Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 13 noiembrie, 2012

Când se depăna ziua spre noapte…

o iarbă deasă care păștea nori
cu ochelarii puși la uscat
și cu fular albastru
privea necruțător
spre calea ferată.

Într-o altă aritmetică
o iapă care păștea soare
simțea atitudinal
cum se naște un nou sfârșit de mileniu
de fiecare dată când
bate vântul prin porumbi.

Însă o iarbă care paște o iapă
niciodată nu poate să înțeleagă
ce calvar imens îi provoacă.

Dar peste sute și mii de ani
când se va descoperi zidul gol
lângă care au stat împreună cioara și barza
nimeni nu își va mai aminti
cum se numeau.

Nimeni nu își va mai aminti
ce număr purtau la pantofi.
Și nici ce versuri fredonau când erau
numai ele înde ele cu ochii prin perdele.

Fiindcă nicio doină de munte
nu e mai limpede ca lumânarea de seu.
Și soarelui care răsare
i-au tăiat corzile vocale
atâtea ciute
care sar pârleazul.

Păcat că într-o mie de ani
nu își va mai aminti nimeni.

Istoria începe de oriunde o privești [48]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a.

***

Sfântul Ștefan cel Mare, subliniază autorul, „nu lua prizonieri turci în ciuda nenumăratelor lupte împotriva lor”[1]. Iar „robii erau domnești, boerești și mănăstirești[2].

În timpul domnitorului nostru, în Moldova, circula „rubla de argint genoveză și conținea 20 florini de argint” iar „un florin se schimba cu 100 de dinari[3]. Tot genovezi erau și zloții, zlotul fiind o monedă de aur egală cu lira de argint[4]. În Transilvania circulau „ducați, galbeni, florini, ughi”[5].

Sfântul Ștefan a încurajat schimburile comerciale făcute în orașe[6]. Și pentru a mări numărul populației i-a primit pe „emigranții religioși și nu scăpa prilejul să aducă robi prin incursiuni în țările vecine”[7].

Așezarea bulgarilor în Moldova și a husiților[8]. Tătarii și polonezii luați robi[9]. Populează locurile pustii din țară[10].

Din Polonia se importa piperul și postavul[11], Marea Neagră era pe atunci „lac turcesc”[12] și se cunosc din registre un număr de „94 de negustori moldoveni”[13].

Cuțite de Știria, vinul moldovenesc era exportat în țările rusești[14] și despre unde aveau străinii locuri comerciale[15].

Distincția militară de „viteaz” era acordată boierilor dar și neboierilor, „care au luptat pe câmpul de luptă”[16].  Iar neboierul distins cu titlul de viteaz era făcut și boier[17].

După victoria din 1475 împotriva turcilor, Sfântul Ștefan zidește Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Vaslui.

În 1481 zidește Biserica Sfântul Procopie din Suceava. După 1485 zidește Biserica Sfântul Nicolae din Iași, în 1487 Biserica domnească de la târgul Hârlăului și în 1497 Biserica Sfântul Dimitrie din Suceava[18].

Mănăstirea Voroneț o zidește în 1488, după 1467 ridică o Biserică la Baia, la Piatra între 1497-1498 și Mănăstirea de la Războieni[19].

De la cronicarul Grigore Ureche aflăm că Sfântul Ștefan cel Mare a zidit 44 de Biserici[20].

În p. 339 a cărții, autorul se raportează la cele „patru sinteze ale domniei lui Ștefan cel Mare” realizate de „A. D. Xenopol, N. Iorga, I. Ursu și C. C. Giurescu”[21].

Vizavi de Xenopol[22], autorul spune că are mai „multe considerații greșite” în prezentarea istoriei Sfântului Ștefan[23].  La fel îl taxează și pe Iorga[24].

Note critice și vizavi de Ursu[25], însă la Giurescu începe cu faptul că sinteza lui „se distinge prin multe calități pozitive[26].

În p. 352, autorul vorbește despre prima soție a Sfântului Ștefan: „în izvoarele istorice i se spune Mărușca sau Mărica. Legătura lui Ștefan cu Mărușca cade între anii 1457-1463. Din această legătură a resultat [grafia autorului n.n.] primul fiu al domnului – Alexandru[27].

„Alexandru a fost căsătorit cu fiica lui Bartholomeu Dregfyy de Belthewn, voievod al Ardealului, pe care cronicile române îl poreclise[ră] Birtoc[28]. El trebuia să fie fie domnitor al Moldovei…Însă moare la 26 iunie 1496 și a fost înmormântat la Mănăstirea Bistrița[29].

Tot cu Mărușca, spune autorul, se prea poate să o fi avut și pe fiica lui, Ana, pentru că aceasta e înmormântată, ca și Alexandru, la Bistrița și nu la Putna ca ceilalți membri ai familiei sale[30].

Despre Mărușca însă autorul afirmă: „nu se știe dacă prima soție…a fost legitimă[31]. Dar despre a doua, despre Evdochia/ Avdotia afirmă că i-a fost soție legitimă și se trăgea „din neamul princiar al Olelkovicilor din Kiev”[32].

Cu soția sa Evdochia, Sfântul Ștefan s-a căsătorit pe data de 5 iunie 1463[33]. Însă aceasta moare după 4 ani de zile, pe data de 25 noiembrie 1467, cu ea având-o pe Elena/ Olena și pe Petru/ Petrașcu. Petru a murit pe la 13-14 ani, pe 21 noiembrie 1480[34].

Între 1467-1472, adică timp de 5 ani de zile, Sfântul Ștefan a fost necăsătorit. Însă pe 14 septembrie 1472 se căsătorește cu Maria de Mangup. Și ea, ca și Evdochia, moare foarte repede, adică pe 19 decembrie 1477. Cu Maria l-a născut pe Ilie, care a trăit aproape două luni de zile[35].

„A treia și ultima soție legitimă a domnului a fost Maria-Voichița, fiica lui Radu cel Frumos, domn al Țării Românești”[36]. Căsătoria lor, spune autorul, „a avut loc, probabil, în 1478”[37].

Cu aceasta, Sfântul Ștefan l-a avut pe Bogdan-Vlad și alte două fiice frumoase, una dintre ele fiind, „probabil, Maria-Cneajna”[38]. Și ultima sa soție a murit în 1511[39].

Și tot aici, la p. 355:

(fotografie text)

*

Istoria Bucurescilor, de G. I. Ionnescu-Gion[40], are 818 pagini[41] și primele 4 capitole ale cărții duc istoria Bucureștiului de la 1500 până la 1800. E vorba de primele 92 de pagini…

Dacă Roma e zidită lângă Tibru, Londra între bălți, Parisul între ape, Bucureștiul e pe Dâmbovița[42]. Și enumerând mai multe coline, gârle, bălți și păduri din București, autorul trage concluzia că orașul nostru „aŭ fost uă stațiune preistorică”[43].

Colinele vechi ale Bucureștiului: Gorganul, colina Mitropoliei, a lui Radu Vodă, cea de la Curtea Veche și cea de la Mănăstirea Mihai Vodă[44].

Pădurile Daciei, „sělbatice și nepětrunse”, pe care le-au cunoscut romanii[45]. De unde pădurile Cotroceni, Grozăvești, Lupești, Văcărești, Brosceni, Vlăsia, Cocioc etc.[46].

Pădurea de la Sfântul Elefterie era foarte mare[47]. În martie 1632, Paul Strassburgh, trimisul regelui Suediei la București, vorbea despre pădurile din apropierea Bucureștiului[48].

În 1595, Mihai Viteazul și Sigismund au făcut două zile de la București la Giurgiu, urmărindu-l pe Sinan Pașa spre Dunăre, tocmai datorită pădurilor vaste[49].


[1] Alexandru V. Boldur, Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei (1457-1504). Studiu de istorie socială și politică, Ed. „Carpații” Traian Popescu, Madrid, 1970, p. 80.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 85.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 91.

[7] Idem, p. 92.

[8] Idem, p. 93.

[9] Idem, p. 94.

[10] Idem, p. 95.

[11] Idem, p. 96.

[12] Idem, p. 97.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 98.

[15] Idem, p. 99.

[16] Idem, p. 122.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 154.

[19] Ibidem.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 339.

[23] Alexandru V. Boldur, Ștefan cel Mare, Voievod al Moldovei (1457-1504). Studiu de istorie socială și politică, op. cit., p. 339.

[24] Idem, p. 342-344.

[25] Idem, p. 345-346.

[26] Idem, p. 346.

[27] Idem, p. 352.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Idem, p. 353.

[34] Ibidem.

[35] Idem, p. 354.

[36] Idem, p. 355.

[37] Ibidem.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem.

[41] Vom cita: G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, Ed. Stabilimentul grafic I. C. Socecŭ, 1899. Editura se afla pe Strada Berzei, nr. 59…și e dedicată „Maiestăței Séle Regelui Carol I-”. Primele două pagini sunt cu litere chirilice.

[42] Idem, p. 3-4.

[43] Idem, p. 5.

[44] Ibidem.

[45] Idem, p. 6.

[46] Ibidem.

[47] Ibidem.

[48] Idem, p. 7.

[49] Ibidem.

Nu ARDem de nerăbdare să fim mințiți

  • Nu ştiu cine a plecat, ştiu, însă, sigur, cine a rămas: toţi cei care conduceau partidul lui Traian Băsescu în 2008. Niciunul dintre liderii PDL nu a părăsit listele parlamentare. Cu excepţia unuia singur, care a plecat, zice el, din plictiseală. Imaginaţi-vă o armată zdrenţuită şi hulită, cu steagurile pierdute în războaie,  ai cărei generali spun, înaintea unei noi bătălii: “Avem o armată 75% reînnoită. Am schimbat soldaţii, caporalii şi sergenţii.” Generalii sunt, însă, aceiaşi. Şi coloneii. Nu ştiu cât va înghiţi electoratul povestea asta cu fecioarele ARD, care sunt, deja, la a doua sau a treia căsătorie. Vom vedea. Campania abia a început”.
  • școalele sânt ca o fântână din care se adapă obștescul norod cu îndestularea învățăturii și a înțelepciunii, care învățătură îl face pe tot omul a cunoaște Dumnedzeirea, a pricepe legea cea pravoslavnică, a procopsi pe oameni cu dascăli învățați, de la care curge mult folos, atât bisericesc cât și politicesc”.
  • Jucătorul şi-a făcut intrarea oficială-n campanie. A promis că vorbeşte şi nu s-a mai oprit. Toată clasa politică-i de căcat, numai el, sanitarul priceput, nu. Eu zic că, dacă vrem să-l vedem fericit, trebuie să desfiinţăm parlamentul, guvernul şi trusturile de presă. Şi să nu mai facem alegeri, că oricum ne bănuieşte lumea că le furăm. Îl punem pe el sultan”.
  • Am râs sonor de multe ori de-a lungul declaraţiei de presă pe care a susţinut-o Băsescu la Cotroceni: un circar bătrân, obosit şi răguşit, care se amestecă grosier în campania electorală, atacând cu tupeu disperat USL”.
  • În fine, a făcut un mare serviciu și adversarilor. Poate a vrut, poate i-a scăpat. Cert este că a reușit să-i jignească, din nou, pe alegătorii care au ieșit la referendum, oferind un nesperat bonus electoral USL. Rămași fără adversar, după ce Băsescu se izolase la Cotroceni, exact de asta aveau nevoie Ponta și Antonescu. Să zică merci”.
  • Cea mai mare greşeală pe care o poate face Băsescu şi oricine e să se pună în clonţ cu Crin Antonescu. Îl execută cu siktir. Fără să se întrebuinţeze”.
  • Peste  100.000 de americani au semnat petiţii prin care solicită separarea paşnică a statului în care locuiesc de SUA, după realegerea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, transmit RT şi Local24, citate de Agerpres” […] „Solicitarea a fost făcută de cetăţeni din Alabama, Arkansas, Colorado, Florida, Georgia, Indiana, Kentucky, Louisiana, Michigan, Mississippi, Missouri, Montana, New Jersey, New York, Carolina de Nord, Dakota de Nord, Oregon, Carolina de Sud, Tennessee și Texas. Petiţia locuitorilor din Tennessee, sub care şi-au pus semnătura 8.000 de persoane, sună în felul următor: “Vă rugăm să oferiţi dreptul statului Tennessee să iasă în mod paşnic din componenţa SUA şi să-şi creeze propriul guvern”. Cea mai populară dintre petiţii este cea din Texas, stat în care Romney a obţinut cu aproximativ 15% mai mult decât contracandidatul său democrat. Statul a depăşit pragul oficial de 25.000 de semnături”.
  • Crin Antonescu (13 noiembrie 2012): „Domnul Traian Băsescu, după cum era de așteptat, sigur, a intrat în campanie electorală. În cursul intervenției sale de ieri, a făcut din nou, parcă mai apăsat ca niciodată, o serie de afirmații iresponsabile, de maximă gravitate și profund dăunătoare României. O afirmație defăimătoare, foarte gravă la adresa României și naște întrebarea următoare: Dacă România nu este stat de drept, ce fel de stat este și ce anume este Traian Băsescu în acest stat, care este rolul său? Dacă nu este stat de drept, atunci este un stat dictatorial, un regim autoritar, un regim bananier, diverse alte variante, orice altceva decât un stat de drept. Care este situația președintelui? Este el șeful acestui stat? Este cumva ostatic, prizonier? S-a întâmplat sau se întâmplă în România o lovitură de stat împotriva voinței sale? Am vrea să avem răspuns și la aceste întrebări și afirmații care se pot face în timpul și în scopul unei campanii electorale trebuie să implice o responsabilitate cu atât mai mare cu cât ai o funcție oficială în statul respectiv. Traian Băsescu deține legal, nu legitim, dar legal funcția supremă și în sensul acesta responsabilitatea sa trebuie să fie maximă”.
  • Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, împreună cu primul ministru, Victor Ponta, au demarat luni, 12 noiembrie 2012, proiectul „pentru îmbunătăţirea colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje PET şi a dozelor de aluminiu de la populaţie“. Acest proiect se realizează prin instalarea unor automate pentru preluarea dozelor de PET şi aluminiu în marile centre comerciale, consumatorul primind în schimb un voucher cu o valoare nominală de 0,5 bani/ PET sau doză de aluminiu. Practic, cu 20 de sticle PET sau doze de aluminiu cetăţeanul îşi poate cumpăra o pâine (voucherul rezultat poate fi folosit ca discount la cumpărăturile efectuate în magazine)”.

Bunica Floarea Picioruș, 10 noiembie 2012, înainte de îngropare

Bunica Floarea Piciorus, 10 noiembrie 2012, inainte de ingropare

Predică la pomenirea Sfântului Patriarh Ioan Gură de Aur [13 noiembrie 2012]

Iubiții mei,

de 7 ani de zile locuiesc…împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur [347-407 d. Hr.], Patriarhul Constantinopolului și Învățătorul întregii lumi!

Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, de la un episcop printr-un preot, am primit un fragment din oasele ca ceara, galbene, frumoase, cuvioase, dumnezeiești…ale Sfântului Ioan, Patriarhul Bisericii.

Și Preafericirea sa, Părintele nostru Ioan…e Patriarhul casei noastre!

Și sunt copleșitoare bucuriile pe care Dumnezeiescul Ioan, cel cu multe tomuri teologice scrise…le-a lucrat și le lucrează în viața noastră…și în lucrarea noastră preoțească, teologică și culturală.

Numai că noi l-am cunoscut pe Sfântul Ioan mai întâi din cărțile sale.

Și toată lumea trebuie să înceapă cu cărțile, cu tratatele sale teologice și cu nesfârșitele sale predici…în care combina erudiția cu exegeza pe Scriptură, experiența mistică și iluminarea dumnezeiască cu explicații istorico-simbolice, și cu o apropiere cuvioasă, sfioasă, bucuroasă de litera Scripturii și de miezul experienței umane.

Pentru că teologia lui explică…cum de are Sfinte Moaște pentru noi.

Fiindcă de acolo, de la curățirea de patimi și de la umplerea de har, printr-o cunoaștere teologică asiduă…vine transfigurarea sufletului și a trupului.

Adică nu ne putem culca pe urechea necitirii și a non-ascezei…și să ne credem ortodocși.

Pentru că astăzi lăsăm sec, nu mai mâncăm carne, ouă, lapte, brânză, pește, nu ne mai dedăm la plăceri și petreceri…iar de mâine începe Postul Nașterii Domnului…adică asceza.

Dar o asceză plină de slujbe și de citiri teologice.

De muncă de cercetare teologică

Căci de unde am ști cum arată opera Sfântului Ioan…dacă nu s-ar fi ostenit mulți teologi ca să o traducă din greacă?

Și cum am ști multe date istorice despre el și despre Sfinți…dacă nu studiem istoria și teologia Bisericii de două mii de ani?

Însă Sfinții sunt păstrați în memoria Bisericii prin eforturile la multe mii de oameni.

Tocmai pentru că mulți s-au ostenit să le păstreze și să le comenteze pentru noi…de aceea avem la dispoziție foarte multe elemente de aprofundare ale vieții și operei Sfântului Ioan.

Însă Sfântul Ioan a adormit pe 14 septembrie 407, la Comana, în Pont…și ziua lui de pomenire s-a mutat acum…pentru ca să nu fie umbrită de praznicul Înălțării Sfintei Cruci.

Dar fiind la lăsarea secului e pusă strategic aici.

Pentru că Sfântul Ioan e predicatorul pocăinței și al dreptei credințe.

Numai dacă îți plângi păcatele și te vezi pe tine…te faci vrednic de a vedea/ a simți adâncul dogmelor dumnezeiești, adâncul teologiei mistice.

Secundus, tatăl său, moare la scurt timp după nașterea sa, care a avut loc la 13 noiembrie 347. De aceea e pomenit de ziua nașterii și nu a adormirii sale, cum găsim, cel mai adesea, la Sfinți.

Mama sa, Sfânta Antusa/ Antuza, l-a crescut singură…

Sfântul Ioan s-a botezat la vârsta de 23 de ani, adică în anul 470.

Devine citeț bisericesc.

Învață filosofie și teologie cu mari oameni ai timpului său.

În jurul anului 375 devine pustnic…și în viața sa sihăstrească se îmbolnăvește…având probleme cu stomacul toată viața…

În 381 e hirotonit diacon, adică la 34 de ani, iar în 386, la vârsta de 39 de ani, devine preot.

Și 12 ani predică în continuu…

În 397, în toamnă, a fost ales să fie hirotonit episcop, la vârsta de 50 de ani, și în 398 e hirotonit Patriarh de Constantinopol, pentru că în Dipticul Patriarhilor de Constantinopol Sfântul Ioan e al 37-lea Patriarh și timpul păstoririi sale e 398-404.

Cât a fost Patriarh? Doar 6 ani…

Nu pentru că nu era „bun” de Patriarh…ci pentru că era „foarte bun”, „nesperat de bun” pentru secolul său.

Însă el este uluitor de bun pentru toate secolele…

Dar nu pentru că a fost Patriarh de Constantinopol (că hirotonia goală, fără operă…nu te lasă în istorie ca pe o somitate a lui Dumnezeu) ci pentru că nu s-a uitat la sine…ci la cei pe care îi învăța.

Și i-a învățat cu tomuri atât de multe…de nu avem nici până azi, în limba română…integrala operelor hrisostomice.

Pentru că multul…cere atenție multă.

Iar cum noi nu prea dăm atenție, bani și osteneală pentru Sfinți…tocmai de aceea și Sfinții lui Dumnezeu, cei foarte mulți, cu opere mari și grelestau și așteaptă.

Așteaptă creștini mai puțin orgolioși…dar care muncesc toată ziua…teologi mai cuvioși, care știu să respecte subtilitățile și profunzimile operei și ale vieții unui Sfânt, traducători dumnezeiești pentru astfel de Dumnezeiești.

Însă, dacă căutați în bibliotecile și librăriile noastre și nu cunoașteți limbi străine…aveți, din belșug, traduceri din Opera magnifică a Sfântului Ioan Gură de Aur…dar și studii și lucrări teologice științifice despre viața și opera Preafericirii sale.

Trebuie numai să vreți să citiți cărți mari și grele, pline de teologie și de sfințenie…și nu broșuri și broșurele!

Da, vă cumpărați un Acatist…o carte de rugăciuni mai mică

Dar să nu căutați vieți și opere de Sfinți doar de 10 pagini

Pentru că numai din mult putem face puțin și nu și invers.

Dacă știi doar 3 lucruri despre credință…nu poți să scoți din ele un tratat teologic.

Pentru că tratatul se face pe baza la zeci și sute de cărți și nu la 3 pagini

Ce ne învață Sfântul Ioan? Să scriem multe cărți teologice, să predicăm mult, să ne pocăim mult, să Îl iubim mult pe Dumnezeu și pe oameni!

Niciodată puțin…niciodată lucruri făcute de ochii lumii…niciodată lucruri făcute pentru azi și mâine…ci dacă scrieți ceva, dacă predicați ceva…predicați pentru toată lumea, ortodoxă și neortodoxă și pentru orice secol…și nu doar pentru parohia și mănăstirea dumneavoastră.

Învățați să gândiți catolic, adică universalist!

Învățați să vă pese de ortodocșii și de oamenii din orice țară, din orice secol, de orice limbă…și nu doar de cei din București, Iași sau Târgoviște.

Pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit în lumea lui…dar nu și-a mărginit lucrarea teologică la lumea lui.

El a văzut departe…până la noi…și până la plinirea vremii pentru a doua Sa venire întru slavă

Și asta înseamnă să faci teologie ortodoxă: să faci ceva peren, ceva durabil, ceva abisal, folositor și dinamizator pentru orice secol, pentru orice ortodox, pentru orice om!

România e bogată în Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan.

În Paraclisul Catedralei mântuirii neamului…în Biserica Sfânta Ecaterina din București, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian Marina…în Mănăstirea Darvari din București…în Mănăstirea Secu din județul Neamț…la Craiova, la catedrala mitropolitană…și în alte părți ale României…Sfântul Ioan e prezent prin Sfintele sale Moaște.

Și când îți dai sufletul, îți dai trupul, îți dai timpul, îți dai opera, îți dai viața Bisericii…înseamnă că te-ai dat integral lui Dumnezeu și oamenilor.

Fie ca și noi să ne dăm/ să ne dăruim lui Dumnezeu cu totul!

Pentru că numai astfel devenim jertfe duhovnicești și lumini indicatoare pentru cei care vor să vadă Biserica, viața Bisericii, tăria lucrării ei în oameni. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén