Ioan Jorj „l-a desființat” pe Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Primul email, sub titulatura Ioan Jorj, l-am primit pe 30 octombrie 2012, la ora 18.01, cu titlul „Nevegherea noastră” și are următorul conținut: „Cand masonii se aduna: Blogul lui Răzvan Codrescu”.

*

Al doilea email, cu titlul „Notațiuni” l-am primit în aceeași zi, la ora 19. 10. Cu următorul conținut: „Domnule parinte Doru,

 30. 10. 2012”.

*

Al treilea, cu titlul: „Are sau nu dreptate? Mason din 2004”, mi l-a trimis tot în aceeași zi, la ora 19. 23. Cu următorul conținut: „FLORIAN BICHIR: Du-te la mănăstire, Prea Sfinţite! > EVZ.ro”.

*

Îi răspund la emailul „Notațiuni”, pe 30 octombrie 2012, la ora 21. 16, ca și când nu aș fi „înțeles” că omul crede că „își bate joc” de mine: „Sunteți persoana aceasta…sau nu? Vă mulțumim frumos pentru urări și pentru confidență!”.

*

La ora 21. 47 îmi răspunde: „Care persoana?  De cate ori ati slujit la Catedrala? Ultima data cand?”.

*

Îi scriu la 22. 07: „V-am întrebat dacă sunteți d-l Georgescu Ioan Jorj! Dacă nu…indicați-mi o pagină online, cu CV-ul dumneavoastră, ca să știu cu cine discut acum”.

*

Îmi răspunde la ora 22. 33: „Numele nostru este Ioan Jorj, nu Georgescu. Suntem cateva sute de persoane cu acest nume in tara. Noi suntem reprezentant de frunte al curentului stritionist (arta, pictura, poezie etc.), pe care noi l-am si inventat. Avem, ca si dvs, zeci de carti la nivel on line si multi admiratori (si speram sa fie si mai multi). Veti afla mai multe date depre noi daca aveti bunavointa. La multi ani!”.

*

Îi scriu la ora 23. 06: „Vă mulțumesc pentru detalii, domnule Ioan Jorj, încă odată vă mulțumesc și pentru urări și doresc să mă conduceți direct acolo, în pagina dumneavoastră online, pentru ca să vă cunosc CV-ul și opera. Vă mulțumesc anticipat!

Îmi cer scuze că nu v-am cunoscut până la această dată…”.

*

La ora 23. 30 îmi scrie ultimul email al zilei de 30 octombrie 2012: „Noi va multumim. Va indemnam sa aflati singur (dar, in final, ca universitar, poate ca nu vom avea ce face!).  E bine totusi sa avem o cunoastere personala, o experienta proprie vizavi de persoane si Persoana, nu sa  recurgem la CV, la pagina on line, la story of the life etc. Spre deosebire de dvs noi am cunoscut splendorile dumnezeirii, slava, nu din carti, ci din  proprie experienta. Si cu asta ne prezentam. Astfel, nu inselam oamenii. La aceasta experienta vrem sa va conducem”.

*

Bineînțeles că poți trage doar două concluzii: omul e dus cu pluta…sau totul e o glumă. De aceea nu mai avea rost să îi scriu…

*

A doua zi însă, pe 31 octombrie 2012, îmi scrie la ora 19. 52 și mesajul trimis e cel pe care l-am editat aici.

*

Și la articolul pe care l-am editat, compus din ultimul său email, am scris următorul comentariu la ora 20. 38: „Domnule Ioan Jorj,

Eu zic să ieșiți la vedere, cu nume, CV, operă…și să ne bucurăm de dumneavoastră!

Nu vreți să ne bucurăm de prezența și opera dumneavoastră?”.

*

Vede în scurt timp emailul său devenit articol pe TPA și îmi scrie online la 20. 55:  „Noi am observat ca dumneavoastra va bucurati doar de opera dumneavostra, desfiintand opera altora.

Badilita, de pilda, chiar e un om de litere si un teolog fantastic.

Recunoscut ca atare. Noi am constatat insa ca dvs. il batjocoriti pe nedrept. Prosteste.

Omul are minusurile lui, e drept, dar modul in care punteti problema noi credem ca este descalificant.

Ati suferit cumva in copilarie de anumite complexe?

IG”.

*

Îi răspund la ora 21. 06: „Deci îl comentez pe Cristian Bădiliță…pentru că am „complexe” din copilărie?!

Eu credeam că îl comentez pe texte…fără copilărie/copilării/ copilărisme…

Sunteți chiar Cristian B. sau un avatar al lui?

Să nu-mi spuneți că sunteți amico Crucero…că fac infarct!”.

*

Îmi scrie la 21. 21: „Va creati dusmani, prieteni, aveti vedenii, se pare.

In sfârsit, sunteti stapan pe blog.

Noi va spunem ca lumea va percepe ca pe un arogant, un troglodit, mai mult decat greu digerabil in verb, cu probleme grave de comportament. Un amator al scrisului e putin spus.

Daca nu va faceti o introspectie urgenta veti regreta in curand. Delir verbal e putin spus”.

*

Îi scriu la 21. 25: „Treceți foarte ușor de la sublinieri…la jigniri…fără să aveți o față.

Eu nu îmi permit să vă jignesc…ci doar subliniez…ceea ce afirmați.

Ne indicați cine sunteți, ce ați scris…și vom scrie și despre dumneavoastră…dacă asta e problema…

Poate „ne plătiți” să scriem, nu?!

Cât ne dați pe un articol „laudativ” la adresa dumneavoastră?”.

*

Îmi scrie la 21. 41: „E o realitate…V-ar fi insa de mare folos jignirile, obida. Sa stati la o manastire intre frati, dupa vaci, la sapa, la trapeza. Sa fiti jignit si mai ales sa nu mai scrieti vreo 10 ani (cum n-a mai pictat pr Cleopa).

Sa fiti supus tuturor. Toti fratii sa va amarasca. Numai asa  ati constientiza cat de slaba e critica dvs pe text, cat de ridicole sint predicile inregistrate in casa, copertile cu Praedicationes.

Cat de infantil e tot ceea ce faceti.

Toate tin de anumite complexe copilaresti. Iesiti in arena, altfel veti ramane un troglodit pururea, cu o admiratie de sine fara seaman, dracesaca aproape.  Opere alese? Ptiu! Vindecati-va parinte Piciorus, cat mai e vreme!”.

*

Îi scriu la ora 21. 56: „Domnule Ioan Jorj,

noi vrem să vă admirăm și pe dumneavoastră. Și pe soția, pe mama, pe fiica, pe duhovnicul, pe ierarhul dumneavoastră…pe toată lumea din jurul dumneavoastră…numai că nu ne dați ocazia!

Așa, anonim, păreți foarte zmeu, foarte „geniu”, „ultra sfânt”…

Dar la fel or sta lucrurile dacă ne…întâlnim la domiciliul dv., dacă vă cunoaștem opera, dacă vă vedem fața?

Eu sunt în arenă…dumneavoastră unde sunteți?

Vă mulțumesc pentru jigniri!

Vă așteptăm în continuare…să fiți și mai creștin decât sunteți!”.

*

Îmi scrie la ora 21. 59: „Vai noua!”.

*

– Cine e Ioan Jorj?

– Nu știu…dar Dumnezeu îl știe…

– Care sunt reproșurile sale?

– Următoarele:

1. sunt complexat din copilărie;

2. nu știu să apreciez oamenii;

3. cunosc cum să-mi fac dușmani;

4. sunt dezechilibrat psihic…lucru pe care l-a spus prin: „ai vedenii”;

5. sunt un arogant;

6. sunt un troglodit;

7. „greu digerabil în verb”;

8. „cu probleme grave de comportament”;

9. sufăr de delir verbal;

10. am nevoie de „o introspecție” urgentă;

11. trebuie să fiu jignit și să nu mai scriu 10 ani…probabil pentru ca „să mă smeresc”;

12. am o critică slabă;

13. am predici ridicole;

14. coperți urâte la cărți;

15. sunt infantil în tot ceea ce fac;

16. am o admirație de sine „fără seamăn, drăcească aproape”;

17. tot ce scriu e „nasol”, în concluzie…

– Când le-a făcut?

– De ziua mea de naștere…

– Mă citește?

 –  Da…și îl enervez…pentru că opera lui nu e comparabilă cu a mea. Dacă o pune alături e „mai mică”, eu sunt mai tânăr…iar dumnealui mai în vârstă…

De aceea nu are față, nu are CV, nu are operă la vedere…dar mi-a spus că e „cadru universitar”. Se înțelege: la o facultate de teologie ortodoxă din România. Oare ăsta e nivelul profesorului de teologie din România?

 – De ce a semnat că e de la Bacău? De ce m-a întrebat de catedrală? De ce îl apără pe Bădiliță? De ce mă trimite la Codrescu și la Bichir? De ce „noi”? De ce masoni? De ce curent literar? De ce operă? De ce consideră că aș fi „altul” dacă aș fi „cadru universitar”? De ce e panicat? De ce se crede „superior” dacă nu are „cu ce”?

Dumneavoastră ce ziceți despre „prietenul” nostru online? Cum îl caracterizați?