Prima parte…

*

Al doilea studiu e dedicat lui Iuda Iscarioteanul, p. 43-98/ ca și primul, a fost scris datorită unei cărți „senzaționale”:  „Evanghelia lui Iuda”, pe care autorul o cataloghează ca text de sec. 4 d. Hr. p. 43/ însă nu teologia l-a transformat pe Iuda într-un „stigmat atemporal”, p. 44, ci propriul său gest de vânzare. Pe Hitler sau pe Stalin istoriografii i-au făcut monstruoși…sau ei sunt mult mai monstruoși decât i-a descris istoria?

Și cum dar se opune, la modul practic, „fanatismul de cazarmă” și „scepticismul încăpățânat” demersului unui scriitor de a „reînvia” un subiect istoric? I-a dat cineva cu parul în cap autorului…înainte și după ce „l-a reînviat” pe Iuda? De unde auto-victimizarea aceasta hiperbolizată a autorului? Adică cine „i-a suspendat” dreptul la opinie lui Bădiliță în România?

Scrisul său e „în pași repezi”, p. 44. Nu are timp să ne uluiască sau nu are cu ce?

Autorul consideră că Sfintele Evanghelii l-au „umbrit” „până la înnegrire” pe Iuda, p. 44. Adică „l-au nedreptățit”, în concluzie…Și observăm că în studiul de față…concluzia e anterioară demersului exegetic. Adică e o preconcepție…Iar eu nu dau doi bani pe cei care deja știu…ce-o să rezulte din „munca de cercetare”.

 Citează Codex Sinaiticus în p. 46 dar „uită” să ne dea referința.

De unde are informația că „împreună cu „Isus”, „Iuda” era cel mai frecvent nume dat copiilor evrei de parte bărbătească în secolul I”, p. 46? Nu ne-a indicat nicio sursă…

În care „uz curent” a intrat varianta Iscariotul, p. 47, n. 29…când peste tot, în cultul ortodox, este Iscarioteanul?

Iar dacă Iscarioteanul se referă la locul de baștină al lui Iuda, autorul concluzionează: astfel „Iuda Iscariotul ar fi singurul apostol negalilean dintre cei doisprezece”, p. 49.

Și autorul face din nou teoria chibritului pe verbul paradidomi, p. 49-52, ajungând la concluzia că echivalarea sa prin „a vinde” este „nelegitimă și trebuie abandonată”, p. 51. Și propune pe „a preda” în loc de „a vinde”, p. 52. Însă schimbă echivalarea semantică…urmările atroce ale gestului lui Iuda? E vreo diferență, în fapt, între a fost demis…și a fost scos din funcție? Sau între afirmațiile: „Bădiliță a fost predat Securității de către „prietenul” lui, Cruceru” și…„Cruceru l-a vândut pe Bădiliță Securității”?

Sub titlul „etapele diabolizării”, subcapitol început în p. 52, autorul urmărește datele din Evanghelii despre Iuda…ca și când Sfinții Evangheliști ar fi pus „pe seama” lui Iuda un păcat pe care el „nu l-ar fi făcut”. Fapt pentru care stai și te întrebi dacă autorul, Doctor în Teologie, are ceva de-a face cu viața Bisericii.

Obiectivitatea Sfinților Evangheliști vizavi de Iuda e „jurnalistică”, p. 52, pe când „ceilalți apostoli, „băieții cuminți”, puși să vegheze, dorm buștean chiar în noaptea în care Fiul va fi „dat în mâinile păcătoșilor””, p. 53. Stilul autorului, cu alte cuvinte, te convinge să iei totul „în bășcălie” și nu să îl crezi pe cuvânt.

Întregul comentariu al autorului la Evanghelii de la p. 53-65 e de un psihologism ieftin lamentabil. Nicio urmă de intuiție frumoasă, delicată, duhovnicească. Tocmai de aceea: Ucenicii „intră imediat în panică, arătându-se ofensați”, p. 54; dialogul lui Iisus cu Iuda se poartă „într-un registru oficial”, p. 58; Sfântul Luca face „un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda”, p. 59; Iuda descris de Sfântul Ioan în In. 12, 4-8 „nu prea concordă cu Iuda din Sinoptice”, adică din celelalte 3 Sfinte Evanghelii etc.

Did you like this? Share it: