Predică la înmormântarea bunicii noastre Floarea
Iubiții mei,
a plecat dintre noi un om frumos.
Un om plin de dragoste…
Omul care m-a crescut de la două săptămâni ca pe un odor de mare preț, care m-a educat și mi-a dat aripi.
Pentru că mi-a fost un exemplu de muncă, de bun simț, de loialitate.
O moarte rapidă…
Un anevrism cerebral, afazie…și i-am mai putut auzi, la telefon…decât mugetul unui om care nu mai poate vorbi…dar care te recunoaște.
Cu câteva zile înainte o spovedisem și o împărtășisem.
Cu câteva ore înainte vorbise cu fiica ei…
Însă de aproape o lună (tocmai acum mi-a spus mătușa mea) i-a spus în continuu că presimte că o să moară.
Fapt pentru care s-a lăut, s-a spălat, s-a schimbat…și de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, la ora 10. 40, a plecat către Domnul…
8 noiembrie 2012…și a murit așa cum a vrut: în patul ei!
Întinsă în pat, dreaptă, cu mâinile împreunate în rugăciune…
Toate hainele spălate, curățenie, toate de înmormântare (pe care le stabilise cu mine) puse la locul lor.
De aceea…când m-am rugat Prea Curatei Stăpâne să o ia de la noi, dacă a venit clipa sau să ne-o dea înapoi, dacă trebuie să rămână cu noi…și i-am dat dezlegare în timp ce mergeam spre ea…am fost sunat și mi s-a spus că a adormit…
Și atunci m-am umplut, deodată, de bucurie dumnezeiască…pentru că am știut că a avut nevoie de iertarea și rugăciunea mea ca să plece…
Și eu, cel care am spovedit-o și împărtășit-o de 7 ani de zile…și care știu viața ei curată, frumoasă…mă bucur pentru moartea ei de prunc…
Pentru că ajunsese de o asemenea simplitate și seninătate, de o asemenea gingășie, încât se ruga ore întregi cu o candoare cutremurătoare…
Muncea imens și postea la fel.
Pleca la câmp dimineața, muncea toată ziua…se întorcea seara și ne făcea mâncare, da la păsări, la porc…și părea că nimic nu a obosit-o.
Tocmai de aceea efortul ei continuu, munca ei continuă, pe mine m-a înspăimântat toată viața.
Pentru că eu nici 10% nu muncesc din cât muncea ea.
Însă ea m-a iubit enorm.
Și-a sacrificat 35 de ani din viață…s-a șters/ s-a uitat pe sine…pentru a mă pune în evidență.
Și ea îmi audia poemele, cu ea am preparat pânzele pentru tablouri, ea m-a admirat prima în literatură cât și în predică.
Știa ce trebuie să spun, ce trebuie să fac, cât de deschis trebuie să fiu.
Și bucuria, pofta de viață, faptul că eu îmbin durerea cu bucuria la un loc, îngândurarea și seninătatea…sunt învățate/ preluate de la ea…de la acest suflet încântător…
8 ani de văduvie, cei 14 ani de paralizie ai soțului ei, purtați în spate numai de ea, 35 de ani dăruiți mie, doi copii crescuți de ea…acum nepoți și strănepoți…sunt ea, bunica, mama, sora și fiica mea duhovnicească, Floarea.
Pentru că am convertit-o la credință, am ajutat-o să înțeleagă tainele credinței, la nivelul ei, și am făcut-o să dorească cu foc să vină la slujbe, să se roage, să facă metanii, să se închine mult…și, mai ales, să se spovedească și să se împărtășească cu multă candoare.
Motiv pentru care, la cele două prohodiri pe care i le-am făcut până acum…nu am putut să cânt și al 3-lea Veșnica pomenire…ci el a devenit Hristos a înviat…
Pentru că ea nu a lăsat un gol în urma ei…ci un plin.
Ne-a umplut inima de mântuirea ei, de exemplul ei admirabil și onest.
Pentru că ea se bucura cu cei ce se bucură…și se întrista cu cei ce se întristează.
Ajuta și la pomeni și la nunți cu aceeași dăruire…cu aceeași inimă mare.
Și noi toți, copii, nepoți, strănepoți…îi datorăm enorm…
Iubita mea fiică întru Domnul, dragostea mea, bunica mea cea înțeleaptă și adevărata mea mamă…Domnul, Iubitorul de oameni, să te umple de slava Sa pururea…că mult ai iubit pe Dumnezeu și pe oameni!
Ești mereu cu noi…și nimeni nu poate să te scoată din inima noastră!
Pentru că tu ești o floare frumoasă a lui Dumnezeu, care ne înveți peste timp…că oamenii care rămân în inimi, în multe inimi, sunt cei care se dăruie din toată inima.
Dumnezeu să te primească în Împărăția Sa cea veșnică acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!