Istoria începe de oriunde o privești [50]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a.

***

La 1605 e atestată sărăcia cumplită care domnea în București și în țară. Și pentru că nu mai aveau ce mânca țăranii se vindeau boierilor împreună cu toate ale lor[1].

De la anul 1609 Bucureștiul începe să se extindă. Apare mahalaua săpunarilor și aceea a scaunelor de carne[2].

Radu Vodă Mihnea zidește Mănăstirea Radu Vodă „pe ruinele bisericeĭ buniculuĭ sěŭ” Alexandru Vodă Mircea[3]. Și ctitorul mănăstirii îi lasă fiului său, Alexandru, un milion de galbeni pentru a termina podoabele Mănăstirii Radu Vodă[4].

Biserica Sfânta Ecaterina de azi, din București, a fost Mănăstirea lui Pană[5].

Iar în p. 58 avem stipulat faptul că Biserica Sfintei Treimi, despre care am mai discutat, e Biserica de dinainte de Mănăstirea Radu Vodă.

În 1640, un episcop catolic, spunea că sunt 12.000 de case în București și circa 100.000 de locuitori[6]. Și tot el da mărturia că existau o sută de Biserici și Mănăstiri în București dar nu exista și o reședință de episcop ortodox[7].

Autorul spune că datele acestea, pe care ni le dă episcopul catolic Pietro Bogdan Baksici sunt „esagerate” dar admite faptul că Bucureștiul a cunoscut o situație înfloritoare în timpul celor 8 ani de domnie ai lui Matei Vodă[8].

Între 1654-1655 domnitorul Constandin Vodă ridică catedrala mitropolitană, actuala reședință patriarhală[9].

Paul din Aleppo vorbea însă numai de 40 de Biserici și Mănăstiri în București și despre gârla Dâmbovița care îl traversează[10].

Din p. 60 a cărții aflăm că tatăl Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu se numea Papa. Din p. 61 aflăm că Papa era postelnic. Adică marele boer care îngrijea de camera de dormit a domnitorului și care îi organiza audiențele.

În iunie 1660 erau în București turci și tătari, dimpreună cu foamete și ciumă[11].

Postelnicul Constantin Cantacuzino scapă Țara Românească de situația dramatică de a fi transformată în pașalâc turcesc. E ales domnitor Grigorie Ghica[12].

În p. 65 e amintită Mănăstirea Snagov.

De la Zlătari la Sărindar (adică pe actuala Calea Victoriei) apar case și grădini boierești[13].

Grecii Pavel și Balasake erau „odioșĭ Bucurescenilor”[14]. Mănăstirea lui Pană era închinată Muntelui Sinai[15].

În 1676 Bucureștiul rămâne pustiu din cauza ciumii. Oamenii pleacă în alte părți…

În 1677, la Bobotează, ciuma încetează…iar Duca Vodă repară și mărește Curtea domnească[16].

Apare Podul lui Șerban Vodă, care se va numi mai apoi Podul Beilicului[17]. Mahalaua Scorțarului, Hanul lui Șerban Vodă, Podul Mogoșoaiei…și în 1689 ne atacă nemții pentru prima oară, care se arată mai răi decât turcii și tătarii cu tot creștinismul lor[18].

Iar nemții, la București, îi târau cu funia de gât pe boieri, pe arhimandriți și pe mai marii negustori ai orașului[19]. Motivul? „Pentru că nu dedeseră făină și carne din destul”[20]. Veniseră cu foamea-n gât, se pare… Tot în p. 69: (imagine text).

În p. 70 apare Biserica Lucaci și ulița Blejoianchii. În aceeași pagină: (imagine).