Un timp pentru fiecare

Dumnezeu e Bun și nu greșește niciodată momentul.

Noi ne alegem câteodată prost timpul pentru a face una sau alta, dar Dumnezeu ne dă întotdeauna toate la timpul lor.

Și timpul pentru bucurie, și timpul pentru lacrimi.

Și mai târziu ne dăm seama că și vremea necazurilor sau a pocăinței a avut tot timpul bucuria ascunsă în ea.

Însă n-am putut-o sesiza prea bine atunci când eram mai mult în tristețe.

Însă Cel ce ne-a dat să ne naștem într-un anumit timp…știe și când trebuie să plângem, și când trebuie să râdem.

Și când…și de ce.

Și adeseori, ne bucurăm mai mult pentru suferința de dinainte, decât pentru o bucurie.

Atunci când ajungem să îi înțelegem rostul adânc.

Când începi să ai încredere în Dumnezeu…surprizele se țin lanț.

Și ele sunt atât de frumoase, pentru că îți întrec așteptările, pentru că îți confirmă că evenimente se petrec și pe un alt plan, că idealul filosofic de neatins, acela al fericirii umane, e cu putință și chiar…îl atingi cu mâna.

Și atingerea nu se pierde…

Pentru că harul lui Dumnezeu e un lanț care ne leagă pe toți și între noi foarte bine, încât nimic din ceea ce iubești nu se mai desprinde din atingerea minții și a inimii tale.

Atât de greu înțelegem Bunătatea Lui copleșitoare!

Care ne ia prin surprindere cu atâta răbdare, așteptare și înțelegere față de noi, care nu ne-am acorda singuri nici timp, nici încredere și nici șanse…

Dar la El ne sunt măsurate toate clipele…și cu adevărat: „ce este omul că-Ți amintești de el?” (Ps. 8, 4).

Vremea petrecută departe de Dumnezeu e un timp fără memorie.

Despre aceasta îmi amintesc ca prin ceață.

Dar când Îl întrebi și îți răspunde inimii, atunci timpul se ridică deasupra pământului ca un abur.

Și memoria devine un geam cristalin.

Și conștiința se spală de nerăbdare…