• Eclipsa totală de soare, de azi, 14 noiembrie 2012, văzută din Australia, a durat „aproximativ 3 ore și 10 minute”.
  • Varujan Vosganian: „Eu cred că un poet e mai mare decât un ministru. Dacă eu nu eram ministru al Economiei şi Finanţelor, s-ar fi găsit mulţi alţii, o adevărată buluceală, să ocupe această funcţie. Dar dacă eu nu mă năşteam, poeziile pe care le-am scris nu le-ar fi scris niciodată nimeni. Cel care poartă unicitatea fiinţei umane, cel mai mare dar pe care îl avem, este poetul”. Și noi credem la fel…
  • Gândul publicitează electoral ARDul. De aceea și mârâie indecis…în loc să latre.
  • Seamănă cu pictura de secol 16.
  • Britanica ce pictează cu ochii.
  • Un român din Cluj-Napoca s-a scos de pe listele electorale pentru viitoarele alegeri.
  • Helciug a făcut un imn infantil pentru ARD.
  • Daca Traian Basescu ar fi cinstit macar o clipa, ar trebui sa le spuna sustinatorilor sai sa nu se prezinte la vot pe data de 9 decembrie [2012]. Boicotul e cea mai buna solutie pentru el si partidul sau – ARD, exact asa cum s-a intamplat la referendum”.
  • Daniel Barbu: „Dacă Traian Băsescu ar ieși zilnic la tv, ARD nu ar mai lua decât 5% în alegeri”.
  • Aşadar, pentru că aşa e în democraţie, interesul naţional nu-l decide nici ANI, nici DNA, nici SRI, nici SIE, nici Palatul Cotroceni, nici Palatul Victoria, nici măcar cel al Parlamentului. Ci doar naţiunea, în majoritatea ei. Că o face bine, că o face rău, tot ea are de tras după aceea şi tot ea e chemată să repare”.
  • Umblu pe teren in campania mea electorala. Printre oameni. Printre oamenii din Dambovita. Din zona Moreni. Prin comune si prin sate. Si sunt socat. Sunt bune campaniile electorale. Un dus rece. Foarte rece. Romania reala ori se va schimba, ori va disparea. Se va schimba”.
  • Aici găsiți toate declarațiile de avere ale candidaților la parlamentare din decembrie 2012.
Did you like this? Share it: