Iubiții mei,

ca să dovedim că avem cap…trebuie să arătăm că avem minte!

Și un exemplu concret și foarte la îndemână, în care arăți că ai minte, e acela în care te comporți potrivit anotimpului și locului în care ești.

Dacă e vară…mergi lejer…și îți pui pălărie de soare…dacă e iarnă, ca acum, mergi cu haine groase pe tine, cu mânuși în mâini și cu căciulă în cap.

Însă astă seară am mers pe jos trei kilometri, prin București, și am fost singurul îmbrăcat adecvat momentului…

Niciunul nu era cu ceva pe cap, nici în mâini…dar dârdâiau de frig precum câinele în zăpadă.

Deopotrivă tineri, maturi și bătrâni…se comportă ca și cum ar fi de plastic și nu de carne!…

Dar…dacă te crezi altceva decât ești…dacă nu ai nevoie de cap…dacă nu ai nevoie de sănătate…de ce să mai dăm bani la sănătate, la sănătate publică…sau de ce să mai ai calorifer în casă sau sobă…dacă ai capul…mai tare ca iarna?

Însă preferă să înghețe, să facă cele mai prostești boli…decât să râdă cineva de el/ ea…că nu au „rezistibilitate”.

Rezistibilitate la boală, la frig, la moarte…

Și după „exerciții îndelungi de rezistibilitate” tâmpită…mor din cauza unui virus…sau a unei boli minore.

Pentru că puterea exemplului rău…e dată de mulțimea celor care se comportă fără minte. Ca și când nu ar ști că ceea ce fac…nu e bine.

Și de aici se contaminează social o mulțime de oameni.

De la păcatul văzut ca modă, ca obicei al multora.

Așa s-a proliferat curvia, beția, drogurile, implanturile mamare, tatuajele, violența, bădărănia, egoismul, avariția, mersul aiurea pe stradă: prin faptul că tot mai mulți au început să se comporte anormal/ a-rațional.

Și în fața înmulțirii celor aiurea…ajungi să pari tu, cel normal, un anapoda…și nu ei.

Însă exemplul rău e numai o patimă pusă în evidență…și nu virtute!

Libertinajul, avortul, prostituția nu vor fi niciodată o dovadă de frumusețe sufletească ci de indiferență față de sănătatea ta trupească și sufletească și a altora.

A muri prostește din cauza mâncatului mult, a băutului mult sau a mergerii cu capul gol iarna e o dovadă de infantilism cronic.

A-ți tăia trupul, a-l mutila, a-l ciopârți…pentru ca „să arăți mai bine” înseamnă a te vinde ca iluzie și a-ți distruge viața prostește.

A considera că o să pleci de pe lumea asta cu mașinile, conturile, casele pe care le ai…și că dacă faci tot felul de drăcii te simți mai bine…împlinit…înseamnă a fi afon la nivel axiologic.

Pentru că valorile netrecătoare ale omului sunt cele pe care le scrie în sufletul său…și nu sunt cele pe care le depozitează…le apără cu pază…le lăcătuiește…

Așadar, în fața contra-exemplului trebuie să fim firești/ normali!

Nu ostentativitatea faptelor bune ne arată oameni normali…ci continuitatea în firesc/ în normalitate.

Căci a te comporta întotdeauna după rațiunea luminată de har…după porunca lui Dumnezeu înseamnă a face binele ca pe ceva normal.

Și găsesc din ce în ce mai puțini oameni normali/ firești…care vorbesc, mănâncă, se comportă ca atare…semn că au naufragiat, în masă, în contraexemplaritate.

Însă a fi normal…înseamnă a vorbi cu vocea ta, a mânca ceea ce mănânci de obicei…a te îmbrăca după cum simți că e bine pentru tine, că te reprezintă…și a nu face nimic că așa e moda…sau așa fac și alții.

Ci să judecăm totul prin prisma voii lui Dumnezeu, reflectând critic la una sau alta…și alegând în urma unei judecăți valorice…și nu după năzăreli.

E bine să cumpăr mâncarea asta sau nu? Am nevoie de ea? Pot să o mănânc acum? Când e făcută? Ce conține? Cât costă? Cât de multă trebuie să iau?

Sunt numai câteva întrebări pe care trebuie să ni le punem în sinea noastră…de fiecare dată când facem ceva anume…

Și am judeca lucrurile profund dacă am fi reflexivi…nu ne-am arunca sănătatea și banii pe geam, nu am merge și vorbi aiurea, am avea distincție în gesturi, nu am dori să ne comportăm „în spirit de turmă”/ non-reflexiv.

Așadar să avem capul pe umeri!

În vremuri de sărăcie financiară și morală nu ne putem permite nici să risipim și nici să ne îmbolnăvim prostește.

Să avem grijă de trupul nostru, de curăția hainelor noastre, de modul cum mâncăm, cum ne odihnim, cum muncim, cum ne creștem copiii, cum ne îngrijim familia și casa.

Toate acestea ne arată oameni responsabili sau iresponsabili, atenți sau indiferenți, bine crescuți sau prost crescuți.

Dar, în primul rând, ne arată cât de ortodocși suntem noi…și ce rol are credința în viața noastră.

Are unul decorativ…sau existențial?

Ne place să pozăm în „oameni bisericoși”  sau chiar suntem schimbați, de viața Bisericii, în fiecare zi?

Și aici, pentru a trăi și a gândi pentru Dumnezeu…e nevoie de cap.

De minte sănătoasă, înduhovnicită și de inimă simplă.

Să ne rugăm dar Domnului să ne dea minte bună, echilibrată, plină de har și inimă smerită și delicată în toate zilele vieții noastre. Amin!

Did you like this? Share it: