Iubiții mei,

ca ucenic – din prea mare milă a lui Dumnezeu – al celui mare Sfânt isihast român al secolului al XX-lea, Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, despre a cărui viață și operă am editat 10 cărți, aș fi „foarte îndreptățit” să fac pelerinaje predicatoriale ca Danion Vasile, prin România și lume…cerând canonizarea lui.

Însă nu simt să fac acest lucru…

Nu simt și nici nu vreau vreodată să mă lupt cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române…pe motiv că „nu vrea” să îi canonizeze pe Sfinții recenți…care au trăit în perioada comunistă.

Eu am scris cărțile pentru ca să îi împlinesc voia și să îi bucur sufletul…și pentru ca și alții să îl cunoască

Și Dumnezeiescul Ilie s-a bucurat de ducerea la capăt a planului editorial…și noi la fel.

Însă problema ridicată de Danion Vasile și de mai mulți alții nu e canonizarea…ci canonizarea „legionarilor”.

Legionarii își vor Sfinții (reali sau imaginari) canonizați și nu e o dorință reală, de la sine, din inimă, în masă…pentru canonizarea lor.

Pentru că mulți dintre cei care cer așa ceva…nu au habar cine sunt Sfinți și cine nu.

Ei vor să fim ca rușii, ca grecii, ca sârbii…cu mulți Sfinți canonizați…

Dar nu pentru că ar avea prea puțini Sfinți de cunoscut, de citit, de tradus, de iubit și de urmat…ci pentru că prin cererea de a-i canoniza pe cei martirizați în închisori…Sinodul Bisericii e arătat „codaș la evlavie”.

Adică: Cine e „de vină” pentru că noi nu avem mulți Sfinți canonizați?

 – „Sinodul!”, ar fi răspunsul.

 – Și pe cine vreți să îi canonizăm acum?

 –  Pe cei din închisorile comuniste!

 –  De ce doar pe ei îi doriți…și nu pe toți Sfinții românilor de 2000 de ani…că de atunci e Biserica Ortodoxă românească, pentru că e apostolică?

 – Pentru că așa ne-a spus Părintele Iustin Pârvu și alți Părinți „îmbunătățiți” să facem…iar noi ascultăm de „Părinții noștri”…și nu de Sinodul Bisericii plin de „ecumeniști”!

Nu, dialogul nu e imaginar!

E dramatic de realist…

Pentru că „ucenicii” Părintelui Iustin Pârvu (care nu-mi inspiră încredere din ce în ce mai mult…văzându-i ucenicii/ ascultătorii/ audienții, potrivit proverbului: „cum e turcul așa e și pistolul”) îl pun pe Preacuvioșia sa mai sus decât Sinodul…sau desființează Sinodul, îi desființează pe teologi, pe alți părinți…și îl așează în locul tuturor.

Adică…mult ceruta canonizare…e, de fapt, o politizare a canonizării de către legionari și o negare a Sinodului de către un grup de monahi, al cărui lider declarat e Părintele Iustin Pârvu.

Însă ce înseamnă să îi canonizezi pe Sfinți?

le recunoști sfințenia, să le întocmești Viețile, Slujbele, Acatistele, Icoanele…și să îi popularizezi ca pe factori de unitate…și nu de dezbinare.

le recunoști sfințenia și nu să le-o inventezi!

Și noi trebuie să recunoaștem sfințenia multor Sfinți de dinaintea noastră…să păstrăm tot ce au lăsat și lasă Sfinții din secolul nostru…și să ne arătăm urmași vrednici de ei…

 – De care ei?

 – De Sfinți

Pentru că de 4-5 ani a fost o nebunie lată de tot cu canonizarea…cu canonizarea rapidă, imediată…

Și semnul că nu am învățat nimic de la Sfinți, noi, cei care ne batem în piept pentru canonizarea lor…se vede din aceea că nu am învățat nici măcar să avem răbdare…să ne câștigăm liniștea

Dacă ei, cei din închisori, au stat 5, 10, 15, 25 de ani acolo…și au așteptat…pe noi cine nu ne lasă să așteptăm?…

Să așteptăm și să ne rugăm!

ne rugăm și să aprofundăm viețile lor, ale celor pe care îi considerăm Sfinți…dar nu sunt încă canonizați!

Căci chiar dacă ar pieri cu totul Sfintelor lor Moaște, chiar dacă ar dispărea orice urmă despre ei, cei din trecut…dacă le păstrăm viețile, imaginile cu ei, mărturii de la ei…avem lucruri foarte prețioase: cunoașterea lor din istorie, care e pridvorul spre cunoașterea lor prin rugăciune.

Căci ei sunt vii…chiar dacă avem sau nu avem Sfintele lor Moaște cu noi.

Și ei sunt vii…pentru că sunt plini de slava lui Dumnezeu…de care ne umplu și pe noi.

Eu sunt plin de prezența harică a Sfântului Simeon Noul Teolog, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Dionisie Areopagitul, a Părintelui meu duhovnicesc Ilie văzătorul de Dumnezeu…și a altor mulți, mulți Sfinți…

I-am cunoscut prin operele lor, prin Icoanele lor, prin rugăciunea mea către ei cel mai adesea…pentru că niciunuia dintre cei enumerați mai sus nu le-am sărutat Sfintele Moaște.

Dar pentru că știu despre ei…și despre alții care nu sunt canonizați…dar despre care știu deja că sunt Sfinți…nu am o problemă cu canonizarea…pentru că aceasta, canonizarea, ține de Biserică iar sfințenia de persoana lor, a Sfinților.

 – Sfântul Ierarh Calinic Cernicanul a devenit Sfânt odată cu canonizarea lui…sau odată cu umplerea lui de har din timpul vieții?

 – Bineînțeles: pentru că s-a sfințit din timpul vieții.

Atunci, dacă s-a sfințit din timpul vieții…și dacă nu canonizarea „l-a făcut mai sfânt” ci doar a recunoscut sfințenia lui…cine te împiedică să te împrietenești cu Sfinții, canonizați sau nu?

Nimeni!

Atunci e o problemă falsă „canonizarea în grabă”.

Orice lucru bun se face cu chibzuință, cu rugăciune, cu așteptare, cu luarea la cunoștință de multe mărturii…

Când te grăbești nu dovedești decât că ești frivol, copil la minte, neîntărit în lucrurile duhovnicești.

Pentru că viața duhovnicească e o chestiune de maraton, de rezistență…și nu o sută de metri garduri.

Și să ne dăruie Dumnezeu, tuturor, să avem rezistență în fapta bună, acum și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: