Iubiții mei,

titlul predicii mele trebuia să fie foarte lung, căci după Facebook puteam să pun Twitter, Hi 5, Trilulilu, Google +, You Tube etc., unde oamenii vin să piardă timpul sau să își publiciteze ceva anume.

Am zis să mă rezum doar la Facebook în titlu…deși vorbesc despre orice spațiu de socializare.

Pentru mine, omul cu potențial, în stare să creeze, care are operă…se vede după blog.

Dacă n-ai blog…înseamnă că ești anistoric.

Dacă ești intelectual, ai computer, ai telefon mobil, ai imprimantă, ai scaner, ai aparat de fotografiat acasă…și, mai ales, operă…și n-ai blog…e un non-sens.

Înseamnă că ascunzi ceva

Ascunzi mai multe…infirmități…și tu vrei ca noi să nu le aflăm

Noi, publicul larg…

Mare scriitor, cu operă, cu cărți vândute…și nu ai blog?! Înseamnă că ascunzi, frate, lucruri rele în spate…

Nu ești în stare să scrii pe fiecare zi?

Nu vrei să faci nimic gratuit…ci totul pe bani?

Ești leneș?

Nu-ți pasă de cititorii tăi?

Dacă n-ai blog…ești absent din istoria actuală a lumii.

Istoria, în prezent, se face online…și nu stând la televizor!

Doar tu îi vezi pe cei din televizor…pentru că ei nu te văd

Dar ce scrii în online…e citit de oameni reali, de oameni reali de peste tot, de oameni mai mulți, mai foarte mulți decât cei din orașul sau din satul unde te-ai născut sau trăiești.

Și ăștia, din online, văd tot ce scrii tu zilnic!

Nu poți să te fofilezi în fața lor!

Dacă ai scris un articol…atunci ai scris un articol.

Dacă ai scris 3…atunci ai scris 3 articole.

Iar dacă ai publicat cărți, multe cărți…și le-ai dat pe gratis în online, atunci cărțile din online, date gratuit…ajung mai repede în lume, peste tot…ca cele din librărie, unde sunt cumpărate…în funcție de stoc…sau de buzunar

Însă dacă ai doar Facebook (plus altele) dar nu și blog…înseamnă că ți-ai afișat nivelul.

Pentru că Facebookul e pentru gospodine, pensionari, fete îndrăgostite sau amatoare, bărbați libidinoși sau care n-au ce face…în general.

Zbați ouăle la chec, îl pui la cuptor, ai laptopul deschis…și mai îi scrii colegei tale de serviciu…ce „faci”.

Sau n-ai ce face…comunici online…că d-aia ai ieșit la pensie.

Sau ai sau n-ai gagic…mergi pe Facebook și îți faci…sau te tărăgănești cu el online.

Sau umbli după fete cașto online…și salivezi în fața pozelor lor făcute la mare, la soare, la încântare…

Dacă ai doar Facebook și altele din astea…înseamnă că nu ești creator, n-ai ce spune pentru alții…ci doar pentru uz intern.

De aceea, la început (adică prin 2007-2008), strânsesem la „prieteni” pe Facebook la câteva sute…

Dar nimeni nu zicea crau…la nicio prezentare de ofertă a Teologie pentru azi

Am zis că, poate, sunt eu…„prea pretențios”…

„Domne, lumea azi o vorbi cumpătat cu preoții, odată la Paști și odată la Crăciun…și d-aia nu or vrea să vorbească cu mine, ca preot…”.

M-am gândit eu, așa, în sinea mea…

Însă trecu un an, trecură doi, chiar 3…și oamenii erau tot la fel de tăcuți…pe Facebookul meu.

Adică culmea comunicării era…tăcerea!

Și, mi-am luat „inima-n dinți”, și am renunțat la toți „prietenii”…într-o zi!

Mai rămăsesem doar cu 2-3 din sutele de ieri

Și am pus, până azi, Facebookul la privat.

Adică: „Vrei să îmi fii confident/ confidentă?”

 – Da!

 – Bun lucru doriți!

Însă, înainte de a primi pe cineva, îl întreb, ca la intrarea în monahism: „Care este motivul, d-le/ doamnă X, pentru care doriți să îmi fiți confident/confidentă la nivel online?”.

Și de răspunsul la întrebarea asta…și la altele două-trei…îl primesc pe om…„mai la inima mea”. Adică îi accept cererea…

Dacă e cineva cunoscut…îi accept „cererea de prietenie” și apoi îi fac un bun venit. Adică îi scriu un comentariu…pentru că el și-a dorit să vină la mine în casă…iar eu trebuie să îi fiu gazdă.

Iar gazda nu tace…ci pe toate le face…ca să fie bucuros vizitatorul/ oaspetele/ prietenul!

Dar, dacă cel care abia a intrat la mine în casă…și căruia i-am răspuns…nu bâiguie niciun cuvânt…îl las câteva minute/ ore…și apoi îl dau afară

E de la sine înțeles…de ce

După cum îi dau afară și pe cei care…după un anumit timp…îmi arată că „nu au prea multe filingsuri pentru mine” ci „și-au dezvoltat animozități”.

Astfel am înțeles, cu vârf și îndesat, că oamenii, în general, nu sunt pregătiți pentru creație dar nici dispuși pentru dialog

Și că e un mare privilegiu ca, un necunoscut, de aici sau de oriunde, să vrea să discute cu tine la nivel online în mod serios.

Să vrea și să poată în același timp!

Că mulți au venit la mine crezând că pot…să discute…că au subiecte care să mă facă să fiu numai ochi și urechi…dar au plecat atât de dezamăgiți de ei înșiși…încât unii dintre ei nu au mai revenit deloc pe vreuna dintre ramificațiile online ale TPA.

Însă eu nu discut cu cineva…pentru că sunt la întreceri sportive cu el în discuție. Ci vorbesc pe măsura cunoașterii și a experienței mele.

Dar, la un moment dat, oamenii înțeleg ce înțeleg…și închid fără scrupule discuția…și nu-i mai văd

Da, și sunt uimit de atâta „deschidere” spre dialog…dacă de la una, două idei în dispută…îți vine să pleci în lumea largă…și să nu te mai întorci.

Predica de față, dacă nu a înțeles cineva până acum, e despre non-comunicare. E cu exemple de non-comunicare.

Și, în același timp, despre ce nivel ridicat de comunicare ar trebui să avem azi, în lumea onlineului.

Adică pot să îmi arăt cărțile, pozele, mintea, inima, ce cânt eu, ce am văzut eu la mare, ce am tradus eu…iar noi nu găsim să facem decât trei mizerii de însăilări sub un articol…sau înjurături ca la ușa cortului?

Atunci onlineul e prea deștept pentru noi.

Ne cere să fim genii…iar noi suntem doar niște „babe comuniste”.

Ce e de făcut?

E de făcut ceva cu noi…și nu cu Facebookul!

Facebookul e ca în gară: vine toată lumea…dar nu toată lumea are călătorii serioase.

Unii călătoresc cu nașu, alții astupă veceurile, unii sunt plecați la furat…doar câțiva merg la Biserică

Important e să ducem Biserica cu noi pretutindeni!

Dacă nu o putem duce…ne batem joc de ea pretutindeni…

Reflectați, vă rog! Amin.

Did you like this? Share it: