Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 6 noiembrie, 2012

Predică despre canonizare (7 noiembrie 2012)

Iubiții mei,

ca ucenic – din prea mare milă a lui Dumnezeu – al celui mare Sfânt isihast român al secolului al XX-lea, Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, despre a cărui viață și operă am editat 10 cărți, aș fi „foarte îndreptățit” să fac pelerinaje predicatoriale ca Danion Vasile, prin România și lume…cerând canonizarea lui.

Însă nu simt să fac acest lucru…

Nu simt și nici nu vreau vreodată să mă lupt cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române…pe motiv că „nu vrea” să îi canonizeze pe Sfinții recenți…care au trăit în perioada comunistă.

Eu am scris cărțile pentru ca să îi împlinesc voia și să îi bucur sufletul…și pentru ca și alții să îl cunoască

Și Dumnezeiescul Ilie s-a bucurat de ducerea la capăt a planului editorial…și noi la fel.

Însă problema ridicată de Danion Vasile și de mai mulți alții nu e canonizarea…ci canonizarea „legionarilor”.

Legionarii își vor Sfinții (reali sau imaginari) canonizați și nu e o dorință reală, de la sine, din inimă, în masă…pentru canonizarea lor.

Pentru că mulți dintre cei care cer așa ceva…nu au habar cine sunt Sfinți și cine nu.

Ei vor să fim ca rușii, ca grecii, ca sârbii…cu mulți Sfinți canonizați…

Dar nu pentru că ar avea prea puțini Sfinți de cunoscut, de citit, de tradus, de iubit și de urmat…ci pentru că prin cererea de a-i canoniza pe cei martirizați în închisori…Sinodul Bisericii e arătat „codaș la evlavie”.

Adică: Cine e „de vină” pentru că noi nu avem mulți Sfinți canonizați?

 – „Sinodul!”, ar fi răspunsul.

 – Și pe cine vreți să îi canonizăm acum?

 –  Pe cei din închisorile comuniste!

 –  De ce doar pe ei îi doriți…și nu pe toți Sfinții românilor de 2000 de ani…că de atunci e Biserica Ortodoxă românească, pentru că e apostolică?

 – Pentru că așa ne-a spus Părintele Iustin Pârvu și alți Părinți „îmbunătățiți” să facem…iar noi ascultăm de „Părinții noștri”…și nu de Sinodul Bisericii plin de „ecumeniști”!

Nu, dialogul nu e imaginar!

E dramatic de realist…

Pentru că „ucenicii” Părintelui Iustin Pârvu (care nu-mi inspiră încredere din ce în ce mai mult…văzându-i ucenicii/ ascultătorii/ audienții, potrivit proverbului: „cum e turcul așa e și pistolul”) îl pun pe Preacuvioșia sa mai sus decât Sinodul…sau desființează Sinodul, îi desființează pe teologi, pe alți părinți…și îl așează în locul tuturor.

Adică…mult ceruta canonizare…e, de fapt, o politizare a canonizării de către legionari și o negare a Sinodului de către un grup de monahi, al cărui lider declarat e Părintele Iustin Pârvu.

Însă ce înseamnă să îi canonizezi pe Sfinți?

le recunoști sfințenia, să le întocmești Viețile, Slujbele, Acatistele, Icoanele…și să îi popularizezi ca pe factori de unitate…și nu de dezbinare.

le recunoști sfințenia și nu să le-o inventezi!

Și noi trebuie să recunoaștem sfințenia multor Sfinți de dinaintea noastră…să păstrăm tot ce au lăsat și lasă Sfinții din secolul nostru…și să ne arătăm urmași vrednici de ei…

 – De care ei?

 – De Sfinți

Pentru că de 4-5 ani a fost o nebunie lată de tot cu canonizarea…cu canonizarea rapidă, imediată…

Și semnul că nu am învățat nimic de la Sfinți, noi, cei care ne batem în piept pentru canonizarea lor…se vede din aceea că nu am învățat nici măcar să avem răbdare…să ne câștigăm liniștea

Dacă ei, cei din închisori, au stat 5, 10, 15, 25 de ani acolo…și au așteptat…pe noi cine nu ne lasă să așteptăm?…

Să așteptăm și să ne rugăm!

ne rugăm și să aprofundăm viețile lor, ale celor pe care îi considerăm Sfinți…dar nu sunt încă canonizați!

Căci chiar dacă ar pieri cu totul Sfintelor lor Moaște, chiar dacă ar dispărea orice urmă despre ei, cei din trecut…dacă le păstrăm viețile, imaginile cu ei, mărturii de la ei…avem lucruri foarte prețioase: cunoașterea lor din istorie, care e pridvorul spre cunoașterea lor prin rugăciune.

Căci ei sunt vii…chiar dacă avem sau nu avem Sfintele lor Moaște cu noi.

Și ei sunt vii…pentru că sunt plini de slava lui Dumnezeu…de care ne umplu și pe noi.

Eu sunt plin de prezența harică a Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Dionisie Areopagitul, a Părintelui meu duhovnicesc Ilie văzătorul de Dumnezeu…și a altor mulți, mulți Sfinți…

I-am cunoscut prin operele lor, prin Icoanele lor, prin rugăciunea mea către ei cel mai adesea…pentru că niciunuia dintre cei enumerați mai sus nu le-am sărutat Sfintele Moaște.

Dar pentru că știu despre ei…și despre alții care nu sunt canonizați…dar despre care știu deja că sunt Sfinți…nu am o problemă cu canonizarea…pentru că aceasta, canonizarea, ține de Biserică iar sfințenia de persoana lor, a Sfinților.

 – Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul a devenit Sfânt odată cu canonizarea lui…sau odată cu umplerea lui de har din timpul vieții?

 – Bineînțeles: pentru că s-a sfințit din timpul vieții.

Atunci, dacă s-a sfințit din timpul vieții…și dacă nu canonizarea „l-a făcut mai sfânt” ci doar a recunoscut sfințenia lui…cine te împiedică să te împrietenești cu Sfinții, canonizați sau nu?

Nimeni!

Atunci e o problemă falsă „canonizarea în grabă”.

Orice lucru bun se face cu chibzuință, cu rugăciune, cu așteptare, cu luarea la cunoștință de multe mărturii…

Când te grăbești nu dovedești decât că ești frivol, copil la minte, neîntărit în lucrurile duhovnicești.

Pentru că viața duhovnicească e o chestiune de maraton, de rezistență…și nu o sută de metri garduri.

Și să ne dăruie Dumnezeu, tuturor, să avem rezistență în fapta bună, acum și în vecii vecilor. Amin!

Predică despre cipuri (7 noiembrie 2012)

Iubiții mei,

pe timpul Sfântului Ioan Cassian, românul…păcatele capitale erau 8: lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginți, mânia, tristețea, neliniștea, slava deșartă și trufia.

Și așa au rămas…până de curând

Pentru că, de curând, a apărut un al 9-lea „păcat capital” și anume: ai primit cipul

Dacă ai primit cipul în buletin, pe mână, pe sub piele, în telefon, în computer, în salata de boeuf…înseamnă că ai primit pe 666 la tine acasă…și „pregătești” venirea Antihristului.

„Scriitorii bisericești” contemporani…care „au extins” lista patristică a păcatelor capitale, sunt, într-o ordine aleatorie, cu toții, niște anagrame sau niște sintagme: Saccsiv, Război întru Cuvânt, Apologeticum etc.

Și cu toate acestea…lumea dă năvală să afle „noutățile” credinței de la ei…deși, în spatele unei anagrame sau a unei sintagme, poate să stea oricine.

Așa că, dacă vrei să știi care vaccin e „bun”, ce fel de „ortodox” e un ortodox anume, ce cărți mai sunt la pangar, ce ierarh este „ecumenist” sau „tradiționalist”, când „vine” Antihrist etc., apelezi la anonimii online ortodocși…și te rezolvă pe loc.

Un arhimandrit mi l-a arătat pe telefonul mobil pe „fratele Saccsiv”, acum aflat din nou la pușcărie…și mi-a arătat ce față de gangster are.

Dumnealui nu îi plăcea fața

Mie mi-a plăcut de fața lui…că fiecare om are fața lui

Poza era din ziarul Cancan…dacă îmi amintesc prea bine

Tot Preacuvioșia sa mi-a vorbit despre faptul că „scriitorii bisericești” de la Război întru Cuvânt erau 4 la început…unul s-a căsătorit și a renunțat și au rămas 3…care, zicea el, editează revista Familia ortodoxă și îi găsim la caseta redacțională.

Acum, caseta redacțională pare mai vastă…și ei tot anonimi.

Despre Apologeticum, iarăși, multă ceață

Altă persoană îmi spune că ar sta pe la mănăstirea Părintelui Iustin Pârvu și e un fel de portavoce a mănăstirii lui.

Adică…„scriitori bisericești” cu mult tupeu…cu avalanșă de opinii, care nu au prea mare reverență față de ierarhia Bisericii, fără prea multe studii teologice…implicit și fără o viață duhovnicească evidentă…dar „lumea” ortodoxă trage la ei.

Adică „lumea” care citește doar câteva pagini din Sfântul Ioan de Kronstadt, care vrea să vadă 3 poze cu Părintele Stăniloae, care vrea să știe, în zece rânduri, totul despre „sfârșitul lumii”, care are nevoie de acatistul nu știu care sau de icoana nu știu care…

Și comentariile nu mai contenesc la diletanții ortodocși…

Sunt, păstrând proporțiile, un fel de domnul Andrei Pleșu, cu specializare în Istoria artei…dar care scrie despre Îngeri și Evanghelii, adică despre materii pe care nu le acoperă vocațional.

Acum, „ce ne facem” cu al 9-lea păcat?

Pentru că, fără să se îndoiască de „tălmăcirea lor” la Apoc. 13, 16-18, înțeleg literalist lucrurile: numele fiarei va fi pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Bineînțeles că ei nu au comentat toată Apocalipsa…nici nu pot să o facă…și nici nu au nimic de-a face cu viața unui om duhovnicesc, căruia, Dumnezeu, îi descoperă anumite lucruri…despre viitor…

În cei 4-5 ani de când îi urmăresc, Război întru Cuvânt apărâd în primăvara lui 2007, mi-am dat seama cu vârf și îndesat…care e șpilul..

Și nu mă mai interesează cine sunt, ca persoane, pentru că oricine ar fi…sunt niște diletanți ranchiunoși și fără experiență.

Pentru că numai un diletant o face pe anonimul în materie de teologie și mărturisire…ca și când ai putea să fii martirizat…în absență.

Numai că „scriitorii bisericești” amintiți…nu gândesc cu mintea lor…ci cu mintea altora

Pentru că foarte multe „personalități duhovnicești” ale momentului discută asemenea lucruri: cipuri, ascultări de telefoane, Antihrist, masonerie, ecumenism, noua ordine mondială…și nimeni nu mai face teologie clasică.

Adică din asta care începe cu curățirea de patimi, cu vederea lui Dumnezeu și cu înaintarea în sfințenie.

Însă, pe scurt, cred că Satana le-a schimbat agenda!…

Ierarhi, monahi, preoți și mireni, prinși în conul ăsta de umbră, de la noi și din alte țări ortodoxe, vorbesc despre lucruri…neortodoxe.

Adică ce are cipul…cu mântuirea mea?

De unde ați dedus că problemele de viitor ale Apocalipsei…„se petrec chiar acum”?

Știți cât de mulți Sfinți Părinți și teologi au greșit cu privire la Antihrist, l-au văzut în unul sau în altul…și el nu a venit încă?

De ce vi se pare că o problemă duhovnicească de asemenea calibru, aceea de a înțelege înșelarea multiplă și profundă a Satanei asupra noastră…are o rezolvare atât de materialistă?

Satana a schimbat agenda…teologică a ortodocșilor!

Păi demonii nu au nevoie de cip…ca să ne prostească.

Ei au nevoie să credem doar un gând satanic…și ne leagă fedeleș cu el…

Și cei demonizați – Antihrist va fi demonizatul prin excelență, nu? – nu au nevoie de un semn vizibil ca să simtă harul din ortodocși.

Îl simt direct…și se cutremură

Așa că problema noastră nu e „ce vom face”…ci: „ceea ce nu facem acum, în clipa de față, când trăim noi, și nu e nici picior de Antihrist”.

Da, antihriști au fost…sunt și vor fi mulți, adică împotrivitori…persecutori…aroganți, luptători cu Dumnezeu.

Însă să lăsăm în seama lui Dumnezeu lucrurile ce-or să vină…și a oamenilor duhovnicești, care nu se tem de draci, de cipuri, de viruși, de cataclisme…ci de a nu vătămă cu ceva relația lor cu Dumnezeu și cu oamenii.

Dar cei care nu au viață duhovnicească interioară, care nu au simțirea harului, pocăință, nevoință, cugetare teologică, da, se ocupă…cu agendă străină de Ortodoxie.

Adică pierd timpul…

Sunt canalizați spre piste false…în loc să fie plini de har și de bucurie dumnezeiască, așa cum ne-a spus Cel care a înviat din morți pentru noi: Bucurați-vă!

Bucurați-vă teologic, bucurați-vă în adevăr, în pocăință…dar nu în fantasme!

Și a aștepta fantasme…înseamnă a fi de plâns.

Adventiștii au așteptat de mai multe ori „sfârșitul lumii”.

Monahi înșelați de demoni au crezut că „pot zbura”.

Cei care „s-au nevoit” toată viața…și au văzut că nu au rezultate prea palpabile…au început să ticluiască basme la bătrânețe.

Și trebuie să fii foarte lipsit de teologie și de viață duhovnicească…ca să crezi că se petrec lucruri „ieșite din comun”, „finale”…când nu se vede niciun sunet în acest sens.

Însă ce se observă când privești de aproape „obsesia” cipurilor?

Sau ce am înțeles eu…privind…vreo 3 ani de zile toată această pâclă din mintea oamenilor…a diverși oameni…unii mai răsăriți la minte…și care nu mă așteptam să sufere de așa ceva, de o asemena psihoză?

Că oamenii se tem pentru viața lor, se tem să nu moară…dar nu se tem să nu se mântuiască.

Pentru că oamenii care vor să se mântuiască stau numai în rugăciune, în citiri teologice și în fapte împlinitoare.

Nu pierd timpul cu povești!

Căci, spre exemplu, isihastul e cel care uită/ scoate afară din sine orice lucru, orice subiect bun sau rău…și devine numai rugăciune, numai cerere a milei lui Dumnezeu în persoana lui.

Când să se mai ocupe un rugător…cu cipul…când pe el îl interesează numai Dumnezeu?

Însă când ai timp de basme…te ocupi de basme care mai de care mai lamentabile.

De aceea, mi se pare, cu tot regretul…că cei care se ocupă de cipuri și de antihriști…au prea mult timp liber.

Pentru că, dacă te-ar durea sărăcia, neștiința, umilința din România…ai face, nenicule, toată ziua numai catehizare…și acte în folosul Bisericii și al societății.

Nu ai timp de cipuri…când te ocupi toată ziua cu traduceri patristice!

Nu ai timp de cipuri…dacă te preocupă foamea altora!

Nu ai timp de bazaconii…dacă înțelegi că în secolul 21, acum, în clipa de față, zeci de sateliți și de instrumente de urmărire pot să vadă până la tine în esofag și că nu mai ai ce să ascunzi!

A avea un biet cip în verighetă, sub piele, în telefon…înseamnă a avea o cameră oarbă, ca la metrou…care îți dă senzația că te văd dar ea e stinsă.

Adevărata cameră însă, care te vede…nu e văzută de toți proștii…dar cea de la tine e pentru ca să te facă să te concentrezi pe ea.

Să te uiți…unde nu trebuie

Să îți dea o frică falsă, o frică pe care să o transformi în una „religioasă”, ea nefiind decât un banal satanism…pe care îl puteai arunca, prin rugăciunea neîncetată, din prima…

Însă noi stăm de vorbă „cu gândurile”…și ni se pare că „facem teologie”!

Cu gândurile răutății, ale Satanei…

El ne indică pista, noi mergem pe ea…și ni se pare că „ne-am descoperit” „vocația martirică”.

Pentru că nu am văzut niciodată mai multă „vocație martirică anonimă”, adică prostie fricoasă, ca în anii aceștia de online.

Foarte „curajoși” dar anonimi în același timp!

Foarte „teologi”…dar nu are niciunul studii și nici experiență ascetico-mistică!

Se așteaptă la „martiriu” dar nu vor să le știm adresa.

Sunt foarte „stabili pe ei înșiși” dar le e frică să le vedem fața.

Trebuie să spunem adevărurilor pe nume, nu?

Pentru că Ortodoxia e cu față și cu operă la vedere.

Și acum și în veșnicie…dacă faci ceva, faci cu ceea ce ești și ce faci.

Îi vor trimite lui Dumnezeu blogul la Judecată…sau se vor prezenta și ei?

Pe cine să martirizeze „oculta mondială”, dacă „bravii eroi ai Ortodoxiei” și „urmașii legionarilor de frunte” nu se văd pe nicio cărare?

Vreți cumva să vină oculta…la alții, în locul dumneavoastră?

Sau nu vreți să vă vedem fața, pentru că atunci se vede diletantismul…și nimeni nu mai dorește să vă vadă?

Rugându-ne pentru vremuri mai bune…poate vor veni și răspunsuri clare.

Pentru că, mai devreme sau mai târziu, ce pare a fi în întuneric…va ieși la lumină. Amin!

Orice articol contează! Necitirea nu contează

  • Patriarhul Maxim [al Bulgariei], cel mai bătrân patriarh ortodox din Europa, a adormit marţi dimineaţa [6 noiembrie 2012] la vârsta de 98 de ani, a anunţat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, într-un comunicat”.
  • Preafericitul Părinte Maxim, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei a trecut la cele veşnice în această dimineaţă la orele 04:00 în spitalul Lozeneţ din Sofia unde fusese internat în vederea efectuării unui tratament de durată. Patriarhul Maxim a condus Biserica Ortodoxă a Bulgariei din anul 1971, iar pe 29 octombrie 2012 a împlinit vârsta de 98 de ani. Preafericitul Părinte Maxim s-a născut pe 29 octombrie 1914 în satul Oreshak, districtul Loveci. El a fost botezat cu numele de Marin Naidenov Minkov. A devenit frate de mănăstire la Mănăstirea Troyan şi apoi a studiat teologia ortodoxă la Universitatea din Sofia. A fost hirotonit Arhiereu în 1941, este numit secretarul general al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare în anul 1955, iar la 30 decembrie 1956 devine Episcop titular de Branitsa. La 30 octombrie 1960 a fost ales Mitropolit de Loveci. După trecerea la cele veşnice a Patriarhului Kiril în data de 7 martie 1971 Preafericitul Maxim a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei la data de 4 iulie 1971”.

*

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de condoleanţe pe care îl prezentăm în continuare:

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Preasfinţitului Părinte NAUM, Episcop-vicar, Secretarul Sfântului Sinod

Preasfinţia Voastră,

Cu profundă tristețe creștină, am primit vestea trecerii din această lume, după o îndelungată suferinţă, a fratelui nostru în Hristos și împreună-slujitor, de binecuvântată memorie, Patriarhul Maxim al Bulgariei.

În numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a clerului și a credincioșilor ortodocşi din România, împărtășim durerea acestui eveniment și transmitem condoleanţe ierarhilor, clerului și credincioșilor Bisericii soră Ortodoxă Bulgară şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Arhiereul cel Veșnic, să odihnească sufletul său în pace împreună cu cei drepți, iar pe întregul popor ortodox din Bulgaria să-l păzească și să-l întărească în credință.

Veşnica lui pomenire!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*

  • Gândul ne ține la curent cu votarea în America.
  • În afară de momentele când nu înţeleg acustic ce zic ăştia şi nu-mi vine să râd, mai sunt tot felul de situaţii când nu înţeleg dacă e cazul să râd. Cu ei, de mine. Sau de ceilalţi”.
  • Și Amar a găsit, în sfârșit, un ortodox, pe care să-și verse filologia! Pentru că el, ca să zic așa, a făcut o teză doctorală acum un an…și „spusese toate lucrurile ce trebuiau spuse despre Cornilescu, Bălcescu și Florinescu”. El deloc n-a gândit „confesional” când a scris teza și nici când s-a dus în Anglia să îi caute „roatele” lui Cornilescu. Iar acum, încă din rezumat a înțeles „ce pericol” i s-așterne la tălpi…și a zis că „nu e bine să îl compari pe Bartolomeu cu Cornilescu” ci „trebuie să ne uităm în sinea lor…și să îi vedem în sinea lor…să vedem ce condiționări suspecte au avut” și apoi…să le vedem „mai puțin” pe ale lui Bartolomeu și „mai mult” pe ale lui Cornilescu. Să vedem cât de eretic era Cornilescu…și ce frumos era Bartolomeu. Eu așa am înțeles că trebuie să facem!
  • Cruceru n-are bani…dar își schimbă adesea mașinile, ca și Băsescu, alt om „sărac”. Un om sărac…mai ales la cărți…și la bun simț
  • În ședința de marți [6 noiembrie 2012], membrii CNA au decis ca emisia Pro TV, Kanal D, Acasă TV și Antena 1 să fie întreruptă timp de 10 minute în intervalul orar 19.00-19.10. [Pentru că] Vadim s-a certat ca la ușa cortului cu Mărioara Zăvoranu iar imaginile au fost difuzate de televiziuni”.
  • Dar dacă Vadimi, Zăvorance, Prigoane etc. au acest nivel, „scăzut”, de bun simț…cu ce sunt ei „vinovați” că sunt așa? Cu ce au „greșit” ei, maică, că sunt „așa cum sunt”? Poate că și televiziunile sunt „așa cum sunt”…Ce aveți „cu ele”? Lăsați-i să le vedem „toate măruntaiele”, că d-aia e „democrație”!…
  • Revista La drum, nr. 24-27/ 2012, 64 pagini în PDF e downloadabilă la nivel online. Le mulțumim frumos autorilor pentru semnalarea noului număr al revistei.
  • China își va alege în curând noul președinte.

Nu se mai caută oameni

Părintele Dorin vorbea într-o predică despre diferențele incorecte între prețuri, care te fac să dai bani puțini pe munca multă și bani mulți pe produsul construit ușor și pe bandă.

Un responsabil cu managementul te-ar îngropa în informații cât istoria lumii în imagini despre prețuri echitabile.

Încât ai crede că mai trebuie să faci zece facultăți de matematică superioară ca să înțelegi de ce ești furat cu atâta stil sau lipsă de stil și de ce ești mințit în față cu tupeu fabulos.

Însă oamenii adoră să fie mințiți în față, numai să pară cool, în rândul lumii.

*

Nu se mai caută oameni: pentru că investiția în oameni de valoare, în sentimente multe, grele, adânci și durabile nu mai e…rentabilă.

Nu ies din ea bani, distracții și averi.

Iar oamenii noștri de astăzi consideră valoare: bani, distracții și averi.

Nu o pierdere a timpului, nu o pierdere a sufletului, nu ceva imoral

Cultura, televiziunea, reclama…trebuie să stimuleze non-valoarea, ca să placă, să se vândă

Da, cultura trebuie să stimuleze cartea proastă, filmul prost, teatrul prost, pictura proastă, etc.

*

Ne pregătim pentru un nou bum al lui Pleșu, în care o să ne re-povestească parabolele lui Iisus, după cum ne-a vorbit și despre îngeri, mai pe înțelesul omului care vrea să ia și să plece sau să înțeleagă repede și fără durerile de cap ale opintirii minții.

Cartea deja are un succes nebun…laudele și reclama curge ca vinu-n spume: ortodocși, baptiști, penticostali, anglicani…sunt topiți după teologia pleșuiană.

Aplauze și urări…numai că nimeni nu scrie cu ce s-a ales din asta, cum i-a schimbat viața, în ce a constat impactul copleșitor al unor rânduri atât de iluminate.

*

Adică și oamenii, azi, sunt…ca produsele: cei care muncesc nu sunt respectați și cei care nu se uzmesc dar știu să speculeze trendul prostiei iau tot caimacul.

Dar nu e bine…să enervezi oamenii. Pentru că oamenii pe care îi enervezi…te aruncă fix la coșul de gunoi, cu toată candoarea și savoarea intelectuală, oricât de mult le-ai vrea tu binele.

Dacă n-am crede că e o altă lume în care se vor inversa ierarhiile de azi…ar fi chiar foarte trist.

Predică despre Sfinții Îngeri (8 noiembrie 2012)

Iubiții mei,

Laura Andreșan își numește cititorii, adesea, „îngerii mei”. De unde rezultă că toți Îngerii sunt „cititorii” Laurei Andreșan. Adică: pe Îngeri „îi interesează” despre sex.

Natalia Barbu îmi spune: „tu ești îngerul meu”. Direcția 5 are „un înger”…cu sâni. Și, la fel, și Dan Bittman.

În concluzie: iubiții noștri = „îngerii noștri”.

În concluzie: o perspectivă mundană/ terestră despre anghelologie. Despre ierarhiile Îngerilor.

Lucru care nu e curios/ mirabil în spațiul românesc…pentru că mulți cred că „așa cum e pe pământ e și în cer”. Fapt pentru care când dau ceva de pomană…se gândesc la mort, că i-o fi și lui „foame”.

Adică o perspectivă păgână despre Rai…pentru că păgânii credeau că zeii fac sex, mănâncă, beau, se dușmănesc și se ucid între ei chiar acolo, „sus”, în empireul lor.

Dar, dacă întâlnești un confrate „mai țuiculițar”, căruia îi place să dea pe gât…și te cheamă Mihai sau Gavriil…pe 8 noiembrie…te salută cu: „Să trăiești Sfinte Mihaile! Nu faci și tu cinste…cu una mică?”.

Adică „Sfântul Mihai” = cel care îi poartă numele Sfântului Arhanghel Mihail.

Nu sunt mulți cei care fac diferența nici între sufletele celor adormiți și Sfinții Îngeri. De aceea, în dorința lor de a-și vedea fata moartă…sau soția…au apelat la spiritiști și la vrăjitori…și li s-au arătat demoni în loc de cei din familia lor…și i-au mințit demonii de i-au nenorocit cu totul.

Degeaba a fost Hașdeu mare filolog…Căci atunci când i-a murit Iulia, fiica lui, a început să vorbească cu dracii nevoie mare…adică „cu sufletul” Iuliei.

Iar Saul mergând la ventriloca [engastrimitos] din Endor [I Sam. 28, 7, cf. LXX] ca să vorbească „cu sufletul” Sfântului Proroc Samuil [I Sam. 28, 11, cf. Ibidem], vrăjitoarea a văzut „un Dumnezeu…ieșind din pământ” [Teus…anavenontas ec tis ghis] [I Sam. 28, 13, cf. Ibidem], adică pe Satana.

Și cartea I Samuil a păstrat pe „Dumnezeul” de aici cu majusculă…pentru ca să arate credința pe care o avea vrăjitoarea…și nu a vrut să spună, în niciun fel, că Satana e „Dumnezeu”.

Satana e un Înger căzut…o creatură a lui Dumnezeu…și nu un dumnezeu sau o zeitate.

Însă, dacă citiți „laudele” pe care LaVey i le aduce Satanei în Biblia Satanei cât și urmașii lui…veți vedea că adorarea față de Dumnezeu e îndreptată către Satana.

Așa arată, de fapt, postmodernitatea noastră dezrădăcinată din tradiția religioasă și din dorința de cunoaștere enciclopedică.

Iar dacă nu vrei să ai credință în Dumnezeu, respect față de tradiții și de cunoaștere, de munca de cercetare și de comuniune…ești „un postmodern ideologizat” fără să o știi.

Ești un om mărginit, mic la suflet, instinctual, care nu se mai luptă cu patimile din el…ci își dă frâu liber tuturor pornirilor păcătoase.

…Iar azi, pe 8 noiembrie, mulți știu doar atât: că sărbătorim „pe Mihail și Gavriil”. Cine-or fi ăștia…nu-i interesează.

Însă titulatura zilei, în Mineiul pe noiembrie, e asta: „Soborul mai marilor Arhistrategi, Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești, celor fără de trupuri” [Idem, p. 107].

Titulatură lungă, nu?…

Soborul/ sinodul…adică stau împreună.

Arhistrategi = primii conducători ai Oștirilor cerești.

Adică Sfinții Arhangheli [arhi-anghel = primul între Îngeri] Mihail și Gavriil sunt comandanții/ voievozii Puterilor cerești.

Și dacă n-au trupuri…înseamnă că sunt ființe spirituale.

Pe scurt îi cinstim azi pe toți Sfinții Îngeri creați de Dumnezeu…și care au rămas în bine. Căci unii dintre ei au fost și Satana și demonii…dar ei nu sunt cinstiți acum…pentru că ei nu sunt cinstiți deloc de Biserică.

Și pe care Biserica nu-i cinstește…„îi cinstește” Biserica Satanei, Halloweenul, muzica rock, tot felul de alte organizații filosofice și religii păgâne.

Însă, dacă noi îl aruncăm la coș pe Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul…de unde să mai avem anghelologie sistematică?

Pentru că de la el știe Biserica cum că sunt 9 Ierarhii Îngerești.

Că prima ierarhie e formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri.

A doua: din Domnii, Puteri și Stăpânii.

Iar a treia: din Începătorii, Arhangheli și Îngeri.

Și descrie ce a văzut în mod extatic și ce a auzit de la alți Apostoli și Părinți și ce a înțeles din Scriptură despre ele, despre fiecare ierarhie angelică în parte.

Iar toți Părinții, toate slujbele, toate rugăciunile noastre ortodoxe…numai despre cele 9 Cete/ Ierarhii vorbesc…și nu inventează noi și noi nume de Îngeri.

Așa că, dacă Biserica a păstrat de la acest Sfânt Părinte, de la Sfântul Dionisie, teologia sa despre Îngeri…cum dar e acest Părinte „un dubios”?

Însă problema e că sunt dubioși…teologii care calcă în picioare Tradiția Bisericii și încearcă să inventeze „tradiții”, care mai de care mai lamentabile.

Iar omul care vine la Biserică și stă la slujbă…care nu prea are cărți pe-acasă…nu știe de la cine e substanța slujbelor.

Dar noi, care știm de unde e…nu ne putem preface că o avem „de la Platon”.

Însă ce poate să audă azi, credinciosul ortodox român, care ascultă atent ce se cântă la strană?

Asta dacă se mai cântă cântările la strană…sau cântărețul are glas auzibil

Poate auzi, spre exemplu, că Sfinții Îngeri stau înaintea lui Dumnezeu și că sunt plini de slava Lui. Și că ei se roagă pentru noi…deși noi nu îi cunoaștem pe ei.

Adică aud lucruri foarte încurajatoare…pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne ajută…și nu ne sperie!

Dracul însă, înger căzut, numai pe fapte din astea e pus: să ne mintă, să ne înșele, să ne facă rău, să ne sperie, să ne ia viața…

Însă Sfinții Îngeri „ne mântuiesc/ ne izbăvesc/ ne scot din nevoi”.

Ne acoperă pe noi cu acoperământul aripilor lor, adică cu rugăciunea și ajutorul lor față de noi.

Se roagă neîncetat pentru noi…

Ca să aflați mai multe despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil trebuie să le citiți Acatistul sau să-l audiați.

Și atunci lucrurile se leagă…nu-l mai confundați pe Mihai cu Sfântul Arhanghel Mihail...și când e ziua lui Mihai sau a lui Gavriil…trebuie să le spuneți La mulți ani!…și să vă rugați pentru ei.

Căci rugăciunea e iubire și bucurie pentru oameni și nu pierdere de timp!

Iar cunoașterea teologică e cea mai neprețuită bogăție pe care v-o puteți agonisi cu toții pe pământ și din care vă vine tot îndemnul spre bine și spre sfințenie.

La mulți ani tuturor…și Dumnezeul nostru treimic, pentru rugăciunile Sfinților și ale Îngerilor Lui să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [11]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Crearea lumii de către Dumnezeu este o afirmația constantă a psalmilor, însă de fiecare dată imaginile creaționiste au un iz de noutate, așa cum ai privi un peisaj de multe ori și de fiecare dată vezi altceva:

 A Ta este, Doamne, lumea și pământul,
Ce le-ai împlut sângur dintâi cu cuvântul.

Și toate din lume de Tine-s făcute,
Și i-ai dat podoabă de năroade multe.

I-ai pus așezarea pre mări și pre ape,
I-ai făcut temeiul tare, [apele] să nu-l sape.
(Ps. 23, 1-6)

Creația se descoperă ca un proces prin care se adaugă alte lucruri, până se umple universul. E o concepție care a intrat în mentalitatea românească: Dumnezeu umple cerul și pământul cu harul Său, dar le umple și aducând întru ființă toate cele ce există.

Iar acestea au caracter de podoabe. Aici este „podoabă de năroade multe”, adică de oameni și popoare, iar mai devreme am văzut că aștrii erau podoabele cerului: „Văz că-i făcut ceriul de mânule Tale, / Cu toată podoaba, și-i pornit cu cale. / Ai tocmit și luna să crească, să scază, / Șă-ș[i] ia de la soare lucoare din rază. / Stele luminate ce lucesc pre noapte…” (Ps. 8, 7-11).

Impresionant acest caracter cosmetic (nu în sens peiorativ) al cosmosului (cosmeo, gr. = a împodobi), căruia i se adaugă podoabă peste podoabă.

Muntele din versurile următoare pare integrat acestei creații, însă contextul ne lămurește că este de altă natură:

Doamne,-ntr-al Tău munte cine să să suie
Și-n locul Tău cel svânt odihna să-ș[i] puie?

Numai cine are mâni nevinovate,
Inemă curată și fără păcate.

Carele nu-ș[i] duce sufletul afară,
’N vrăjitori să crează, lucru de ocară.
(Ps. 23, 7-12)

Este numit munte și locul Tău cel svânt, dar de fapt nu este vorba de o localizare concretă, ci de muntele  înălțimilor spirituale/ duhovnicești, la care ajung – adică la „odihnă” – cei care au „mâni nevinovate, / Inemă curată și fără păcate”.

Este, cum va spune mai departe, „ruda ce cearcă pre Domnul”, din „spițele” (Ps. 23, 17- 18) celor care, din generație în generație, Îl caută și Îl cunosc pe El.

Există, altfel spus, mai presus de cosmos, locuri care întrec în podoabă pe cele ale lumii văzute.

Și psalmii presupun cel mai adesea o punere în balanță a gândurilor și realităților.

Vrăjitorii pomeniți mai sus de Dosoftei reprezintă tot o culoare românească, care se referă la un fenomen pe care mitropolitul l-a mustrat probabil și în predici, dar a vrut să-l facă „de ocară” menționându-l și în psalmi.

Predică despre supermarket (6 noiembrie 2012)

Iubiții mei,

Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur a predicat despre statui, hipodrom și teatru, printre multe alte subiecte predicatoriale ale Preafericirii sale…iar eu vă predic astăzi despre supermarket.

Adică tot despre un loc public

Un loc public în care nu vă invit să nu mergeți ci pe care vă invit să îi înțelegem semnificațiile.

Și pentru ca să extindem aria de înțelegere, dacă am pune și hipermarketul și mallul și ce-o să mai apară în materie de multe la un loc, ar fi același lucru: o discuție despre semnificațiile unui loc comercial adesea ultra-central în România, unde se comasează mărfurile, mâncarea, distracția…dar și banii românilor.

Adică românii stau răsfirați…pe la casele lor…nu se prea cunosc unii cu alții în marile orașe…sau se cunosc din vedere în micile orașe…ceva mai mult la sate…

Dar la supermarket, la hipermarket, la mall etc. ei se adună cu toții sub aceeași cupolă…de la bun început supermarketul fiind „o biserică postmodernă”, adică un loc de adunare pentru mulți oameni…

La Biserică nu mai dau năvală…pentru că fiecare e „cu credința lui”…dar la supermarket toți dăm năvală pentru că e „o biserică trans-confesională, trans-religioasă, tras-națională, trans-culturală, trans-educațională”.

Mai pe scurt: primește pe toată lumea…chiar dacă nu ai bani la tine ca să cumperi…

Pentru că nu cumperi azi, nu cumperi mâine…dar poimâine, peste o lună…îți face cu ochiul un aragaz, o haină, o carte, un computer, un ceva…și tot acolo lași banii…

La început a fost numai pentru mâncare, haine, de-ale casei…

Apoi și-au dat seama că oamenii trebuie să socializeze aici…să mănânce, să bea, să agățe o parteneră…să își formeze gusturile…

Și pentru ca să îți formezi gusturile trebuie să te re-iconizezi.

La Biserică, la noi, când vii la început…înțelegi cum e cu statul în picioare, cu ce se poartă în cap, cum se vorbește, ce Sfinți sunt pe pereți, ce culori și ce mirosuri există în Biserică…

Pentru ca să vii la supermarket trebuie să primești acasă o revistă cu produsele…mari, voluminoase…pentru ca să te învețe să vezi.

Să vezi ce vor ei să vezi.

Reclama, în aparență, e gratis…și stivă

Însă ea ți se va deduce din preț. Din prețul la lapte, cașcaval, bere, morcovi și mălai…

Tu, românul lui 2012, ești modest la pungă.

America își alege liderul azi, noi vom alege în curând parlamentarul, noi am fost furați bine în ultimul timp…noi am fost sărăciți bine în ultimul timp…noi am fost îmbolnăviți bine, atent, în ultimul timp…noi am fost îndatorați pe ani de aici încolo în ultimul timp…dar supermarketul este tot la fel de „prosper”.

Am trecut prin 4 ani de austeritate financiară (2008-2012) dar supermarketul are prețuri și mai mari…nu: și mai mici.

Pentru că produsul intră în România (vămuit sau nu, Dumnezeu mai știe!) cu 3 lei și ajunge la supermarket cu 23 de lei.

Și de aceea supermarketul nu s-a sfrijit…dar românii, da.

Tocmai în vara lui 2012…supermarketurile românești „au înțeles” că trebuie să cumpere și produse de la români, proaspete, pentru că cele aduse din export ajung pălite bine

Și, la București, spre exemplu, la sfârșitul verii – începutul toamnei lui 2012, s-au putut cumpăra și din supermarketuri românești: legume, fructe și vegetale românești proaspete și cu preț mai scăzut.

Însă cum au luat ei roșiile, strugurii, morcovii, ceapa și usturoiul de la țărani…fără să am statistici…intuiesc că au fost la prețuri ridicole.

Căci dacă kg de varză era 2-3 lei în supermarket…cu cât l-au luat de la producător?

Pe stradă, în drum spre Alexandria, am văzut pe cineva vânzând kilogramul de cartofi cu 50 de bani. 50 de bani sau un leu…am oprit și am cumpărat kilogramul de pepene roșu.

Însă ca să pui cartofi, să îi dădăcești câteva luni și apoi să îi recoltezi…la fel, să pui pepeni, să îi uzi, să îi păzești, să îi recoltezi…să îi duci tot tu la vânzare și să ceri pe ei 1 leu…e strigător la cer.

E strigător la cer…pentru că 10 DVDuri sunt între 13 și 22 de lei, un laptop bun costă salariul mediu integral pe 4-5 ani, pâinea e între 0, 90 bani și 3-5 lei…dar un spray e de la 15-20 de lei în sus.

Adică prețurile nu reprezintă echivalența muncii.

Ceva mult muncit…costă mai puțin decât ceva făcut la normă.

 – Deci ce e supermarketul?

 – O instituție comercială care rivalizează cu Biserica la modul conceptual, care își arogă, în mod fals, atributele culturalizării și ale emancipării populației, când ea profită de nevoia oamenilor de a-și cumpăra lucrurile de care au nevoie.

Supermarketul nu e nici Biserică, nici Academie, nici Școală, nici Bibliotecă, nici Crucea Roșie…dar el mimeazăar fi.

De aceea, pe la sărbători și zile mari, face spectacole, prețurile jos, te face să te simți „ca acasă”…

O instituție cu iconismul ei reificant, care te transformă în marfă.

Dacă Icoana te lasă să vezi mai departe, adică veșnicia…publicitarismul comercial te leagă de pământesc, de produse ca de o piatră de moară.

Supermarketul ideologizează prin dorința de a-i învăța pe oameni să vină la un loc…dar să nu fie împreună.

Dă impresia de adunare voită…când oamenii vin la modul individual sau familial…și „comunitatea” care se vede e falsă, e ireală…

El nu face altceva decât aceea de a centraliza banii…pe când îți dă impresia că el unește orașul, pe oameni…

Când se deschide supermarketul oamenii sunt pescuiți cu oferte. Televiziunile sunt plătite să vorbească, la fel și onlineul.

Lucrurile sunt puse la locul lor, casierele sunt mai drăguțe, există pungi…există curățenie.

E nevoie doar de o săptămână ca să îți dai seama…că supermarketul a dat-o pe lene, că a devenit irascibil, neglijent, prost crescut…pentru că cei care lucrează în ele, adesea cu puține clase…de la periferie sau de la țară…cu puțin drag de muncă, cu puțină experiență, fac front comun cu cei care vin să cumpere, nici ei toți „de la academie”.

Așa că dincolo de conceptul megaloman de a crea un oraș comercial în tranzit sau de a crea o sumă de cumpărători fără relații sociale între ei al supermarketului…stau frica, singurătatea, nevoile grosiere ale oamenilor…care nu se întâlnesc în mod real cu nimeni…chiar dacă văd mulțime de oameni în jurul lor.

Iar supermarketul, care a preluat ideea comuniunii de la Biserică dar a decomunionalizat-o, a scos din ea orice întâlnire reală, transfiguratoare.

Și vii pentru ca să cumperi…dar nu pentru ca să te întâlnești.

Și vii și ești primit „călduros” doar dacă…ai bani

Însă supermarketul este un mic centru de unificare atomizantă a oamenilor. El ne pune la un loc pe când ne închide în sine.

El e racordat la online, la ambiția mondializantă a umanității…pentru că mondializarea…un alt concept care rivalizează cu Biserica…dorește o unitate în singurătate a tuturora, fără referințe spirituale unice.

La fel ca la supermarket…eu intru în online dacă pot să îmi cumpăr computer, laptop, telefon „deștept”…dacă știu să folosesc toate acestea…dacă știu să îmi creez spațiu online, dacă am ce să spun în el, dacă am vizitatori, dacă am bani să îmi plătesc hostingul.

Sau dacă am nevoie doar de „întâlniri online”, folosesc o cameră web, un email, un spațiu de socializare…și sunt unul dintre cei care mă duc la supermarket cu coșul, văd produsele, mi le aleg…și zic și eu trei cuvinte…la cumpărarea lor…

Însă, ca și la supermarket, există riscul ca nimeni să nu mă bage în seamă…sau ca totul să mă enerveze…pentru că în online sunt aceiași cusurgii, aceleași mutre acre, aceiași băgători în seamă de la supermarket, de pe stradă, din tot locul…

Adică singurătatea este „cu noi” la supermarket, în online, în mersul la muncă și la studii în străinătate, pentru că de ea scăpăm numai prin relații reale, eclesiale.

Prin relațiile care au conștiință, care au transcendență, care au verticalitate.

Mai pe scurt: nu avem ce face…pentru că ne-au distrus piețele…și de aceea au apărut supermarketurile!

A murit omul care făcea șepci, tanti care făcea rochii pe comandă, nu mai găsești nasturi, curele, pantofi, batiste, haine ca lumea…și omul care produce acasă…produce puțin…nu pentru tot satul.

De aceea când putem să ajutăm pe producătorul român să se descurce…să cumpărăm de la el!

Să cumpărăm de la țărani, de la micii meșteșugari, de la oamenii care fac lucruri de calitate.

Adică de la cei care se ocupă cu ceva…și nu de la cei care mimează atotștiința.

Iar când vă duceți la supermarket uitați-vă la preț și la produs în același timp!

Mirosiți-l, pipăiți-l, întoarceți-l pe toate părțile…cereți referințe despre el chit că îi enervați la culme pe angajații lor adesea insolenți

Pentru că veniți acasă cu carnea de porc și e împuțită, laptopul are erori și nu funcționează, mixerul ia foc, laptele e de aruncat…și e păcat de puținii bani pe care-i aveți și pe care numai dumneavoastră știți cum i-ați strâns

Intrați în supermarket nu ca într-un „loc religios”…ci ca într-un loc cu capcane!

Pentru că, la fiecare pas, puteți fi mințiți și înșelați pe banii și pe timpul dumneavoastră.

Vă doresc numai bine! Amin.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén