Am făcut altădată observația că Ion Heliade-Rădulescu, în poemul Anatolida sau Omul și forțele, pentru a scrie despre căderea îngerilor, pe lângă inspirația din Paradisul pierdut al lui Milton, a făcut apel și la surse interne.

Mai precis, Heliade afirmă că Lucifer și demonii au căzut din invidie față de Dumnezeu-Cuvântul. Ne referim la versurile:

Onori și nemurire, tărie, libertate
Avea în cele nalte, de tot se bucura;
Ci cum văzu Cuvântul, a lui divinitate,
Îl dezvoltă în sineși, și greu îl apăsa.

Sta mut marele-arhangel, cu degetul la gură,
Sta neclintit la postu-i și buzele-și mușca,
Fierbea trufia-ntr-însul, fierbea friguri de ură,
D-a tâmplelor bătaie ochi, față se roșea.

Pentru o astfel de concepție, Heliade ar fi putut avea cunoștință de cele menționate în Hronograful Sfântului Dimitrie al Rostovului[1]. Reamintim ceea ce am spus:

„Afirmația aceasta apare în Cronograful Sfântului Dimitrie al Rostovului (pe care l-a deținut în manuscris și Eminescu):

Iar pricina mândriei celei îngerești, unii teologi o zic că este de acest fel: ca și cum, adică Domnul Dumnezeu ar fi descoperit Îngerilor taina întrupării Cuvântului, prin care avea a se împreuna Dumnezeirea cu omenirea, în Fața [persoana] lui Hristos, Căruia toată zidirea îngerească este datoare a I se închina. Deci unul din cei mai mari îngeri, care se chema de lumină purtător [Lucifer, Luceafăr], văzându-și înălțimea și slava firii sale celei îngerești, și socotind și simplitatea ce va să fie a firii omenești celei de țărână, s-a mândrit și s-a gândit să nu se închine lui Dumnezeu-Cuvântul, Cel ce avea să Se întrupeze, și zicea întru sine: La cer mă voi sui și voi fi asemenea Celui Prea Înalt.

Iar această socoteală a îngerilor de descoperirea tainei întrupării Cuvântului, acei teologi o numesc [o deduc] din scriptura aceasta: Sfântul Apostol Pavel în trimiterile evreilor [Epistola către evrei] în capitolul 1 scrie: Iar când iarăși aduce pe Cel Întâi Născut în lume, zice: „Să se închine Lui toți îngerii lui Dumnezeu” (Evrei, 1, 7).

Această zicere iarăși semuind-o [raportând-o la începuturile lumii, pentru că Apostolul zice: iarăși], aduc dovadă cum că de două ori Fiul lui Dumnezeu S-a adus în lume: întâi, prin descoperirea îngerilor [către îngeri] de întruparea Aceluia, Care au fost la începutul zidirii îngerilor; iar a doua, prin singura [însăși] întrupare[a]. Deci în amândouă acele aduceri s-a poruncit îngerilor ca să I se închine Lui. […]

Ci de vreme ce cei mai vechi, de aceia n-au scris, deci nici noi nu o întărim [nu o susținem ca adevărată][2]”.

În afară însă de acest Hronograf, Heliade ar fi putut apela și ar fi putut cunoaște această interpretare și din predicile lui Ilie Miniat, tipărite la noi încă din 1742:

„După credința unora dintre Sfinții Părinți, taina aceasta păstrată ca cel mai scump mărgăritar în comorile dumnezeieștii voiri dintru începutul veacurilor a fost descoperită și arătată în cer pentru ca să o vadă și să se minuneze îngerii de această minunată lucrare a înțelepciunii dumnezeiești. De aici luceafărul [Lucifer] a început să pizmuiască această ipostază a lui Dumnezeu [ipostasul/ persoana lui Dumnezeu-Cuvântul], unită dimpreună cu omul, și mândrindu-se și el în frumusețea lui, ar fi zis în lumina sa: Mai degrabă să fiu eu acolo, eu cel ce sunt căpetenia Serafimilor, care trăiesc în cer și sunt fără de materie, eu sunt vrednic să iau o cinste ca aceasta, eu trebuie să fiu asemenea cu cel Prea Înalt.

Din cauza aceasta a căzut ca un fulger din ceruri. Această problemă grea o însemnează Sfântul Maxim Mărturisitorul cu Sfântul Grigorie de Nazianz prin patruzeci și patru de întrebări și răspunsuri, zicând: Zavistia a întunecat mintea luceafărului și a căzut din cauza mândriei lui, pentru că nu a suferit, fiind dumnezeiesc, a nu se socoti și Dumnezeu[3] (predică La duminica de dinaintea Nașterii lui Hristos).

Și în altă predică:

„Dar a fi Maica lui Dumnezeu, să naști pe Mântuitorul a toată lumea […] această cinste este mai presus de orice, fără de asemănare, aproape de Dumnezeu, cinstea pe care văzând-o luceafărul cel purtător de lumină, atunci la începutul veacurilor a descoperit această taină a îngerilor.

A descoperit această mare taină a iconomiei întrupării și îndată și-a rănit sufletul cu zavistia, a cugetat cele deșarte, a devenit rebel și ca un fulger a căzut din ceruri cum spune Maxim Mărturisitorul, bazat și el pe cele spuse de Pavel: Și iarăși când aduce pe cel Unul Născut în lume i se vor închina lui toți îngerii (Epist. Către Evrei, cap. I)”[4] (predică La praznicul Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu).


[1] Vezi Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș, Studii de poezie pașoptistă, p. 8, 15-16.

Cartea se găsește aici pentru download: http://www.teologiepentruazi.ro/2011/11/28/studii-de-poezie-pasoptista-2011/.

[2] Hronograf, [scris de Sf. Dimitrie al Rostovului] Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 10-11.

[3] Ilie Miniatis, Episcopul Cernikăi şi al Kalavritei din Peloponez (1669-1741), Predici la Postul Mare şi la diferite trebuinţe, trad. din limba greacă de Pr. Dumitru Iliescu Palanca, prefaţă de Protos. Iustin Marchiş, Ed. Anastasia, 2004, p. 340-341.

[4] Idem, p. 355.

Did you like this? Share it: