Predică la pomenirea Sfântului Arhiepiscop Nicolae al Mirelor Lichiei [6 decembrie 2012]

Iubiții mei,

când spui Sfântul Nicolae spui…milostenie!

Daruri pentru copii, cel mai adesea…

Lucru pe care îl spune și troparul său, numindu-l „icona praotitos”/ icoană a blândeților, după ce îl numește, mai întâi de toate, drept „canona pisteos”/ canon al credinței [Cf. Orologhion to Mega, Atena, 1974, p. 264].

Pentru că numai dreapta credință te face cu adevărat blând.

Și aici nu e vorba de blândețea politicoasă, manierată, care este de ochii lumii…ci de blândețea născută din curăția sufletului, din sfințenie, adică de o blândețe ca stare interioară duhovnicească.

Iar azi, împlinind 6 ani de online Teologie pentru azi…ne bucurăm că Sfântul Nicolae e patronul onlineului nostru…atâta timp cât l-am inițiat de ziua lui, după Sfânta Liturghie, bucurându-ne duhovnicește…

Pentru că onlineul e un dar ce trebuie înmulțit…și nu terfelit!

E darul ajungerii instantanee la întreaga umanitate, adică un misionarism global…în comparație cu Părinții noștri care s-au nevoit mergând sute, mii de kilometri în căutarea mântuirii aproapelui.

Singurul lucru care ni se cere: e să fim prezenți la nivel online la un nivel ridicat din punct de vedere teologic!

Adică să avem ce prezenta, ce publica, ce comenta…

Sfântul Nicolae a trăit în secolele III-IV: s-a născut pe la 280 și a adormit pe la 345 d. Hr.

Sediul său arhiepiscopal, de la Mira, e în Turcia de astăzi, la Demre.

Părinții: Teofan și Nona.

Și minunile au început odată cu nașterea lui

Pentru că a stat 3 ore în picioare, după ce a fost născut, slăvind astfel pe Dumnezeul nostru treimic…și apoi a supt numai din sânul drept al mamei sale.

A postit de când era prunc…pentru că miercurea și vinerea sugea de la sânul drept numai spre seară

Unchiul său, care era episcop, l-a făcut preot văzând curăția vieții lui…și viața sa a fost plină de milostenie către cei săraci.

De aici și modul în care îl percepem pe Sfântul Nicolae până azi: ca pe un om al bunătății

Și avem nevoie de oameni buni, miloși, echilibrați în viața noastră…pentru ca să ajungem la liman bun.

Trebuie să avem exemple de echilibru frumos…într-o lume atât de întoarsă cu fundul în sus…ca a noastră…

Dar un echilibru născut din credință, din evlavie, din grijă frumoasă pentru alții…și nu ostentativ, planificat.

Pentru că am văzut, în ultimii 2-3 ani, în librării, rafturi întregi de cărți despre dobândirea unui echilibru planificat.

Cărți „motivaționale”. Cărți care „te fac frumos”, „te fac cu bani”, „cea mai bună mamă” și cu „cea mai bună viață sexuală posibilă”.

Și în care apar zâmbete trase la xerox…o înțelepciune sincretistă…din mai multe religii și filosofii…un fel de morală nereligioasă pentru toată lumea.

Însă bunătatea Sfântului Nicolae e o bunătate creștină!

O bunătate simplă, născută din împlinirea voii lui Dumnezeu.

Sfântul Nicolae nu îți dă, în primul rând, o păpușă sau un tanc de ziua lui…ci te întâmpină, din Icoana lui, cu un chip plin de blândețea lui Hristos Dumnezeu.

Și mai înainte de toate ar trebui să-i învățăm pe copiii noștri chipul duhovnicesc al sărbătorii, ceea ce ne aduc Sfinții lui Dumnezeu în viața noastră, și apoi să le dăm cadouri, daruri materiale.

Să-i învățăm cum arată Sfinții, ce viață au avut, cum și-au sfârșit viața…și de ce au murit în chinuri grele, cel mai adesea, oamenii cei mai buni și mai curați ai planetei.

Să-i învățăm frumusețea faptei bune…dar și cât se suferă pentru ea.

Pentru că observăm ce calamitate se produce acum, în timpul praznicului Nașterii Domnului, cu perceperea sărbătorii.

Dacă înțelegi că sărbătoarea e formată din brad, beculețe, mâncare multă, drumuri la mall și cadouri…nu mai aștepți nimic important de la postul Bisericii, de la slujbele Bisericii, de la Hristos Dumnezeu, Care Se naște mereu pentru noi…nu în peștera Betleemului…ci în inimile noastre.

Iar Sfântul Nicolae pregătește drumul bunătății lui Hristos Dumnezeu, ne indică pe Dumnezeul nostru Care S-a făcut om pentru noi…tocmai pentru ca să ne umple de bunătatea Lui.

De la 6 până la 25 decembrie mai sunt doar 19 zile…

19 zile pentru a înțelege că bunătatea nu e un cuvânt învechit…ci o realitate a vieții noastre.

Pentru că Sfinții trebuie urmați în binele lor…și nu doar elogiați pentru cine sunt.

Trebuie să-l urmăm pe Sfântul Nicolae în grija lui față de fetele nemăritate…pe care le-a scăpat de la curvie.

Să-l urmăm în grija lui de a face liniște în inimile altora.

De a aduce pacea, buna-cuviință, încrederea…în oameni.

Pentru că degeaba propovăduim, degeaba ne afișăm ca ortodocși, dacă viața noastră nu este un reazem pentru oameni.

Trebuie să fim puncte de sprijin, oameni de încredere, oameni de acțiune, oameni ai iubirii.

Trebuie să se vadă în noi crezurile noastre, aspirațiile noastre bune, care să-i dinamizeze pe oameni, să-i scoată din amorțeală, din neîncredere, din frică…

Sfântul Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea, din 325 d. Hr.

A fost unul dintre cei 318 Sfinți Părinți sinodali…

De aici numirea de „canon al credinței”, de îndreptar al credinței din troparul său.

Pentru că a fi canon pentru cineva, a fi mărturie evidentă, înseamnă a fi exemplu de urmat.

Și „în adânci bătrâneţi, fiind plin de zile bune, şi-a dat datoria cea de obşte a firii omeneşti, bolind puţin cu trupul, apoi şi-a săvârşit bine viaţa sa vremelnică. Deci a fost petrecut cu bucurie şi cu psalmi la viaţa cea neîmbătrânită şi fericită, însoţindu-l Sfinţii Îngeri şi întâmpinându-l cetele Sfinţilor”.

Pentru că exemplul bun este un exemplu întotdeauna valabil.

Așa că trebuie să trăim…și să murim frumos

Pentru că nu e de ajuns doar un început bun…ci trebuie să fim constanți în bine…în toată viața noastră.

Și fie ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Său Arhiepiscop, ale Părintelui nostru Nicolae, să ne dea inimă bună, miloasă, ca să știm să facem daruri frumoase oamenilor…dar, în același timp, să ne dăruim cu totul lui Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi de toată bunătatea. Amin!

Adrian Maniu și ravagiile întomnării [8]

Metaforele unei eclesii cosmice sunt prezente și la Adrian Maniu:

„Broaștele au tras clopotele lacului cernit” (În noapte);

„Toate luminile pâlpâie, ca într-o biserică, în necuprins” (Cântecul întâiului domnitor);

„Lopețile se ridică și recad împlinite, / Parc-ar înainta în mătănii plutirea” (Poveste tăinuită), etc.

Versurile „Mari sălcii străvezii își despleteau, / Închipuirea unor harfe îngerești” (Însemnări) urmează sugestiilor psalmului 136, 1-2 („La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre”) și, respectiv, ale unor versuri eminesciene: „În văi de vis, în codri plini de cânturi, / Atârnau arfe îngereşti pe vânturi” (O,-nţelepciune, ai aripi de ceară!).

Maniu reînvie poezia ruinelor, care nu se mai practicase de la pașoptiști (Cârlova, Alexandrescu, Heliade, Bolintineanu), schimbând doar tonalitatea romantică, cu una simbolistă:

Între povârnișuri repezi de tărâm năruit,
Negre ziduri căzuseră-n ape de lună,
Tropotul calului deștepta drumul ce răsună,
Prin întunericul trist, nesfârșit.

Ierburi încenușate de pulberea secetelor
Ascundeau ghicite altare și morminte.
Blestema străbuna bufniță cuminte,
În singurătatea de sfârșit a[l] lumilor.

Apoi trecu o șoaptă deasupra spinilor,
Nici a frunzelor, nici a vieții…
Și undiri albe în giulgiul ceții,
S-au șters, printre urmele ruinelor.

Galbenă, luna intra în pieptul dealului,
Ca o comoară ce-n pământ se-ascunde.
Cineva din întunecime, neștiut de unde,
Îmbia un ban cu chipul Cezarului.
(Drum pierdut)

Imaginea poetică a lunii ca o comoară pare a fi de asemena reformulată după Eminescu („Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, / Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, / Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, / Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară(Scrisoarea IV)).

Volumul Cartea țării (1934) se dorește o evocare elogioasă a țării (după cum îi spune și titlul), cu provinciile ei istorice și cu oamenii ei.

Intenția pare să urmeze celei a lui Alecu Russo, din Cântarea României, cu aceleași semnificații biblice, de pământ al făgăduinței, și o curgere a versurilor lăsând impresia de succesiune a versetelor:

Cine nu ți-a cunoscut răcoarea văilor aburite,
Unde, sub meri rotați, aromește fânul cosit,
Cuib de vulturi, nu ți-a cunoscut cerul rotit de pajuri…

Nu ți-a ascultat privighetorile, cutremurând cleștarul nopții,
Nu ți-a iubit izvoarele, prin care sar păstrăvi în zale de-argint,
Nu-ți înțelege rostul de frumusețe pe lume.
/…/
În pământ sfânt, frământat de nenoroc,
Dorm Voievozii vegheați de păsări de aur,
După ce arcurile au putrezit și rugina a mâncat ghioagele.

Te cheamă dorul Domnițelor pierite în surghiun,
Câte înlocuiră cu mărgăritare mari lacrimile,
Urzind în mătase patimile mântuirei.
/…/
Te-au împodobit zugravi necunoscuți, ca Dumnezeu,
Înălțând spre cer scări serafimilor dănțuind…
Varul văpsit arată asemuitor ție, adevăratele raiuri,

Cu țărani sărmani, săpând maluri sterpe,
Arhangheli închizând aripi de flutur pe pajiști de-azur
Și pustnici învesmântați numai în caieru’ bărbii.
/…/
Privește, scrisă în văpseli, căderea Bizanțului, plânsă de heruvi. [etc.]
(Bucovina)

Chilim cu crengi prin care lunecă sitari,
Mlădițele pletoase ocrotind, roibi și păpuși,
Izvoare șerpuind în solzi [Alecsandri], de unde își culeg zlătari mălaiul.
/…/
Fântânile au jgheaburi, tronuri strămoșești,
În undă umbra oglindită pomenindu-se lumină,
Iar seceta înmormântează-n bocet caloieni de humă.

Cinstești cu blid de lapte șarpele ocrotitor,
În bobul grâului arată chipul Dumnezeu moșneag,
Iar vracii tăi știu cum se-ntreiește soarele.

Ceteau în stele soarta, vremea-n zborul de prigorii,
Viața în flacăra de ceara lumânărilor la denii,
Argintul fermecat ferea de plumb, iar trestia purta dor.
/…/
Prin nopți ca pruna brumărie, vraja crește
Și amintirea, purtând semn de cruciadă,
Ridică-n mâini potire ctitorești…
(Oltenia)

Urmează alte poeme, în același stil, care poartă titlul: Ardealul, Dobrogea, Moldova, Banatul.

Tema va reveni la Ioan Alexandru. Numai că fiecare dintre acești poeți folosește un timbru, un limbaj poetic specific epocii.

Predică despre prezența valorică la nivel online

Iubiții mei,

la 6 ani de online [platforma Teologie pentru azi împlinește 6 ani de existență pe data de 6 decembrie 2012]  proiectele și cărțile noastre online sunt la vedere!

Sunt bunuri comunitare

Și asta numai pentru că ne-am asumat identitatea în mod creativ și la modul generos.

Pentru că poți veni în online numai să te prezinți pe tine, să îți faci reclamă, să îți cunoască lumea familia, concediile, conferințele…dar nu să dărui.

Nu să creezi, pentru alții, zi de zi…

Însă pentru ca să fii prezent…la nivel online trebuie să îți asumi reala identitate.

După cum, la o conferință sau la un dineu…nu te poți prezenta ca Sedric15…ci cu numele, ocupația, opera ta…tot la fel, în online, nu te poți prezenta ca o „valoare” anonimă

Pentru că valoarea trebuie să se sprijine pe persoana ta, pe viața ta, pe cine ești tu…

Și de aceea, în mod continuu, noi cerem CVul celor care ne comentează sau vor să intre în relație cu noi…pentru că acesta e primul pas într-o relație: prezentarea celor două părți.

CVurile noastre/ datele despre noi sunt la vedere…și cerem același lucru și din partea celor care vor să dialogheze cu noi.

Adică vrem raporturi reale/ normale/ corecte cu ceilalți.

Însă când te anonimizezi cu totul, când nu dai nicio relație despre tine…și, în același timp, vrei să fii luat în seamă…crezut…apreciat…ești un șarlatan.

Pentru că respectul/ admirația/ iubirea față de cineva se bazează tocmai pe o cunoaștere a lui și a operei lui.

El face pantofi, ea scrie cărți, el a venit din război cu atâtea medalii, ea este mama acestor copii…

Pentru ca să te remarc…trebuie să te știu.

Trebuie să plec de la tine, de la persoana ta, de la realitatea ta spre ceea ce tu faci valoric.

Da, oricine poate să citească cărțile noastre, să nu fie de acord cu una sau alta dintre afirmații, poate să ne dovedească faptul că scrie mai bine, mai coerent și mai…generos decât noi…

Însă pentru ca să intri în dialog cu mine…și eu să te receptez ca atare…trebuie să știu cu cine stau de vorbă…

Pentru că una e să mă critice o domnișoară de 16 ani, care n-a dat BACul încă, o femeie credincioasă, care are doar liceu, un monah de la Mănăstire, cu facultatea neterminată…și alta e să mă critice un asistent universitar cu două cărți scrise…sau să mă critice un academician cu 80 de cărți scrise…

Contează cine e cel din fața ta, ce experiență are, ce vârstă are, ce a făcut până acum…

Pentru că atunci când te expui online…și când oricine poate vedea tot ceea ce scrii, creezi, spui tu…te afli în vitrină…și ai nevoie să știi cine sunt cei care vor să arunce cu…vorbe în tine…

Căci în fața lui Dumnezeu și a oamenilor nu anonimitatea e starea de fapt ci persoana.

Dumnezeu creează persoane unice, le ajută să se dezvolte, le întrerupe viața pământească la un moment dat…le repartizează la bine sau la rău potrivit stării lor interioare…și la un moment dat le va judeca pe toate, în mod personal…și nu la grămadă.

Pentru că și noi, în online, intrăm printr-un IP/ printr-o legare personală a computerului sau a gadgetului la online…și nu la grămadă.

Grămada/ masa de oameni…e doar aparentă, e iluzia realității atunci când vrei să o privești de la distanță…pentru că, din apropiere, fiecare are viața lui, istoria lui personală, dorințele și aspirațiile lui.

Și dacă fiecare suntem unici…și de neînlocuit…cum de vrem să ne masificăm?

Cum de nu găsim în noi nicio noutate, niciun gând, nicio căutare bună prin care să arătăm că…nu trăim degeaba? Că suntem cineva

Și cum să renunțăm la a fi cineva în online…când, în viața de zi cu zi, ne enervează imediat cel care ne calcă pe bombeuri, cel care nu ne bagă în seamă, cel care ne minimalizează?

De ce ne autominimalizăm…și ne autoanonimizăm…când, cu toții, ne dorim prieteni reali?

Însă dacă vrei s-o faci pe anonimul e semn că…ai ceva de ascuns.

ți-e rușine cu tine…că ai gânduri dubioase…că vrei să minți oamenii printr-o altă imagine despre tine…

Însă omul onest, cinstit, care nu vrea să atenteze la persoana celuilalt…își asumă oricând identitatea…

Și când e pe tren și când e în metrou și când e la facultate…nu își romanțează viața…ci spune despre el…cât e dispus să spună…

Pentru că omul care face realmente ceva în viață…se bucură să vorbească despre ceea ce face.

Și când ascultăm povești de viață…când ne plac amănuntele, când ne înduioșăm sau ceva ne tulbură profund…ne tulbură tocmai pentru că sunt reale, vin dintr-o experiență de viață

Și de ce aș veni în online…dacă nu sunt în stare de așa ceva?

De ce m-aș duce la X Factor să cânt…dacă eu n-am ureche muzicală?

Și pentru ce m-aș duce să vorbesc despre cipuri, avioane, bombe și apocalipse…dacă, după studiile mele medii, diploma de BAC spune că am terminat liceul cu 5, 75…iar eu, în viața mea, n-am citit nici măcar reviste darămite cărți?

Când intri în online…e ca și când ți-ai deschide magazin pe bulevardul principal…

Dacă pleci de la premisa că te cheamă Pătrățosu sau Rotundu, Groparu sau Piticu și vrei clienți respectabili e ca și cum ai vrea să ajungi academician…împachetând aer, pe stradă, într-o pungă de 50 de bani.

Când intri în online…trebuie să știi cine ești…ce poți face…și să potențezi pe zi ce trece uimirea vizavi de tine…dorința de a fi cunoscut și mai mult prin tot ceea ce faci.

Când faci acest pas…deja trebuie să fii tobă de multe științe și experiențe…pentru că altfel nu vei stârni atenția reală a nimănui.

Pentru că ratingul fals este un balon care se sparge la un moment dat…și rămân, pentru cel care te cunoaște de mult sau de puțin timp, pierderea ta de timp…și articolele prezentate online.

Adică rămân oamenii valorici, cei care și-au asumat identitatea și au performat/ au creat în ochii tuturor.

Ceilalți sunt doar mode

Rămân doar numele, care au în spatele lor o creație/ o operă, și nu nicneimurile.

Astfel stând lucrurile, nici ca creator de online și nici în ipostaza de comentator de online, anonimitatea și lucrul neserios…nu contează.

Pentru că, la un moment dat, și cel care s-a dat în stambă ca scriitor și cel care s-a dat de mare comentator…își dau seama de ridicolul lor

Cu vârsta cresc și…pretențiile de la noi…

Și dacă ți-ai făcut magazin ultra-central doar dintr-o toană…falimentul e o realitate irefutabilă.

Mai devreme sau mai târziu te retragi din online ca dintr-o glumă proastă…dacă ai crezut că onlineul e o chestie amatoristă, pentru toți, la îndemâna oricui…

Însă, pentru un ortodox și, mai ales, pentru un teolog, pentru un preot, pentru un ierarh…onlineul e un amvon

E un loc strategic…din care poți să vorbești cu putere.

Cu putere dumnezeiască

Din care poți să predici prin tot ceea ce faci…pentru că seriozitatea, munca, decența, inteligența, echilibrul predică pentru tine.

Bineînțeles că platforma Teologie pentru azi este inconfundabilă, că este unică…pentru că ne-am făcut treaba, printre picături, la nivelul nostru…și nu în bășcălie, așa, ca amuzament

Ne-am asumat, clipă de clipă, numele, studiile, credința, potențele, verticalitatea.

Iar dacă alte spații online, ale ortodocșilor, sunt anonime și fără gust…ca niște clone…e pentru că cei din spatele lor sunt niște falși predicatori ai Ortodoxiei.

Iar eu prefer mâncarea naturală…și nu pe cea clonată

O prefer…și încurajez creația online care merită atenția dumneavoastră…tocmai pentru că cei care o dăruie își asumă cine sunt.

Vă mulțumesc frumos pentru că sunteți alături de noi…și ne dorim să ne fiți aproape în continuare!

Pentru că noi nu promitem…fără acoperire în realitate. Amin!

Și câinii au învățat să treacă strada…

  • Potrivit unui sondaj CURS şi Grupului de Studii Socio Comportamentale Avangarde realizat pentru TVR, 40% dintre alegători cred că viitorul guvern va trebui să se preocupe în primul rând de crearea unor noi locuri de muncă”. Adevărat!…În România se moare de foame…pentru că nu se mai fac angajări. Aceasta e prioritatea zero a noului Guvern și Parlament: să angajeze oameni în posturile blocate de pe timpul lui Boc…și să creeze noi locuri de muncă.
  • Textul rezoluției Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
  • Mircea Platon: „Comunismul şi fascismul, ca regimuri politice, au fost tocmai apogee ale oportunismului, ale minciunii planificate, ale idioţeniei metodice şi ale compromiterii viitorului prin falsificarea trecutului de dragul manipulării prezentului”./ „Regimurile totalitare sunt produsul spiritelor falsificatoare şi al complicităţii populare cu spiritele falsificatoare. Sunt, am putea spune, contrafaceri în serie ale realităţii: trecute, prezente şi viitoare”.
  • Ultima carte a lui Mircea Platon și despre el.
  • Și dacă papa Benedict al 16-lea și-a făcut ieri, 3 decembrie 2012, cont pe Twitter, Mircea Badea și-a făcut cont pe Facebook. Și are 33. 219 aprecieri.
  • Filipinele au fost lovite de cel mai puternic taifun din acest an. Vârtejul a măturat zona sudică a ţării cu ploi torenţiale, inundaţii şi rafale puternice de vânt. Peste 40.000 de persoane au fost evacuate din calea potopului și peste 3000 de pasageri au rămas blocaţi la bordurile unor nave de transport”.
  • Mai multe amănunte despre inventatorul român Iustin Capră.
  • Claudiu Bălan s-a întors de la Mănăstirea Oașa și de la evenimentele comemorative de la Alba Iulia, din 1 decembrie 2012, cu fotografii și impresii bune.
  • Eu simt despre dv. că nu prea scrieți…Și când o faceți vă pierdeți în fantasme
  • Andrei Pleșu vrea să se apuce de online…Însă nu știu dacă „îi dă mâna” să scrie pe gratis. Până acum nu l-am văzut…așa de generos. Nici pe alți „confrați” ai săi. Însă nici nu-l văd în stare…să țină ritmul…Pentru că onlineul nu constă în a vrea…ci în a putea…În a putea tot timpul
  • Victor Ponta: „Nu a fost colaborator (al Securităţii – nr.), am înţeles că a fost chiar ofiţer la Contrainformaţii, întâi la Marină şi după aceea a trecut la DIE (Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii)”.
  • Senatorul PNL Ioan Ghişe a anunţat, marţi [4 decembrie 2012], într-o conferinţă de presă, că îl va da în judecată pe Traian Băsescu pentru infracţiunea de ultraj, faptă care, potrivit lui Ghişe, ar fi fost săvârşită de preşedinte prin intermediul ofiţerilor SPP la recepţia de la Palatul Cotroceni”.
  • Ibidem: „Constituţia României consfinţeşte dreptul cetăţenilor de a protesta paşnic, neîngrădiţi. Potrivit articolului 30 din Legea fundamentală, (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă”.
  • Guvernul a primit, luni [3 decembrie 2012], în mod oficial, scrisoarea privind deblocarea Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi aşteaptă să fie înştiinţat, săptămâna viitoare, despre deblocarea Programul Operaţional Regional, potrivit premierului Victor Ponta”.
  • Ariel Constantinof: un tânăr evreu-român, de 21 de ani, care se implică mult în online.
  • Într-un articol din 13 februarie 2008, din Gândul, aflăm mai multe date despre inventatorul român Iustin Capră, din fila video de mai sus.
  • Ibidem: „Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. „În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles că am produs ilaritate. «Tovarăşi, avem nevoie de tractoare, nu de oameni să zboare» şi, mă rog, chestii d-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentru că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la Ambasada Americană să cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – două săptămâni –, dar dormeam pe ciment şi mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie. După – am fost dat afară din Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962, când a venit Expoziţia Americană la Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru – negru. Altminteri erau identice“”.
  • Ibidem: „Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. „Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice «eu sunt propriul meu stăpân». Ei, cum dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (…) Newton zice «Ce este gravitaţia? Eu pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni». Pentru că nu există esenţe în materie. Noi, oamenii, ne deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că curba asimptotă întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit”.
  • Ibidem: „Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni”.