Nu se mai caută oameni
Părintele Dorin vorbea într-o predică despre diferențele incorecte între prețuri, care te fac să dai bani puțini pe munca multă și bani mulți pe produsul construit ușor și pe bandă.
Un responsabil cu managementul te-ar îngropa în informații cât istoria lumii în imagini despre prețuri echitabile.
Încât ai crede că mai trebuie să faci zece facultăți de matematică superioară ca să înțelegi de ce ești furat cu atâta stil sau lipsă de stil și de ce ești mințit în față cu tupeu fabulos.
Însă oamenii adoră să fie mințiți în față, numai să pară cool, în rândul lumii.
*
Nu se mai caută oameni: pentru că investiția în oameni de valoare, în sentimente multe, grele, adânci și durabile nu mai e…rentabilă.
Nu ies din ea bani, distracții și averi.
Iar oamenii noștri de astăzi consideră valoare: bani, distracții și averi.
Nu o pierdere a timpului, nu o pierdere a sufletului, nu ceva imoral…
Cultura, televiziunea, reclama…trebuie să stimuleze non-valoarea, ca să placă, să se vândă…
Da, cultura trebuie să stimuleze cartea proastă, filmul prost, teatrul prost, pictura proastă, etc.
*
Ne pregătim pentru un nou bum al lui Pleșu, în care o să ne re-povestească parabolele lui Iisus, după cum ne-a vorbit și despre îngeri, mai pe înțelesul omului care vrea să ia și să plece sau să înțeleagă repede și fără durerile de cap ale opintirii minții.
Cartea deja are un succes nebun…laudele și reclama curge ca vinu-n spume: ortodocși, baptiști, penticostali, anglicani…sunt topiți după teologia pleșuiană.
Aplauze și urări…numai că nimeni nu scrie cu ce s-a ales din asta, cum i-a schimbat viața, în ce a constat impactul copleșitor al unor rânduri atât de iluminate.
*
Adică și oamenii, azi, sunt…ca produsele: cei care muncesc nu sunt respectați și cei care nu se uzmesc dar știu să speculeze trendul prostiei iau tot caimacul.
Dar nu e bine…să enervezi oamenii. Pentru că oamenii pe care îi enervezi…te aruncă fix la coșul de gunoi, cu toată candoarea și savoarea intelectuală, oricât de mult le-ai vrea tu binele.
Dacă n-am crede că e o altă lume în care se vor inversa ierarhiile de azi…ar fi chiar foarte trist.
Impactul coplesitor pare sa nu fi ajuns inca la destinatar. Si nu ar fi de-a mirarile ca, pe drumul „ocolisului transfigurator” sa ne intalnim cu fascinanta Seherezada si povestile ei. In definitiv, nu triumfa si acolo binele? Totul e bine cata vreme se termina cu bine.
Există, în sfârşit, întrebările „mari“, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti“, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii?Pentru astfel de întrebări, nu poţi să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş“ transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura.
În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“.În cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale.
Sarcina pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial.” (Andrei PLEŞU)
http://www.agentiadecarte.ro/2012/11/%e2%80%9cparabolele-lui-iisus-adevarul-ca-poveste%e2%80%9d-de-andrei-plesu/