Revenirea celor mulți
- „Drapelul României a fost arborat pe cel mai înalt vârf din ţară, accesibil în luna decembrie, Parângul Mare (2.519 metri). Echipa formată din trei jandarmi montani şi un salvamontist a parcurs distanţa până în vârf în patru ore, pe viscol, la temperaturi sub limita îngheţului”.
- Cristian Tudor Popescu: „De ce trebuie să vedem de Ziua Naţională a României defilând armata? Bun, putem să vedem şi armata. Pe vremea defunctului regim defilau şi alte categorii de cetăţeni. Oameni ai muncii, de la sate şi oraşe, profesori, medici, sportivi. Şi aceşti oameni fac România întreagă, România unită, nu numai armata. Ar trebui poate, nu în sensul ăla de pe vremea comuniştilor, dar ar trebui să vedem şi unii simpli cetăţeni. Eu ştiu, cei cărora le mulţumesc la culcare şi sculare domnii guvernanţi”.
- Legionarii l-au pomenit pe Corneliu Zelea Codreanu…cu preoți de la Mănăstirea Petru Vodă. Pentru că îl consideră pe Codreanu „un sfânt”.
- Răzvan Țupa: „testul unei traduceri este simplu: nici măcar nu ai nevoie de cine ştie ce confruntări ale textelor cu originalul. Dacă în varianta românească nu e prea clar ce se întâmplă, atunci s-a pierdut ceva în traducere. De cele mai multe ori, s-a pierdut tot şi asistăm la un show privat, poate sincer, poate conştiincios, dar fără legătură cu poezia”.
- „O organizaţie la conducerea căreia Caroline Fernolend a făcut în doar un deceniu ceva ce pentru mulţi pare de domeniul miracolului: dintr-o văgăună ocolită de toată lumea, Viscri s-a transformat într-unul dintre obiectivele turistice tot mai căutate din România, „călcat” anual de 15-20.000 de vizitatori, majoritatea străini veniţi din toate colţurile lumii”.
- „Mâine, 3 decembrie [2012], SMS-ul împlineşte 20 de ani. Astăzi, miliarde de SMS-uri sunt schimbate de oamenii de pe întreaga planetă, ca o alternativă ieftină la convorbiri”.
- Nicolae Manolescu: „informarea nu poate ţine loc de cunoaştere, aşadar, nu poate reprezenta un scop în sine. Transformarea informaţiei în cunoaştere implică o cernere şi o discernere care se cheamă spirit critic”.
- Radu Preda: „Lecţia de atunci este valabilă şi azi: nu avem nevoie de un salvator, de un om providenţial. Ceea ce României îi este necesar nu poate fi redus la un singur om. Nu proiectul unui lider poate opri degradarea, ci conştiinţa celor 22 de milioane”.
- „Lunar, fiecare român primeşte factura la lumină. Alăturat acestei obligaţii financiare, pe o pagină distinctă se află şi o factură pentru plata taxei radio-TV, de 6,5 lei, care este emisă de ENEL. Compania italiană şi-a instituit dreptul de a solicita această taxă odată cu achiziţionarea Electrica SA, firmă care până în 2005 era companie de stat. Până la acea dată, banii colectaţi din taxa radio-TV rămâneau în ţară şi se duceau către SRR şi TVR prin SRTV. O parte din această sumă era oprită, ca şi comision, de către SC Electrica SA. Acum însă, acest comision revine companiei ENEL, iar banii colectaţi ajung în vistieria statului italian, care deţine mai bine de o treime din acţiunile ENEL”.
- Minciuni prezidențiale recenzate punctual.
- Radu Tudor: „Participarea la vot este esentiala pentru cei care considera ca e nevoie de schimbare solida, ca o majoritate parlamentara trebuie sa genereze o guvernare noua, care sa echilibreze puternic balanta de putere inclinata incorect si nedemocratic in favoarea lui Basescu. Pentru a fi consecvent si onest cum il stim, asteptam ca locatarul de la Cotroceni sa-i indemne pe sustinatorii ARD la boicot…”.
- Victor Ponta: „saptamana viitoare pregatim un „transfer surpriza”. De maine ni se va alatura, la nivelul echipei din Guvern, o persoana care, sunt convins, va atrage atentia multora dintre voi”.
- „Corpul de control al premierului va sesiza organele de urmărire penală pentru nereguli la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului”.
- „Serviciile de evidenţă a populaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor vor avea săptămâna viitoare program cu publicul prelungit şi vor lucra şi în ziua alegerilor pe 9 decembrie pentru ca persoanele care nu deţin documente de identitate valabile să le poată obţine”.
- „Americanii se pregătesc să cucerească lumea prin intermediul războiului electronic. Compania Boeing a testat cu succes arma viitorului – o rachetă ce lansează atacuri pe cale electromagnetică, ce este capabilă să lase un întreg oraş fără curent electric sau sisteme de comunicaţie”.
*
Mesajul lui Crin Antonescu pentru ziua de 1 decembrie 2012:
Dragi români,
Astăzi este ziua țării noastre. Să-i dorim „La mulți ani!” și să-i dăruim, așa cum facem la sărbători, cât mai mult din dragostea noastră, din energia noastră, din speranțele noastre și din viitorul nostru. A venit momentul să facem fiecare dintre noi ceva pentru România. Am convingerea că, împreună, cu răbdare vom construi zi cu zi, lună cu lună, an cu an România puternică.
Ziua Națională este cel mai bun moment în care să ne amintim ce ne unește, pe toți cei care gândim și simțim românește oriunde ne-am afla, iar pentru românii din afara granițelor mesajul meu este unul simplu: România nu v-a uitat.
Celor plecați de nevoie, în ultimii ani, le spunem că angajamentul nostru este să facem ca România să redevină o opțiune, un loc care oferă șanse reale și oportunități, în așa fel încât a fi departe de țară să fie doar o chestiune de alegere, nu una de constrângere.
Români, oriunde v-ați afla, pentru voi vreau să construim o Românie puternică, de care să fim mândri, ca români, o Românie a libertății de opțiune, a dialogului și a demnității. România nu poate fi puternică însă decât dacă românii sunt puternici, valoarea și educația respectată, iar munca plătită corect.
La mulți ani, români, oriunde ați fi și orice ați face!
Împreună construim România Puternică.
La mulți ani, România, țară binecuvântată, țară puternică!
- Paul Goma, Jurnalul pe ianuarie-noiembrie 2012.
- Mâine, mami, îți aduc o inimă nouă…dacă nu-ți place asta!…sau Superman, Spiderman or Batman. Scurt-metraj românesc premiat în 2011.