Iubiții mei,
nașterea e un dar imens…
Un dar de la Dumnezeu și de la părinți.
Pentru că omul e bucuria la care Dumnezeu conlucrează împreună cu oamenii.
Și chiar dacă astăzi, datorită mentalității seculare, zămislirea, viața intrauterină și nașterea unui copil sunt văzute ca apanajul voinței părinților sau exclusiv al mamei (ca și când s-ar naște copiii doar de către mamă), din perspectivă eclesială nașterea e darul lui Dumnezeu.
Pentru că El are primul cuvânt de spus în materie de naștere…de dăruire a vieții.
Da, Dumnezeu nu înlocuiește…iubirea părinților…
Dar El e Cel care creează sufletul pentru fiecare om în parte, din prima clipă a zămislirii…pentru că sufletul e cel care își creează trupul pe măsura sa.
Și crearea sufletului de către Dumnezeu…și modul în care sufletul coexistă cu trupul…și modul cum sufletul e viața trupului…și cum și trupul e plin de rațiune și de capacitatea de a fi personalizat…formează taina vieții umane.
Pentru că fiecare suflet e unic…ca și trupul pe care și-l formează și îl susține.
Și sufletul nu preexistă trupului și nici nu e posterior formării trupului. Pentru că în ambele cazuri se anulează legătura ontologică, tainică, a constituției umane unice.
Ne naștem unde vrea Dumnezeu și unde sunt și părinții noștri…
Nu noi ne alegem părinții, nici țara, nici limba, nici locul și nici timpul când ne naștem. Însă oriunde ne-am naște și oricând ne-am naște depinde de noi ceea ce facem, în mod principal…chiar dacă sunt mulți cei care ne ajută.
Și ceea ce facem…se observă…
Mai devreme sau mai târziu lucrurile devin explicite…
Nu neapărat în adâncul lor…ci prin ceea ce iese în evidență persoana noastră.
Însă viața duhovnicească și cea intelectuală sunt ceea ce atrage pe oameni în mod special. Pentru că oamenii, în general, sunt uimiți de o puternică personalitate, de fapte colosale, de ceea ce impresionează.
Dar în măsura în care impresionezi…în aceeași măsură se și creează o distanță între alții și…tine.
Și astăzi, la aproape 6 ani de online, mărturisesc că am un gust amar în ceea ce privește comunicarea între ceilalți…și mine…
Pentru că, pe măsură ce am devenit tot mai explicit…și tot mai generos cu alții, prin aceea că ne-am dăruit cărțile la nivel online și am scris și editat peste 10.000 de articole…pe atât a scăzut feedbackul real. Adică comentatorii/ dialogicii…
Da, ratingul zilnic e situat în jurul a 10.000 de accesări.
Nu vine pe TPA „necunoscutul”…ci oameni reali, de peste tot din lume.
Însă ce au înțeles acești „oameni reali”…pe măsură ce eu am fost tot mai explicit?
I-am jignit prin generozitate?! Prin munca zilnică?!! Prin gratuitate?!!!
Au considerat că nu ne interesează opinia lor…deși noi ne adresăm lor?
Cu alte cuvinte, nașterea înseamnă venire în viață, intrare în istorie, viața în societate…iar în societate lumea discută. Cu atât mai mult în Biserică…credincioșii trebuie să discute!
Și fiecare trebuie să discutăm la nivelul nostru, asumându-ne cine suntem și ceea ce facem…dar să discutăm!
Iar onlineul pe care îl creăm este pentru noi un mod de dezvăluire/ de arătare/ de revelare a persoanei.
Nu ostentativ…ci creativ!
Pentru că mă interesează să stârnesc pe omul, pe creștinul din dumneavoastră…pe care vreau să îl văd vorbind, împărtășind altora din experiența sa, din comoara inimii lui.
E atât de greu să fim noi înșine?
Păi atunci cum vorbim de relație cu Dumnezeu…când nu știm să avem relații reale cu semenii? Mai ales cu cei care ni se deschid…
Pentru că dialogul e poarta deschisă spre inima celui care îl inițiază…
Și dacă nu vrei să îl cunoști pe cel ce ți se deschide…înseamnă că nu vrei să te înțelegi.
Și dacă nu vrei să te înțelegi înseamnă că te ignori…și, în primul rând, ignori darul lui Dumnezeu, care ești tu.
Dintotdeauna am trăit cunoașterea celuilalt ca pe o bucurie…chiar dacă, de multe ori, bucuria a fost…și amară.
Nu omul, în sine, ceea ce mi-a spus prin adâncul lui m-a întristat…ci gestionarea relației de către el. Sau lipsa de măiestrie în a uda și a crește relațiile…
Iar aici, când ai sechele din familie, de educație și de comportament…dai cu barda foarte repede în tot ceea ce înseamnă floare a relației.
Graba, nesimțirea, orgoliul, interesele mărunte, prostia…omoară relațiile chiar dacă avem…fond bun, din destul, în noi înșine.
Însă atunci când privim oamenii ca taine, ca teritorii de cunoaștere și de experiență, ca locașuri ale harului lui Dumnezeu…relația înseamnă binecuvântare și revelare.
E o mare binecuvântare să cunoști, în adânc, oamenii…pentru că trăiești o revelare continuă de sine și de alții, care îți aduc o libertate duhovnicească din ce în ce mai mare.
Da, oamenii contează…
Contează cine ți-a punctat viața la modul abisal!
Contează cât de recunoscător ai ajuns…și cât de simplu…și cât de vertical…și cât de generos…
Pentru că, în mod bucuros, contează cât adevăr și câtă recunoaștere de sine și câtă mulțumire ai din tot ceea ce faci.
Iar dacă ești plin de pace, de înțelegere, de recunoștință, de umilință…înțelegi că tot ceea ce ai e de la Dumnezeu și că mulți, foarte mulți, și-au dat osteneala pentru tine.
Pentru ce ești, ce ai, pentru cel care ai ajuns…
Așadar, vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră alături de noi…dar nu ne satură tăcerea dumneavoastră!
Asumarea vieții și a conștiinței dumneavoastră ne-ar bucura…pentru că atunci am vorbi de la conștiință la conștiință.
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți cu marea Sa iubire de oameni, El, Dumnezeul nostru Cel închinat în trei persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
