Istoria începe de oriunde o privești [47]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a.

***

Alexandru V. Boldur (1886-1982)[1] a editat la Madrid, în 1970, o carte despre viața Sfântului Ștefan cel Mare[2]. Și aici spune că, potrivit tradiției, Sfântul Ștefan s-a născut și a copilărit „prin părțile Borzeștilor din ținutul Bacău-lui”[3].

Iar mama lui, doamna Oltea, a intrat în monahism cu numele de Maria[4].

După ce tatăl său, Bogdan II al Moldovei (12 oct. 1449-oct. 1451) a fost ucis de Petru Aron la Reușeni[5], Sfântul Ștefan „a pribegit la unguri” și  „s-a oprit la curtea lui Iancu de Hunedoara”, apoi a venit în Țara Românească, la Vlad Țepeș, cu 6000 de ostași, ca să lupte împotriva celui care i-a ucis tatăl[6].

Și la 12 aprilie 1457 îl învinge pe Petru Aron dar el scapă împreună cu un grup de boieri[7].

La p. 15: (imagine)

Autorul merge pe mâna lui Ureche și creditează alegerea Sfântului Ștefan de pe Câmpia Dreptății[8].

Sfatul Domnesc, în timpul lui, era compus din 23 de boieri[9].

Pe 27 februarie 1470, într-o zi de marți, Sfântul Ștefan a cucerit și dărâmat Brăila[10].

El a avut 8 vornici. Pe Goian, Crasnes, Isaia, Bode, Hrană, Dragoș Boul, Boldur și Juri Lungul[11].

În pagina 36 găsim date despre cum se făcea închinarea în fața domnitorului:

 (imagine text)

Pe 3 septembrie 1473, domnitorul nostru dăruie Mănăstirii Putna „morile sale proprii de pe Siret, în târgul Siretului, și un mertic [o rație n.n.] anual de 12 buți de vin”[12].

Pe 23 aprilie 1460, printr-un act, „confirmă mănăstirii Bistrița veniturile dela vama Tazlăului”[13].

După ce a fost înfrânt de turci la Războieni, în 1476, Sfântul Ștefan a vrut să intre în cetatea Neamț și mama lui nu l-a lăsat[14]. A plecat la Sfântul Daniil Sihastru, s-a spovedit la el și l-a întrebat dacă trebuie să închine țara turcilor[15]. Și Sfântul Daniil i-a profețit că „războiul va fi a[l] lui”, adică va birui și că trebuie să construiască o Mănăstire cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe[16].

Însă autorul spune că episodul cu mama Sfântului Ștefan e legendar, pentru că ea a murit în 1465, fapt pentru care nu putea fi vie în 1476. Dar că faptul că a fost la Sfântul Daniil ar „putea să fi avut loc în realitate”[17].

În 1488 Sfântul Ștefan cel Mare construiește Mănăstirea Voroneț[18].

Proprietățile Bisericii și ale boierimii aveau „imunități administrative, fiscale, judiciare, comerciale”[19].

Moștenirea de la tată se numea „ocina”, de la bunic „dedina” și „uric” însemna „calitatea de ereditate”[20]. În p. 68, autorul concluzionează că ohaba însemna gestul domnitorului țării de a renunța la dreptul său de a retrage pământul boierului.

Și îl contrazice pe Iorga în ceea ce privește averile Sfântului Ștefan. Nicolae Iorga considera (în Istoria lui Ștefan cel Mare, București, 1904, p. 219) că Sfântul Ștefan era „om sărac”.

Însă autorul spune că el deținea „satul Băicenii pe Siret, morile pe Siret, braniștea [pădure rară n.n.] de la Bohotin, seliște [pășune n.n.] lângă Nistru cu numele Gromobitnaia, Verescecanii pe Siret cu mori și Ungurenii pe care le dă mitropoliei Sucevii, primind în schimb Jicovul de Jos, Cosminul din ținutul Cernăuților și morile din târgul Siretului, dăruite mânăstirii Putna”[21]. Tododată și „satul Negoieștii la Trotuș și o jumătate din satul Costești”, „satele Borzești, o parte din Onești, Pătrășcani și Rădeani”[22].

Veniturile de la vămi erau ale domnitorului[23].

Vămile unde se plătea peștele erau la Bacău, Bârlad, Siret și Cernăuți. Iar străinii plăteau vama în bani pe când moldovenii în bani sau în natură[24].

Numai domnitorul vâna animale sălbatice. Cine încerca să vâneze și era prins era pedepsit cu gloabă[25].

Cele mai înzestrate Mănăstiri și care beneficiau de tot felul de privilegii erau „Bistrița, Putna, Neamț, Moldovița, Pobrata, Tazlău, Homor și Voroneț”[26].

Și când vorbim de privilegii ele constau în danii și confirmări de sate, dreptul de a face comerț, scutiri de vamă, încasarea dării vlădicăi, dreptul de a judeca, dreptul de a lua gloabă când se încălcau canoanele bisericești[27].

Episcopia din Rădăuți deținea 11 sate, cea din Roman 8 sate și jumătate „cu mori, pod umblător și vama din comerț” iar mitropolia din Suceava deținea „8 sate cu mori și pive [piue n.n.], 2 prisăci și viile deasupra Hîrlăului”[28].