Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 14 noiembrie, 2012 (Page 1 of 2)

Predică la pomenirea Sfântului Preacuvios Paisie Velicikovski [15 noiembrie 2012]

Iubiții mei,

ceea ce m-a tulburat, m-a pus pe gânduri…și, în același timp, m-a făcut să fiu foarte recunoscător, a fost căutarea de-o viață a Sfântului Paisie de a avea…un Părinte duhovnicesc.

A căutat…a dorit unul…s-a zbătut pentru a-l găsi…și nu a găsit niciunul toată viața…

Și m-a tulburat penuria de Părinți duhovnicești din vremea lui…pentru că eu tocmai citeam aceste lucruri…când aveam unul, pe Dumnezeiescul Ilie văzătorul de Dumnezeu…pentru care nu m-am zbătut mai deloc.

Și mi-am pus problema, la modul dureros/ înspăimântat: ce aș fi făcut…dacă eram în situația lui?

Problematizam asta pe la vârsta de 20 de ani…

Ce m-aș fi făcut dacă, de foarte devreme, nu m-aș fi bucurat de harul și de vederea lui Dumnezeu?

Pentru că experiențele mistice îți schimbă cu totul perspectiva asupra vieții, asupra gândirii, asupra veșniciei…

Când Dumnezeu îți punctează existența prin vederea și simțirea slavei Sale…nu mai ai o percepție umană, mărginită, tatonări fricoase, rețineri…ci certitudini experiențiale de mare forță.

„De ce Sfântului Paisie nu i-a dat Dumnezeu…dar mi-e mi-a dat un Părinte duhovnicesc?”: aceasta era una dintre necunoscutele cu care începeam, ca student, Facultatea de Teologie din București!

Însă, în compensare, Sfântul Paisie Velicikovski a devenit un impresionant Părinte duhovnicesc pentru ucenicii săi de mai multe naționalități.

I-am citit Viața, prima oară, editată de Părintele Profesor Ică jr., după un xerox împrumutat. Cred că îl mai am pe undeva…

E vorba de prima ediție…

În două articole (1 și 2) am comentat anumite fragmente din Crinii țarinii.

Apoi cele două volume de Cuvinte și Scrisori, editate de Valentina Pelin, în ediția primă…în 2010 reeditate de Doxologia.

1. Căutarea Părintelui duhovnicesc, 2. ucenici de mai multe naționalități, 3. ucenici traducători de carte patristică și 4. barba sa lungă, patriarhală și părul lung: lucrurile care m-au marcat din viața Sfântului Paisie.

Pentru că Părintele duhovnicesc e cel care te leagă de Tradiția Bisericii.

Dacă ai o deschidere reală față de alții…e imposibil să nu te caute mulți, oameni din toate părțile lumii.

Nu poți să mergi mai departe…fără să cunoști reperele Tradiției. Și pentru a le cunoaște, a-i cunoaște pe Sfinți și operele lor…trebuie să înveți limbi străine și să traduci.

Dacă vrei să ai chipul ortodoxului și în lăuntru și în afară…atunci trebuie să înveți să arăți ca Părinții Bisericii.

Lucruri subliniate de Sfântul Paisie, Părintele nostru, și care au rodit din plin pe pământ românesc.

Însă astăzi, în loc să mai fugă ucrainenii, rușii, bulgarii, grecii, sârbii, americanii la noi…să ne vadă Părinții…alergăm noi la Athos, în Ierusalim, în Grecia…pentru ca să îi cunoaștem pe ai lor.

Însă Sfântul Paisie și-a lăsat Ucraina natală, și Mănăstirea Pecerska unde s-a nevoit, și a venit în Moldova, în 1745. Și dacă e născut la 21 decembrie 1722…înseamnă că a venit la Trăisteni, în Râmnicul Sărat, la vârsta de 23 de ani…

Unii nu știu să-și facă mâncare și să-și spele la 23 de ani…iar Sfântul Paisie își alegea o altă țară, decât țara lui, tocmai pentru că a găsit la noi o viață isihastă mai bună.

Duhovnicul său: Sfântul Vasile de la Poiana Mărului. Și Sfântul Vasile fiind ucrainean

Însă Părintele duhovnicesc și locul potrivit pentru nevoință sunt cele care te scot din pământul tău și din neamul tău…pentru ca să te facă al tuturor…și al lui Dumnezeu în primul rând.

Pentru că Dumnezeu e Cel care te cheamă, prin Părintele pe care ți-l trimite, la viața cu El.

Îți dă o călăuză, îți dă un ajutor, ți-l dă pe cel în care sălășluiește slava lui Dumnezeu…pentru ca și tu să te faci locaș al Stăpânului.

Însă nu e de ajuns să fii un bun audient al Părintelui tău…ci tu, la rândul tău, trebuie să devii un Părinte pentru alții.

Pentru că trebuie să oferi ceea ce ai primit…și să înmulțești darurile lui Dumnezeu.

Iar noi, cu toții, dacă vrem să înmulțim darurile lui Dumnezeu…nu trebuie să ne mai ocupăm la nivel online cu copy paste-ul ci cu creația.

A scrie o carte, a traduce o carte, a scrie o predică, a scrie un acatist, a scrie viața unui Sfânt înseamnă a crea neuitare.

Și în ce ne scurgem toată puterea, cunoașterea și înțelepciunea…acelea rămân!

Faceți dar lucruri care să rămână…și să vă ducă mai departe!

…4 ani e sihastru în Athos.

În 1750 devine monah, adică la 28 de ani.

Devine ieromonah în Athos…și ucenicii lui sunt români, ucraineni și ruși. În număr de 64…

Se întoarce în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, cu toți ucenicii săi și se nevoiește aici 12 ani, până în 1775.

Obștea lui ajunge la 350 de monahi…și el, care nu avea Părinte…devine Părintele tuturor.

Împreună cu ucenicii săi traduce Filocalia de la Dragomirna, care are 626 de pagini.

Din 1775 se mută cu 200 de monahi în Mănăstirea Secu, unde stă 4 ani, și lasă la Dragomirna 150 de monahi.

Din 1779 devine stareț al Mănăstirii Neamț, pentru 15 ani, și unifică Neamțul cu Secu.

În 1790 devine arhimandrit.

Iar în 1794 adoarme, într-o zi de joi, ca și azi, pe 15 noiembrie…pe când avea 72 de ani.

La moartea lui având 1.000 de ucenici români, ruși, ucraineni, greci, bulgari…

Însă, ca să fii Părintele la mulți fii…trebuie să fii plin de multă cunoaștere, experiență sfântă, deschidere și iubire duhovnicească.

Nu orgoliul, nici infatuarea, nici rangul, nici distincțiile nu sunt „de ajuns” pentru ca să fii Părinte duhovnicesc…ci pentru a fi o alinare și o bucurie pentru mulți trebuie să fii plin de slava lui Dumnezeu.

Adică, dacă lucrurile par că nu merg (și în mod evident nu merg!) în România și în alte țări ortodoxe în materie de duhovnicie și de teologie nu e de vină secolul XXI, secularizarea, mondializarea, ecumenismul, sectarismul sau ocultismul…ci noi și nelăsarea noastră în mâna lui Dumnezeu, ca să ne replămădească duhovnicește.

Dacă am dori, cu tot dinadinsul, să ne sfințim viața…așa după cum mergem să facem bani…așa am merge și să ne facem robi ai Stăpânului.

Și, prin rugăciunile Sfântului Paisie, Părintele nostru, fie ca Dumnezeu să ne clarifice gândurile și intențiile pentru a alege esențial: viața curată, împreună cu Dumnezeu, în mijlocul Bisericii și al lumii. Amin!

Adrian Maniu și ravagiile întomnării [1]

Adrian Maniu este un poet expresionist în formă (sau care a tins spre expresionism) și simbolist în substanță.

Imagistica poetică îl situează undeva între Blaga și Pillat, în timp ce tonul este al plângerilor și disoluțiilor bacoviene.

Bineînțeles că anotimpul preferat e toamna.

Fidelitatea față de pictural și de peisajele patriarhale îl fac…tradiționalist:

Colinele înalță-n seară spinările albastre-sure,
Iar drumurile merg călăuzite cu procesiunile de plopi.
/…/
Fântânile spânzură-n pârghii burdufuri vechi, sau o găleată.
Cu șarpe-n plisc, se lasă barza pe cerul de apus strivit,
Agale, vacile de-a rândul pornesc făptura lor bălțată,
Și, rumegând în tihnă, botul lor picură argint topit.
/…/
Apoi sfințirea…pentru care torc funigeii țesături…
Păduri, pământuri și prundișuri coclesc sub cerul de aramă,
Cât vântul smulge pumn de paie din carele ce merg la șuri.
(Țară)

E mai mult realism constructivist în versurile sale decât paseism.

De fapt, paseismul provine dintr-o nemulțumire concretă asupra stării lăuntrice și nu dintr-o ideologie fără obiect, restauratoare a unui trecut istoric pe care acești poeți nici nu îl cunosc prea bine.

Ei nu intenționau să restaureze feudalismul, nici epoca bizantină sau medievală, ci să deplângă vidul interior („E cântec sau rugăciune ce simt acum? / E cântec sau rugăciune faptul / că trec pe lângă ziduri dărâmate, / peste apa de oțel cernit /…/ E cântec sau rugăciune faptul / Că sunt singur, în singurătate?” (Cântec sau rugăciune)) a cărui expunere a presupus, mai mult sau mai puțin paradoxal, un întreg periplu ideal printre imaginile pierdute ale arhaității, o adevărată căutare (în alt sens) a timpului pierdut

Peisajele sunt campanesc-metafizice.

Reproducem câteva strofe dintr-un poem dedicat lui Ovidiu, în care exilul acestuia între geții rustici devine o paradigmă pentru condiția poetului:

Cele dintâi stele muguriseră. Era târziu.
Talazuri după talazuri veneau din zare,
Toamna o răscolea vântul plin de sare,
Frunze sângerau din pom, ca plâns pe un sicriu

Atunci mi-a apărut, poete, umbra ta dragă,
Tu, care cântaseși învățăturile iubirii,
Rătăcitor pe lângă limanul amăgirii,
Gonit, de cei ce urau să te înțeleagă.

La fumul unui foc de butuci de vie,
Unde se-ndeasă sumane și turme de oi,
Povesteai de zei frumoși, aproape goi,
Dintr-o cetate albă-aurie…

Vorbele tale sunau ca măzărichea de gheață
De pe copacii ce-i tremură viforile,
Tu le spuneai cum au lămâii florile,
Și cum oamenii cred, că înțelepciunea, se învață
/…/
Privirea o deschideai cu brațele spre marea neagră,
Pe care se scufundau corăbii, și treceau lebezi sălbatice.
/…/
Ochii tăi închideau pleoape de sicriu,
Pașii înaintau fără nicio dorință,
Înțelepciunea iubirii ți se arăta în suferință
Și cele dintâi stele răsăriseră, era târziu.
(Elegie)

Elementele de recuzită clasic-gândiristă sunt asociate în poemele sale cu cele de factură expresionistă și, respectiv, simbolist-bacoviană – sicriele, masca morții imprimată pe natură și despletirile deznădejdii și ale pustiirii interioare, categoriile temporal-spirituale ale târziului și pustiului.

Doar că peisajele nu sunt urbane, ca la Bacovia, ci rustice.

Satul sau modul de existență tradițional sunt în aceeași măsură afectate de paragina sufletească.

E o ruină a veacului care nu face concesii spațiului rural (o particularitate care îl individualizează între confrații gândiriști). La el, nu mai există o lumină redemptorie în peisajul însuși (sau nu mai e prea evidentă). Ceea ce nu se întâmpla nici la Blaga sau Pillat, dar nici la Fundoianu sau Voronca.

Interesant e, la el, realismul geometric, descrierea care pare mimetică, dar care e de fapt incongruentă cu notația realistă.

Între obiecte unui tablou există, însă, simetrii simbolice și imaginile curg într-un sens al lamentației (care la noi e modernist-tradiționalist, după cum am încercat să demonstrez în volumul anterior), care le dezrădăcinează din realism.

Poezia lui e, pe scurt, un bacovianism rustic, valabil pentru acest volum, Lângă pământ (1924), dar și pentru cele viitoare.

Pe lângă peisajele simbolice, impact au și metaforele sentențiale:

„Fiindcă a cosit bietul fân, / Moartea lui ne e îmbătătoare” (Întâiele stele);

„Vremelnicia-n toate pieirea-și întrupează” (Rătăcire).

 „Moartea e o bogăție / Pe care Dumnezeu tuturor o să o dăruiască” (Pentru o pasăre moartă);

„Înțelepciunea iubirii ți se arată în suferință” (Elegie), etc.

Vechea retorică filosofică este, prin urmare, prezentă, încadrată fiind de o expresivitate predominant modernistă.

Eclipsare

  • Eclipsa totală de soare, de azi, 14 noiembrie 2012, văzută din Australia, a durat „aproximativ 3 ore și 10 minute”.
  • Varujan Vosganian: „Eu cred că un poet e mai mare decât un ministru. Dacă eu nu eram ministru al Economiei şi Finanţelor, s-ar fi găsit mulţi alţii, o adevărată buluceală, să ocupe această funcţie. Dar dacă eu nu mă năşteam, poeziile pe care le-am scris nu le-ar fi scris niciodată nimeni. Cel care poartă unicitatea fiinţei umane, cel mai mare dar pe care îl avem, este poetul”. Și noi credem la fel…
  • Gândul publicitează electoral ARDul. De aceea și mârâie indecis…în loc să latre.
  • Seamănă cu pictura de secol 16.
  • Britanica ce pictează cu ochii.
  • Un român din Cluj-Napoca s-a scos de pe listele electorale pentru viitoarele alegeri.
  • Helciug a făcut un imn infantil pentru ARD.
  • Daca Traian Basescu ar fi cinstit macar o clipa, ar trebui sa le spuna sustinatorilor sai sa nu se prezinte la vot pe data de 9 decembrie [2012]. Boicotul e cea mai buna solutie pentru el si partidul sau – ARD, exact asa cum s-a intamplat la referendum”.
  • Daniel Barbu: „Dacă Traian Băsescu ar ieși zilnic la tv, ARD nu ar mai lua decât 5% în alegeri”.
  • Aşadar, pentru că aşa e în democraţie, interesul naţional nu-l decide nici ANI, nici DNA, nici SRI, nici SIE, nici Palatul Cotroceni, nici Palatul Victoria, nici măcar cel al Parlamentului. Ci doar naţiunea, în majoritatea ei. Că o face bine, că o face rău, tot ea are de tras după aceea şi tot ea e chemată să repare”.
  • Umblu pe teren in campania mea electorala. Printre oameni. Printre oamenii din Dambovita. Din zona Moreni. Prin comune si prin sate. Si sunt socat. Sunt bune campaniile electorale. Un dus rece. Foarte rece. Romania reala ori se va schimba, ori va disparea. Se va schimba”.
  • Aici găsiți toate declarațiile de avere ale candidaților la parlamentare din decembrie 2012.

Istoria filosofiei după Diogenes Laertios [5]

Prima parte, a doua, a treia, a patra.

Diogenes Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, 618 p.

 ***

Despre „semnele critice” din text și editarea cărților. Platon credea în nemurirea sufletului dar și în reîncarnare/ metempsihoză. Îmbracă atributele psihice în formule geometrice („cercul identității” și „cercul alterității”), încearcă să explice sufletul în mod obiectual, legându-l de fenomene și legi fizice. Panteism. Două principii: divinitatea și materia/ p. 141.

Universul e sferic pentru că astfel este modelul. Timpul e o imagine a eternității. Universul e însuflețit/ p. 142.

Ni se spune că, după Platon, „Soarele, Luna și planetele au fost create pentru producerea timpului” și că „Divinitatea a aprins lumina Soarelui, pentru ca numărul anotimpurilor să devină evident”[1] (p. 142), iar, pe de altă parte, că planetele și stelele sunt însuflețite și că, „dintre toți zeii din cer, Pământul este cel mai vechi” (p. 143).

Ceea ce demonstrează că Platon opera cu un sincretism alambicat, apelând la viziuni filosofico-religioase și la arii de spiritualitate complet diferite și greu de împăcat și preluând concepții pe care le-a sudat într-un mod observabil și destul de precar.

„Aerul, focul, pământul și apa […] sunt compuse din triunghiuri și se desfac în triunghiuri”. „Scopul de atins este identificarea cu divinitatea”/ p. 143.

În privința ultimei afirmații, mai degrabă catolicii sunt platonicieni sau s-au întors la platonism.

„Platon crede că zeii se interesează de viața oamenilor și că există zeități”/ Ibidem.

Există, prin urmare, trei realități diferite care par transcendente și anume: divinitatea, zeii și lumea ideilor. În ce relație se află una cu alta nu suntem lămuriți.

Pe lângă faptul că și materia e tot eternă și că divinitatea nu face decât să o ordoneze și să creeze din ea…

Însă, pe de altă parte, toată creația materială nu face decât să imite/ să reproducă la alt nivel lumea ideilor

Credea în pedeapsa după moarte/ Ibidem.

Lege scrisă și nescrisă/ p. 145.

Platon a construit un templu al Muzelor în Academie/ p. 150.


[1] Vezi Facere 1, 14-16: „Şi a zis Dumnezeu: “Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii,  și să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare [soarele] pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic [luna] pentru cârmuirea nopţii, şi stelele”.

Istoria începe de oriunde o privești [49]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a.

***

Hașdeu oferă informația cum că de la cumani avem cuvântul Deli-Orman, care a devenit Teleorman, și care înseamnă păduri nebune[1].

Iar tot el spune că Dâmbovița, în slavona veche (sec. V-VIII d. Hr.), înseamnă foaie de stejar[2], Ilfov înseamnă anin/ arin iar Bărăgan înseamnă „stérpă[3].

În timpul romanilor, orașul Rușii de Vede/ Roșiorii de Vede se numea  Sornum, Pitum se numea orașul Pitești, Jusidava era lângă Slobozia Ialomiței, Nentidava era Oltenița[4].

Hunii au poposit în munții Buzăului[5], vizigoții au trecut și prin București, slavii au numit râul Dâmbovița, la anul 1.000 d. Hr. cumanii erau la București[6].

În sec. 13 au venit în pământurile românești tătarii, numiți jidovi, căpcăuni sau uriași[7]. La Jilava, în județul Ilfov, există o movilă făcută de tătari. Se enumeră mai multe aici, în p. 13 a cărții.

Mamaia Floarea Picioruș îmi vorbea despre movila de pământ făcută de „uriași”, aflată în apropierea satului ei, Putineiu (județul Teleorman). Adică istoria a devenit basm pentru români…

Din 1315 Bucureștiul devine cetate a Basarabilor, ca și Câmpulung, Curtea de Argeș, Piteștiul și Târgoviștea[8].

Negru Vodă a fondat românește Bucureștiul, după ce fusese ocupat, pe rând, de goți, slavi, cumani și tătari[9].

Despre Biserica Sărindar[10].

Bucur a fondat satul București din județul Tecuci[11]. Însă mai e un sat București și în județul Vâlcea, despre care scrie un hrisov din anul 1392. Există un București și pe râul Vedea, în județul Teleorman, despre care aflăm dintr-un document din sec. al 17-lea, care, pe atunci, era moșia vel-comisului Bunea Grădișteanu.

Există un București și în județul Râmnicul Sărat, altul în Brăila, altul în județul Fălciu[12].

În p. 19-20: ipoteze despre fondatorul orașului București.

Înainte de anul 1.400 existau mai multe Mănăstiri în jurul Bucureștiului[13]. Autorul consideră că Mănăstirea Snagov e anterioară anului 1400[14].

Cf. p. 22, n. 6, Mănăstirea Căscioarele a fost zidită la 1431.

În p. 30: (imagine).

Despre vitregiile continue pe care le-au trăit orașele-cetate românești[15].

De la anul 1500 încep să se taie pădurile în București pentru ca să se poată zidi case[16].

Mihnea cel Rău, fratele lui Radu cel Mare, stăpânea moșia Mănesci/ Mănești, adică Buftea de azi[17]. Pe aceasta, nepotul său, Alexandru II, care era fiul lui Mircea Vodă Ciobanul, o dă Mănăstirii Sfânta Treime prin hrisovul semnat de el pe data de 15 mai 1577[18].

În p. 40, despre doamna Kiajna[19], soția lui Mircea Vodă (lucru afirmat în p. 39), autorul spune că e „faimósa Mircióia [Mircioaia]”. O femeie a istoriei noastre care îmi suscită de mai mult timp interesul

În pagina anterioară, aceasta e catalogată drept „deșteaptă și voinică”.

Iar dacă Mănăstirea, acum în refacere, de lângă linia de tren dintre Chiajna și București, e Mănăstirea Sfânta Treime despre care se vorbește aici, în p. 40-41, atunci aceasta a fost „una din cele maĭ frumóse și, maĭ cu sémă, una din cele maĭ bogate bisericĭ ale Bucurescilor și chiar ale țěrilor române”[20].

A fost construită de Alexandru Vodă, fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Kiajna și a fost împodobită de fiul său, Mihnea Vodă și de fiul acestuia, Radu Vodă[21].

În p. 41 se vorbește despre domnitorul Vintilă al Țării Românești care a domnit doar…4 zile…

Ulița Mare la 1588 și prăvăliile lui Jipa Portarul[22].

Însă din pagina 42 rezultă faptul că Mănăstirea Sfânta Treime, despre care am presupus că e cea de lângă linia ferată actuală, era construită în București, pentru că era situată lângă viitoarea Mănăstire Radu Vodă, existentă și astăzi.

Ba, mai mult, aflăm tot de aici, că Alexandru Vodă a zidit Mănăstirea Sfânta Treime din București cu gândul ca ea să fie catedrală mitropolitană și că ea era construită pe o colină[23].

În data de 13 noiembrie 1593, Mihai Viteazul îi învinge pe turci la București[24].

Case încăpătoare, boierești, existau la anul 1600 pe locurile de azi ale străzilor Calea Călărașilor, Mina, Stelea și Domnița[25].

După ce Mihai Viteazul a câștigat lupta de la Călugăreni s-a retras, în zi de Sfânta Maria (nu se spune dacă mare sau mică, adică în august sau în septembrie), pe dealurile Văcăreștilor, pentru că „orașul era aprópe pustiŭ[26].

Mihai stă 3 zile la Văcărești[27]. Și dintre cele 150 de cămile cu care Sinan Pașa a venit la București, 100 sunt capturate de către Mihai[28].

Și fugărindu-i Mihai pe turci spre Giurgiu, autorul spune că „drumul de la Târgoviște la Bucurescĭ și de la Bucurescĭ la Giurgiŭ era plin de cadavre[29]. Ale turcilor…

Însă când se întorc Mihai și Sigismund de la Giurgiu…nu au mai găsit niciun bucureștean în București. În cuvintele autorului: „nu maĭ era nicĭ puĭ de Bucurescén”[30].

Pentru că Bucureștiul nu mai era locuibil, Mihai Viteazul face iarna lui 1595 și primăvara lui 1596 la Târgoviște[31].

O acalmie scurtă…pentru că în anii 1596 și 1597 vin tătarii, care pradă Brăila, Buzăul și Bucureștiul[32]. Tătarii robesc 30.000 de români din Țara Românească[33]. Casele, Bisericile și Mănăstirile bucureștene sunt dărâmate de tătari[34].


[1] G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, Ed. Stabilimentul grafic I. C. Socecŭ, 1899, p. 8.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 10.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 11.

[7] Idem, p. 13.

[8] Idem, p. 15.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 18.

[12] Idem, p. 19.

[13] Idem, p. 21.

[14] Idem, p. 22.

[15] Idem, p. 34.

[16] Idem, p. 36.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[20] G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, op. cit., p. 41.

[21] Idem, p. 40-41.

[22] Idem, p. 41.

[23] Idem, p. 42.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 42, 44.

[26] Idem, p. 46.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 48.

[29] Idem, p. 49.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 50.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

Pastorală sinodală pentru Postul Nașterii Domnului [2012]

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi;
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Anul 2012 a fost proclamat de Sfântul Sinod ca Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, având în vedere că viaţa și sănătatea omului sunt daruri ale lui Dumnezeu faţă de care Biserica îţi arată mereu grija și responsabilitatea.

Sfânta Evanghelie și Sfinţii Părinţi subliniază legătura între suflet și trup, între viaţa spirituală şi activitatea socială a omului, între rugăciune şi acţiune, între evlavie şi dărnicie, între Liturghie şi filantropie.

Îngrijirea bolnavilor şi curăţirea de păcat au fost accentuate încă din Vechiul Testament prin: îndemnul de a cerceta pe bolnavi „Nu te teme a cerceta pe bolnavi, că pentru aceste fapte vei câştiga iubirea” (Ecclesiastul 7, 37) și sfatul de a recurge la ştiinţa medicilor, care este de la Dumnezeu: „Şi doctorului dă-i loc, că şi pe el l-a făcut Domnul […] că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă” (Înţelepciunea lui Iisus Sirah 38, 12, 14), subliniind rolul curăţitor şi tămăduitor al untdelemnului sfinţit şi al ungerii bolnavului de şapte ori cu acesta (Levitic 14, 15-17; Isaia 61, 1).

Vindecarea celor suferinzi este unul dintre actele însoţitoare propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos pe acest pământ, o împlinire a profeţiilor Vechiului Testament (Isaia 53, 4).

Sfântul Evanghelist Matei mărturisește că Hristos „a scos duhurile cu cuvântul şi pe toţi cei bolnavi i-a vindecat, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: „Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat” (Matei 8, 16-17).

De asemenea, tămăduirea bolnavilor este o manifestare a puterii dumnezeiești a lui Hristos, Care a venit în lume spre a vindeca, prin Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, întreaga umanitate căzută în boala păcatului „toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 40-41).

Mântuitorul Iisus Hristos a împărtăşit Apostolilor Săi puterea vindecării când i-a îndemnat: „Mergând, propovăduiţi zicând: S-a apropiat Împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i” (Matei 10, 7-8).

Modalitatea biblică a vindecărilor, prin pocăinţă şi ungere cu untdelemn, este relatată de Sfântul Evanghelist Marcu, care spune că Apostolii propovăduiau pocăinţa „şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 13).

Însă, puterea vindecării sufleteşti, adică a iertării păcatelor, care depăşeşte miracolul oricărei vindecări trupeşti, le-a fost încredinţată Apostolilor după Înviere, când Hristos Mântuitorul le-a zis acestora: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 21-23).

Vindecarea bolnavilor sau alinarea acestora nu a fost niciodată lucrarea exclusivă a puterii şi ostenelilor omeneşti, exprimate în actul medical şi social.

În Taina Sfântului Maslu, prin slujirea episcopilor şi preoţilor, Mântuitorul Hristos este Cel care ne vindecă în mod nevăzut, Sfântului Apostol Petru mărturisind că:  „[…] noi suntem astăzi cercetaţi pentru facere de bine unui om bolnav, prin cine a fost el vindecat, cunoscut să vă fie vouă tuturor și la tot poporul lui Israel că în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, pe Care voi L-aţi răstignit, dar pe Care Dumnezeu L-a înviat din morţi, întru Acela stă acesta sănătos înaintea voastră” (Fapte 4, 8-10).

Întrucât Taina Sfântului Maslu reprezintă lucrarea principală Bisericii pentru bolnavi şi suferinzi, Sfântul Apostol Iacov îl îndrumă pe creştinul bolnav „să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).

În acest fel, este evidenţiat scopul vindecător al Tainei Sfântului Maslu, și anume de a vindeca omul bolnav sufleteşte şi trupeşte, prin mărturisirea prealabilă a păcatelor în Taina Spovedaniei şi, apoi, prin primirea Sfintei Împărtăşanii, pentru desăvârşirea vindecării primite de la Mântuitorul Iisus Hristos.

Prin rugăciunile rostite la slujba Sfântului Maslu, cerem de la Hristos tămăduire celui care este în neputinţa sufletului şi a trupului (Cf. Rugăciunea a cincea de la Taina Sfântului Maslu, în Aghiazmatar, EIBMBOR, București, 2002, pp. 157-158) ţi să întărească toate mădularele şi gândirea acestuia cu harul Tău (Cf. Rugăciunea a șasea de la Taina Sfântului Maslu, în Aghiazmatar, p. 152).

Bolile nu constituie un efect exclusiv al păcatului și, prin urmare, vindecarea sufletească şi cea trupească nu pot fi separate. Când trupul se vindecă, se bucură şi sufletul, iar când sufletul se vindecă, atunci şi trupul se luminează şi devine o icoană a curăţiei sufletului.

În acest sens, părintele Dumitru Stăniloae precizează că, „în Taina Maslului, se împărtăşesc credinciosului bolnav, în chip nevăzut, harul tămăduirii sau uşurarea durerii trupeşti, al întăririi sufleteşti şi al iertării de păcatele rămase după mărturisire, prin ungerea cu untdelemn sfinţit, însoţită de rugăciunile preoţilor” (Pr. prof. univ. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, București, 2003, p. 211).

Persoanele care au primit vindecarea trebuie să arate, aşa cum îndeamnă Sfântul Vasile cel Mare, pocăinţă şi viaţă nouă în Hristos şi „să dea dovadă de îndreptare, prin aceea că fac roade vrednice de căinţă şi să-şi aducă aminte de Domnul, Care spune ‹‹Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău›› (Ioan 5, 14)” (Sf. Vasile cel Mare, Regulile mari, 45, în vol. Scrieri. Asceticele, partea a doua, trad. prof. Iorgu Ivan, în coll. PSB, vol. 18, EIBMBOR, București, 1989, p. 299-300).

Unele pericope biblice, care se citesc la Taina Sfântului Maslu, precizează îndatoriri ale creştinilor vindecaţi sau participanţi la Taina Sfântului Maslu, ţi anume: de a se ruga neîncetat unul pentru altul în scopul vindecării (cf. Iacob 5, 16 şi cf. I Tes. 5, 16), de a purta (a se îngriji) de slăbiciunile celor neputincioşi (cf. Romani, 15, 1), de a purta sarcinile unii altora (cf. Gal. 6, 2), de a îmbărbăta pe cei slabi la suflet şi a sprijini pe cei neputincioşi (cf. 1 Tes. 5, 14), de a spori în iubirea faţă de omul neajutorat, care pe toate le rabdă (cf. 1 Cor. 13, 7) şi, nu în ultimul rând, de a da mulţumire pentru toate binefacerile primite, căci aceasta este voia lui Dumnezeu (cf. 1 Tes. 5, 18).

În lumina acestor îndemnuri, creştinii trebuie să aibă mereu prezentă în suflet porunca Mântuitorului Hristos de a-i cerceta pe cei suferinzi: „bolnav am fost şi M-aţi cercetat” (Matei 25, 36).

Taina Sfântului Maslu, ca lucrare sfinţitoare și tămăduitoare a Bisericii, este şi un act de comuniune şi de responsabilizare a fiilor Bisericii faţă de fraţii lor aflaţi în suferinţă. De aceea, lucrarea Bisericii în general şi a fiecăruia dintre noi pentru ajutorarea aproapelui este binefăcătoare şi pentru cel ajutat şi pentru cel care ajută.

Efortul individual al fiecărui credincios în sprijinirea bolnavilor este completat de lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii, ca rod al lucrării vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, îndreptată către fiecare om. Din acest motiv, filantropia socială a Bisericii nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică în şi pentru comunitate.

În prezent, întrucât omul a slăbit relaţia sa cu Dumnezeu, este necesar să unim mai mult ştiinţa cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta caritabilă, grija pentru sănătatea noastră, inclusiv morală, cu grija pentru sănătatea celor din jurul nostru şi a celor mai departe de noi.

Pentru realizarea acestui demers este nevoie şi de o cooperare mai intensă a Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare, în măsura în care Biserica nu-şi diminuează vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare.

Astăzi, Biserica noastră încearcă să contribuie mai mult la alinarea suferinţei atât prin lucrarea ei spirituală, cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală, inclusiv prin promovarea unei culturi medicale a populaţiei, pentru ca oamenii să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută când sunt bolnavi, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele. La toate acestea se adaugă şi problemele legate de neajunsurile sistemului de sănătate, care duc la creşterea suferinţei şi a numărului de bolnavi.

În acest context agravat de contraste şi polarizări sociale, este absolut necesară cooperarea dintre Stat şi Biserică, pentru a promova o viaţă sănătoasă în familie şi în societate.

Implicarea Bisericii în asistenţa medicală socială este deopotrivă o vocaţie spirituală şi o necesitate practică. În acest sens, Biserica noastră promovează atât colaborarea cu unităţi medicale de stat şi private din România, cât şi crearea de unităţi medicale proprii, între care se disting: Spitalul Providenţa din Iaşi, Centrul socio-medical al Fundaţiei Sfântul Spiridon Vechi din Bucureşti, Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Ierarh Nectarie din București, inaugurat în data de 24 octombrie 2012, şi Centrul de îngrijiri paliative din Cluj-Napoca, Centrul social-filantropic eparhial medical Sf. Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian – Galaţi, Centrul de recuperare neuro-motorie de tip ambulatoriu din Turda ș.a.

De asemenea, între cele peste 710 instituţii şi servicii sociale și medicale organizate în cadrul unităţilor bisericeşti din Patriarhia Română, trebuie menţionate cele 21 de centre medicale, cabinete medicale şi stomatologice, cu servicii interne sau de ambulatoriu, cele 20 de cămine şi centre multifuncţionale destinate persoanelor vârstnice, cele 46 centre de zi destinate persoanelor vârstnice, cele 22 servicii sociale de îngrijire a vârstnicilor, dar şi zeci de cantine sociale destinate asigurării hranei zilnice, atât persoanelor care pot veni singure pentru a servi masa, cât şi celor care nu se pot deplasa.

Să nu omitem că, tot pentru sprijinirea bolnavilor ţi persoanelor vârstnice, mai sunt în curs de edificare sau de a fi date în folosinţă un număr de 155 instituţii medicale şi social-filantropice aparţinând unor unităţi bisericeşti.

Filantropia creştină însă nu se limitează doar la a dărui săracilor şi bolnavilor cele de trebuinţă trupului, ci izvorăţte din credinţa însoţită de rugăciune şi are ca scop sănătatea trupului şi mântuirea sufletului. În acest scop în spitalele publice şi private şi în unele aşezăminte social-filantropice îţi desfăţoară activitatea un număr de 265 de preoţi de caritate, care săvârţesc Sfânta Liturghie și asigură asistenţă religioasă (liturgică ţi pastorală) în cele peste 240 de capele (paraclise) existente.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti în Domnul,

Cu părintească dragoste vă îndrumăm ca în faţa suferinţei să vă întăriţi şi credinţa în Dumnezeu şi iubirea lucrătoare pentru aproapele. Grija pentru părinţii, soţii, copiii şi rudele dumneavoastră, care se află în boală și neputinţă, trebuie să fie mărturie a iubirii creștine în societate.

Viaţa şi sănătatea sunt daruri ale lui Dumnezeu, pe care vă îndemnăm să le apăraţi şi cultivaţi, spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor. Chiar dacă nu toţi avem știinţa de a vindeca trupurile, putem toţi alina sufletele, vesti bunătatea lui Dumnezeu şi sprijini pe cel aflat în neputinţă, mai ales în societatea secularizată ţi individualistă de astăzi.

Pentru a cunoaște mai bine, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate sfintele învăţături şi deprinderile practice şi duhovniceşti acumulate pe durata acestui An al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor şi pentru a ţine aprinsă flacăra credinţei şi a dragostei de aproapele, se vor organiza la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi bătrânilor bolnavi.

Sfătuim părinteşte copiii şi tinerii din Biserica noastră să îşi aducă aminte de cei neajutoraţi, să viziteze şi să ajute oamenii singuri, bolnavi şi săraci, fie acasă, fie la patul de spital sau în aşezămintele sociale, preţuind şi aducând alinare celor aflaţi în suferinţă şi celor vârstnici.

Îndemnăm pe toţi părinţii protopopi să comunice, fără întârziere, centrelor eparhiale, iar centrele eparhiale Patriarhiei Române modul în care au fost organizate, la nivel local, activităţile desfăţurate în sprijinul bolnavilor şi a celor vârstnici care au nevoie de ajutor, în Postul Nașterii Domnului.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru medici și pentru ceilalţi ostenitori în lucrarea de vindecare și îngrijire a bolnavilor, îi preţuim și îi îndemnăm părintește să continue şi să sporească această lucrare sfântă și nobilă, spre a fi constant mâinile iubirii milostive a lui Hristos pentru oameni şi apărători ai demnităţii umane.

Iubiţi fraţi ţi surori în Domnul,

Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună în folosul celor bolnavi şi vârstnici, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, să vă binecuvinteze pe toţi cu darurile Sale cele bogate, spre a arăta mai ales în vremea Postului Crăciunului multă rugăciune ţi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi.

În felul acesta ne vom pregăti mai bine pentru slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul veţnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire milostivă pentru oameni ţi pentru mântuirea lor.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).

PREŞEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,

† D A N I E L
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan
Arhiepiscopul Iaşilor şi
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

†  Laurenţiu
Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului

† Andrei
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

†  Irineu
Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei

† Nicolae
Arhiepiscopul Timişoarei şi
Mitropolitul Banatului

† Petru
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor

† Iosif
Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi
Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim
Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei,
Austriei şi Luxemburgului
Mitropolitul Ortodox Român
al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nifon
Mitropolit onorific,
Arhiepiscopul Târgoviştei
şi Exarh Patriarhal

† Teodosie
Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu
Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Gherasim
Arhiepiscopul Râmnicului

† Eftimie
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Epifanie
Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Calinic
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Casian
Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei
Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae
Arhiepiscopul Ortodox Român
al celor două Americi

† Justinian
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Ortodox Român
al Maramureşului şi Sătmarului

† Ioan
Arhiepiscop onorific,
Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Corneliu
Episcopul Huşilor

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

† Sofronie
Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim
Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie
Episcopul Giurgiului

† Sebastian
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion
Episcopul Tulcii

† Petroniu
Episcopul Sălajului

† Gurie
Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil
Episcop-locţiitor (administrator) al
Episcopiei Daciei Felix

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan
Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei
Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie
Episcopul Ortodox Român
al Europei de Nord

† Mihail
Episcopul Ortodox Român
al Australiei şi Noii Zeelande

† Ciprian Câmpineanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varlaam Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal

† Varsanufie Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Andrei Făgărăşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,
Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Marc Nemţeanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioachim Băcăuanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului

† Ioan Casian de Vicina
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe
Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul
Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei

Mă simt străin în țara mea

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén