Iubiții mei,

în acest noiembrie 2012 mai mulți foști-colegi de facultate vor să ne revedem…după 10 ani de la terminarea facultății.

Lucru bun…în principiu…

Sau privind lucrurile la modul absolut…oamenii care se respectă, se iubesc, sunt prieteni…abia așteaptă să se revadă.

Însă eu nu am prea avut mulți colegi de școală, de seminar, de facultate, de master, de doctorat…cu care să fiu și…prieten.

Coleg am fost cu toți…că mi-a plăcut sau nu…dar nu și…prieten.

Și cu cine am fost prieten atunci…mai târziu am aflat că „m-am înșelat” pentru că prieteniile erau „interesate”.

Și când ele sunt interesaterevederile sunt complezențe.

Probabil că și dumneavoastră, mai mult sau mai puțin, vă regăsiți în durerea mea

Asta nu înseamnă că, în principiu, nu vreau să mă re-găsesc…cu colegii mei.

Eu pe fiecare zi vreau să mă re-găsesc cu colegii mei…și cu încă-necunoscuții din toată lumea…și asta fac de 6 ani la nivel online: caut găsire sau re-găsire.

Numai că nu m-a regăsit cu bucurie, ca pe o noutate, altfel…în toți acești ani…aproape niciun coleg…

Asta nu înseamnă că nu mă citește niciun coleg…

Însă aproape niciunul nu își asumă relația cu mine…deși, cred eu, relația cu mine nu e una…dezonorantă

Adică nu sunt „așa de prost și de nemanierat” ca mister Bundy încât să nu știu să susțin…un dialog.

Poate că…o să am bucuria și a unui dialog cu colegii mei…de o re-vedere la nivel online…sau de mici comentarii…mici și nu mari, dacă nu se poate…dacă nu există timp

Însă, pentru că nu a intrat viața în sacoșă, poate că mă voi re-vedea online cu vreunul dintre ei peste 7, 10, 15 ani de online…

Dar ce înseamnă să re-vezi?

Înseamnă să îți amintești, nostalgic, despre trecut…sau să vezi ce a ajuns, cine e astăzi colegul tău?

Însă dacă mă întreabă, colegul meu, doar despre familie, preoție și bani…prefer să nu mă…revăd cu el…

Pentru că am standarde mai mari decât „abureala”/ vorbirea de complezență.

Mă interesează discuțiile reale, de conștiință, între oameni maturi…și nu întâlnirile cu porecle, îmbrățișări fade, nesimțiri ca la ușa cortului, țățisme și alte farafastâcuri.

Pentru că vreau să mă revăd…cu cine sunt colegii mei…și nu cu consternarea că „au rămas la fel”.

Adică ce a făcut viața în parohie, în mănăstire, în familie, în lume din colegii mei?

Ce s-a ales din noi?…

Iar cum n-am prea auzit despre mulți vorbindu-se…sau făcând ceva de amploare…e semn că „miros a vechi”.

O, nu, nu îi judec…și nici nu vreau să par „mai răsărit” ca ei!

Însă constat

Revederea e constatare.

Dacă simt că nu mai sunt cel de acum 10 ani…mi-aș dori să găsesc oameni noi.

Probabil că voi găsi și oameni noi…dacă revederea va avea loc, în cele din urmă…

Însă cât de noi?

Poți cere de la niște oameni care nu își cer să fie noi tot timpul…să fie „destul”, „foarte” noi pentru tine?

Nu!

Poate că și eu le par „destul de vechi”…fapt pentru care nu merit oboseala…

Însă cum ne mai revedem…dacă nu vrem să ne vedem? Să ne vedem între patru ochi?

Sau dacă ne vedem 3 ore…și apoi…nu ne mai vedem alți 10, 20…înseamnă că ne-am revăzut?

Unii vor spune: „Da! Ne-am revăzut. Eu am și poze de la revederea noastră de 10 ani!”.

Însă eu am poze și de acum 10 ani…și nu mai îmi spun mare lucru…despre prezent

Trebuie să fim pozitivi, nu?!

Trebuie să ne re-vedem…să ne zicem ce ne-om zice, să schimbăm telefoane, emailuri, să râdem, să îmbrățișăm, să degustăm ceva…să ne cerem scuze…să ne facem că uităm ce-a fost sau ce n-am făcut…că așa e la „revederea de 10 ani”…și dacă „totul e bine când se termină cu bine”, atunci „totul e foarte bine”.

 – Deci, ne vom revedea?

 – Cum o vrea Dumnezeu! Amin.

Did you like this? Share it: