Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [2]

Prima parte.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Thales din Milet s-a ocupat cu astronomia și a susținut nemurirea sufletului/ p. 69.

A învățat de la preoții din Egipt și credea că apa „este la începutul tuturor lucrurilor”/ p. 70.

Thales sau Socrate a spus că mulțumește pentru că este om și nu animal, bărbat și nu femeie, elin și nu barbar/ p. 71.

Divinitatea este nenăscută și mai veche (mai înainte) decât toate, iar universul este cel mai frumos pentru că este opera Divinității/ Cel mai iute e spiritul și cel mai înțelept e timpul/ p.  72.

Dar care Divinitate și de ce punea problema Divinității dacă el era închinător la zei?

Thales ar fi spus: „Cunoaște-te pe tine însuți”/ p. 73.

Atenienii își înmormântau morții cu capul spre răsărit/ Regele Cresus, îmbrăcat în podoabe, l-a întrebat pe Solon dacă a văzut ceva mai frumos, iar Solon i-a răspuns că da: cocoși, fazani și păuni, „căci ei strălucesc în culori naturale, care sunt de mii de ori mai frumoase”/ p. 75.

Solon a îngăduit recitarea în public a epopeelor homerice, dar a interzis reprezentarea tragediilor, pentru că „ficțiunea e dăunătoare”/ După Solon, leacul nedreptății este suferința alături de cei nedreptățiți/ p. 77.

E autorul Legilor lui Solon, a scris Îndemnuri către sine, Elegii, etc./ p. 78.

Esop afirmă că Zeus „coboară pe cel trufaș și înalță pe cel umil”/ p. 80. De unde și până unde, din moment ce Zeus însuși nu era prea virtuos? Înțelepții antichității grecești par a-și însuși multe concepții din cu totul altă parte.

Pittacos: dacă cauți cu prea multă grijă un om vrednic, nu-l vei găsi niciodată/ p. 81.

Cleobul a cunoscut filosofia egipteană/ p. 85.

Cam mulți filosofi greci au cunoscut filosofia egipteană dar nu ni se spune nicăieri în ce a constat această inițiere. Filosofii nu mărturisesc ce idei și-au însușit din alte filosofii și religii.

Înțeleptul Periandru trăia cu mama lui, și-a ucis soția însărcinată, și-a ars de vii concubinele, și-a exilat fiul pentru că își plângea mama…/ p. 86.

Glafirele lui Cristian Bădiliță [1]

Cristian Bădiliță, Glafire. Nouă studii biblice și patristice, col. Plural Religie, Ed. Polirom, Iași, 2008, 319 p.

*

Cartea cuprinde cercetări filologico-istorico-teologice și conferințe, p. 5, ironia amară fiind prezentă din prima pagină: „las dogmaticienilor atemporali, ce par conectați direct la „bateria” Sfântului Duh” etc. Adică autorul se face grețos din prima…deși nimeni nu i-a cerut-o.

Primul studiu e dedicat Sfintei Maria Magdalena, p. 7-42/ pe ce se bazează Dan Brown…în n. 3, p. 8/ autorul vrea să răspundă la întrebarea dacă Sfânta Maria Magdalena a fost „prostituată” înainte de convertirea ei, p. 9 sq./ primul text discutat: Lc. 8, 1-3, p. 10 sq./ orașul Migdal de astăzi e la 5 km de Tiberiada și în antichitate era vestit pentru comerțul de pește, p. 11/ „figura sulfuroasă” (?!!!) a Sfintei Maria Magdalena…în Tradiția Bisericii, p. 11, când ea e Mironosiță și Întocmai cu Apostolii?/

Și autorul deduce în mod corect faptul că Lc. 8, 1-3 „nu poate legitima în niciun caz statutul [ei] de prostituată pocăită”, p. 12.

Următorul text analizat e Mt. 27, 55-56, p. 13/ Apoi Mc. 15, 40-41 și In. 19, 24-27…însă Sfântul Ioan nu-i „corectează” pe ceilalți doi, p. 13/ De ce In. 20 e „cea mai stranie” dovadă pentru subiectul de față?, p. 15/ autorul practică un stil rece, indiferent în munca de cercetare…care nu face deloc atractivă citirea/ sunt de acord cu „registrul misionar” al trimiterii Sfintei Maria Magdalena la Sfinții Apostoli, p. 17.

nu Tradiția „a contopit” trei persoane în una singură, p. 19/ Sfântul Luca nu a amalgamat pe nimeni, pentru că nu supunefemeia păcătoasă de la Lc. 7, 36-50 e Sfânta Maria Magdalena, p. 26/ verbul vrehin de la Lc. 7, 38, adevărat (p. 20-21), înseamnă a ploua/ a uda…Însă când îți uzi picioarele cu apă…nu ți le speli? Și când îți uzi fața cu lacrimi…nu ți-o speli? Sau a spăla/ a te spăla înseamnă numai…a avea la îndemână litri întregi de apă?

Nu, Sfântul Luca nu sugerează „o posibilă” coincidență între femeia păcătoasă și Sfânta Maria Magdalena, p. 23. Asta e o speculație…Pentru că Viața Sfintei Maria Magdalena, propovăduită de Biserică, nu admite faptul că ea a fost prostituată ci demonizată.

În p. 24, autorul subliniază faptul că Sfântul Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul Ambrozie, Sfântul Ieronim au vorbit de 3 persoane distincte. Și că primul care le-ar fi „contopit” ar fi Sfântul Grigorie cel Mare, p. 24-25. Și autorul invocă Omiliile 25 și 33 ale Sfântului Grigorie, p. 25, al căror conținut nu îl cunosc.

Și autorul citează fragmentul în latină și îl traduce (din Omilia 33) fără a ne indica sursa în p. 25. Îl citează în schimb pe Régis Burnet, care vorbește în mod neavenit despre Sfântul Grigorie, când pe mine, ca cititor, m-ar fi interesat…contextul în care pasajul, preluat de autor în mod necritic, apare la Sfântul Grigorie.

Iar p. 25-26 confirmă spusa autorului din n. 3, p. 8 cum că „studiul de față îi datorează mult cărții lui Burnet”. Adică totul…Autorul nu face decât să repete speculațiile lui Burnet în „studiul său”.

În p. 26 autorul zboară din secolul 6 în 16 citând, ca nuca în perete, pe Jacques Lefèvre d’Etaples…când nu ne convinsese cu citarea din Sfântul Grigorie/ pe ce se bazează autorul când afirmă că Proloagele, ediția Craiova, 1991, au fost „calchiate în bună măsură după tradiția catolică”, p. 27? / unde a citit autorul afirmația: Sfânta Maria Magdalena „era atât de virtuoasă, încât Duhul Sfânt ar fi putut să o aleagă pe ea ca mamă a lui Isus”?, p. 27/

Sau dacă autorul vădește scrupulozitate filologică la câte un verb grecesc noutestamentar de ce nu vădește și scrupulozitate citațională, spre exemplu, când vine vorba de a ne indica sursa pentru Sfânta Maria Magdalena în Tradiția ortodoxă sau „orthodoxă”, pe care s-a bazat la scrierea p. 27? Cum de nu ne citează nicio ediție critică a Vieții Sfintei Maria Magdalena? Putem face oare teologie…pe amintiri, presupuneri sau basme?

Legenda aurea, p. 27-29, nu mă interesează în mod neapărat. Adică adevăruri și minciuni puse la un loc. M-ar fi interesat însă munca de cercetare a autorului pe Viața Sfintei Maria Magdalena, pe care Biserica Ortodoxă o propovăduiește și al cărei fiu duhovnicesc autorul era atunci. Pentru că acum e greco-catolic

Nu sunt de acord cu autorul nici în afirmația sa, cum că Biserica are o „paradigmă de gândire exclusiv machistă, scrierile lui Pavel jucând un rol decisiv”, p. 30, în acest sens. Machism = opinie potrivit căreia bărbatul este „superior” femeii. Însă problematica machistă face parte din defensiva feministă utopică asupra teologiei patristice și nu are nimic de-a face cu funcțiile eclesiale ale bărbaților și ale femeilor în Biserică, care nu au la bază „un primat ontologic” al bărbatului.

Texte apocrife, p. 30-33/ da, sintagma „ucenicul iubit” al lui Iisus din Sfintele Evanghelii nu e o „aluzie erotică”, p. 33/ transformarea utopică a Sfintei Maria Magdalena într-o „eroină fondatoare a mișcării feministe”, p. 33 sq.

Cineva „o identifică” pe Sfânta Maria Magdalena cu „ucenicul iubit”, p. 35/ care sunt Sfinții Părinți care s-au îndoit de „autenticitatea” Evangheliei a 4-a? Pentru că autorul afirmă: „se știe că Evanghelia lui Ioan a ridicat mari probleme înainte de a fi acceptată în canonul eclezial”, p. 39/ în finalul primului articol autorul spune, că în mileniul 3 creștin  vom asista la „o repăgânizare profundă” a valorilor tradițional-creștine prin apelarea la ereziile repudiate de Biserică, p. 42.  Adică a făcut „rău” Biserica prin aceea că a repudiat și repudiază ereziile? Trebuia să le „hrănească” în continuare, pentru ca ele să nu fie „reutilizate”?