Iubiții mei,

predica e lucru „periculos”…

Dacă predici „prea mult și consistent”…înseamnă că ești „mândru, orgolios, vrei să ieși în evidență, te dai că ai tu doctorat…cărți scrise…și noi nu avem, ca să ne mândrim și noi cu ele”.

Dacă predici „scurt și la obiect” înseamnă că „ți-ai făcut treaba, ești băiat bun, nu te-ai spetit prea mult…o să te înaintăm în grad”…pentru ca ereticii și intelectualii de primprejur să aibă de cine face glume.

Pentru că preotul, care nu e la locul lui…e „o glumă” socială…chiar dacă el se bucură de distincțiile sale cu necuviință

Dacă nu predici deloc…sau predica înseamnă despre lumânări, calendare, când se ține Liturghia duminica viitoare sau pe cine mai înmormântăm…înseamnă că „nu deranjezi pe nimeni, nu ai dușmani, toți te vorbesc de bine, îți faci treaba foarte-foarte bine…nu ești preot problemă”.

De aceea predica e periculoasă…pentru că adevărurile sunt periculoase.

Sunt foarte periculoase adevărurile pe care…le știu toți…dar nu le admitem cu toții.

Și unde credeți dumneavoastră că va veni predicatorul baptist, adventist, penticostal, mormon sau iehovist…în parohie?

La cel care predică excesiv de mult? Sau la cel care predică 5 minute pe săptămână sau odată la 3 luni?

Dumneavoastră știți adevărul…dureros…al realității…

Pentru că dumneavoastră nu vă faceți că vedeți ceea ce vedeți

Ceea ce vedeți…chiar se întâmplă!

Însă noi, care și noi vedem ce se întâmplă…ne facem că „nu se prea întâmplă”…pentru că altfel „murim de foame”.

Ne scuzăm unii pe alții…până când nimeni, probabil, n-o să ne mai scuze

Romano-catolicii spre exemplu, bucuroși de o astfel de vastitate teritorială…au crezut că nu vine niciodată scadența…și că bisericile lor or să stea pline și gingașe…chiar dacă nu există predică, viață duhovnicească, sfințenie, corectitudine…

S-au înșelat!

Și noi mizăm mult, excesiv de mult pe omenia poporului român, pe cât de primitori suntem noi, pe faptul că suntem credincioși de la Sfântul Andrei, pe faptul că suntem mulți în sondaje, pe faptul că facem Biserici din „bani dubioși”/ donații…că nu e nevoie de prea multă predică și nici de prea multă potrivire între vorbă și faptă

Însă scadența vine…și e pe drum!

Pentru că, din milioanele de români ortodocși, doar o minoritate știe că pe Dumnezeu Îl mai cheamă și „Sfânta Treime”, știe ce e acela har și l-a experiat, cunoaște ce e mântuirea, știe opere patristice, canoane, dogme, cărți de cult…pe când majoritatea crede că Biserica e doar…ce se vede când intri în Biserică, în clădire

Și, la Spovedanie, nu te mai miri că omul nu știe de niciunelea…nici ce e păcat, nici ce e virtute, nici ce e normalitate/ firesc…și a-i vorbi tu despre „ce spun Sfinții Părinți referitor la păcatul cutare…sau la cât e canonisit păcatul cutare” înseamnă nu numai un gest de neadecvare extrem al preotului la „realitatea parohială” ci și o pierdere de timp.

Ortodoxul trebuie să învețe acasă, să își stoarcă creierii să își cunoască credința, să se nevoiască, să se roage…și, la Biserică, preotul, prin predici dese și concentrate, pline de adevăruri…să îi nuanțeze convingerile teologice.

Dacă noi facem abecedarul la Biserică…și acasă șomăm…sau și la Biserică noi căscăm…e logic de ce știm „atât de multe despre credința noastră” încât „ne e rușine să vorbim despre ea”.

Predica e periculoasă…pentru că naște monștri.

Un tânăr care înțelege ce vrea…alături de un vârstnic care înțelege ce poate…sunt „periculoși”.

Pleacă de la Biserică…și îți întorc predica la 360 de grade.

Ce-ai spus tu…și ce au înțeles ei…

Motiv pentru care dacă nu o ai scrisă…sau înregistrată…ca să o arăți superiorilor tăi…nu te crede nimeni că tu ai spus „bine”…dar „s-a înțeles prost”…pentru că „nimeni n-a înțeles-o bine”.

De fapt, cine cam înțelege „bine” toată slujba noastră, cea plină de teologie?

Cine o știe „fără greș”?

Că dacă toată lumea ar ști „tot ce trebuie știut” nu am mai avea pentru ce predica.

Predicile sunt pentru cei care nu știu…nu pentru cei care știu.

Pentru cei care știu…predica e o posibilă nouă nuanță.

Așa că predicile excesive sunt cele mai bune predici.

Dacă în ele sunt erudiția ta, nevoința ta, curăția ta, sfințenia ta, teologia Bisericii…atunci predicile multe și despre multe sunt cele care hrănesc Biserica Ortodoxă de aici, din România și de pretutindeni, cât și pe alții din afara ei.

Cel mai jalnic e când te citesc baptiștii și te fură la idei sau când adventiștii învață de la tine, preot ortodox, despre cum merg lucrurile „la noi”…iar ortodocșii „nu au timp de tine”.

Penticostalul predică 3 ore…noi predicăm 8 minute…hai 10…

Baptistul începe predica de la Iona sau de la Judecători, de la Matei sau de la Facere…pe când nouă ne e frică/rușine/ „emoție”/ teamă să începem predica de la Sfântul Macarie cel Mare, de la o vorbă de la televizor, de la un tropar, de la un filosof sau de la un desen animat…și să continuăm cu Evanghelia zilei.

Iehovistul face tam-tam mare, dulceag din punct de vedere muzical…nouă ne e teamă să învățăm să cântăm bine la strană…și cu durerea pocăinței în inimă și în glas.

În loc să fie jale sfântă, bucurie rară la slujbele noastre, freamăt duhovnicesc în toată Biserica…baba Rada ațipește…doamna Elena strâmbă din nas

De aceea predica e cea mai periculoasă asumare a libertății duhovnicești.

Din cauza ei ierarhi ortodocși au fost anatematizați în mod nedrept, Profeților li s-a tăiat capul, preoți și monahi au fost martirizați în chinuri groaznice…a produs multe calomnii și ani de închisoare…prin câteva cuvinte predicatoriale

Adică, chiar așa, ce mare lucru a spus Sfântul Ioan Botezătorul sau Sfântul Ioan Gură de Aur…de împărătesele timpului lor au sărit ca arse?

Au spus niște păcate de tot plânsul

Așa, și pentru atâta lucru, să tai capul la un om…sau să îl trimiți în exil?

Da! Pentru că predica…după cum v-am spus…e foarte-foarte periculoasă

Predica reală e cu cărțile pe față

Și în funcție de cât nu suportă adevărul cei din jur…primești, în loc de mulțumiri și binecuvântări…câteva pietre, bastoane, anateme…

Însă numai multele predici și alfabetizarea teologică aduc pe oameni la Sfintele Taine și la viața ascetico-mistică a Bisericii.

Dacă nu cunoști ce să faci…n-ai cum să iubești pe cine nu cunoști.

Cum să te îndrăgostești de Dumnezeu și de Sfinții Lui când nu ai nicio idee magnifică despre ei?

De unde să știi tu istoria și sfințenia Bisericii dacă la viața ta…n-ai citit nicio carte esențială, profundă a Bisericii?

Și e normal să te înspăimânt și să nu mă înțelegi…când tu ai citit 3 cărți…iar eu 5.000 de cărți.

Când pentru tine viața Bisericii e „că veni vorba”…iar eu asta fac toată ziua: aprofundez viața și teologia Bisericii.

Și cum sunt eu periculos pentru tine…dacă vreau să te ajut?

Și de ce sunt „nefrecventabil” când mă chinui, pe fiecare zi, pentru tine, pentru el, pentru ea, pentru ei, pentru toți…dându-mi viața și opera spre slujba Bisericii?

Oare toți trebuie să fim „proști” ca să fim „frumoși”?

Oare toți trebuie „să orbecăim” ca să părem că „suntem în stare”?

Predica, iubiții mei, e ceva…nu știu a câta oară o spun în această predică…p-e-r-i-c-u-l-o-s.

Și pentru că e periculos de bună predica…la fel ca mâncatul sau baia generală…sau, mai bine zis, ca sănătatea duhovnicească și viața veșnică…e bine să ascultați multe predici și să trăiți în ritmul lor…decât să vă fie plânsul veșnic. Amin!

Did you like this? Share it: