Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a.

***

Hașdeu oferă informația cum că de la cumani avem cuvântul Deli-Orman, care a devenit Teleorman, și care înseamnă păduri nebune[1].

Iar tot el spune că Dâmbovița, în slavona veche (sec. V-VIII d. Hr.), înseamnă foaie de stejar[2], Ilfov înseamnă anin/ arin iar Bărăgan înseamnă „stérpă[3].

În timpul romanilor, orașul Rușii de Vede/ Roșiorii de Vede se numea  Sornum, Pitum se numea orașul Pitești, Jusidava era lângă Slobozia Ialomiței, Nentidava era Oltenița[4].

Hunii au poposit în munții Buzăului[5], vizigoții au trecut și prin București, slavii au numit râul Dâmbovița, la anul 1.000 d. Hr. cumanii erau la București[6].

În sec. 13 au venit în pământurile românești tătarii, numiți jidovi, căpcăuni sau uriași[7]. La Jilava, în județul Ilfov, există o movilă făcută de tătari. Se enumeră mai multe aici, în p. 13 a cărții.

Mamaia Floarea Picioruș îmi vorbea despre movila de pământ făcută de „uriași”, aflată în apropierea satului ei, Putineiu (județul Teleorman). Adică istoria a devenit basm pentru români…

Din 1315 Bucureștiul devine cetate a Basarabilor, ca și Câmpulung, Curtea de Argeș, Piteștiul și Târgoviștea[8].

Negru Vodă a fondat românește Bucureștiul, după ce fusese ocupat, pe rând, de goți, slavi, cumani și tătari[9].

Despre Biserica Sărindar[10].

Bucur a fondat satul București din județul Tecuci[11]. Însă mai e un sat București și în județul Vâlcea, despre care scrie un hrisov din anul 1392. Există un București și pe râul Vedea, în județul Teleorman, despre care aflăm dintr-un document din sec. al 17-lea, care, pe atunci, era moșia vel-comisului Bunea Grădișteanu.

Există un București și în județul Râmnicul Sărat, altul în Brăila, altul în județul Fălciu[12].

În p. 19-20: ipoteze despre fondatorul orașului București.

Înainte de anul 1.400 existau mai multe Mănăstiri în jurul Bucureștiului[13]. Autorul consideră că Mănăstirea Snagov e anterioară anului 1400[14].

Cf. p. 22, n. 6, Mănăstirea Căscioarele a fost zidită la 1431.

În p. 30: (imagine).

Despre vitregiile continue pe care le-au trăit orașele-cetate românești[15].

De la anul 1500 încep să se taie pădurile în București pentru ca să se poată zidi case[16].

Mihnea cel Rău, fratele lui Radu cel Mare, stăpânea moșia Mănesci/ Mănești, adică Buftea de azi[17]. Pe aceasta, nepotul său, Alexandru II, care era fiul lui Mircea Vodă Ciobanul, o dă Mănăstirii Sfânta Treime prin hrisovul semnat de el pe data de 15 mai 1577[18].

În p. 40, despre doamna Kiajna[19], soția lui Mircea Vodă (lucru afirmat în p. 39), autorul spune că e „faimósa Mircióia [Mircioaia]”. O femeie a istoriei noastre care îmi suscită de mai mult timp interesul

În pagina anterioară, aceasta e catalogată drept „deșteaptă și voinică”.

Iar dacă Mănăstirea, acum în refacere, de lângă linia de tren dintre Chiajna și București, e Mănăstirea Sfânta Treime despre care se vorbește aici, în p. 40-41, atunci aceasta a fost „una din cele maĭ frumóse și, maĭ cu sémă, una din cele maĭ bogate bisericĭ ale Bucurescilor și chiar ale țěrilor române”[20].

A fost construită de Alexandru Vodă, fiul lui Mircea Ciobanul și al Doamnei Kiajna și a fost împodobită de fiul său, Mihnea Vodă și de fiul acestuia, Radu Vodă[21].

În p. 41 se vorbește despre domnitorul Vintilă al Țării Românești care a domnit doar…4 zile…

Ulița Mare la 1588 și prăvăliile lui Jipa Portarul[22].

Însă din pagina 42 rezultă faptul că Mănăstirea Sfânta Treime, despre care am presupus că e cea de lângă linia ferată actuală, era construită în București, pentru că era situată lângă viitoarea Mănăstire Radu Vodă, existentă și astăzi.

Ba, mai mult, aflăm tot de aici, că Alexandru Vodă a zidit Mănăstirea Sfânta Treime din București cu gândul ca ea să fie catedrală mitropolitană și că ea era construită pe o colină[23].

În data de 13 noiembrie 1593, Mihai Viteazul îi învinge pe turci la București[24].

Case încăpătoare, boierești, existau la anul 1600 pe locurile de azi ale străzilor Calea Călărașilor, Mina, Stelea și Domnița[25].

După ce Mihai Viteazul a câștigat lupta de la Călugăreni s-a retras, în zi de Sfânta Maria (nu se spune dacă mare sau mică, adică în august sau în septembrie), pe dealurile Văcăreștilor, pentru că „orașul era aprópe pustiŭ[26].

Mihai stă 3 zile la Văcărești[27]. Și dintre cele 150 de cămile cu care Sinan Pașa a venit la București, 100 sunt capturate de către Mihai[28].

Și fugărindu-i Mihai pe turci spre Giurgiu, autorul spune că „drumul de la Târgoviște la Bucurescĭ și de la Bucurescĭ la Giurgiŭ era plin de cadavre[29]. Ale turcilor…

Însă când se întorc Mihai și Sigismund de la Giurgiu…nu au mai găsit niciun bucureștean în București. În cuvintele autorului: „nu maĭ era nicĭ puĭ de Bucurescén”[30].

Pentru că Bucureștiul nu mai era locuibil, Mihai Viteazul face iarna lui 1595 și primăvara lui 1596 la Târgoviște[31].

O acalmie scurtă…pentru că în anii 1596 și 1597 vin tătarii, care pradă Brăila, Buzăul și Bucureștiul[32]. Tătarii robesc 30.000 de români din Țara Românească[33]. Casele, Bisericile și Mănăstirile bucureștene sunt dărâmate de tătari[34].


[1] G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, Ed. Stabilimentul grafic I. C. Socecŭ, 1899, p. 8.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 10.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 11.

[7] Idem, p. 13.

[8] Idem, p. 15.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Idem, p. 18.

[12] Idem, p. 19.

[13] Idem, p. 21.

[14] Idem, p. 22.

[15] Idem, p. 34.

[16] Idem, p. 36.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[20] G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, op. cit., p. 41.

[21] Idem, p. 40-41.

[22] Idem, p. 41.

[23] Idem, p. 42.

[24] Ibidem.

[25] Idem, p. 42, 44.

[26] Idem, p. 46.

[27] Ibidem.

[28] Idem, p. 48.

[29] Idem, p. 49.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 50.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem.

Did you like this? Share it: