.

Cu siguranță el nu e teolog ca Sfântul Atanasie cel Mare sau ca Sfântul Fotie cel Mare…dar e Sfânt pentru smerenia lui, pentru cuviința lui, pentru iubirea lui de Dumnezeu și de oameni.

Și Dumnezeu așa Își iubește Sfinții: după măsura lor…și nu după una standard!

De aceea am tot zis și o să o repet până intră în toate urechile și inimile: Nu-i separați pe Sfinți sau nu căutați ca toți să fie la fel! Nu căutați să îi cunoașteți și să îi iubiți doar pe unii…ci puneți-i pe toți în inima dumneavoastră pentru că numai împreună, numai ucenicind la toți…învățați să fiți diversificați interior…adică personali!

Pentru că Sfântul Dimitrie de ieri, din Tesalonic, e altcineva decât cel de azi: Preacuvios Părinte, adică monah…slujind și în lume și la mănăstire ca păstor de vite.

E un altul și după viață și după loc și după secol și după intensitatea trăirii.

Însă tocmai pentru că e altul…pentru că Sfinții sunt diferiți…trebuie să le înțelegem unicitatea lor…și pe a noastră.

Și să luăm de la fiecare ceea ce ne împodobește ființa…și nu ceea ce ne umflă orgoliul.

Iar ceea ce ne împodobește ontologic e teologia și experiența duhovnicească. Pentru că cercetând/ examinând cu atenție, cu finețe de conștiință viețile și teologiile lor…ne umplem de bogăția lor de har și de sinceritate.

Dar numai dacă îi vedem pe toți împreună…și dacă ne pregătim împreună…de împreuna locuire cu Sfinții.

La o primă vedere pare foarte „orgolioasă”, „elitistă” rugăciunea Bisericii…aceea prin care ne dorește tuturor să ne…bucurăm, pentru veșnicie, împreună cu Sfinții.

Însă dacă nu ne bucurăm cu Sfinții…ne întristăm cu demonii…

Adică altă soluție nu e decât să ne sfințim viața.

Dar pentru că sfințirea vieții nu e cunoscută în parametrii ei normali…mulți își fac tot felul de complexe față de sfințenie.

Însă sfințenia e simplă și la vedere…așa cum mergem la Sfântul Dimitrie Basarabov la Sfintele Moaște.

Fiecare vine cu cine este și cu ce face toată ziua…

Vine, se roagă, se atinge de racla lui, de Sfintele lui Moaște…și pleacă cu starea pentru care s-a pregătit…

Adică fiecare înțelege și simte și trăiește duhovnicește pe cât e dispus să accepte și să se schimbe…

Și dacă vine dispus să se schimbe…Sfântul Dimitrie Basarabov îl luminează spre sensul lui…spre deschiderea lui…spre a-și duce până la capăt gândul.

Spre exemplu a venit cineva și s-a închinat lui…și avea pe sufletul lui un păcat. Când s-a atins de Sfintele lui Moaște a înțeles cât de grav e acel păcat și a cerut imediat să se spovedească…pentru a-l mărturisi.

Însă minunea s-a petrecut în sensul credinței lui, a deschiderii lui interioare.

La fel s-au petrecut lucrurile și cu demonizați și cu oameni cu boli grele: s-au vindecat, prin mijlocirea lui către Domnul, pe măsura așteptărilor credinței lor.

Adică toate țin de gradul nostru de credință, de cultură, de deschidere spre Dumnezeu și spre mijlocirile Sfinților Săi. Și la fel se petrec și minunile: pe măsura înțelegerii celor ce le trăiesc. Pentru că minunile lui Dumnezeu sunt tocmai pentru ca să le înțelegi și să te schimbi după ele…și nu să întreacă cu totul puterea ta de înțelegere.

De aceea am început prin a spune că mă jignesc cei care iau păcatele/ greșelile Sfinților drept motiv ca să fie și ei netrebnici. Sau cei care se bucură că găsesc erori și la Sfinți…

Pentru că Sfinții nu s-au întrecut între ei…ci s-au întrecut cu propria lor rezistență, cu propria lor oboseală, cu propria lor suferință.

Iar pentru mine toți sunt uluitori prin asceza lor, prin erudiția lor, prin nădejdea lor, prin bunul lor simț, prin omenia lor, prin iertarea lor…încât nu am cuvinte de bucurie pentru câte învăț, mereu, zilnic, de la Sfinți…

Lucruri de nuanță, lucruri de echilibru, un simț profund pentru bine, frumos, smerit, echidistant…

…Da, Sfântul Dimitrie Basarabov, ale cărui Moaște străluceau ca lumina în apa Lomului…strălucește și azi în inima noastră…prin bucuria pe care ne-o dăruie în rugăciune!

Dar el nu ne învață să fim neșcoliți…dacă el a fost văcar!…

Ci el ne învață să fim foarte instruiți…dacă Dumnezeu ne-a dat darul sănătății, al puterii de muncă, al minții cugetătoare.

Și, în același timp, ne arată că și animalele pe care le creștem și pământul pe care îl cultivăm necesită multă știință și multă dăruire.

Fiindcă numai o privire prostuță asupra lucrurilor ne conduce la faptul de a minimaliza anumite științe sau preocupări umane…care, de fapt, sunt fundamentale.

Nu ne place un lapte bun, o pâine bună, o haină serioasă pe noi? Ba da! Atunci acelea sunt produse de niște oameni…în aparență umili…dar atât de necesari pentru toți.

Pentru că și gunoiul trebuie strâns de cineva…și lucrurile mizere trebuie făcute de cineva…și cei care le fac merită tot respectul nostru.

…Da, e adevărat, e o lecție dură pentru noi…ca să venim cu miile la un om…care a murit singur…neîngropat!

E o lecție dură…și neapărată…să vedem cum nu se învechește sfințenia.

Însă, totodată, să vedem cum se învechește moda…falsa noutate…apariția fulminantă…cum dispar cei care erau „de neînlocuit” pentru secolul lor.

Da, și noi vom fi uitați!

Vom fi uitați dacă mizăm pe…faptul că „nimeni nu își dă seama cât de șarlatani suntem”.

Minciuna se evaporează repede…la fel și mirobolantele păreri despre noi înșine.

Rămâne numai cel care e unit intim/ ființial cu Dumnezeu prin slava Sa. Care e plin de har…și care lasă în urmă parfum de nemurire…

Rămâne omul teologic, cel care e plin de slava lui Dumnezeu și vede toate prin slava Lui.

Însă până acolo, până la a fi locașuri ale Stăpânului, trebuie să nu excludem niciun ajutor din partea cuiva, nicio luminare, nicio sugestie, pentru că numai astfel vom fi tot mai încăpători…

Nu, nu s-a terminat predica despre Sfântul Dimitrie Basarabov!

Fiecare dintre dumneavoastră, care v-ați închinat lui și i-ați cerut ajutorul, puteți da mărturie despre schimbările din viața dumneavoastră produse de către el.

M-am umplut de bucuria lui duhovnicească dar și de severitatea lui împotriva păcatului.

Am admirat cuviința celor care vin să se închine și nădejdea lor în el…

I-am văzut pe cei demonizați cum zbiară lângă Moaștele lui…și am ascultat slujbe și predici înălțătoare la pomenirea lui de peste an.

Asta înseamnă că sunt martorul direct al vieții lui de după moarte, ca și mulți dintre dumneavoastră, care îl simte viu și autentic în Biserica lui Dumnezeu.

De aceea trebuie să îi percepem la timpul prezent pe Sfinții tuturor secolelor…pentru că au enorm de multe lucruri să ne spună. Și să nu credem că i-am epuizat dacă i-am citit…recitit…re-recitit…pentru că și noi am devenit alții în urma contactului și a prieteniei cu ei.

Așadar să ne bucurăm de praznic!

Să învățăm esența praznicului: comunicarea și comuniunea cu Sfinții la timpul prezent!

Să le vorbim despre noi…și să îi lăsăm să ne spună ce cred și ce vor de la noi.

Și ne vor spune cu siguranță!

Numai că, în principal, ne vor spune despre aventura schimbării interioare…despre cine trebuie să devenim noi…dacă i-am întâlnit pe ei.

Și trebuie să fim gata, mereu, de drum…de un nou drum…în compania lor…pentru că ei ne duc departe…de cei care am fost până acum. Amin!