Creatori de limbă și de viziune poetică în literatura română [11]

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

 Creatori de limbă și de viziune poetică
în literatura română:

Dosoftei,
Cantemir,
Budai-Deleanu,
Eminescu,
Arghezi,
Nichita

***

Crearea lumii de către Dumnezeu este o afirmația constantă a psalmilor, însă de fiecare dată imaginile creaționiste au un iz de noutate, așa cum ai privi un peisaj de multe ori și de fiecare dată vezi altceva:

 A Ta este, Doamne, lumea și pământul,
Ce le-ai împlut sângur dintâi cu cuvântul.

Și toate din lume de Tine-s făcute,
Și i-ai dat podoabă de năroade multe.

I-ai pus așezarea pre mări și pre ape,
I-ai făcut temeiul tare, [apele] să nu-l sape.
(Ps. 23, 1-6)

Creația se descoperă ca un proces prin care se adaugă alte lucruri, până se umple universul. E o concepție care a intrat în mentalitatea românească: Dumnezeu umple cerul și pământul cu harul Său, dar le umple și aducând întru ființă toate cele ce există.

Iar acestea au caracter de podoabe. Aici este „podoabă de năroade multe”, adică de oameni și popoare, iar mai devreme am văzut că aștrii erau podoabele cerului: „Văz că-i făcut ceriul de mânule Tale, / Cu toată podoaba, și-i pornit cu cale. / Ai tocmit și luna să crească, să scază, / Șă-ș[i] ia de la soare lucoare din rază. / Stele luminate ce lucesc pre noapte…” (Ps. 8, 7-11).

Impresionant acest caracter cosmetic (nu în sens peiorativ) al cosmosului (cosmeo, gr. = a împodobi), căruia i se adaugă podoabă peste podoabă.

Muntele din versurile următoare pare integrat acestei creații, însă contextul ne lămurește că este de altă natură:

Doamne,-ntr-al Tău munte cine să să suie
Și-n locul Tău cel svânt odihna să-ș[i] puie?

Numai cine are mâni nevinovate,
Inemă curată și fără păcate.

Carele nu-ș[i] duce sufletul afară,
’N vrăjitori să crează, lucru de ocară.
(Ps. 23, 7-12)

Este numit munte și locul Tău cel svânt, dar de fapt nu este vorba de o localizare concretă, ci de muntele  înălțimilor spirituale/ duhovnicești, la care ajung – adică la „odihnă” – cei care au „mâni nevinovate, / Inemă curată și fără păcate”.

Este, cum va spune mai departe, „ruda ce cearcă pre Domnul”, din „spițele” (Ps. 23, 17- 18) celor care, din generație în generație, Îl caută și Îl cunosc pe El.

Există, altfel spus, mai presus de cosmos, locuri care întrec în podoabă pe cele ale lumii văzute.

Și psalmii presupun cel mai adesea o punere în balanță a gândurilor și realităților.

Vrăjitorii pomeniți mai sus de Dosoftei reprezintă tot o culoare românească, care se referă la un fenomen pe care mitropolitul l-a mustrat probabil și în predici, dar a vrut să-l facă „de ocară” menționându-l și în psalmi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *