Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(Vol. 1)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a.

***

Mahalaua Popescului[1], mahalaua Calicească [calicii = săracii], dealul Lupescilor, Biserica Oltenilor sau a Protopopului, Târgul Moșilor, Podul Calicilor, drumul Mehedinților, mahalaua Fântâna Boului, Șipotul Fântânelor, „delulețele” pe care erau situate „viile boĭerilor Crețulescĭ”[2].

Mănăstirile secolului al 18-lea (p. 74): (imagine text)

Mahalaua Aga Niță, Biserica lui Colțea Clucerul, Biserica grecilor, mahalaua Trâmbițașilor, podul de Nuiele, Biserica Scaunelor[3].

După care, tot în p. 75, sunt înșirate și familiile boierești:  Argetoianu, Bălăceanu, Băleanu, Brăiloiu, Brătășanu, Brezoianu, Bucșanu, Bujoreanu, Buzescu, Câmpineanu, Cândescu, Cantacuzino, Corbeanu, Cornescu, Crețulescu, Dudescu, Fălcoianu, Fărcășanu, Filipescu, Florescu, Glogoveanu, Grădișteanu, Greceanu, Golescu, Milescu, Năsturelu, Negoiescu, Orescu, Olănescu, Obedeanu, Pârșcoveanu, Poenaru, Popescu, Rudeanu, Slătineanu, Știrbei, Topliceanu, Urdăreanu, Văcărescu, Vărzaru și Zătreanu.

Del Chiaro, pe când era în Țara Românească, spune că Bucureștiul avea o populație de 50.000 de oameni dar și că apa din puțuri era rea[4]. La fel e și apa de acum, de la robinet…

În p. 77…Bucureștiul de la 1717:  (fotografie).

Goleștii, Bălenii, Bujorenii și alți boieri se revoltă împotriva „grecului venetic”, adică a lui Nicolae Vodă Mavrocordat[5]. Boierii amintiți vor să aducă domnitor neamț[6].

Despre Sfântul Antim Ivireanul în p. 78.

1718: anul secetei cumplite. În București oamenii mor, la propriu, din cauza foametei[7].  Iar după secetă și foamete a apărut ciuma[8].

Mahalaua Foișorului…și în 1738, în noiembrie, turcii jefuiesc Bucureștiul mai rău decât în vremea lui Mihai Viteazul[9].

33.000 de oameni mor din cauza ciumei[10].

Târgul din Năuntru (lângă Curtea Domnească), Târgul de Sus (dinspre Hanul lui Șerban Vodă), Târgul Cucului (lângă Sfântul Gheorghe Nou), Târgul de Afară (la Obor)[11]…și la București întâlneai greci, evrei, arnăuți, turci, nemți, unguri, sârbi, bulgari, francezi, italieni[12].

Bucureștenilor nu le-au plăcut fanarioții[13]. Și înrăirea lor în fața abuzurilor pe care le făceau conducătorii[14].

La 17 noiembrie 1769 rușii intră pentru prima oară, cu armată, în București[15]. Atacă Curtea domnească, îl arestează pe Grigore Vodă Ghica, și guvernează țara prin generali și administratori[16].

În timpul lui Alexandru Vodă Ipsilanti, Bucureștiul e împărțit, „poate” pentru prima oară, spune autorul, în 67 de mahalale[17]. Existau pe atunci 28 de Mănăstiri, 31 de Biserici de piatră, 20 de Biserici de lemn, 10 Schituri, un palat al Principelui, o școală publică, 35 de case mari de boieri și 7 hanuri de piatră în București[18].

În 1789 erau 88.000 de locuitori în București, 3 școli mari, spital, casă pentru orfani, 16 hanuri, 17 Mănăstiri, 9 Paraclise, 58 de Biserici de piatră, 13 Biserici de lemn, 17 fântâni (publice, probabil), 3 băi și un foișor de foc[19].

Și în p. 92 autorul spune că bucureștenii au trăit și vremuri atât de grele din punct de vedere financiar încât își vindeau până și cerga cu care se înveleau noaptea, pentru ca să plătească dajdiile către stăpânire.

Dâmbovița se revărsa…încât cei care locuiau la Izvor trebuiau să își reclădească, anual, colibele și căscioarele[20].

După anul 1800 apar tâlhari în București: ai lui Pasvantoglu, Cârjalii, Manafii lui Ibrahim Pașa, Rușii[21].

Bucureștiul a luat foc în martie 1847[22].

*

Panihida din 1948[23] are 134 de pagini cu Cuprinsul, scris cu litere mari, viniete și ilustrații, și comitetul de redacție a fost format din PS Athanasie Bârlădeanul, delegatul Sfântului Sinod, membrii: Prof. I. D. Ștefănescu, Arhim. Dr. Vasile Vasilachi, Pr. Dr. Dimitrie Fecioru, Asist. Univ. Iorgu D. Ivan, plus administratorul Institutului biblic Diac. Atanasie Preda[24].

 Comitetul își cere iertare pentru „greșelile rămase”, la nivel textual, în cartea editată de el[25].

„Deslegat” (p. 2), „mântuească” (p. 2), „greșala” (p. 2), „Carele” (p. 3) în loc de Care.

„Nu este om care să viețuiască și să nu greșească” (p. 3).

Vozglas în loc de ecfonis[26]. Însă în p. 4 se vorbește despre otpust. Iar otpustul e cel de sâmbătă[27], din el lipsind referința la Sfântul Lazăr, cel a patra zi înviat din morți.

Din p. 5 aflăm că, la Biserică, cel mort e pus în pridvor și nu în mijlocul naosului, ca acum.

„Miluească” (p. 4), „locuești” (p. 5), „pentrucă” (p. 8) și de la p. 15 încep Binecuvântările Înmormântării și se termină în p. 17.

„Junghiați” și „deadinsul” în p. 15. „Ranele păcatelor” în p. 16. „Pe dânsul” și „greșalele” în p. 17.  „Omul, făptură amestecată între smerenie și între mărire” (p. 19). „Carele ai înălțat crucea [nu fruntea, ca acum] credincioșilor Tăi”[28].

„Deșărtăciune” (p. 20), și Îngerii cât și Sfinții sunt scrise cu literă mică, „dumnezeească” (p. 22), „pesna 6” (p. 23), „strig Ție” (p. 23) pe când azi: „strig către Tine”, „făcând tânguirea cea deasupra gropii [cu] cântarea” (p. 25), „într’o clipeală” (p. 28), „lăcrămează” (p. 29), „desmierdarea” (p. 29), „proorocul” (p. 30).

„Începătură și stat” (p. 30), „însuflarea” (p. 30), „laturea celor vii” (p. 30), „zavistia diavolului” (p. 31), „mormânturi” (p. 31), „întunerec” (p. 33), „că cu foc va să lămurească toate” (p. 33), Duhul Sfânt „strălucește împreună cu Tatăl și cu Fiul” (p. 33).

Așa arată vinieta p. 35. Vinieta de la Evanghelie. (imagine)

„A trecut din moarte în viață” (p. 35), „dela” (p. 35), „proestosul” (p. 35), „l-ai închipuit întru podoabă și frumusețe” (p. 36), „să nu treci zidirea Ta [ca nu cumva] să fie înghițită de piericiune” (p. 37), „lacătuit” (p. 37), o eroare de redactare, în loc de „alcătuit”, „așijderea” (p. 38), „pricină oarecare” (p. 38) și în p. 39: „sărutarea cea mai de pe urmă”.

„Ne despărțim” (p. 39), „ne tragem din Adam” (p. 41), „rudenile” (p. 41), „slobodul” (p. 41), „Maica Soarelui celui neapus” (p. 42), „moștean” (p. 42), „unde nu este fățărie” (p. 43),.

Nici în otpustul de la p. 44 nu este amintit Sfântul Lazăr. În Molitfelnic, ed. BOR 2002, apare următoarea formulă: „ale sfântului și dreptului Lazăr cel înviat a patra zi din morți” (p. 240). Ea lipsește în ediția 1948 a Panihidei.

Tot din p. 44 a Panihidei aflăm că, după otpust, se spunea de 3 ori: „Veșnica pomenire ție, vrednice de fericire și pururea pomenite frate al nostru”. Noi cântăm azi numai „Veșnica pomenire” întreit.

Și în drum spre înmormântare se cânta: „Sfinte Dumnezeule…și celelalte[29]. Care „celelalte”? Rugăciunile începătoare? Alte cântări bine precizate?

Preotul arunca pământ cu lopata, în mod cruciș, peste tronul celui adormit, după ce el fusese coborât în groapă[30]. Și, după pământ, se „varsă peste trup candela [Care? De unde?], sau cenușă de cădelniță sau vinul zis paus[31]…când azi se stropește cu vin și ulei trupul mortului, pe marginea gropii, înainte ca să i se pună capacul.

Preotul nu pleca odată cu coborârea mortului în groapă! Pentru că din p. 44-45 aflăm că: „și așa acopere după datină groapa zicând încă troparele: Cu duhurile drepților…și celelalte…și otpustul: Slavă lui Dumnezeu, Carele așa a binevoit”. Asta până ce se punea tot pământul peste tron…

Ultima notă la Înmormântarea mirenilor (p. 45): (imagine text).

Din p. 46 începe „Slujba înmormântării pruncilor”. În p. 49: (imagine text).

Iar următoarea cântare spune: dacă l-ai lipsit, Doamne, pe pruncul acesta „de desfătările pământești” atunci „învrednicește-l pe dânsul de bunătățile cele cerești”[32].

Despre tristețea imensă a părinților care își îngroapă pruncul[33].

„Svetilna” (p. 58), Apostolul este I Cor. 15, 39-45 (p. 60), Evanghelia: In. 6, 35-39 (p. 61) iar după Sfânta Evanghelie, în p. 61-62, avem următoarea rugăciune a preotului: (imagine text).

Ea e în locul celor 3 de la Înmormântarea mirenilor. După care primește sărutarea cea mai de pe urmă (p. 62). În p. 63: (imagine text).

Și această rânduială a pruncilor…se face pentru copiii care mor până în vârsta de 7 ani[34].

De la p. 65 începe „Slujba Înmormântării de Sfintele Paști și de peste toată Săptămâna Luminată”.

După binecuvântarea mică avem troparul Învierii de 3 ori[35]. Pe drum, spre Biserică, se cântă Canonul Învierii[36]. Însă la Biserică odată ajunși se începe Canonul Învierii de la capăt[37].

Apostolul este cel al zilei, pe când Evanghelia este Mt. 28, 16-20[38]. Și ele sunt situate după cântarea a 6-a a Canonului Învierii.

După svetilna/ luminânda Învierii avem Binecuvântările Învierii (p. 78-79). Otpustul Învierii și, în drum spre groapă, se cântă Hristos a înviat…[39].

Rânduiala Parastasului începe odată cu p. 83.

Și în p. 84 se spune că parastasul se face „vineri seara după sfârșitul vecerniei, îmbrăcându-se preotul în felon [lucru care presupune și epitrahilul], iar diaconul în stihar [și cu orarul], și luând cădelniță și tămâie, se duc în pridvor” și acolo îl slujesc.

Dar ca să faci parastase în pridvor…trebuie să ai pridvor mare, larg. Însă pentru că nu prea avem așa ceva în Bisericile noastre recente…facem parastasele în naos. Și acum nu se mai fac vineri seara…ci sâmbătă dimineața.

Parastas cu catisma a 17-a cântată pe glasul al 2-lea[40]. Nu am văzut niciodată acest lucru…pus în practică!

În p. 94: „răposaților”. Și Parastasul de aici e aproape toată slujba Înmormântării…

Și tocmai în apolisul Parastasului e pomenit și Sfântul Lazăr[41]. Veșnica pomenire de 3 ori[42], ca acum. Iar în p. 110-111 avem o ectenie aparte, care se spune „La Sâmbăta Moșilor”[43].

În p. 112 găsim „Molitfa ce se citește la hainele ce se împarte de pomană după încetarea din viață a fiecărui om”: (imagine text).

De la p. 113 începe Litia Mică pentru morți. Ea se face „seara după apolisul vecerniei sau dimineața după apolisul utreniei”[44].

Și această slujbă se face „în tinda”[45] Bisericii, adică în pridvor, ca și parastasul.

De la p. 119 încep Evangheliile care se citesc la Stâlpi. Prima Evanghelie: Mt. 28, 16-20, a doua: Mc. 16, 1-8; a treia: Mc. 16, 9-20; a 4-a: Lc. 24, 1-12; a 5-a: Lc. 24, 12-35; a 6-a: Lc. 24, 36-53; a 7-a: In. 20, 1-10; a 8-a: In. 20, 11-18; a 9-a: In. 20, 19-31; a 10-a: In. 21, 1-14; a 11-a: In. 21, 15-25…și a 11-a Evanghelie se termină la p. 133, aceasta fiind ultima filă a cărții. Cuprinsul e la p. 134.


[1] G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucuresci, Ed. Stabilimentul grafic I. C. Socecŭ, 1899, p. 73.

[2] Idem, p. 74.

[3] Idem, p. 75.

[4] Idem, p. 76.

[5] Idem, p. 77.

[6] Idem, p. 78.

[7] Idem, p. 79.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 80.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 80-81.

[13] Idem, p. 82.

[14] Idem, p. 83.

[15] Idem, p. 84.

[16] Ibidem.

[17] Idem, p. 86.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 92.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Adică: *** Panihida, cuprinzând Sfintele slujbe de Înmormântare și pomenire, tipârită în vremea păstoriei Înalt Prea Sfințitului Nicodim, Patriarhul României, cu aprobarea Sfântului Sinod, Ed. IBMBOR, București, 1948.

[24] Idem, pagina de titlu.

[25] Ibidem.

[26] Idem, p. 3.

[27] Idem, p. 4.

[28] Idem, p. 19.

[29] Idem, p. 44.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Idem, p. 49.

[33] Idem, p. 53.

[34] Idem, p. 64.

[35] Idem, p. 66.

[36] Idem, p. 67.

[37] Ibidem.

[38] Idem, p. 73.

[39] Idem, p. 82.

[40] Idem, p. 88.

[41] Idem, p. 109.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 110.

[44] Idem, p. 113.

[45] Idem, p. 114.

Did you like this? Share it: