Ca să am comentatori gârlă

Am stat și am…reflectat.

Băi, frate, eu stau și scriu cărți, articole…și oamenii nu vin la mine să mă comenteze! Unde e eroarea? Ce trebuie să fac…ca să se înmulțească și la mine comentariile ca firele de iarbă?

Și am ajuns la o concluzie…zic eu justă…ajutat și de ceva „împrejurări”.

Adică: să mă apuc de „subiecte” pe nivelul publicului majoritar ortodox și nu numai…din România…

Și să scriu despre ce fac preoții cu coliva. Dacă fac țuică sau nu din ea. Ce face patriarhul cu banii de la pelerinajul la Sfintele Moaște…sau dacă Moaștele sunt chiar ale Sfântului Nectarie sau nu…pentru că asta discutau 3 inși, în tramvaiul 32, după ce fuseseră prin centru…și văzuseră ditamai coada de 2 kilometri.

Sau, spre exemplu, despre cum să faci colacii…cum să ții lumânarea în mână…ce găină să dai pe sub tron…dacă e bine să speli vinerea sau doar lunea…dacă e bine să mănânci ulei duminica…de unde să îți iei fustă „ortodoxă”…sau câte pomelnice sau daruri trebuie să dai la Biserică…ca pruncii tăi avortați sau morții tăi neîmpărtășiți…să treacă din Iad…în Rai…

Să scriu despre masoni…dar nu și despre vederea lui Dumnezeu.

Să dau poze cu „ecumeniști”.

Să scriu despre medicamente eu nefiind medic.

Despre „sfârșitul lumii” din decembrie 2012.

Să văd care preot greșește să-și facă crucea

Să vorbesc apoi despre ce fel de rugăciuni trebuie să faci…ca să îți măriți fata.

Și despre câte lumânări să arzi…ca să moară chiar și oaia vecinului, după ce îi moare capra.

Adică să fiu practic…fără teologie, fără lucruri de finețe, fără muncă de cercetare…ci doar pe orgolii, pe fobii, pe demențe…

Dumneavoastră ce ziceți de asemenea…concluzie?

Ați fi dispuși să apăsați niște taste…pentru asemenea subiecte „frumoase”, grase la înfățișare?

Dacă da…eu șterg tot ce am făcut în 6 ani de zile…și încep d-astea practice.

Did you like this? Share it:

6 thoughts on “Ca să am comentatori gârlă

  1. la multi ani alaturi de familie si cititorii sfintiei voastre, si putere sa treceti peste indoieli. multi oameni va citesc cu drag dar asa suntem noi romanii discreti si smeriti. bucurie.

    • Vă mulțumim frumos, Părinte Protosinghel Gavriil…și, ca și acum, vă așteptăm întotdeauna să ne faceți o observație sau completări…sau să ne spuneți orice din experiența dumneavoastră!

  2. Părinte, vă mulţumim mult pentru ceea ce faceţi. Continuaţi în acelaşi duh.

    Dacă nu comentează cineva, nu înseamnă că nu citeşte. De exemplu, eu nu prea am timp să scriu comentarii. 

    Mai bine să citească mai puţini, dar o teologie autentică, decît tot felul de „prostioare”.

    De exemplu, eu nu prea am timp să scriu comentarii. Dumnezeu să vă ajute în continuare!

    • Vă mulțumesc frumos, domnule Alexandru!

      Adică să scriu în continuare…că de prostii au grijă alții

      Vă dorim numai bine!

  3. La mulți ani, părinte!

    Să ne trăiți!

    Eu citesc articolele sfinției voastre cât de des poate, nu toate, ci doar unele, le scanez după titlu și temă.

    Am învățat multe din acest site…am primit multe idei de articole pe care le-am scris apoi pe site-ul nostru și în primul rând m-am întărit în credință.

    Am multe exemple concrete să vă dau dar ar fi mult de scris și sunt obosit acum.Nimic nu e în zadar din ceea ce faceți. Lucrează Dumnezeu prin Teologie pentru Azi…doar El știe cum.

    Eu cred că oamenii nu comentează pe site-ul sfinției voastre din următoarele motive:- nu sunt destul de pregătiți încât să emită o opinie- multe din articole sunt din afara sferei de interes a celor care citesc (cultura, tradiția, literatura, istoria Bisericii Universale, etc.)- de frică să nu intre în conflict cu sfinția voastră – poate așteptați doar comentarii de la oameni inteligenți și cultivați, iar cititorii sfinției voastre nu sunt toți așa.

    Doamne ajută!

    Spor în tot ceea ce faceți!

    • Domnule Claudiu, vă mulțumim foarte mult…și vă aștept, așa cum v-am promis!

      Însă eu nu aștept să întâlnesc nici oameni „inteligenți” și nici „proști”…ci doar oameni.

      Nu mă interesează să îmi vorbească despre ce scriu eu…ci despre ce cred, trăiesc, așteaptă ei de la ei și de la alții…

      Eu nu trăiesc în nori…ci printre oameni la modul foarte propriu…

      Așa că vorbesc cu oricine, oricum, cu sau fără reverențe, cu sau fără multe clase…cu sau fără cuvinte…

      Percepția asta, că eu nu aș vorbi cu anumiți oameni…pentru că am anumite studii…și o anumită…e bariera pe care dumneavoastră ați pus-o între dv. și mine…și nu eu am instaurat-o.

      Dacă aș fi vrut exclusivism…aș fi editat numai în foaie…sau aș fi făcut un online doar pentru câțiva…sau pe care se intră contra-cost.

      Faptul că eu scriu…și mă adresez…pentru tot felul de oameni…înseamnă, implicit, că oricine mă poate accesa…întreba…contesta…admira…completa…nega…

      Încă odată vă aștept când veniți la București…Trebuie să îmi spuneți cu câteva zile înainte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *