Iubiții mei,

pe 30 aprilie 2009 mă închinam, la Catedrala patriarhală din București, Sfintelor Moaște ale Sfântului Arhiepiscop astăzi pomenit, Sfântul Grigorie Palama…

Adică mă întâlneam și cu trupul său cel îndumnezeit…după ce îi cunoscusem imensa luminare dumnezeiască din scrierile sale.

Iar recent, Părintele Arhidiacon și Profesor Ioan I. Ică jr. a tradus și editat Viața Sfântului Grigorie, scrisă de Sfântul Patriarh Filotei al Constantinopolului, pe care am dezbătut-o în 8 articole la nivel online (partea 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8).

Pe când ieri a apărut Viața și Acatistul (probabil Viața într-o formă scurtă, concentrată) a Sfântului Grigorie…

Însă în traducerea Părintelui Profesor Constantin Coman, în timpul studenției…am cunoscut un Acatist al Sfântului Grigorie Palama, o creație a Monahului Gherasim Micraghiannanitul, pe care l-am făcut și aseară…

Pentru că Sfântul Grigorie Palama reprezintă o piatră fundamentală în teologia și viața mea…de la Înalt Preasfinția sa învățând lucruri de mare finețe teologică și experiențială.

De aceea, în 2008, în proiectul TPA: Despre rugăciune și vedere dumnezeiască, format din 16 file audio, am comentat traducerile de tinerețe ale Fericitului Dumitru Stăniloae din opera Sfântului Grigorie Palama.

Cu Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru duhovnicesc, am discutat adesea probleme teologice și experiențiale dezbătute de Sfântul Grigorie…cu precădere despre modurile dumnezeiești în care e văzută lumina dumnezeiască și e simțit, continuu, harul dumnezeiesc. Și cum că har, energie, lumină sunt cuvinte sinonime…pentru că reprezintă aceeași viață necreată a lui Dumnezeu, de care se împărtășesc, în mod dumnezeiește și pe măsura lor duhovnicească, cei care se curățesc de patimi.

Iar zilele acestea scriu la un studiu pe teologia palamită, prima sa parte editând-o deja online

Pentru că Sfântul Grigorie e în inima familiei noastre ca Învățător al nostru.

Și Învățătorii sunt cei la care revii continuu și cu care te întreții în rugăciune și convorbire, în adăstare pe textele lor…pentru că de aici vine și luminarea noastră.

Luminare pe care el a strigat-o și pe care a primit-o de la Dumnezeul treimic.

Pentru că întuneric mental, pentru el și pentru noi…înseamnă o minte neluminată de vederea luminii necreate.

Însă când, după curățirea ta de patimi și după înfocarea ta de dragostea de Dumnezeu, ești ridicat mai presus de fire, la vederi mistice și îndumnezeitoare, atunci mintea ta se luminează/ iluminează…și aceasta este iluminarea cea adevărată: cea care te sfințește!

De aceea Părinte duhovnicesc cu adevărat ești făcut de Dumnezeu, prin descoperirile dumnezeiești pe care ți le face, prin învățarea și sfințirea ta de către Dumnezeu…fapt pentru care poți să conduci și să despătimești în cunoștință de cauză, prin sfaturile tale, pe cei care suferă de neștiința adusă de patimi și de păcate.

Pentru că neștiința reală, potrivit Tradiției ortodoxe, e neștiința ontologică.

Neștiința adusă de păcat, de viața neconformă cu rațiunea/ cu poruncile lui Dumnezeu.

De neștiința cognitivă scapi prin învățare.

Mergi la școală, o iei de la capăt, te alfabetizezi și culturalizezi, te străduiești…și faci pași marcanți în cunoaștere.

În viața duhovnicească însă…cunoașterea reală nu e cea prin citire și rațiune (aceea reprezintă vestibulul cunoașterii) ci aceea prin descoperire și experiență.

Numai dacă te umpli de vederi dumnezeiești și de iluminări dumnezeiești în mod continuu…te curățești și te luminezi interior, adică te umpli de cunoaștere sigură, din experiență, din trăire personală.

Și Sfântul Grigorie miza pe faptă, pe experiență, pe înțelegerea din experiență…ca pe casa zidită pe stâncă…pentru că cuvântul nefundamentat faptic e fără temelie.

Iar cei care s-au contrazis cu el pe probleme teologice credeau dimpotrivă, în ignoranța lor, că filosofia e mai tare decât teologia.

Însă teologia reală e revelație, e descoperire, e înțelegere prin vedere și iluminare dumnezeiască și nu prin cunoaștere exclusiv scriptică, din cărți.

Adică Arhiepiscopul nostru, la bază monah athonit, îi punea la asceză pe teologi…îi întorcea la originile experienței mistico-sacramentalo-isihaste, pentru că vorbea despre viață interioară duhovnicească, despre experiență liturgică și despre experiența faptică, cu roade evidente, a rugăciunii neîncetate, isihaste.

Și apologiile sale pline de minuție tradițională/patristică pentru roadele concrete, la nivel duhovnicesc, ale rugăciunii neîncetate sunt absolut cuceritoare.

Detractorii săi sunt de un penibil desăvârșit în fața lor…pentru că se dovedesc niște ortodocși fără consistență, fără rădăcini ortodoxe ci romano-catolice.

Pentru că ei nu acceptau harul ca fiind necreat și vorbeau despre un Dumnezeu filosofic, non-revelațional și non-patristic, motiv pentru care considerau că slava lui Dumnezeu „strică” simplitatea lui Dumnezeu.

Însă Sfântul Grigorie Palama, credincios întru totul experienței ortodoxe și teologiei patristice a Bisericii, a vorbit despre Dumnezeul treimic ce nu poate fi cunoscut în ființa Lui dar Care Se revelează/ Se descoperă celor care se curățesc de patimi.

A trăit 63 de ani. S-a născut în toamna lui 1296 și a adormit în data de 14 noiembrie 1359, după ce Sfântul Ioan Gură de Aur, ieri pomenit, i s-a arătat în somn și i-a prezis adormirea.

12 ani și jumătate de slujire arhiepiscopală…

A murit din cauza unei boli la intestine.

Ușor de înțeles: datorită postului…și a suferințelor de tot felul.

De aceea nu fără rost, acum, la începutul Postului Nașterii Domnului, Sfântul Grigorie și Sfântul Apostol Filip sunt pomeniți

…Sfânt Apostol Filip despre care, aseară, la Radio Trinitas, Domnul Profesor și Academician Emilian Popescu spunea, pe baza unor cercetări recente, că a evanghelizat și pământurile românești, alături de Sfântul Apostol Andrei…

Pentru că cei care postesc trebuie să aibă în față repere/ modele.

Și a avea în față un model, un om al lui Dumnezeu pe care îl urmezi în asceza/ abținerea ta de la anumite lucruri…înseamnă să nu te concentrezi pe post…ci să privești la sensul postului.

Căci ideea postirii nu e să nu mănânci, să nu bei, să nu te culci cu soția ta ș.a.m.d. …

Nu e formată din negație ci din afirmație.

Și afirmația/pozitivitatea postului e următoarea: postim pentru ca să arătăm ce roade frumoase/ duhovnicești/ împlinitoare are împlinirea voii lui Dumnezeu.

Căci Dumnezeul care ne-a poruncit să postim, să ne rugăm, să fim milostivi, să fim iertători etc. …ne umple de multă curăție, candoare și frumusețe prin împlinirea acestor porunci…și ne face să înțelegem că renunțarea la noi pentru voia lui Dumnezeu înseamnă adevărata noastră împlinire interioară și nu un dezavantaj…un handicap…o depersonalizare…

Lucru pe care îl simt și cei care țin doar dietă…fără rugăciune, metanii și viață liturgică…

Dacă mănânci mai puțin, dacă te abții/ te reții de la excese…e de bine pentru sănătate.

Cu atât mai mult înțeleg cei care postesc duhovnicește cât de bine e la sănătatea integrală, a trupului și a sufletului, postirea.

Pentru că postul e sursa noastră de sănătate, de luminare, de întărire duhovnicească, de vioiciune interioară.

Așadar, iubiții mei, să postim privind la cei care s-au clădit prin post, prin rugăciune, prin vederi mistice și teologie dumnezeiască!

Să privim la ei…pentru ca să scăpăm de suprasolicitarea prin post dar și de minimalizarea postului. Cât și de fixarea pe el…fără așteptarea consecințelor sale duhovnicești.

Căci postul frumos/ împlinitor e postul care ne schimbă, care ne umanizează, care ne umple de delicatețe și nu de o râvnă extremistă, demolatoare, negativistă…

Să postim cu bucurie și cu cutremur duhovnicesc! Amin.

Did you like this? Share it: