Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 29 noiembrie, 2012

Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna (30 noiembrie)

După obişnuitul început se zic Condacele şi Icoasele:

Condacul 1:

Înţeleptului apărător al Ortodoxiei şi vrednicului păstor al Bisericii neamului românesc, celui ce a fost trimis de Dumnezeu, în vremuri de restrişte, să fie povăţuitor iscusit al credincioşilor drept-măritori, cei necăjiţi şi întristaţi, Sfântului Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, să-i aducem laude ca unui nou apostol al lui Hristos, zicând: Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Icosul 1:

Din fragedă copilărie ai dobândit învăţătura cea mântuitoare a lui Hristos, Piatra cea din capul unghiului, pe care s-a zidit, în Duhul Sfânt, biserica făpturii tale. Iar, când a binevoit Hristos, te-a aşezat, pe tine, Sfinte Ierarhe Andrei, ca pe o piatră sfinţită, la temelia Bisericii drept-măritoare a românilor ardeleni. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, nespusă bucurie a Anastasiei, fericita mamă, care te-a născut;

Bucură-te, dar de mult preţ, dăruit de Dumnezeu poporului român;

Bucură-te, că la Botez ai primit numele Învierii;

Bucură-te, că ai fost crescut în dreapta credinţă;

Bucură-te, mădular cinstit al trupului tainic al lui Hristos;

Bucură-te, cel întărit cu pecetea darului Sfântului Duh;

Bucură-te, că din tinereţe iubitor de ştiinţă şi sfinţenie ai fost;

Bucură-te, albină cuvântătoare, care nectarul cunoştinţelor ai adunat;

Bucură-te, floare, pe care roua Duhului s-a aşezat;

Bucură-te, cel ce Crucea ai luat şi lui Hristos ai urmat;

Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Preasfintei Treimi;

Bucură-te, pom, care darurile Duhului Sfânt ai rodit;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 2-lea:

Cu mintea luminată de Duhul Sfânt ai dobândit din cunoştinţele acestei lumi, dar mai ales pe cele mântuitoare ale Sfintelor Scripturi şi ale Părinţilor celor de demult. Toate ca pe o moştenire nepreţuită le-ai păstrat şi, cu sârguinţă, în viaţa ta le-ai împlinit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Nu de la oameni chemare primind, ci de la Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Andrei, preafericite, rânduit ai fost să fii întâi-stătător al credincioşilor neamului tău din ţinutul Transilvaniei, care cu dragoste te-au primit, ca pe un izbăvitor al lor şi ca pe un călăuzitor către lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, cântând:

Bucură-te, cel întocmai la nume cu Apostolul neamului nostru;

Bucură-te, izbăvitorul poporului român din pătimirile lui;

Bucură-te, purtătorul luminii lui Hristos în pământ transilvan;

Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe şi împlinitorul virtuţilor;

Bucură-te, păstorul cel bun, întâi-stătător pe scaunul arhieresc al Sibiului;

Bucură-te, povăţuitorul şi sprijinitorul celor curaţi cu inima;

Bucură-te, părintele credinţei, aducător de nădejde credincioşilor;

Bucură-te, sol al lui Hristos, care aduci pace pe pământ;

Bucură-te, ierarhe, care „unitatea Duhului întru legătura păcii” ai păzit;

Bucură-te, slujitor „ajuns la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”;

Bucură-te, apostole, care „un Domn, o credinţă, un botez şi un Dumnezeu al tuturor” ai mărturisit;

Bucură-te, că ardelenii sunt „pecetea apostoliei tale în Hristos”;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 3-lea:

Munţii Carpaţi, care înconjoară ca o cetate Ardealul străbun, păstorit de tine, Sfinte Andrei, niciodată nu şi-au închis porţile pentru fraţii români, renăscuţi din apă şi din Duh, de aceeaşi mamă – Biserica drept-măritoare, una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Pe toţi i-ai povăţuit, după porunca lui Hristos, să se iubească unul pe altul şi să cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Ajungând, Sfinte Ierarhe, întâi-stătător pe scaunul vlădicesc al Sibiului, ai împletit, mai întâi, credinţa cu fapta, pildă vie de trăire în Hristos făcându-te păstoriţilor tăi, ca, apoi, toată lucrarea ta, săvârşită spre lauda Preasfintei Treimi, să devină îndreptar al Bisericii, spre folosul clerului şi al credincioşilor din vremea ta, dar şi al nostru, al celor care-ţi cinstim ostenelile, cântându-ţi unele ca acestea:

Bucură-te, mare mitropolit al Transilvaniei;

Bucură-te, cel ce temelia Ortodoxiei din Ardeal ai întărit;

Bucură-te, cel ce cu sârguinţă în via Domnului ai lucrat;

Bucură-te, că Bisericii îndreptar canonic de mare preţ ai lăsat;

Bucură-te, cel care prima călăuză pastorală pentru clerul ortodox ai scris;

Bucură-te, cel ce, asemenea părinţilor, canoane şi rânduieli bisericeşti ai aşezat;

Bucură-te, cel ce viaţa ta, în lumina Scripturilor, ţi-ai îndreptat;

Bucură-te, cel ce, „ştiind că zilele rele sunt, vremea ai răscumpărat”;

Bucură-te, învăţător care în laude şi cântări duhovniceşti lui Dumnezeu I-ai liturghisit;

Bucură-te, ostaş întrarmat cu armele adevărului şi platoşa dreptăţii;

Bucură-te, rugător fierbinte către Dumnezeu, pentru ca iubirea Lui în lume să prisosească;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 4-lea:

Înălţatu-te-ai, Sfinte Andreie, păstorul cel sfinţit al Transilvaniei, nou Moise, pe muntele faptelor bune, osebindu-te de lucrurile lumeşti şi trecătoare, în lumina Duhului Sfânt fiind; de aceea Dumnezeu te-a insuflat să alcătuieşti îndreptătoare rânduieli Bisericii noastre, după care şi noi viaţa ne călăuzim, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ca şi pe Pavel, Apostolul lui Hristos, aşa şi pe tine, Părinte Andrei, nici primejdiile, nici prigonirile, nici ameninţările cu moartea nu te-au despărţit de sfânta lucrare încredinţată ţie de Dumnezeu. Pentru aceasta, te lăudăm ca pe un mare apărător al Ortodoxiei şi ca pe un harnic lucrător în via Domnului, de unde ai smuls spinii şi pălămida semănate de vrăjmaşi, cântându-ţi, cu dragoste, unele ca acestea:

Bucură-te, luceafăr răsărit spre izbăvirea neamului românesc;

Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, orator luminat, care înţelepciunea acestei lumi ai nesocotit;

Bucură-te, cel ce cu gândul la moarte şi la viaţa veşnică te-ai întrarmat;

Bucură-te, cuvânt auzit în Transilvania şi în toate ţinuturile româneşti;

Bucură-te, solul păcii, care vesteşti dumnezeiasca pace a lui Hristos;

Bucură-te, mustrătorul celor ce pe Hristos Îl necinstesc;

Bucură-te, cel ce ai ştiut că „a vieţui este Hristos şi a muri câştig”;

Bucură-te, chip, în care Hristos frumuseţea slavei Lui a zugrăvit;

Bucură-te, sfeşnic cu lumina Ortodoxiei mărturisitoare împodobit;

Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt, de mireasmă duhovnicească umplut;

Bucură-te, arhiereu a cărui „viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 5-lea:

Pe înţeleptul păstor, luminat de Duhul Sfânt, pe Andrei, ierarhul cel minunat al Ardealului, să-l cinstim în cântări duhovniceşti, pentru că ostaş neînfricat al lui Hristos s-a arătat, aducând pace cerească şi bună rânduială în Biserica drept-măritoare; ctitor de cultură românească, inspirat tâlcuitor şi cunoscător al Sfintelor Scripturi, pe care le-a răspândit, aducând laudă lui Dumnezeu, cântarea: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Precum odinioară Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, un duh şi un cuget aveau prin sfinţenia vieţii lor, aşa şi tu, Părinte Andrei, nu ai pregetat nicicum să păstrezi unitatea de credinţă şi de lucrare cu Episcopia Râmnicului, păstorită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, şi cu Episcopia Romanului, păstorită de episcopul Melchisedec, formând o troiţă de Biserici Româneşti, altoită pe viţa Hristos. Pentru aceasta poporul cel bine-credincios te-a cinstit, cântând, împreună cu noi, unele ca acestea:

Bucură-te, ctitor de biserici şi de viaţă şi limbă românească;

Bucură-te, întemeietorul multor şcoli pentru fiii neamului tău;

Bucură-te, glas răsunător, care peste Carpaţi s-a auzit;

Bucură-te, lumină, pe care întunericul nu o a cuprins;

Bucură-te, cel ce conştiinţa unităţii de neam ai trezit;

Bucură-te, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;

Bucură-te, cel ce ai păstrat comuniunea cu ierarhii Ortodoxiei româneşti;

Bucură-te, că, „slujind oamenilor, ai slujit lui Dumnezeu”;

Bucură-te, cel ce de grijă neamului tău ai purtat;

Bucură-te, că, prin vieţuirea ta curată, păcatul ai osândit;

Bucură-te, că pururea în dragostea lui Hristos ai rămas;

Bucură-te, că şi „mintea, şi trupul au slujit legii lui Dumnezeu”;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 6-lea:

Chemarea ta ca arhipăstor în scaunul mitropolitan al Sibiului poporul cel bine-credincios a simţit-o ca pe o lumină trimisă de la Dumnezeu şi aşezată în sfeşnic – ale cărei raze au strălucit în tot ţinutul românesc, mângâind suflarea neamului –, pe care o înălţă către lumina cea neînserată a dumnezeirii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Un trunchi cu trei ramuri ai socotit, Sfinte Andrei, ţările româneşti. Pentru aceasta, scrierile tale, de Duhul Sfânt luminate, s-au răspândit în toate laturile pământului străbun, hrănind duhovniceşte pe cei de aceeaşi credinţă şi simţire, statornicind rânduieli între fiii neamului, care-ţi cântă aşa:

Bucură-te, lumină aprinsă din raza luminii necreate a Preasfintei Treimi;

Bucură-te, luminătorul poporului tău aflat în întuneric şi în umbra morţii;

Bucură-te, cel ce te asemeni prin fapte Apostolului Andrei, cel întâi chemat;

Bucură-te, întemeietor de mitropolie, asemenea Sfântului Iachint de Vicina;

Bucură-te, ctitor de limbă românească, asemeni Sfântului Varlaam al Moldovei;

Bucură-te, monah-teolog cu înaltă cugetare, ca şi Sfântul Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti;

Bucură-te, propovăduitor al cuvântului mântuitor, asemenea Sfântului Antim Ivireanul din Ţara Românească;

Bucură-te, apărător al Ortodoxiei, ca şi Sfântul Mărturisitor Iosif al Maramureşului;

Bucură-te, rugător pentru neamul românesc, împreună cu Sfinţii Pahomie de la Gledin şi Calinic de la Cernica;

Bucură-te, iscusit liturghisitor, întocmai cu Sfântul Dosoftei al Moldovei;

Bucură-te, părinte al Ardealului, asemeni Sfinţilor Ierarhi Ghelasie de la Râmeţ, Iorest şi Sava;

Bucură-te, nestemată de mult preţ din cununa de sfinţi ierarhi ai neamului românesc;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 7-lea:

Dacă ai primit toiagul păstoresc al înaltei slujiri arhiereşti, Sfinte Andrei, ai păzit turma cea cuvântătoare de lupii cei răpitori. Acest „toiag ţi-a fost reazem şi întărire” în ostenelile tale, iar „celor neascultători şi nestatornici, toiag de deşteptare şi cercetare”, împărţind astfel mila şi dreptatea în tot pământul Ardealului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Sub mantia şi omoforul tău, Ierarhe prealuminate, s-au adăpostit toţi cei necăjiţi şi împovăraţi ai neamului românesc din Transilvania străbună. Copiilor le-ai fost învăţător, bătrânilor sprijinitor, orfanilor părinte, bolnavilor doctor, săracilor hrănitor, dregătorilor povăţuitor, călugărilor şi preoţilor luminător, tuturor făcându-te toate, ca pe toţi să-i dobândeşti pentru Împărăţia lui Dumnezeu; pentru aceasta te lăudăm, cântându-ţi:

Bucură-te, cel ce eşti pecetea dreptei credinţe a românilor ardeleni;

Bucură-te, pom cu felurite roade din care se hrănesc cei credincioşi;

Bucură-te, mâna prin care Hristos binecuvântează pe cei curaţi cu inima;

Bucură-te, miel trimis de Dumnezeu în mijlocul lupilor;

Bucură-te, martor al lui Hristos, care ai înfruntat nedreptatea;

Bucură-te, cel ce pe vrăjmaşi i-ai adus la cunoştinţa adevărului;

Bucură-te, cel ce din „plinătatea lui Hristos ai dobândit har peste har”;

Bucură-te, glasul celor fără de glas şi sprijinul celor fără de ajutor;

Bucură-te, vistierie nesecată pentru cei săraci şi oropsiţi;

Bucură-te, pildă celor ce vor să urmeze lui Hristos spre dobândirea vieţii veşnice;

Bucură-te, părinte milostiv celor smeriţi şi îndelung-răbdător cu cei răuvoitori;

Bucură-te, slujitor cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 8-lea:

Dumnezeule, Cel ce eşti fără de început şi locuieşti în lumina cea neînserată, de unde priveşti spre cei smeriţi şi curaţi cu inima, atunci când ai binevoit, chemat-ai la Tine pe prietenul Tău, Andrei, cel încărcat de virtuţi, căruia i-ai zis: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”, îngerii cântându-Ţi: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Mare întristare a pricinuit poporului bine-credincios plecarea ta din această lume, vrednicule slujitor al lui Hristos, Sfinte Andrei! Dar, simţind că sufletul tău încărcat de roadele Duhului a fost aşezat în Raiul desfătării, s-a mângâiat şi a dat slavă lui Dumnezeu. Apoi, aşezându-ţi trupul în mormânt nou, la Răşinari, a cântat laude ca acestea:

Bucură-te, Sfinte, cel ce ai sfinţit cu trupul tău pământul străbun;

Bucură-te, bob de grâu, în aşteptarea învierii, în pământ îngropat;

Bucură-te, cel ce în ceruri comoara agonisită în viaţa de pe pământ ai aflat;

Bucură-te, cel ce pururea Faţa lui Hristos, oglindindu-se în chipul tău, o vezi;

Bucură-te, că Hristos, în chipul tău şi în faptele tale, S-a recunoscut;

Bucură-te, cel ce în soborul arhiereilor mărturisitori ai fost rânduit;

Bucură-te, că din potirul binecuvântat de Arhiereul cel Veşnic te împărtăşeşti;

Bucură-te, cel ce te desfătezi în iubirea cea nemărginită a lui Hristos;

Bucură-te, mijlocitor către Preasfânta Treime, întreit strălucitoare;

Bucură-te, cel căruia Dumnezeu i-a descoperit din tainele Sale;

Bucură-te, sălaş de harul Dumnezeiescului Duh sfinţit;

Bucură-te, vistieria Sfintei Treimi, pricinuitoarea veşnicelor bunătăţi;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 9-lea:

Tu, Doamne, Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins de gând, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, ai chemat la ceruri pe Sfântul Andrei, cel ce întru răbdare s-a ostenit să urce treptele desăvârşirii către asemănarea cu Tine, Creatorul tuturor, ca să-l aşezi în soborul ierarhilor, pentru a-Ţi cânta: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Sfinte al lui Dumnezeu, Andrei, păstorul cel bun şi vrednic între mitropoliţii Ardealului, după trecerea ta la veşnicele locaşuri, poporul credincios te-a cinstit ca pe un mare apărător al Bisericii Ortodoxe şi cârmuitorul lui duhovnicesc, care l-ai condus către limanurile mântuirii cu învăţăturile şi rânduielile statornicite de tine. De aceea te cinstim, zicând aşa:

Bucură-te, cel ce pururea în conştiinţa neamului nostru ai rămas;

Bucură-te, cel ce la altarul ceresc pe cei ce te cinstesc îi pomeneşti;

Bucură-te, izvor sfinţit de Hristos, din care curge mierea învăţăturii duhovniceşti;

Bucură-te, vistierie de taină, în care Dumnezeu păstrează mană cerească;

Bucură-te, far strălucitor, prin care Hristos trimite lumină pe pământ;

Bucură-te, acoperământ ceresc, sub care se adăpostesc credincioşii;

Bucură-te, comoară de mult preţ a credincioşilor ortodocşi;

Bucură-te, că, în ceruri, prieten şi casnic al lui Dumnezeu te-ai făcut;

Bucură-te, cel ce laudă Dumnezeului celui minunat întru Sfinţii Săi cânţi;

Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru fiii Bisericii strămoşeşti;

Bucură-te, că lucrările tale au stat la temelia renaşterii culturii neamului românesc;

Bucură-te, floare rară, udată de roua Duhului Sfânt;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 10-lea:

Unitatea în duh cu ierarhii de acelaşi neam şi de aceeaşi credinţă, în iubirea lui Hristos, pe care ai dobândit-o pe pământ, s-a desăvârşit în ceruri, pentru că iubirea nu cade niciodată. Bucurându-te, Sfinte Andrei, de desfătarea veşnicelor bunătăţi, trimite-ne şi nouă gândul unităţii de neam şi de credinţă, ca să putem cânta împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Scrierile tale, Sfinte Ierarhe, au statornicit dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos, îndepărtând eresurile şi dezbinările între fraţi. Tâlcuite pe înţelesul tuturor credincioşilor, Sfintele Scripturi au adus lumină în toate ţările româneşti, iar Pravila bisericească alcătuită de tine a călăuzit vieţuirea creştină a neamului nostru. Pentru aceasta, după cuviinţă, îţi cântăm:

Bucură-te, dascăl inspirat, care dreapta învăţătură ai propovăduit;

Bucură-te, povăţuitor iscusit, care pe credincioşi la mântuire ai călăuzit;

Bucură-te, sfinţit arhipăstor, care binecuvântare de la Dumnezeu ai adus;

Bucură-te, cetăţean al cerului, aşezat în soborul ierarhilor;

Bucură-te, bucuria îngerilor şi nădejdea credincioşilor;

Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al cuvintelor vieţii;

Bucură-te, suflet încărcat de roade, răsădit în grădina Raiului;

Bucură-te, om ceresc şi cu suflet dumnezeiesc, iubit de Hristos;

Bucură-te, cel ce bune aşezăminte Bisericii strămoşeşti ai lăsat;

Bucură-te, cel ce împreună cu îngerii laudă Preasfintei Treimi aduci;

Bucură-te, crin înflorit pe veşnicie, sădit în grădina Edenului;

Bucură-te, prieten al lui Dumnezeu şi frate al nostru;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 11-lea:

De multe ori, Sfinţite Părinte Andrei, ai îngenunchiat, asemenea lui Solomon, înaintea locaşurilor de închinare pe care le-ai zidit şi le-ai sfinţit, rugând pe Domnul slavei să locuiască şi să privească cu ochi milostiv pe cei ce se roagă cu credinţă întru ele. Acum, fiind în ceruri, îngenunchezi înaintea scaunului de Heruvimi şi de Serafimi al Preasfintei Treimi şi te rogi să trimită îndurările şi milele Sale peste cei ce păstrează dreapta credinţă şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Nenumărate fapte luminate şi virtuţi alese ai împlinit pe pământ, Sfinte Andrei, dar minunea care-ţi încununează chipul este aceea că, prin harul lui Dumnezeu, ai refăcut unitatea de neam şi de credinţă a poporului român bine-credincios, nesocotit şi umilit de străini. Pentru aceasta îţi cântăm, ca unui mare ierarh al neamului românesc:

Bucură-te, străjer neclintit la altarul Patriei străbune;

Bucură-te, că mormântul tău din Răşinari ocroteşte glia strămoşească;

Bucură-te, oştean apărător al candelei credinţei curate a neamului românesc;

Bucură-te, ctitorul multor lăcaşuri de închinare în Transilvania;

Bucură-te, auroră luminoasă care se întinde peste toate provinciile româneşti;

Bucură-te, veghetor asupra comorilor spirituale ale poporului român;

Bucură-te, ocrotirea celor ce vieţuiesc în curăţie şi înfrânare;

Bucură-te, toiagul lui Dumnezeu pentru îndreptarea celor potrivnici;

Bucură-te, cel ce insufli dregătorilor gânduri bune pentru Biserică şi neam;

Bucură-te, cel ce umpli de bunătăţi cămările familiilor cu mulţi copii;

Bucură-te, călăuzitorul tinerilor şi reazemul bătrânilor;

Bucură-te, cel ce aduni pe cei risipiţi şi afli pe cei rătăciţi;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 12-lea:

Sfinte Ierarhe al lui Hristos, Andrei, roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească cererile de folos ale tuturor celor ce cinstim cu dragoste numele tău; că, deşi ca oameni am greşit, prin tine ne-am dobândit de la Mântuitorul sufletelor iertare şi multă milă, ca să ne învrednicim a cânta Preasfintei Treimi, cu îngerii, cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile vrednicului Tău slujitor Andrei, cel Mare şi Sfânt, păstorul Transilvaniei binecuvântate de Tine, caută din înălţimea Sfântului Tău lăcaş şi revarsă asupra inimilor fraţilor noştri români de pretutindeni o picătură din harul Tău, ca să laude pe sfinţitul Tău ierarh, zicând:

Bucură-te, Sfinte Andrei, cel ce te rogi pentru unitatea poporului român;

Bucură-te, cel ce eşti doctorul celor bolnavi şi oropsiţi;

Bucură-te, cel ce aduni în staul oile cele rătăcite;

Bucură-te, că slobozeşti pe cei bântuiţi de duhuri necurate;

Bucură-te, apărătorul orfanilor şi ocrotitorul văduvelor;

Bucură-te, aducătorul de libertate celor din închisori şi prigoniri;

Bucură-te, izvor, din care curge milostivirea lui Dumnezeu spre noi;

Bucură-te, că împlineşti rugăciunile folositoare celor ce aleargă la tine;

Bucură-te, lauda şi ocrotitorul cetăţii Sibiului;

Bucură-te, ajutătorul celor ce doresc să fie fii ai luminii;

Bucură-te, cel ce aduci pacea lui Hristos în Biserica drept-măritoare;

Bucură-te, nădejdea noastră, când ne vom întâlni cu Hristos;

Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinte Ierarhe Andrei, arhiereul lui Hristos, vrednic slujitor al Mitropoliei Transilvaniei, învăţătorul cel duhovnicesc al bine-credincioşilor români, apărătorul neînfricat al Ortodoxiei, cel ce ai fost preamărit de Dumnezeu în ceruri, pentru mulţimea faptelor bune şi pentru povăţuirile tale lăsate moştenire nouă, fii rugătorul nostru înaintea scaunului Preasfintei Treimi, ca să ne scape de orice necaz, nevoie şi strâmtorare, pe noi, cei ce săvârşim sfântă pomenirea ta, şi să ne mântuiască atunci când vom fi chemaţi din lumea aceasta în cea veşnică, unde îngerii cântă fără încetare: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

După aceea se zic iarăşi Icosul 1: Din fragedă copilărie… şi Condacul 1: Înţeleptului apărător al Ortodoxiei…

Apoi se zice această

Rugăciune

Sfinte Ierarhe Andrei – păstorul cel bun al Ardealului, luminătorul şi dascălul dreptmăritorilor creştini ai Bisericii lui Hristos, neînfricat apărător al Ortodoxiei, care ai risipit întunericul eresurilor, înţelept teolog al adevărului mântuitor, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi, lumină aprinsă din lumina lui Hristos, apostol trimis de Dumnezeu în ţinuturile pământului transilvan să ocroteşti oile cele cuvântătoare ale neamului tău, asuprite de cei de alte seminţii, cel ce ai statornicit rânduieli noi pentru Biserica strămoşească, minte luminată de Duhul Sfânt care a pătruns în adâncurile tainelor dumnezeieşti, Părinte al Părinţilor, care ai strălucit ca o lumină în sfeşnic, pe care întunericul nu a cuprins-o, iubitor al ştiinţei de carte, dascăl şi luminător al tinerilor neamului tău –, ascultă-ne în ceasul acesta, pe noi, cei ce cinstim numele tău şi dorim să ne adăpăm din izvorul cel nesecat al înţelepciunii tale!

Fii rugător fierbinte la Preamilostivul Dumnezeu pentru poporul român drept-credincios! Prin mijlocirea ta, apără oraşele şi satele ţării noastre de foamete, de furtuni năprasnice, de cutremure, de boli şi de răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi. Trimite de la Dumnezeu, peste ţinuturile unde se preamăreşte numele Preasfintei Treimi, închinat în Trei Ipostasuri, binecuvântare şi pace cerească, iar creştinilor drept-măritori le ajută să rămână mădulare în parte ale Trupului Tainic al Mântuitorului Hristos.

Întăreşte, prin puterea Duhului Sfânt, pe toţi fiii şi fiicele Bisericii noastre să ţină aprinsă în sufletele lor candela credinţei, să nu piardă nădejdea mântuirii şi să rămână în dragostea lui Hristos până în sfârşit. Prin lucrarea Celui de Sus, insuflă asupra tinerilor noştri duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, care povăţuieşte pe calea cea dreaptă, pentru ca prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă să fie ei bucurie părinţilor, întărire Bisericii şi ţării.

Apără, Sfinte Ierarhe, prin rugăciunile tale, pe cei fără de ajutor, bolnavilor le dă vindecare, săracilor şi celor oropsiţi, hrană şi adăpost; căsniciile le întăreşte, pe bătrâni şi pe neputincioşi sprijină-i, conducătorilor neamului şi celor din înalte dregătorii înţelepciune, dreaptă socoteală, gânduri bune pentru Biserica lui Hristos le dăruieşte.

Pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu sfânta, soborniceasca şi apostoleasca Biserică a lui Hristos, iar pe noi, pe toţi, ne călăuzeşte pe calea care duce spre Împărăţia Cerurilor, unde să ne împărtăşim, împreună cu tine, de bunătăţile cele veşnice, preamărind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea nedespărţită, în vecii vecilor. Amin!

Predică la Duminica a XXXI-a după Rusalii

Vindecarea orbului din Ierihon
(Luca 18, 35-43)

„În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind.

Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!

Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac?

Iar el a zis: Doamne, să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu” .

*

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXI-a după Rusalii ne prezintă vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos în apropierea oraşului Ierihon.

Oraşul Ierihon, care se traduce prin „oraş al parfumurilor” sau „al palmierilor”, este o aşezare străveche din Ţara Sfântă, situat în apropierea graniţei dintre Israel şi Iordania.

„Ierihonul din Vechiul Testament este identificat în general cu Movila Tell es-Sultan din zilele noastre, la aproximativ 16 km N-V de gura de vărsare actuală a Iordanului în Marea Moartă, la 2 km N-V de Ierihonul modern (satul er-Riha) şi la vreo 27 km N-E de Ierusalim.

Movila impunătoare, în formă de pară, este lungă de vreo 400 m de la N la S şi lată de circa 200 m la capătul de N şi înaltă de vreo 20 m. Ierihonul irodian şi din perioada Noului Testament este reprezentat de movilele de la Tulul Abu el-Alayiq, la 2 km V de localitatea modernă er-Riha (Ierihonul de azi), şi astfel este la Sud de Ierihonul Vechiului Testament. Munţii Iudeii se înalţă abrupt din câmpiile Ierihonului la o depărtare mică spre Vest” 1*.

Considerat ca fiind cel mai vechi oraş din lume, Ierihonul a intrat în istoria biblică odată cu sosirea poporului evreu în pământul făgăduinţei.

În secolul al XIII-lea înainte de Hristos, vechea cetate canaanită a Ierihonului a fost cucerită de Iosua după ce acesta împreună cu tot poporul lui Israel au înconjurat de şapte ori cetatea în sunet de trâmbiţe. Acest eveniment istoric al ocupării cetăţii de către poporul evreu este prezentat în Cartea lui Iosua Navi din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament (cf. Iosua 2-6).

După ce au rătăcit prin deşertul Sinai vreme de 40 de ani, israeliţii s-au pregătit să treacă râul Iordan pentru a intra în Ţara Făgăduinţei, situată dincolo de Ierihon.

Înainte de a face trecerea, Iosua, succesorul lui Moise, a trimis doi spioni care au intrat în oraş. Spionii au scăpat de a fi prinşi prin ajutorul desfrânatei Rahab, care locuia în zidul oraşului.

Tot de la ea spionii au primit şi informaţii preţioase cu privire la Ierihon. Deşi Iordanul se revărsase în perioada în care israeliţii aveau să treacă, apa a încetat să mai curgă, în chip minunat, astfel încât toţi au trecut „pe pământ ca pe uscat”. Apoi au mers în jurul oraşului fortificat zilnic, timp de şapte zile suflând în şapte trâmbiţe şi strigând. În ziua a şaptea, zidurile s-au dărâmat, iar israeliţii au pătruns în oraş trecând totul prin foc şi sabie.

Distrus de invazia israeliţilor şi apoi de intemperiile vremurilor, Ierihonul din timpul lui Iosua nu a mai fost reconstruit timp de câteva secole. După aproximativ 400 de ani, în timpul domniei regelui Ahab (cca 874/3-853 î.Hr.), Hiel din Betel a întemeiat din nou Ierihonul (cf. III Regi 16, 34).

Acest Ierihon a fost cel din timpul lui Ilie şi Elisei (cf. IV Regi 2, 4-5; 18-22).

În câmpia Ierihonului, babilonienii l-au prins pe Sedechia, ultimul rege al regatului Iuda (cf. IV Regi 25, 5). Se pare că babilonienii au distrus mare parte din oraşul Ierihon, după exilul babilonian continuând să existe doar un Ierihon modest.

Ierihonul Noului Testament este situat la aproximativ 2 km de vechiul Ierihon, în locul numit Tulul Abu el-Alayiq.

Aici, datorită climei mai calde, Irod cel Mare (40/37-4 î.Hr.) a construit un palat de iarnă dotat cu apeducte, un hipodrom şi un teatru. De asemenea, a înfrumuseţat zona cu plantaţii de palmieri şi balsam, care aduceau venituri importante regatului.

Pe vremea Mântuitorului Iisus Hristos, Ierihonul era locul de întâlnire al evreilor care veneau din Pereea şi din Galileea, şi împreună mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sărbători Paştele.

Sfânta Evanghelie ne mărturiseşte că şi Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oraş în drumul său spre Iordan sau Ierusalim.

În partea de apus a Ierihonului se înalţă muntele Carantania, locul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost dus de către Duhul în pustiu pentru a fi ispitit de diavol (cf. Matei 4, 1-11).

După Botezul Său în Iordan, Mântuitorul Iisus Hristos merge în muntele Carantania să postească şi să se roage înainte de a binevesti Legea Nouă, adică Evanghelia. Prin post şi rugăciune, Iisus, ca Om, se luptă cu diavolul şi respinge ispitele acestuia.

În primul rând, respinge ispita sau tentaţia de a reduce existenţa umană la nivelul biologic al hranei trupeşti, şi afirmă necesitatea comuniunii spirituale a omului cu Dumnezeu, definitorie pentru demnitatea şi identitatea omului de fiinţă spirituală, creată după chipul lui Dumnezeu.

Apoi, Iisus respinge tentaţia afirmării de sine egoiste a omului, fără iubire milostivă faţă de alţii, precum şi tentaţia stăpânirii sau dominării lumii materiale în uitare şi despărţire de Dumnezeu sau în stare de robie faţă de diavol. Prin postul Său, Iisus ne arată că omul este cu adevărat liber şi împlinit numai în comuniune cu Dumnezeu Cel Sfânt, veşnic şi infinit.

În felul acesta, Iisus este noul Adam, Cel ce, prin postire, smerenie şi ascultare de Dumnezeu, corectează, vindecă şi ridică pe Adam cel vechi, cel căzut din Rai din cauza neascultării de Dumnezeu, nepostirii în relaţie cu materia, şi nepocăinţei pentru greşeală.

Faptul că Iisus posteşte, se roagă şi respinge ispitele diavolului îndată după Botezul Său în Iordan ne arată că harul şi lucrarea Botezului, ca legătură spirituală a omului cu Dumnezeu se menţin în om prin post, rugăciune şi trezvie duhovnicească.

Hrana spirituală adevărată este mai întâi împlinirea voii Tatălui ceresc: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui” (Ioan 4, 34).

În apropiere de cetatea Ierihon, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă pe orbul din Evanghelia de astăzi, redându-i acestuia vederea trupească şi sufletească.

Acest episod al vindecării orbului ne arată, în fraze scurte, o lucrare mare a lui Dumnezeu care izvorăşte din milostivirea Lui cea negrăită şi nemărginită faţă de omul suferind.

Când orbul aude că o mulţime de oameni trec pe cale, el întreabă „ce este aceasta?” (Luca 18, 36). I-au spus că „trece Iisus Nazarineanul” (Luca 18, 37).

Îndată ce a aflat cine trece pe drum, orbul a simţit în sufletul său că unica şansă a vieţii sale, adică a vindecării sale, este Iisus Nazarineanul. El a înţeles că este vorba despre Iisus Cel ce a vindecat o mulţime de bolnavi, ajutându-i astfel să-şi schimbe viaţa lor nefericită. De aceea, orbul nu a mai întrebat cine este Iisus, ci îndată a început să strige: „Iisuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine!” (Luca 18, 38).

După ce acest om nevăzător sau orb s-a apropiat de Iisus, El l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?” (Luca 18, 41), iar orbul a răspuns: „Doamne, să văd!” (Luca 18, 41).

În auzul tuturor, orbul cere, de fapt, ceea ce nimeni altul dintre oameni nu-i poate da, decât numai Iisus Nazarineanul, adică sănătatea ochilor sau vederea. Atunci, Iisus i-a zis orbului: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit” (Luca 18, 42).

În clipa aceea, i s-au deschis orbului ochii şi îndată a văzut şi mergea după Iisus. Prin această vindecare înţelegem că Mântuitorul Iisus Hristos nu este indiferent la suferinţa celor bolnavi, că El ascultă mai ales acele cereri sau rugăminţi ale bolnavilor care izvorăsc din credinţă puternică şi rugăciune stăruitoare.

Adesea, Iisus, înainte de vindecarea unor bolnavi, vrea să constate cât de mare este credinţa lor. De ce? Pentru ca ei să conlucreze cu El în vindecare, adică să participe cu toată voinţa şi dorinţa lor la primirea darului sănătăţii depline. Cu alte cuvinte, Iisus voieşte ca, odată cu refacerea sănătăţii oamenilor, să se refacă şi legătura personală a acestora cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al tuturor darurilor benefice pentru om.

De aceea, Iisus îl întreabă pe orb: „ce vrei să-ţi fac?”, nu „ce vrei să-ţi dau?”. Deci, Iisus nu dăruieşte omului daruri materiale exterioare lui, ci îi schimbă starea vieţii acestuia, îl ridică pe om din starea rea în care acesta se află la o viaţă nouă binecuvântată!

Evanghelia ne mai spune, în cuvinte simple, dar profunde, că orbul de la Ierihon, după ce a fost vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos, adică după ce i s-a schimbat în bine starea vieţii lui nefericite, a mers după Iisus şi a arătat recunoştinţă: „mergea după El, slăvind pe Dumnezeu” (cf. Luca 18, 43).

Înţelegem acum de ce, la început, Iisus nu S-a dus lângă orbul care-L chema la marginea drumului, ca să-l vindece acolo, ci a poruncit ca acesta să fie adus lângă El, în mijlocul drumului. Cu alte cuvinte, Iisus ştia că orbul, odată vindecat, va merge cu El pe acelaşi drum al binevestirii iubirii milostive a lui Dumnezeu faţă de oameni.

Din cerşetor de la marginea drumului ajutat de alţii din milă, orbul de la Ierihon devine un misionar-mărturisitor, preamărind pe Dumnezeu Cel mult milostiv Care l-a vindecat prin omul Iisus din Nazaret.

Când Mântuitorul Iisus Hristos vindecă pe demonizatul din ţinutul Gadarenilor, omul vindecat atunci cerea Mântuitorului să-l ia cu Sine. Dar Mântuitorul Iisus Hristos îi spune: „Întoarce-te la casa ta şi spune tuturor cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39).

De ce? Pentru că acest om trebuia să fie văzut ca fiind sănătos tocmai în acele locuri în care lumea l-a cunoscut când pătimea mult, întrucât era chinuit de demoni. Trebuia ca lumea să-l vadă ca fiind om vindecat şi paşnic, readus la demnitatea lui de chip al lui Dumnezeu, de fiinţă liberă în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.

Însă, în cazul de faţă, Mântuitorul Iisus Hristos nu spune orbului de la Ierihon pe care l-a vindecat: „rămâi unde te afli acum sau mergi la casa ta”, ci îl lasă să-L urmeze, să meargă cu El în cetatea Ierihonului. De ce? Ca omul acesta să vadă cetatea cu ochii săi sănătoşi, iar cei din cetate să-l vadă vindecat pe cel care mai înainte, orb fiind, stătea în afara cetăţii pentru a cerşi mâncare sau bani la marginea drumului.

Dar şi pentru că, în cetatea Ierihonului, Mântuitorul vine să vindece un alt om, şi anume pe vameşul Zaheu, care, deşi vedea bine cu ochii trupului, avea totuşi sufletul orbit de patima lăcomiei de bani şi de averi (cf. Luca 19, 1-10).

Aşadar, orbului care cerşea la marginea drumului, aproape de cetatea Ierihonului, Iisus Cel milostiv i-a schimbat viaţa după ce a cunoscut credinţa şi stăruinţa acestuia în rugăciune, iar vameşului Zaheu din Ierihon, Iisus i-a vindecat şi schimbat viaţa, iertându-i păcatele, după ce a constatat pocăinţa şi dărnicia lui pentru cei săraci şi pentru cei păgubiţi de el.

Acest Zaheu, mai-marele vameşilor (cf. Luca 19, 1-10), era un om lacom şi dornic să se îmbogăţească cu orice preţ. El impunea dări mai mari decât se cuveneau. Luând astfel din bunurile altora, el a nedreptăţit pe mulţi. Prin urmare, şi-a atras dispreţul şi ura tuturor concetăţenilor, tuturor vecinilor şi tuturor locuitorilor oraşului Ierihon.

Desigur, Zaheu era în plus dispreţuit şi pentru că se punea în slujba unei stăpâniri străine, adică a stăpânirii romane în Israel. Iar Mântuitorul Iisus Hristos, văzând că Zaheu Îl caută, dintr-o curiozitate foarte tainică, urcându-se într-un sicomor, i-a zis: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19, 5).

Însă, în momentul în care Iisus a intrat în casa sa, oamenii din jur au cârtit şi L-au judecat pe Mântuitorul, considerând că nu trebuia să intre în casa unui om atât de păcătos şi de lacom ca vameşul Zaheu. Dar tocmai această neaşteptată bunătate a lui Hristos faţă de vameşul Zaheu, pe care, desigur, acesta n-o merita, şi cinstea acordată lui l-au surprins, tocmai pentru că el nu le merita. Când Mântuitorul Hristos S-a autoinvitat în casa lui Zaheu, a produs o schimbare în acesta.

Bunătatea nemeritată care i S-a arătat acestui om aspru şi lacom a produs în el pocăinţă şi dărnicie. Avem de-a face aici cu un om care se pocăieşte nu pentru că a fost certat, nici pentru că ar fi fost pedepsit în vreun fel, ci pentru că a fost onorat cu bunătate şi cinste, deşi nu le merita.

Copleşit de milostivirea, de bunătatea şi de generozitatea Mântuitorului Iisus Hristos, vameşul Zaheu s-a schimbat într-o clipă şi a zis către Domnul: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Atunci Mântuitorul a zis către el: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam” (Luca 19, 8-9), adică fiu al credinţei.

Vameşul Zaheu este singurul bogat despre care Evanghelia după Luca spune clar că s-a mântuit pentru că a devenit milostiv.

De asemenea, cetatea Ierihon mai este amintită în Noul Testament când Mântuitorul Iisus Hristos a rostit Pilda samarineanului milostiv (cf. Luca 10, 25-37).

În această pildă, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au văzut însăşi taina mântuirii neamului omenesc. Omul care cobora de la Ierusalim spre Ierihon şi a căzut între tâlhari, fiind dezbrăcat, rănit şi lăsat aproape mort, reprezintă neamul omenesc, care din pricina păcatelor a căzut în multe patimi, adevăraţi tâlhari răpitori şi ucigaşi de suflete. Coborârea de la Ierusalim spre Ierihon înseamnă degradarea omenirii prin înstrăinarea ei de Dumnezeu.

Astfel, omul păcătos decade, devine aproape mort sufleteşte şi coboară spre moarte biologică, pentru că „plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Totuşi, el trebuia să fie ajutat „pe calea vieţii”, adică în cursul istoriei mântuirii, de către preoţii şi leviţii Vechiului Testament.

Însă aceştia au devenit cu timpul învăţători formalişti şi ritualişti ai Legii Vechi, fiind incapabili să unească adevărul credinţei cu iubirea milostivă, ca să aducă omului căzut în boala păcatului harul mântuitor care-l vindecă şi îi dăruieşte viaţă veşnică.

Ceea ce l-a distins pe samarineanul călător de preotul şi levitul Legii Vechi, cei care l-au ignorat pe omul căzut între tâlhari, este milostivirea sau bunătatea sufletului său. Această faptă bună a Samarineanului milostiv, care este chip al Mântuitorului Iisus Hristos, înseamnă ridicarea sau vindecarea naturii umane, căzută în păcat şi rănită de patimi.

Potrivit tradiţiei, în secolele II-III după Hristos, în oraşul Ierihon exista o populaţie în majoritate creştină şi chiar o episcopie ortodoxă.

Împăratul Constantin cel Mare (306-337) şi mama sa Elena au construit în zonă mai multe locaşuri pentru închinare, iar în împrejurimi existau foarte multe lavre şi peşteri în care trăiau renumiţi călugări şi pustnici.

Acest fapt l-a determinat pe împăratul Justinian (527-565) să construiască sau să întemeieze aici alte locaşuri de închinare şi case de găzduire pentru pelerini. În secolele următoare, aşezămintele creştine de aici au fost întreţinute cu mari sacrificii, întrucât regiunea binecuvântată şi bogată de aici era deseori prădată de năvălitorii din răsărit.

Odată cu venirea perşilor, în anul 614, şi cu venirea arabilor musulmani, în anul 638, aceste locaşuri bisericeşti au fost distruse, iar populaţia creştină a fost ucisă sau alungată.

Este important de menţionat că pe valea Hozevei din apropierea Ierihonului perşii au omorât numai în anul 614 peste trei mii de călugări, martirizaţi pentru credinţa lor în Hristos.

Deşi prin secolul al XII-lea cruciaţii au încercat să restabilească faima creştină a oraşului Ierihon, totuşi ţinutul a rămas în scurt timp izolat şi ocupat de musulmani până după Primul Război Mondial, când Ierihonul a început să recapete oarecum gloria de altădată 2*.

În anul 1995, datorită mulţimilor de pelerini români care vizitau Ţara Sfântă, s-a decis construirea unui Aşezământ românesc la Ierihon, prin grija deosebită a Părintelui Arhimandrit Ieronim Creţu, superiorul Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte (Ierusalim, Iordan şi Ierihon).

Terenul pentru viitorul aşezământ a fost donat de un credincios ortodox român, domnul Dumitru Samoilă, iar lucrările de construcţie au început în anul 1999, cu sprijinul financiar al Patriarhiei Române, al Statului Român şi al multor pelerini donatori.

La construcţia propriu-zisă au ajutat foarte mult, în mod gratuit, muncitorii români aflaţi în acea perioadă în Israel. Acum, aşezământul are o biserică şi un paraclis pentru săvârşirea sfintelor slujbe şi un cămin pentru primirea pelerinelor români, lucrările fiind aproape finalizate.

Construirea acestui aşezământ românesc a fost motivată şi de faptul că în apropierea oraşului Ierihon este situată Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, în a cărei biserică se află moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ (1913-1960), care la 8 august 1980 au fost găsite neputrezite în peştera „Sfânta Ana” din pustiul Hozeva, locul unde s-a nevoit el în ultimii ani ai vieţii sale pământeşti. Sfântul Ioan Iacob a fost trecut în rândul sfinţilor din calendar de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 20 iunie 1992, având ca dată de prăznuire ziua de 5 august.

În prezent, Sectorul de pelerinaje al Patriarhiei Române organizează periodic pelerinaje în Ţara Sfântă, iar pelerinii români sunt cazaţi la Aşezământul românesc de la Ierihon, unde pot asculta Sfânta Liturghie în limba română, se pot spovedi şi se pot împărtăşi.

Iar apoi pot vizita locurile biblice în care Hristos Domnul a predicat Evanghelia şi a săvârşit multe minuni, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.

Astăzi, pelerinajele la Ierihon şi la alte locuri sfinte ajută la întărirea credinţei, sporirea evlaviei şi aduc multă bucurie celor care păşesc pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos şi ale sfinţilor Săi. Amin!

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

1. Cf. Dicţionar Biblic, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1995, p. 557.
2. Site-ul Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan: http://www.jerusalem.ro/ierihon.htm.

Izvoarele apostolice ale creştinismului românesc

© Fotografie: Cidade de Deus.

E vorba de articolul Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, Izvoarele apostolice ale creştinismului românesc: Sfântul Apostol Andrei şi Tomisul editat în Studii Teologice nr. 1-3/ 1994.

*

Cei care au scris despre originile creştinismului la români şi au dorit să-i arate vechimea sa milenară au menţionat de obicei şi pe Sfântul Apostol Andrei ca posibil sau chiar sigur misionar în Schythia Minor (Dobrogea) şi implicit la Tomis.

Pe cât se poate urmări, legarea numelui Sfântului Apostol Andrei de ţara noastră şi de alte regiuni din jurul Mării Negre ori de Peninsula Balcanică este destul de veche.

De pildă, mitropolitul Dosofitei al Moldovei (+ 1693) scria în anii 1682 şi 1686 în «Proloagele» sale pe luna noiembrie, la a treizecea zi «că apostolului Andrei i-a revenit, (prin sorţi) Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontului, Halcedonul şi Vizantea, unde-i acum Ţarigradul, Tracia şi Macedonia şi sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea, şi altele ce sunt la Dunăre, Tesalia şi «acestea toate le-a umblat». (N. Şerbănescu, Pătrunderea şi dezvoltarea creştinismului în Schytia Minor, în vol. „De la Dunăre la Mare”, p. 24).

Această convingere exprimată atât de pitoresc de mitropolitul Dosoftei în secolul al XVII-lea se întâlneşte şi după aceea, mai frecvent în secolele XIX şi XX.

Aşa procedează, de pildă, Nicodim Aghioritul (Nicodim Aghioritul, Συναξαριστής των δώδεχα μηνών … t. IV, Constantinopol, 1842, ρ. 186.), Gh. Şincai (Gh. Şincai, Hronica Românilor şi a mai multor neamuri, I, Buda, 1844, p. 76—77), I. D. Petrescu, (I. D. Petrescu, Martirii Crucii din ambele Dacii, Bucureşti, 1856, p. 20—21) arhiereul Filaret Scriban (Arhiereul Filaret Scriban, Istoria bisericească a românilor pe scurt, Iaşi, 1871, p. 1—3), G. M. Ionescu (G. M. Ionescu, Istoria Bisericii Românilor din Dacia Traiană 44—678, d. Hr., I, Bucureşti, 1905, p. 95), R. Netzhammer (Raymund Netzhammer, Das altchristliche Tomis. Eine kirchengeschichtliche Studie, Salzburg, 1903, p. 3—6; idem, Creştinătatea în vechea Tomis, Baia Mare, 1904, p. 3—4; idem, Die christlichen Altertilmer der Dobrudscha, Bukarest, 1918, p. 6—7), I. Popescu-Spineni (I. Popescu-Spineni, Vechimea creştinismului la români, Bucureşti, 1934, p. 12), Anton D. Velcu (Anton D. Velcu, Contribuţii la studiul creştinismului Daco-roman în secolele I—IV d. Hr., Bucureşti, 1936, p. 22—27), Ion I. Nistor (Ion I. Nistor, Legăturile cu Ohrida şi Exarhatul Plaiurilor, Bucureşti, 1945 (extras din Anal. Acad. Rom. Mem. Secţ. Ist., III, t. XXVII, 1945) şi mulţi alţii, dintre care mai apropiaţi de noi menţionez pe Ioan Rămureanu (Rămureanu, Noi consideraţii privind pătrunderea creştinismului la traco-geto-daci, în Ortodoxia, 20, 1974, 1, p. 168—171; Idem, Sfinţi şi martiri Ia Tomis-Constanţa, B.O.R., 92, 1974, 7—8, p. 797—799 şi în numeroase alte studii exprimă o părere asemănătoare) şi profesorii N. Şerbănescu (N. Şerbănescu, 2600 de ani de la prima mărturie documentară despre existenţa episcopiei Tomisului, B.O.R., 86, 1969, 9—10, p. 978—982; idem, Pătrunderea şi dezvoltarea creştinismului in Scythia Minor…) şi Mircea Păcurariu (Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991, p. 63—64).

Alţi istorici au manifestat rezerve sau chiar îndoială faţă de ştirile care vorbesc despre prezenţa şi predica sfântului apostol Andrei pe pământul României.

Către începutul secolului nostru istoricul catolic Carol Auner (C. Auner, Câteva momente din începuturile Bisericii Române, Blaj, 1902 p. 10. În studiul: Predicat-a un apostol în România‚ în Revista catolică (Blaj), 1912, 1, p. 40—58 spune că «e posibil ca Sfântul Apostol Andrei să fi predicat şi în interiorul Scythiei Minor sau al Dobrogei de azi; bineînţeles însă numai orăşenilor şi claselor grecizate» idem, Dobrogea în DACL, IV, 1, Paris, 1920, col. 1236 : admite posibilitatea ca Sfântul Andrei să fi vizitat oraşele de pe litoralul Mării Negre, îndeosebi cetatea Tomis, dar nu există nici o mărturie istorică, care să confirme acest fapt) se înscrie în această categorie, iar Vasile Pârvan socotea şi el că nu dispunem de nici o informaţie sigură privind implantarea creştinismului în Dobrogea sau la daco-romanii din stânga Dunării, înainte de mijlocul secolului al III-lea (V. Pârvan, Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman, Bucureşti, 1911/ p. 4. 75, 83).

Jacques Zeiller, istoricul creştinismului din provinciile dunărene ale imperiului roman, conchidea şi el că ştirile privind activitatea sfântului Apostol Andrei printre români sunt ambigue şi că în această situaţie pătrunderea creştinismului spre Gurile Dunării în primul secol nu rămân decât o simplă posibilitate (Jacques Zeiller, Les origines chrétiennes dans les provinces danubiennes de l’Empire romain, Paris, 1918, p. 28—30).

Mai categoric, în sens negativ, se pronunţă D. M. Pippidi, spunând că ştirile privind misiunea Sfântului Andrei în părţile dunărene «nu rezistă criticii», ele sunt «şubrede şi izolate» (D. M. Pippidi, Intorno alle fonti letterarie del cristianesimo daco-romano, RHSEE, 20, 1943, p. 169—175; idem, în vol. Contribuţii la istoria veche a României, Bucureşti, 1967, p. 483-490.).

Cel mai tranşant, aş zice chiar dur, a fost C. Daicoviciu, după care «vechimea apostolică a creştinismului» pe pământul României de azi «ar fi absurdă şi imposibilă», ea nefiind susţinută «documentar prin nimic» (Const. Daicoviciu, În jurul creştinismului în Dacia, în Studii, revistă de ştiinţă, filozofie, arte, I, 1948, p. 122).

Din păcate această perspectivă negativă a influenţat literatura noastră istorică, mai ales într-o epocă în oare abordarea problemelor creştinismului era privită ca nepotrivită, dacă nu chiar periculoasă.

Chiar un istoric ca I. Barnea, cu studii teologice, a putut afirma privitor la apostolicitatea creştinismului românesc, că ea se bazează pe ştiri «contradictorii», «încă îndoielnice» şi a privit relatările posterioare lui Eusebiu de Cezareea ca «legendare» (Ion Barnea, Din istoria Dobrogei, vol. II, Bucureşti, 1968, p. 378—379 ; idem, Les monuments paléochrétiens de Roumanie, Città del Vaticano, 1977, p. 9—10).

Anticipând asupra concluziilor noastre pot să afirm că astăzi dispunem de mai multe ştiri privind originea creştinismului românesc, inclusiv cea apostolică, şi că cei care au privit cu neîncredere pe cele cunoscute până acum, s-au înşelat.

De altfel, se poate face observaţia că izvoarele existente până de curând n-au fost decât cu foarte rare excepţii analizate atent, mulţi istorici preferând să se refere la ele indirect ori să fie tributari ideilor altora.

Care sunt principalele ştiri privind prezenţa Sfântului Apostol Andrei şi vestirea Cuvântului lui Dumnezeu pe teritoriul ţării noastre?

Prima şi cea mai importantă este cea dată de istoricul Eusebiu de Cezareea în Hist. Eccl. III, i, 1—3 : «Când sfinţii apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împrăştiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiţiei, i-a căzut la sorţi ţara părţilor, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde şi-a petrecut viaţa până ce a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiţi în Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia şi Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, aşa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel, oare, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până-n părţile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a «Comentariilor asupra Genezei» (după ediţia critică a lui Gustave Bardy, Eusèbe de Césarée, Histoire ecclésiastique, livres I—IV, texte grec, traduction et adnotation, Paris, 1952, p. 96—97).

Reiese clar din această relatare a lui Eusebiu, care scrie la începutul secolului al IV-lea, că potrivit unei tradiţii când s-a tras la sorţi pământul către care trebuiau să se îndrepte apostolii şi să vestească Evanghelia, lui Andrei i-a căzut Scythia.

Problema cheie care s-a pus şi se pune este în legătură cu această tradiţie, dacă ea este foarte veche şi credibilă şi dacă a fost înregistrată şi transmisă de Origen ori este mai târzie şi o datorăm lui Eusebiu însuşi.

S-a afirmat că pasajul n-ar fi omogen, că el ar cuprinde două părţi, dintre care numai ultima, care se referă la sfinţii apostoli Petru şi Pavel, ar proveni de la Origen, cealaltă pe o tradiţie mai recentă înregistrată de Eusebiu însuşi.

În felul acesta valoarea informaţiei ar fi mai mică (Adolf von Harnack, Die Mission und Ausbretung des Christentums in den ersten drei Jahrhunderten, Leipzig, 1924, I, ρ. 109—110).

Totodată este de precizat ce se înţelege prin Scythia, adică dacă este vorba de Dobrogea (Scythia Minor) ori de Scythia Mare din sudul Rusiei.

Dar înainte de a răspunde la aceste întrebări să vedem şi alte izvoare despre vestirea Evangheliei de către Sfântul Apostol Andrei pe pământul ţării noastre.

De data aceasta avem de a face cu izvoare hagiografice (Tradiţiile şi legendele privitoare la viaţa şi faptele Sfântului Apostol Andrei. sunt numeroase. Ele se concretizează în mare măsură şi asupra Bizanţului şi spaţiului eleno-balcanic. Analiza acestor tradiţii şi legende în general a făcut-o Fr. Dvornik, The Idea of Apostolicity in Byzantium and the Legend of the Apostle Andrew, Càmbridge-Massachussets, 1958, 342 p).

În «Pătimirea Sfântului Andrei de la 30 Noiembrie», păstrată în limba greacă în Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (sec. X ?), citim că «după înălţarea Domnului la cer s-a tras la sorţi, unui apostol căzându-i o ţară, altuia alta, pentru propovăduirea Evangheliei şi astfel lui Andrei i-a căzut «toată regiunea Bitniei şi Pontului, provinciile romane Thracia şi Sciţia, apoi a mers la Sevasitopolis cea mare (în Crimeea)» (Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, opera et, studio, H. Delehaye, în Propilaeum ad Acta Sanctorum Novémbris, Bruxelles, 1902, col. 265—266).

Observăm din această ştire că aria de propovăduire a lui Andrei, cel dintâi chemat, a fost mai largă cuprinzând în afară de Scythia, menţionată de Eusebiu, şi Bitinia, Pontul, Thracia şi chiar Crimeea.

O altă variantă mai lungă a «Pătimirii Sfântului Apostol Andrei» din acelaşi Sinaxar indică o arie de propovăduire şi mai mare, cuprinzând provincii şi regiuni din Asia Mică, din jurul Mării Negre, de la Dunăre şi din Peninsula Balcanică : «Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei (Marea de Marmara) cu cetăţile Chaloedon şi Bizanţ, Macedonia, Thracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Thesalia, Elada (Grecia centrală), Achàia (Peloponesul) şi cetăţile Amissos, Trapezunt, Beraclea (Pontului) şi Amastris (Ibidem).

După cât se pare, această variantă a Sinaxarului constantinopolitan a stat la baza spuselor mitropolitului Dosoftei.

Acelaşi Sinaxar dă amănunte şi asupra activităţii sfântului Apostol Andrei în regiunile din sudul Rusiei, în Cherson, Bosphor şi la neamurile alanilor şi abasgilor.

În ceea ce priveşte activitatea în regiunile de la Dunăre este de subliniat amănuntul că Sfântul Andrei a hirotonit la Odessos (Varna) pe unul din ucenicii săi, care se numea Amplias, sărbătorit în fiecare an la 30 Octombrie (Ibidem).

Marele istoric al creştinismului răsăritean din secolul al XVIII-lea, Le Quien, a afirmat că acesit Amplias ar putea fi aceeaşi persoană eu cea de care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani (XVI, 8), cărora le scria : «Salutaţi pe Amplias !» (Michael Le Quien, Oriens Christianus in quattuor patriarchatus digestus, Paris 1740, p. 1325)

O altă veche tradiţie este consemnată de Epifanie Monahul (secolul al IX-lea) în «Viaţa, faptele şi sfârşitul Sfântului şi lăudatului Apostol Andrei cel dintâi chemat». Ni se spune aici că Sfântul Andrei a vestit Evanghelia în mai multe provincii ale Asiei Mici, apoi a mers la Odessos (Varna), unde a pus episcop pe Apion (P.G. 120, col. 229 Β : «Andrei luându-şi discipolii săi a mers în Frigia Pacatiana, iar de aici a mers în Mysia (Moesia) la Odyssopolis (Varna de astăzi) şi după câteva zile le-a pus episcop pe Apion».

După cum vedem, în timp ce Synax. Eccl. Const. vorbeşte de Amplias, călugărul Epifanie îl menţionează pe Apion. Despre Epiphanius, v. şi Fr. Dvornik, op. cit., 207, 225—226).

Mai târziu în secolul al XIV-lea istoricul Nichifor Kallist relatează şi el că Sfântul Andrei «a predicat în pustiul scitic», la antropofagi, precum şi pe ambele ţărmuri ale Pontului Euxin, de nord şi de sud (Nichifor Kallistos Xantopoulos, Hist. eccl., II, 39 în P.G. 145, 860).

Mai există şi alte ştiri privitoare la activitatea Sfântului Andrei la «Niceea şi Nicomedia şi întreaga ţară a Bitiniei şi Gothiei cu regiunea din jur, la Bizanţ şi întreaga ţară a Thraciei cu regiunea din jur până la marele fluviu ale cărui maluri ne despart de barbari» ori la «greci şi barbari», între care ar putea fi socotiţi şi sciţii (Doctrina syriacă – a apostolilor, W. Cureton, Ancien Syriac. Documents, London, 1864, p. 32—34).

Din cele de mai sus se constată că izvoarele hagiografice ne prezintă o arie misionară mult mai-largă decât cea amintită atât de succint de Eusebiu. Ea cuprindea provinciile de nord-vest ale Asiei Mici, adică Pontul şi Bitinia, apoi în Peninsula Balcanică Thracia, Macedonia, Thessalia, Moesia, Ellada, Achaia, – regiunile dunărene, sudul Rusiei, ţărmul sud-estic al Mării Negre, având ca centru cetatea Trapezunt.

Informaţiile acestea trebuie să fi avut la bază tradiţii sau izvoare astăzi pierdute, dar care au importanţa lor. Întrebarea care se pune este dacă ele sunt verosimile şi dacă este de admis o arie misionară atât de vastă pentru un apostol.

Răspunsul poate fi în principiu afirmativ, căci Andrei n-a fost singurul ucenic al Mântuitorului, care s-a deplasat pe spaţii întinse pentru vestirea Evangheliei. Şi alţi apostoli au procedat la fel, mai ales Petru şi Pavel.

Este, pe de altă parte, posibil ea informaţiile din izvoarele hagiografice să nu reproducă în întregime realitatea, atât în ceea ce priveşte zonele evanghelizate, cât şi denumirile geografice sau administrative valabile epocii în care a trăit sfântul Andrei, ci ele să se apropie de vremea când au fost alcătuite aceste izvoare. Dar acest lucru nu impietează asupra nucleului informativ pe care-l conţin.

Dacă luăm în considerare regiunile noastre, este de remarcat că ele sunt menţionatei de multe ori, fie Scythia, fie ca teritoriile de la Dunăre, fie ca Moesia ori Thracia, Gothia şi regiunea din jur.

Dar oricât de valoroase aceste informaţii ele nu pot depăşi pe cea dată de Eusebiu, chiar dacă ea este lapidară. Valoarea ei, decurge din faptul că ea ne este transmisă de un istoric consacrat al Bisericii a cărui preţuire în lumea ştiinţifică continuă să crească o dată cu scurgerea timpului; în al doilea rând, pentru că este foarte veche (Valoarea acestei ştiri decurge din vechimea ei şi acest lucru este relevat şi de Dvornik, op. cit., p. 197-199).

Pasajul în care este încadrată a atras atenţia unor savanţi, care l-au privit diferit în privinţa unităţii lui.

Lipsius şi Ed. Schwartz îl consideră unitar şi că ar fi fost reprodus de Eusebiu după Origen. Valesius se îndoieşte de acest lucru şi mai mult decât el o face Adolf von Harnack, care îl analizează şi încearcă să-l despartă în două.

Harnack socoate că prima parte, referitoare la Sfinţii Apostoli Toma, Andrei şi Ioan, ar fi opera lui Eusebiu însuşi. Cea de a doua, cuprinzând relatarea referitoare la activitatea şi moartea sfinţilor Petru şi Pavel, ar fi reproduse de Eusebiu după Origen.

Eusebiu ar fi găsit undeva tradiţia nenumită privitoare la tragerea la sorţi pentru împărţirea zonelor de evanghelizare a celor trei apostoli Toma, Andrei şi Ioan şi ar fi pus-o alături de informaţiile lui Origen (Opiniile exprimate în legătură cu acest pasaj sunt prezentate de Adolf von Harnack, op. cit., p. 109—110).

Admiţând opinia lui Harnack ar însemna că prima parte ar avea la bază o tradiţie mai nouă şi deci mai puţin valoroasă, decât aceea pe care ne-ar fi dat-o Origen însuşi, un autor cu mare reputaţie ştiinţifică şi pe care el ar fi consemnat-o cu un secol mai devreme.

Luând în considerare argumentarea lui Harnack, D. M. Pippidi conchide: «Tăgăduind paternitatea lui Origen pentru informaţiile transmise de Eusebiu, le tăgăduim în acelaşi timp şi istoricitatea… Recunoaşterea că ştirea care ne interesează se întâlneşte pentru întâia oară la Eusebiu, n-o lipseşte numai de prestigiul unei vechimi inexistente, dar o face suspectă în măsura în care atâţia autori creştini din veacurile al II-lea şi al III-lea, ale căror opere ni s-au păstrat, ar fi putut s-o înregistreze şi n-au făcut-o» (D. M. Pippidi, Contribuţii la istoria veche a României…, p. 488).

D. M. Pippidi mai adaugă la argumentarea sa şi faptul că dacă am considera informaţia provenind de la Origen, atunci ea s-ar contrazice cu o altă afirmaţie a autorului alexandrin, din Comentariul la Evanghelia după Matei, 24, 9, în care el trece printre popoarele care n-au auzit Cuvântul lui Dumnezeu pe sciţi, ori sfântul apostol Andrei ar fi predicat în Scythia (Idem, ibidem, p. 481—484.).

În treacăt fie spus, pasajul la care se referă D. M. Pippidi din «Comentariul la Evanghelia după Matei», a fost înţeles şi altfel de istorici şi filologi şi el nu anihilează afirmaţia lui Origen privitoare la vestirea Evangheliei în Scythia (J. Zeiller, op. cit., p. 28—30; I. Popescu-Spineni, op. cit., p. 12; A. Iordănescu, Observaţiuni asupra originilor creştinismului daco-roman, în Revista Clasică XI—XII, 1939/1940, p. 199—200).

Pe de altă parte, azi avem posibilitatea să facem cunoscut un izvor datând tocmai din secolele, din care D. M. Pippidi dorea să aibă confirmarea ştirii lui Origen, anume din secolele II—III.

Este vorba de Hippolyt al Romei, autor de lucrări importante şi chiar episcop (antipapă), mort ca martir în anul 235 în timpul împăratului Maximin Tracul la vârsta de cca. 60 de ani. El s-a născut pe la 175 şi a fost contemporan cu Origen (185—254/255).

Ba chiar s-au întâlnit la Roma în anul 212 şi s-ar putea ca ei să fi fost concetăţeni ai Alexandriei Egiptului.

Hippolyt ne spune textual : «Andrei a vestit (Cuvântul Evangheliei) sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin şi este înmormântat acolo» (Lucrarea aceasta nu este înregistrată de cele două patrologii menţionate la nota precedentă ca aparţinând Sfântului Ipolit Romanul. Ea apare însă în P.G. X, 920 înscrisă în categoria: Appendix ad Sancti Hippolyti operum Pattem II. Dubia ac supposita complectens).

Mărturia lui Hippolyt are meritul de a confirma activitatea Sfântului Apostol Andrei în Scythia Minor, fiindcă el vorbeşte de sciţi şi traci unii lângă alţii, şi pe de altă parte, de a nu lăsa singulară tradiţia înregistrată de Eusebiu ca provenind de la Origen.

Trăind în aceeaşi vreme Hippolyt şi Origen au putut cunoaşte aceeaşi tradiţie privitoare la activitatea misionară a sfinţilor Toma, Andrei şi Ioan şi au consemnat-o fiecare în felul său. De altfel, Hippolyt era grec din Alexandria şi legăturile lui cu Origen puteau fi din această cauză mai vechi decât întâlnirea de la Roma.

Aşa cum am anticipat, se poate spune acum că în lumina documentării de care dispunem vestirea Evangheliei pe pământul românesc de către Sfântul Apostol Andrei capătă mai multă credibilitate.

Această acţiune este atestată, în primul rând, de tradiţia veche înregistrată de Origen şi Eusebiu, apoi de Hippolyt al Romei şi de celelalte ştiri hagiografice mai târzii.

Dacă la Eusebiu şi Origen se vorbeşte numai de Scythia, Hippolyt adaugă şi Thracia, iar celelalte izvoare extind aria misionară în Asia Mică, Peninsula Balcanică şi sudul Rusiei.

Veridicitatea informaţiilor din izvoarele hagiografice nu trebuie pusă la îndoială, deoarece ele sunt confirmate pentru mediul helenic de scriitori din secolele IV—V ca Grigorie de Nazianz (Or. XXXIII, 11 P.G. 36, col. 228), Theodoret de I Cyr (În Psalm. CXVI, 1, P.G. 80, col. 1805-1808), Pseudo Chrysostomul (Homilia in duodecim apostolos, P.G. 59, col. 495), iar din Apus de Ieronim (Hieronym. Epist. 59 ad Marcellam 5 — CSEL, 54, ed. I. Hilberg, p. 546; ed. J. Lebourt, Collection Guillaume Budé, 13, Paris, 1953, p. 89 ; cf. G. Grützmacher, Hieronymos, I, Leipzig 1909, care datează această scrisoare în anul 394, iar F. Cavallera, Saint Jérôme, sa vie et son, oeuvre I, Louvain-Paris, 1922, p. 167, o atribuie anilor 395—396), Gaudentius I din Brescia (Gàudentius Brix., Sermo 17, P.L. 20, col. 463) şi Paulin de Nola (De Sanct. Felice, Natal. IX, v. 406 j cf. XI, v. 78, 356).

Scythia menţionată de Origen şi Eusebiu este, desigur Dobrogea, aşa cum au arătat-o istorici ca R. Netzhammer şi Zeiller.

Când se referă la teritoriul din sudul Rusiei izvoarele menţionate mai sus nu folosesc de obicei cuvântul Scythia, ci localităţi precise ca Sevastopolis cea Mare, Bospor, abasgi, alani etc.

Excepţie face doar Nichifor Kallistos, care vorbeşte de «pustiul scitic, de antropofagi, de ambele ţărmuri ale Mării Negre, de nord şi de sud».

Ca să identificăm Scythia cu Dobrogea suntem îndemnaţi de apropierea care se face des în izvoare între această provincie şi Thracia şi Moesia, de regiunile dună-rene, de Gothia etc., de oraşul Odessos, unde sfântul Andrei ar fi avat ca ucenic şi urmaş pe Amplias (sau Apion ?).

Desigur, nu se exclude total ca prin Scythia oamenii acelor timpuri să fi înţeles şi zona largi din Sudul Rusiei, dar oricum teritoriul ţării noastre trebuie avut în vedere.

Dobrogea de azi era numită încă din secolul I a. Hr. Σκυθία iar Un secol mai târziu o cunoaştem sub denumirea de «Mica Sciţie» (ΣκυΘία μικρά) pentru ca la sfârşitul secolului al treilea să devie provincia romană Scythi (Cea mai veche menţiune a Dobrogei ca Scythia se întâlneşte într-o inserţie greacă datând des la începutul secolului al II-lea în. Hr., descoperită la Histria (D. M. Pippidi, Inscripţiile din Scythia Minor, greceşti şi llatine, vol. I, Histria: împrejurimile, Bucureşti, 1983, nr. 15, rândul 16). In vremea când scria Eusebiu, teritorial dintre Dunăre şi Mare se numea Scythia Minor, iar frontiera dunărean limes Scythicus.

Dacă deci prezenţa Sfântului Andrei în Dobrogea este neîndoielnică, atunci tot atât de sigură este şi venirea lui la Tomis. Aici era capitala provinciei şi Sfântul Andrei nu numai că n-a ocolit-o, ci a vizat-o în mod special. Era o politică urmată şi de ceilalţi apostoli în misiunea de a vesti cuvântul Domnului mai întâi oraşe şi apoi la ţară.

Referindu-se la acest procedeu şi la sfântul apostol Pavel, istoricul englez Normam Baynes zice: „Sfântul Pavel cu ochiul unui general a ales capitalele de provincii ca puncte strategice în cucerirea lumii pentru Hristos; acestea erau fortăreţe oare trebuiau cucerite cu orice preţ, aici, în special, Biserica primară a venit faţă în faţă cu cultul imperial…aici era sediul Satanei» (Norman Baynes, The Byzantine Empire, London 1948, p. 76—77).

Noi credem că Sfântul Apostol Andrei a adus în oraşul Tomis «Vestea cea Bună», punând bazele religiei iubirii între oameni şi că ea a rodit fără întrerupere, încât comunitatea de aici a progresat şi a putut avea chiar episcopi, unii cunoscuţi din izvoare încă de la sfârşitul secolului al IlI-iea (Emilian Popescu, Ierarhia Bisericească pe teritoriul României…, BOR, 1990, 1-2, p. 149-164).

La Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) Tomisul a fost prezent prin episcopul său.

Gloria Bisericii din Tomis atinsă în secolele IV—VI nu poate fi înţeleasă fără temelia pusă de apostolul Andrei.

Praznicul Sfântului Apostol Andrei: sărbătoare legală în România

O aniversare creștinească este în primul rând o aducere aminte sau o comemorare, plină de recunoștință, a iubirii milostive a lui Dumnezeu manifestată prin persoane și evenimente în care se împlinesc aspirațiile sfinte ale unui popor.

În acest sens, ziua de astăzi constituie un prilej de bucurie sfântă și recunoștință pentru că, după multe strădanii și demersuri ale Bisericii noastre, exprimate prin cererile oficiale din anii 2008 și 2011, pe care personal le-am adresat Parlamentului, Președinției și Guvernului României, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al Președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca „zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”.

Prin acest act legislativ, votat în Camera Deputaților de 236 de deputați din cei 248 prezenți, Parlamentul României a confirmat importanța națională, spirituală, misionară și educativ-culturală a pomenirii Sfântului Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare a întregii Ortodoxii româneşti și a întregului popor român, consacrată de acum și ca sărbătoare legală în care nu se lucrează, așa cum serbează și alte popoare sfântul lor național, deși au primit creştinismul mult mai târziu decât poporul român.

Pe temeiul mărturiilor aflate în tradiţia bisericească scrisă (Ipolit al Romei, Origen, Eusebiu al Cezareei, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane) ca şi a celor care circulă până în zilele noastre în tradiţia bisericească orală, Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat între ucenici, îi datorăm, ca popor şi Biserică, predicarea Evangheliei în secolul I la strămoşii noştri daco-romani din Dobrogea și întemeierea Bisericii lui Hristos pe teritoriul României de azi, ca Biserică de origine apostolică.

Aşa se explică cinstirea deosebită a Sfântului Apostol Andrei în cultul Bisericii noastre, spiritualitatea, folclorul şi cultura românească, dar și în onomastică, peste 620.000 de români purtându-i numele.

Pentru a sublinia după cuviinţă importanţa pe care Sfântul Apostol Andrei o are în conștiința istorică și viaţa spirituală a poporului român, după anul 1990 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o serie de hotărâri, care consfințesc renașterea, amplificarea și consolidarea cinstirii Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat și a zilei sale de pomenire, după cum urmează: hotărârea adoptată în luna ianuarie 1994, ca Sfântul Apostol Andrei să fie înscris în calendarul nostru bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei; apoi hotărârea adoptată, la propunerea noastră, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în luna mai 1997, prin care Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat a fost proclamat şi înscris în calendarul bisericesc drept „Ocrotitorul României”; iar mai târziu hotărârea adoptată în luna noiembrie 2001 și Cuvântul Pastoral al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin care ziua de 30 noiembrie, când se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost proclamată ca „Sărbătoare Naţională Bisericească”.

Un moment de mare răsunet în cinstirea pe teritoriul României a Sfântului Apostol Andrei s-a petrecut în zilele de 12-19 octombrie 1996, când pământul României a fost binecuvântat cu cea dintâi revenire a Sfântului Apostol Andrei în România, la Iași și Galați, prin aducerea de la Patras (Grecia) a Cinstitului său cap.

Un alt moment, plin de semnificaţie, a fost în anul 2011, în perioada 24 octombrie-1 noiembrie, când poporul român a fost binecuvântat, la București și în Transilvania, la Sibiu (29 octombrie) și Alba Iulia (30 octombrie), cu cea de a doua revenire a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei în România.

Cu acest prilej, Apostolul poporului nostru a fost primit ca un „dumnezeiesc folositor și izbăvitor din toate nevoile și păzitor”, chemând poporul nostru la întărirea credinței apostolice primite prin el, cu aproape două milenii în urmă.

Semn al cinstirii aduse de poporul român Sfântului Apostol Andrei este și faptul că noua Catedrală a Mântuirii Neamului poartă și hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, pe lângă hramul Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este și Ziua Eroilor Români.

Piatra de temelie şi locul noii Catedrale au fost sfinţite de Patriarhul României împreună cu membrii Sfântului Sinod la data de 29 noiembrie 2007 în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie).

De aceea, Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat se va afla în noua Catedrală și va ocroti neamul românesc şi printr-o părticică din sfintele sale moaște dăruite Bisericii noastre, în acest scop, de Cardinalul Christoph Schönborn, Arhiepiscopul Vienei, în data de 14 iunie 2009, cu prilejul vizitei noastre pastorale în Austria.

Cinstirea anul acesta 2012, pentru întâia dată, de către toți românii, a zilei de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, ca „zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”, potrivit Legii nr. 147 din 23 iulie 2012, constituie încununarea strădaniei de peste 18 ani a Bisericii Ortodoxe Române de a așeza la locul cuvenit în conștiința istorică și spirituală a poporului nostru pe Apostolul Românilor de pretutindeni și de a consacra această zi ca „sărbătoare a creştinismului românesc”, care premerge sărbătorirea la 1 Decembrie a Zilei Naționale a României, aceste două evenimente reamintindu-ne lucrarea sfântă a lui Dumnezeu pentru binecuvântarea şi ocrotirea poporului român.

Cu încredințarea că statornicirea acestei zile a Sfântului Apostol Andrei ca „zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează” va constitui, an de an, un binecuvântat prilej de afirmare a temeliei spirituale a identității și unității noastre ca popor creştin, exprimăm recunoștința și mulțumirea noastră și ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi cei care au contribuit şi contribuie prin cuvânt şi faptă la intensificarea cinstirii Sfântului Apostol Andrei – Ocrotitorul României şi începătorul creştinării poporului român.

† DANIEL
Patriarhul României

Peştii nu mai dau din coadă în frigider

  • Campania electorală, în Teleorman, a lui Crin Antonescu.
  • Crin Antonescu: „Să presupunem că domnul Ponta e politicos şi nu sare la scandal atunci când se întâlneşte cu domnul Băsescu. Cum e asta să torni, tu, la televizor cum vorbeşte sau ce vorbeşte Ponta într-o întrevedere privată cu tine? Dar cum e aia, să lansezi tu, cu maşina ta de derbedei plătiţi, de oameni care îşi zic ziarişti şi nu mai au niciun scrupul, să lansezi în mediul online, să lansezi în editoriale reluate o chestiune din senin: Antonescu doarme? Domnule, Antonescu nu doarme! Nu doarme şi, între altele, e şi foarte nervos domnul Băsescu. Dar hai s-o zicem pe asta, că doarme, că… nu putem să spunem că e corupt, am încercat cu aia cu securist dar a chelălăit scurt şi…ca să vorbim în termeni zoologici, când i-am spus că începuse cu Porumbacu, tot aşa, pe chestiuni aruncate în online şi reluate aluziv, într-un interviu. Am ieşit, i-am spus: minţi, n-ai nimic, că n-ai cum să ai, că nu am avut nicio treabă niciodată. A bătut în retragere, da!? A plecat. Acum, cu somnul. O bagă prin ziare şi o reia într-un interviu. Nu, nu e nimeni bolnav nici de somn, nici de minciună, dânsul este bolnav de multe lucruri şi mă refer la cele morale, evident. Şi nu ştiu ce-ar mai trebui să discut”.
  • Programul de guvernare USL pe 2013.
  • Scenariul post-electoral al lui Bogdan Chirieac.
  • Grefiera Andreea Bârlea este oficial fiica lui Adrian Păunescu, au decis, miercuri [28 noiembrie 2012], judecătorii de la Sectorul 1. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în 15 zile”.
  • Telocitele – celule aflate în orice organ şi descoperite de academicianul [Laurențiu M.] Popescu, împreună cu echipa sa de la Institutul Naţional de Patologie “Victor Babeş” din Bucureşti – sunt considerate de către specialişti o soluţie pentru regenerarea organelor vitale”.
  • Despre cum și-a scris Mihail Neamțu „viitorul”…când era mic.
  • Și tot el…împărțind șorțuri de bucătărie albastre…deși le înșală așteptările „românilor asistați social”,  pe care el nu-i suportă. Bineînțeles că cei cu care el se fotografiază acum, pe stradă, nu i-au citit cărțile…și nici articolele online…așa că îi manipulezi cum vrei cu un zâmbet, un balon, un șorț, o șapcă…
  • Și, iată!, cum „inima” din Mt. 6, 21…a intrat în campania electorală a „candidatului la deputăție”. Nu se face una ca asta, „teologule” Mihail! Inima din Mt. 6, 21 e inimă plină de sfințenie, o comoară de sfințenie…și nu ideologie politică, pentru o construcție politică ce a distrus România.
  • Prof. Dr. Remus Rus: „Mă simt covârşit pentru atenţia cu care am fost onorat. Făgăduinţe nu pot să fac la vârsta mea, fiindcă totul este în mâna lui Dumnezeu. Totul ţine de bunătatea şi bunăvoinţa Lui, de care, vă spun din proprie experienţă, m-am bucurat. Sper să mă mai bucur!”.
  • Darrel W. Amundsen: „Medicina şi mijloacele medicilor sunt binecuvântări de la Dumnezeu. Un creştin nu greşeşte atunci când le utilizează, dar greşeşte dacă îşi pune întreaga credinţă în ele”.
  • Echipele de muncitori lucrează la finalizarea sălii polivalente de 1.684 de metri pătraţi, care ocupă subsolurile 2 şi 1 ale viitoarei Catedrale patriarhale, precum şi la armarea pereţilor perimetrali, a stâlpilor, diafragmelor şi, altor elemente verticale ale subsolului 1”.
  • Americanii încep să renunțe la scrisul de mână în școlile publice.

Predică la pomenirea Sfântului Apostol Andrei [30 noiembrie 2012]

Iubiții mei,

din păcate, cei mai mulți dintre români „știu” despre Sfântul Andrei că de ziua lui se pune grâu la încolțit…iar șoferii că există un semn, la trecerea de linie de cale ferată, care se numește Crucea Sfântului Andrei.

Puțini știu câte ceva despre viața lui…sau despre Sfintele lui Moaște.

Mai recent…tot mai mulți au aflat că el este evanghelizatorul nostru, al românilor…și că există locuri, în Dobrogea, care amintesc de propovăduirea lui.

Însă cunoașterea Sfântului Andrei prin viața lui…dar, mai ales, prin rugăciunea către el e ceea ce noi avem nevoie să facem.

Pentru că datele despre Sfinți trebuie să ne ajute în rugăciunea noastră față de ei.

Și e foarte important de reținut că Sfântul Apostol Andrei, ca și Sfântul Ioan Evanghelistul, au fost feciorelnici. Nu s-au căsătorit niciodată…

Au iubit fecioria…și fecioria i-a umplut de multă curăție, seninătate, bucurie dumnezeiască…

Născut în Betsaida Galileii și fiind fratele Sfântului Apostol Petru, Sfântul Andrei se ocupa și el cu pescuitul.

A locuit în Capernaum potrivit Mc. 1, 29…și e numit „cel dintâi chemat” la apostolat tocmai pentru că a fost chemat primul de Domnul, potrivit In. 1, 40.

Asta după ce, mai înainte, fusese ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul…

Și după Cincizecime, Sfântul Andrei a venit și în părțile Dobrogei și a propovăduit strămoșilor noștri.

Plecând în Grecia…a fost martirizat pe o Cruce în formă de X , la Patras, în data de 30 noiembrie 60 d. Hr.

Și cu toate că știm puține lucruri despre Sfântul Andrei…pe baza acestora putem să ne rugăm lui…ca să ne învețe să-I slujim Domnului.

Căci de acest lucru avem noi nevoie: de bărbăție duhovnicească, de nădejde frumoasă, viguroasă, în ajutorul lui Dumnezeu.

Și observați ce înseamnă predică marcantă…dar și receptivitate a auditoriului.

Pentru că predica lui, a Sfântului Andrei, a dăinuit peste timp…tocmai pentru că a găsit sol bun, inimi credincioase în strămoșii noștri.

Căci nu se poate explica altcumva perenitatea credinței ortodoxe în spațiul românesc fără un început bun, apostolic, pus de Sfântul Apostol Andrei și, după cercetări mai recente, și de Sfântul Apostol Filip…dar și de continua lucrare a ierarhiei bisericești de aici, timp de 2000 de ani, care, după datele concrete, și-a făcut treaba

De aceea insist asupra ideii că întotdeauna trebuie să facem lucruri durabile…și nu superficiale.

Dacă ne grăbim, dacă încercăm să furăm ochii altora…nu reușim, în definitiv, decât să ne simțim neîmpliniți cu ceea ce facem.

Iar Sfântul Apostol Andrei, ca toți Apostolii Domnului, și-a făcut treaba din plin.

Propovăduirea lor a rămas, frumusețea sufletului lor se vede din viețile lor, din minunile lor, din Sfintele lor Moaște…și din modul cum ei au schimbat istoria lumii…

De aceea să ne rugăm Sfântului Andrei cu bucurie și cu pace, cu încredere în prezentul și viitorul Bisericii, al României și al întregii umanități!

Să ne rugăm Apostolului/ Evanghelizatorului nostru cu încrederea că el ne poate îndruma spre a păși în viitorul nostru ca Biserică și nație.

Pentru că nu trebuie doar să trăim…ci să trăim autentic ortodox și cu simțiri responsabile pentru Biserica, națiunea română, limba, tradiția și parcursul nostru european și mondial.

Să ne odihnim frumos azi, în ziua noastră duhovnicească națională…dar și mâine…în ziua unității noastre naționale!

Să arătăm cât de frumoși suntem când ne iubim credința, țara, neamul, limba, tricolorul, identitatea…

La mulți ani!…și să avem parte de multă bucurie dumnezeiască în viața noastră. Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén