Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 30 octombrie 2012

Predică la ziua de naștere [31 octombrie 2012]

Iubiții mei,

nașterea e un dar imens

Un dar de la Dumnezeu și de la părinți.

Pentru că omul e bucuria la care Dumnezeu conlucrează împreună cu oamenii.

Și chiar dacă astăzi, datorită mentalității seculare, zămislirea, viața intrauterină și nașterea unui copil sunt văzute ca apanajul voinței părinților sau exclusiv al mamei (ca și când s-ar naște copiii doar de către mamă), din perspectivă eclesială nașterea e darul lui Dumnezeu.

Pentru că El are primul cuvânt de spus în materie de naștere…de dăruire a vieții.

Da, Dumnezeu nu înlocuiește…iubirea părinților…

Dar El e Cel care creează sufletul pentru fiecare om în parte, din prima clipă a zămislirii…pentru că sufletul e cel care își creează trupul pe măsura sa.

Și crearea sufletului de către Dumnezeu…și modul în care sufletul coexistă cu trupul…și modul cum sufletul e viața trupului…și cum și trupul e plin de rațiune și de capacitatea de a fi personalizat…formează taina vieții umane.

Pentru că fiecare suflet e unic…ca și trupul pe care și-l formează și îl susține.

Și sufletul nu preexistă trupului și nici nu e posterior formării trupului. Pentru că în ambele cazuri se anulează legătura ontologică, tainică, a constituției umane unice.

Ne naștem unde vrea Dumnezeu și unde sunt și părinții noștri…

Nu noi ne alegem părinții, nici țara, nici limba, nici locul și nici timpul când ne naștem. Însă oriunde ne-am naște și oricând ne-am naște depinde de noi ceea ce facem, în mod principal…chiar dacă sunt mulți cei care ne ajută.

Și ceea ce facem…se observă…

Mai devreme sau mai târziu lucrurile devin explicite

Nu neapărat în adâncul lor…ci prin ceea ce iese în evidență persoana noastră.

Însă viața duhovnicească și cea intelectuală sunt ceea ce atrage pe oameni în mod special. Pentru că oamenii, în general, sunt uimiți de o puternică personalitate, de fapte colosale, de ceea ce impresionează.

Dar în măsura în care impresionezi…în aceeași măsură se și creează o distanță între alții și…tine.

Și astăzi, la aproape 6 ani de online, mărturisesc că am un gust amar în ceea ce privește comunicarea între ceilalți…și mine…

Pentru că, pe măsură ce am devenit tot mai explicit…și tot mai generos cu alții, prin aceea că ne-am dăruit cărțile la nivel online și am scris și editat peste 10.000 de articole…pe atât a scăzut feedbackul real. Adică comentatorii/ dialogicii

Da, ratingul zilnic e situat în jurul a 10.000 de accesări.

Nu vine pe TPA „necunoscutul”…ci oameni reali, de peste tot din lume.

Însă ce au înțeles acești „oameni reali”…pe măsură ce eu am fost tot mai explicit?

I-am jignit prin generozitate?! Prin munca zilnică?!! Prin gratuitate?!!!

Au considerat că nu ne interesează opinia lor…deși noi ne adresăm lor?

Cu alte cuvinte, nașterea înseamnă venire în viață, intrare în istorie, viața în societate…iar în societate lumea discută. Cu atât mai mult în Biserică…credincioșii trebuie să discute!

Și fiecare trebuie să discutăm la nivelul nostru, asumându-ne cine suntem și ceea ce facem…dar să discutăm!

Iar onlineul pe care îl creăm este pentru noi un mod de dezvăluire/ de arătare/ de revelare a persoanei.

Nu ostentativ…ci creativ!

Pentru că mă interesează să stârnesc pe omul, pe creștinul din dumneavoastră…pe care vreau să îl văd vorbind, împărtășind altora din experiența sa, din comoara inimii lui.

E atât de greu să fim noi înșine?

Păi atunci cum vorbim de relație cu Dumnezeu…când nu știm să avem relații reale cu semenii? Mai ales cu cei care ni se deschid

Pentru că dialogul e poarta deschisă spre inima celui care îl inițiază

Și dacă nu vrei să îl cunoști pe cel ce ți se deschide…înseamnă că nu vrei să te înțelegi.

Și dacă nu vrei să te înțelegi înseamnă că te ignori…și, în primul rând, ignori darul lui Dumnezeu, care ești tu.

Dintotdeauna am trăit cunoașterea celuilalt ca pe o bucurie…chiar dacă, de multe ori, bucuria a fost…și amară.

Nu omul, în sine, ceea ce mi-a spus prin adâncul lui m-a întristat…ci gestionarea relației de către el. Sau lipsa de măiestrie în a uda și a crește relațiile…

Iar aici, când ai sechele din familie, de educație și de comportament…dai cu barda foarte repede în tot ceea ce înseamnă floare a relației.

Graba, nesimțirea, orgoliul, interesele mărunte, prostia…omoară relațiile chiar dacă avem…fond bun, din destul, în noi înșine.

Însă atunci când privim oamenii ca taine, ca teritorii de cunoaștere și de experiență, ca locașuri ale harului lui Dumnezeu…relația înseamnă binecuvântare și revelare.

E o mare binecuvântare să cunoști, în adânc, oamenii…pentru că trăiești o revelare continuă de sine și de alții, care îți aduc o libertate duhovnicească din ce în ce mai mare.

Da, oamenii contează

Contează cine ți-a punctat viața la modul abisal!

Contează cât de recunoscător ai ajuns…și cât de simplu…și cât de vertical…și cât de generos

Pentru că, în mod bucuros, contează cât adevăr și câtă recunoaștere de sine și câtă mulțumire ai din tot ceea ce faci.

Iar dacă ești plin de pace, de înțelegere, de recunoștință, de umilință…înțelegi că tot ceea ce ai e de la Dumnezeu și că mulți, foarte mulți, și-au dat osteneala pentru tine.

Pentru ce ești, ce ai, pentru cel care ai ajuns

Așadar, vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră alături de noi…dar nu ne satură tăcerea dumneavoastră!

Asumarea vieții și a conștiinței dumneavoastră ne-ar bucura…pentru că atunci am vorbi de la conștiință la conștiință.

Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți cu marea Sa iubire de oameni, El, Dumnezeul nostru Cel închinat în trei persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Glafirele lui Cristian Bădiliță [2]

Prima parte…

*

Al doilea studiu e dedicat lui Iuda Iscarioteanul, p. 43-98/ ca și primul, a fost scris datorită unei cărți „senzaționale”:  „Evanghelia lui Iuda”, pe care autorul o cataloghează ca text de sec. 4 d. Hr. p. 43/ însă nu teologia l-a transformat pe Iuda într-un „stigmat atemporal”, p. 44, ci propriul său gest de vânzare. Pe Hitler sau pe Stalin istoriografii i-au făcut monstruoși…sau ei sunt mult mai monstruoși decât i-a descris istoria?

Și cum dar se opune, la modul practic, „fanatismul de cazarmă” și „scepticismul încăpățânat” demersului unui scriitor de a „reînvia” un subiect istoric? I-a dat cineva cu parul în cap autorului…înainte și după ce „l-a reînviat” pe Iuda? De unde auto-victimizarea aceasta hiperbolizată a autorului? Adică cine „i-a suspendat” dreptul la opinie lui Bădiliță în România?

Scrisul său e „în pași repezi”, p. 44. Nu are timp să ne uluiască sau nu are cu ce?

Autorul consideră că Sfintele Evanghelii l-au „umbrit” „până la înnegrire” pe Iuda, p. 44. Adică „l-au nedreptățit”, în concluzie…Și observăm că în studiul de față…concluzia e anterioară demersului exegetic. Adică e o preconcepție…Iar eu nu dau doi bani pe cei care deja știu…ce-o să rezulte din „munca de cercetare”.

 Citează Codex Sinaiticus în p. 46 dar „uită” să ne dea referința.

De unde are informația că „împreună cu „Isus”, „Iuda” era cel mai frecvent nume dat copiilor evrei de parte bărbătească în secolul I”, p. 46? Nu ne-a indicat nicio sursă…

În care „uz curent” a intrat varianta Iscariotul, p. 47, n. 29…când peste tot, în cultul ortodox, este Iscarioteanul?

Iar dacă Iscarioteanul se referă la locul de baștină al lui Iuda, autorul concluzionează: astfel „Iuda Iscariotul ar fi singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece”, p. 49.

Și autorul face din nou teoria chibritului pe verbul paradidomi, p. 49-52, ajungând la concluzia că echivalarea sa prin „a vinde” este „nelegitimă și trebuie abandonată”, p. 51. Și propune pe „a preda” în loc de „a vinde”, p. 52. Însă schimbă echivalarea semantică…urmările atroce ale gestului lui Iuda? E vreo diferență, în fapt, între a fost demis…și a fost scos din funcție? Sau între afirmațiile: „Bădiliță a fost predat Securității de către „prietenul” lui, Cruceru” și…„Cruceru l-a vândut pe Bădiliță Securității”?

Sub titlul „etapele diabolizării”, subcapitol început în p. 52, autorul urmărește datele din Evanghelii despre Iuda…ca și când Sfinții Evangheliști ar fi pus „pe seama” lui Iuda un păcat pe care el „nu l-ar fi făcut”. Fapt pentru care stai și te întrebi dacă autorul, Doctor în Teologie, are ceva de-a face cu viața Bisericii.

Obiectivitatea Sfinților Evangheliști vizavi de Iuda e „jurnalistică”, p. 52, pe când „ceilalți apostoli, „băieții cuminți”, puși să vegheze, dorm buștean chiar în noaptea în care Fiul va fi „dat în mâinile păcătoșilor””, p. 53. Stilul autorului, cu alte cuvinte, te convinge să iei totul „în bășcălie” și nu să îl crezi pe cuvânt.

Întregul comentariu al autorului la Evanghelii de la p. 53-65 e de un psihologism ieftin lamentabil. Nicio urmă de intuiție frumoasă, delicată, duhovnicească. Tocmai de aceea: Ucenicii „intră imediat în panică, arătându-se ofensați”, p. 54; dialogul lui Iisus cu Iuda se poartă „într-un registru oficial”, p. 58; Sfântul Luca face „un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda”, p. 59; Iuda descris de Sfântul Ioan în In. 12, 4-8 „nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice”, adică din celelalte 3 Sfinte Evanghelii etc.

Memoria ca experiență

  • Mâine, 31 octombrie 2012, eu, Preotul Dorin Octavian Picioruș, împlinesc 35 de ani. Vă mulțumesc tuturor pentru prezență, pentru comentarii, pentru rugăciuni, pentru că existați.
  • A scrie în fiecare zi în acest caiet e considerat un act de terapie. Mie mi se pare că această manie dăunează memoriei mele. Nu mă mai forțez în niciun fel să țin minte, pentru că tot ce trebuia să țin minte e scris imediat în jurnal și uitat la fel de repede”, Gabriela Melinescu, Jurnal suedez IV (1997-2002), col. Egografii, Ed. Polirom, Iași, 2008, p. 15.
  • Eu consider jurnalul o salvare a experienței mele, care poate ajuta în mod foarte profund pe oamenii care caută să se cunoască pe ei înșiși, pe oameni și, prin toate, să Îl iubească pe Dumnezeu.
  • Primele două volume ale mele de Jurnal, existente la nivel online, sunt acestea: Cuvintele duhovnicești (vol. 1) (390 pagini) și Cuvintele duhovnicești (vol. 2) (558 pagini).
  • Operele Sfântului Constantin cel Mare. Lista cu bibliografia aferentă.
  • Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei în această dimineață, de marți, 30 octombrie 2012, au părăsit Bucureștiul și se întorc în Grecia.
  • Crin Antonescu: „Aș vrea să le transmit public imbecililor care insultă în masă toți cetățenii din Teleorman prezentându-i ca pe o masă amorfă de oameni manipulați și fără opțiuni politice, aș vrea să le reamintesc și să le spun foarte clar că toate alegerile de orice fel au dovedit că cetățenii din Teleorman, ca toți ceilalți cetățeni ai României, au opțiuni politice diverse”.
  • Despre cum instalăm Windows 8.
  • Cataclismele provocate de uraganul Sandy.
  • Frigiderul de 41.500 dolari.
  • Filmul arabo-americano-rus Where do we go now? (2011) e o minunată parabolă de conviețuire între creștini și musulmani, realizată de femei care știu să își tempereze bărbații. Un film rar, în care ambii conducători spirituali sunt responsabili și în care un grup de femei au maturitatea de a gândi constructiv pentru comunitatea lor. Trebuie văzut…pentru ca apoi să ne întrebăm, nu teoretic ci pragmatic: Ce facem de aici încolo cu noi și pentru noi? Ce facem când trebuie să discutăm realist conviețuirea noastră și nu exclusivist?
  • Au fost vremuri, la inceputul anilor ’90, cind Lucia Hossu Longin deranja foarte tare regimul conducator. Adevarurile productiilor sale de televiziune rascoleau toata societatea si rasuceau cutitul in trecutul marilor complici ai crimelor comuniste. Nici atunci, in plin conflict de idei, Lucia Hossu Longin nu a fost sicanata de institutiile statului, la comanda politica, asa ca acum. Tacerea noastra in fata unor abuzuri atit de mari ne-ar duce inapoi in dictatura si politie politica. De aceea vorbim, comentam, analizam si protestam, ca aceste mizerii sa fie stopate. Dreptate va fi facuta si prin vocea noastra”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno