Iubiții mei,

istoria, cel mai adesea, e neașteptare!

Adică întrece așteptările oamenilor…

Cei care sunt treji, care văd duhovnicește lucrurile, sesizează cumva primăvara înnoirii, noutatea…dar nu mulți sunt cei care o întrevăd

De aceea când citim Sfintele Evanghelii observăm dramatica realitate…că nu toți cei care Îl vedeau pe Fiul lui Dumnezeu întrupat mergând pe stradă…vedeau ceva mai mult decât „un om”.

Motiv pentru care unii Îl considerau „un farsor”, alții „un Profet”…dar foarte puțini au văzut și au înțeles că El e Dumnezeu întrupat.

De ce, totuși, atât de puțini…oameni treji?, ne întrebăm.

O întrebare legitimă…

Un prim răspuns: pentru că nu mulți se așteaptă la măreție

La măreție de la Dumnezeu și la măreție de la oameni

 – Cum adică să mă aștept la măreția/ la slava lui Dumnezeu?

 – La a o vedea, a o sesiza…Pentru că noi, ortodocșii, vorbim despre har…despre har necreat…ca despre ce iese/ iradiază din Dumnezeu.

Dumnezeu, Cel plin de slavă, Se arată în Biserica Sa, în creația Sa, prin oamenii și locurile pe care El le binecuvintează

Și ca să te umpli de prezența/ de slava Lui…trebuie să te pregătești pentru ea. Pentru a o experimenta

Însă cum și când am experiat noi pe Dumnezeul cel mare și negrăit, necuprins, neajuns, nevăzut după ființa Lui ci văzut, de cei vrednici, după slava Lui, atât cât El dorește?

Când am simțit slava dumnezeirii Lui, a Fiul lui Dumnezeu întrupat în Sfintele Taine, în rugăciune, în post, în liniște?…

Și iarăși: cine e măreț/ frumos/ extraordinar dintre oameni…în ochii noștri?

Eroul? Geniul? Omul umil? Sfântul? Mama? Iubita? Tatăl? Soțul? Suferindul? Întristatul? Însinguratul? Deznădăjduitul? Curvarul? Diletantul? Nesimțitul?…

Și cum ne așteptăm, de fapt, să fie altul?

Ce vrem să ne facă…să ne aducă în viață?

De aceea, pe fiecare zi, ne întâlnim cu…neașteptatul

Ne așteptăm să fie cald…și plouă

Ne așteptăm ca la 50 de ani să avem mai multă minte…și deloc patimi. Dar, se pare, că și la 50 de ani vom fi prostuți…și cu patimi

Vrem ca iubirea noastră să fie cea mai mare iubire…și ne trezim că iubirea noastră e un fel de supă reîncălzită.

„Vai, ce se întâmplă cu mine! Că eu vream ca altfel să iasă căsătoria noastră…ciorba de perișoare…întâlnirea…dar a ieșit prost…”.

Însă chiar am vrut să…„iasă altfel”?

Putem să facem lucrurile „altfel” sau presupunem doar că suntem „alții” și că am face lucrurile „altfel”, dacă am fi cu „altul” și în altă țară…și cu „alt” salariu și cu „altă” familie?

Cine, de fapt, nu ne lasă pe noi „să fim cei pe care…ni-i dorim”?

Nu ne lasă statul român?

Nu ne lasă căldura?

Nu ne lasă limba română…să ne simțim împliniți?

Ne stresează familia noastră, vecina de la doi, administratorul blocului, primarul, șeful de post, gardianul public, o prietenă din adolescență?

Cine ne ține pe noi captivi…și ne strică neașteptarea?

Trebuie să facem un efort…pe cont propriu…ca să înțelegem cauzele…neîmplinirii noastre.

Pentru că, până nu le rezolvăm…nu așteptăm nicio neașteptare. Adică nicio minune.

Și românii sunt avizi de minuni

Chit că își caută minunea la loto, la vrăjitoare, la bioenergoterapeut, în zodiace, în bobi, în pisica ce îți taie calea…românii vor în față la minuni.

Dacă nu le găsesc pe pământ românesc…le caută în străinătate

Pentru că nu vor, cel mai adesea, minuni care să-i depășească…că așa sunt minunile: prea minunate…tulburătoare, care te schimbă, care îți rectifică viața…ci minuni „așteptate”.

Vor ca Dumnezeu să îi facă bine, să îi umple de bani, să li se căsătorească copiii și să le meargă strună…iar ei să rămână la fel de păcătoși și de nerușinați.

Vor ca Dumnezeu să Se milostivească de ei…dar ei să nu se schimbe.

Și când nu te schimbi…trece mântuirea pe lângă tine…

N-ai timp de poruncile lui Dumnezeu, adică n-ai timp de schimbarea ta interioară.

Nu te aștepți la mai mult, nu vrei să fii mai mult, nu vrei să cunoști mai mult…și mergi ca racul, înapoi.

Numai că El vrea să ne surprindă

O întâlnire neașteptată…ca și o boală neașteptată…pot fi o mare schimbare.

Ceva ce nu credeaise poate…că este posibil

„Ce, domne’, eu credeam că la Biserică sunt numai proști, niște neisprăviți…Și am vorbit, vere, cu părintele X, care când a început ăla să îmi spună…și să îmi zică…am rămas cu gura căscată…”.

Sau „eu, înainte să mă îmbolnăvesc de cancer, credeam că rugăciunea e o vorbă…Dar când am început să mă rog, să mă căiesc…am simțit o așa pace în inima mea…că credeam că sunt singur pe pământ”…

Așa, deodată…

Schimbarea care te ia pe nepusă masă.

Pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim receptivi/ deschiși/ dornici de întâlnirea cu El și cu oamenii Lui.

Și când El te cheamă…când El îți arată ce să faci…nu mai tăia firul în 14, nu te mai codi…nu te mai rușina…ci pune început bun…prin venirea ta la Biserică!

Învață să fii mereu altul!

Învață că Dumnezeu e schimbare continuă în bine.

Și atâta timp cât faci binele, cât urmărești voia Lui…nu vei mai fi deloc cel pe care tu îl știai. Amin!

Did you like this? Share it: