Predică despre iubirea de neam [1 decembrie 2012]
Iubiții mei,
Domnul și Dumnezeul nostru i-a trimis pe Sfinții Săi Apostoli către panta ta etni/ toate neamurile [Mt. 28, 19, cf. GNT].
Să boteze toate neamurile…indiferent care sunt și ce limbă, cultură, religie au…
Bineînțeles nu să îi boteze pe oameni indistinct, la grămadă…ci pe cei care cred și vor să se boteze în numele Prea Sfintei Treimi.
I-a trimis către neamuri…pentru că neamul/ națiunea/ poporul au lucruri în comun.
Au aceeași limbă, obiceiuri, tradiție, religie…
I-a trimis adică spre unitate…pentru că Biserica e a unității și nu a neorânduielii.
Însă Biserica se sprijină pe neamuri, e formată din diverse neamuri de oameni…are credincioși de diverse neamuri…care văd lucrurile în modul lor propriu…și, în același timp, unitar.
Adică ea îmbină diversitatea cu unitatea.
Și cei care au călătorit prin diverse state ortodoxe pot să vorbească, în cunoștință de cauză, și despre lucrurile comune cât și despre cele particulare din Ortodoxie.
Căci Biserica Ortodoxă nu a unidimensionalizat neamurile.
Nu le-a impus „să fie la fel”.
Ci le-a cerut tuturor să se schimbe după Hristos, să trăiască duhovnicește…dar în modul lor propriu.
De aici Sfinții ortodocși români, greci, bulgari, ruși, sârbi, americani, chinezi, francezi, englezi etc. …au particularitățile lor.
Sunt într-un anume fel fiecare…dar au o mireasmă comună.
Au aceeași Tradiție, aceleași Slujbe, aceeași Scriptură, aceeași credință, nădejde și dragoste…și asta face din Biserica Ortodoxă de pretutindeni o pajiște prea frumoasă, cu multe flori, cu multe miresme, cu multe bogății personalizate.
Însă cum să îți iubești Biserica și neamul românesc…dacă nu le știi trecutul?
Dacă inima ta nu e plină de iubirea lor…născută din cunoașterea lor?
Motiv pentru care accentuăm continuu nevoia de cunoaștere a limbii române, a credinței ortodoxe, a culturii românești și a trecutului nostru istoric…dar și a cât mai multor limbi…pentru ca să cunoaștem și alte tradiții și alte valori constitutive altor nații.
Dacă ne limităm la puțin…de unde să fim plini de mult?
Și dacă nu știm nimic despre trecutul neamului nostru românesc…nu suntem niște frunze în vânt, fără rădăcini, fără frumusețe, fără demnitate?
De aceea între materiile teologice predate în seminariile și facultățile de teologie ortodoxe din România…sunt și Istoria Bisericii Universale dar și Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cât și Istoria Bizanțului/ Imperiului Romeic de Răsărit.
Pentru că, fără istorie, nu există prezent!
Ideologia postmodernă a prezentului însă dorește să ne domine un prezenteism fără recurs la trecut. Să ne domine/ să ne conducă clipa…ce vedem acum pe stradă, în online, la televizor…în magazine.
Să fim cu minte scurtă…
Însă Biserica Ortodoxă ne învață să avem minte încăpătoare.
Adică să aducem trecutul în prezent, prin cunoașterea și înțelegerea lui, pentru ca să ne fie sprijin/ fundament pentru prezent și viitor.
Și dacă nu uităm cine suntem, că suntem ortodocși și români, și dacă știm ce înseamnă a fi ortodox și român…atunci știm să acționăm demn, determinat, conștiincios și conștient în toate acțiunile noastre.
Și cum să nu fii demn și foarte bucuros…când îți cunoști Sfinții, geniile, erorii, marii oameni ai poporului român?
Cum să nu fii determinat/ energic când știi urmașul cui ești?
Cum să nu muncești cu conștiință și conștient de valoarea ta și de eforturile tale…dacă te înscrii într-un spațiu valoric al Bisericii și al neamului tău?
Căci iubirea de neam nu înseamnă să fii fanatic/ extremist…să îi iubești pe ai tăi…și să îi detești și să vrei să îi omori pe alții, de alt neam…ci să acționezi demn și bucuros în munca de conștiință de a reprezenta și a promova neamul tău.
Adică îți iubești neamul dacă faci ceva valoros pentru el.
Dacă zidești Biserici, Mănăstiri, școli, spitale, dispensare, cantine sociale, case de cultură și de interes public, dacă scrii cărți, dacă ai proiecte pentru poporul tău, dacă îl reprezinți în orice domeniu valoric…atunci îți iubești neamul și îi porți numele cu bucurie.
După cum…a-ți înjosi neamul, a-ți terfeli limba și istoria înseamnă a te arăta nevrednic față de istoria glorioasă a neamului românesc.
Și așa înțelegem de ce analfabetismul, abandonul școlar, necitirea noastră cronică, lipsa de preocupare reală sunt niște traume de proporții ale poporului român.
Și pentru ca să nu fii o povară pentru neamul tău…trebuie să demonstrezi că ești un exponent valoric al său.
Astfel, în această demnă și bucuroasă zi de 1 decembrie 2012, doresc românilor de aici și de pretutindeni să nu își uite rădăcinile…pentru că, fără ele, nu valorează nimic!
Dumnezeu să ne dea tuturor conștiința responsabilității noastre de creștini și de români, pentru ca să lucrăm cele ce se cuvin spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria oamenilor.
La mulți ani și să avem parte, cu toții, de multă pace și bucurie dumnezeiască. Amin!