Predică despre prezența valorică la nivel online
Iubiții mei,
la 6 ani de online [platforma Teologie pentru azi împlinește 6 ani de existență pe data de 6 decembrie 2012] proiectele și cărțile noastre online sunt la vedere!
Sunt bunuri comunitare…
Și asta numai pentru că ne-am asumat identitatea în mod creativ și la modul generos.
Pentru că poți veni în online numai să te prezinți pe tine, să îți faci reclamă, să îți cunoască lumea familia, concediile, conferințele…dar nu să dărui.
Nu să creezi, pentru alții, zi de zi…
Însă pentru ca să fii prezent…la nivel online trebuie să îți asumi reala identitate.
După cum, la o conferință sau la un dineu…nu te poți prezenta ca Sedric15…ci cu numele, ocupația, opera ta…tot la fel, în online, nu te poți prezenta ca o „valoare” anonimă…
Pentru că valoarea trebuie să se sprijine pe persoana ta, pe viața ta, pe cine ești tu…
Și de aceea, în mod continuu, noi cerem CVul celor care ne comentează sau vor să intre în relație cu noi…pentru că acesta e primul pas într-o relație: prezentarea celor două părți.
CVurile noastre/ datele despre noi sunt la vedere…și cerem același lucru și din partea celor care vor să dialogheze cu noi.
Adică vrem raporturi reale/ normale/ corecte cu ceilalți.
Însă când te anonimizezi cu totul, când nu dai nicio relație despre tine…și, în același timp, vrei să fii luat în seamă…crezut…apreciat…ești un șarlatan.
Pentru că respectul/ admirația/ iubirea față de cineva se bazează tocmai pe o cunoaștere a lui și a operei lui.
El face pantofi, ea scrie cărți, el a venit din război cu atâtea medalii, ea este mama acestor copii…
Pentru ca să te remarc…trebuie să te știu.
Trebuie să plec de la tine, de la persoana ta, de la realitatea ta spre ceea ce tu faci valoric.
Da, oricine poate să citească cărțile noastre, să nu fie de acord cu una sau alta dintre afirmații, poate să ne dovedească faptul că scrie mai bine, mai coerent și mai…generos decât noi…
Însă pentru ca să intri în dialog cu mine…și eu să te receptez ca atare…trebuie să știu cu cine stau de vorbă…
Pentru că una e să mă critice o domnișoară de 16 ani, care n-a dat BACul încă, o femeie credincioasă, care are doar liceu, un monah de la Mănăstire, cu facultatea neterminată…și alta e să mă critice un asistent universitar cu două cărți scrise…sau să mă critice un academician cu 80 de cărți scrise…
Contează cine e cel din fața ta, ce experiență are, ce vârstă are, ce a făcut până acum…
Pentru că atunci când te expui online…și când oricine poate vedea tot ceea ce scrii, creezi, spui tu…te afli în vitrină…și ai nevoie să știi cine sunt cei care vor să arunce cu…vorbe în tine…
Căci în fața lui Dumnezeu și a oamenilor nu anonimitatea e starea de fapt ci persoana.
Dumnezeu creează persoane unice, le ajută să se dezvolte, le întrerupe viața pământească la un moment dat…le repartizează la bine sau la rău potrivit stării lor interioare…și la un moment dat le va judeca pe toate, în mod personal…și nu la grămadă.
Pentru că și noi, în online, intrăm printr-un IP/ printr-o legare personală a computerului sau a gadgetului la online…și nu la grămadă.
Grămada/ masa de oameni…e doar aparentă, e iluzia realității atunci când vrei să o privești de la distanță…pentru că, din apropiere, fiecare are viața lui, istoria lui personală, dorințele și aspirațiile lui.
Și dacă fiecare suntem unici…și de neînlocuit…cum de vrem să ne masificăm?
Cum de nu găsim în noi nicio noutate, niciun gând, nicio căutare bună prin care să arătăm că…nu trăim degeaba? Că suntem cineva…
Și cum să renunțăm la a fi cineva în online…când, în viața de zi cu zi, ne enervează imediat cel care ne calcă pe bombeuri, cel care nu ne bagă în seamă, cel care ne minimalizează?
De ce ne autominimalizăm…și ne autoanonimizăm…când, cu toții, ne dorim prieteni reali?
Însă dacă vrei s-o faci pe anonimul e semn că…ai ceva de ascuns.
Că ți-e rușine cu tine…că ai gânduri dubioase…că vrei să minți oamenii printr-o altă imagine despre tine…
Însă omul onest, cinstit, care nu vrea să atenteze la persoana celuilalt…își asumă oricând identitatea…
Și când e pe tren și când e în metrou și când e la facultate…nu își romanțează viața…ci spune despre el…cât e dispus să spună…
Pentru că omul care face realmente ceva în viață…se bucură să vorbească despre ceea ce face.
Și când ascultăm povești de viață…când ne plac amănuntele, când ne înduioșăm sau ceva ne tulbură profund…ne tulbură tocmai pentru că sunt reale, vin dintr-o experiență de viață…
Și de ce aș veni în online…dacă nu sunt în stare de așa ceva?
De ce m-aș duce la X Factor să cânt…dacă eu n-am ureche muzicală?
Și pentru ce m-aș duce să vorbesc despre cipuri, avioane, bombe și apocalipse…dacă, după studiile mele medii, diploma de BAC spune că am terminat liceul cu 5, 75…iar eu, în viața mea, n-am citit nici măcar reviste darămite cărți?
Când intri în online…e ca și când ți-ai deschide magazin pe bulevardul principal…
Dacă pleci de la premisa că te cheamă Pătrățosu sau Rotundu, Groparu sau Piticu și vrei clienți respectabili e ca și cum ai vrea să ajungi academician…împachetând aer, pe stradă, într-o pungă de 50 de bani.
Când intri în online…trebuie să știi cine ești…ce poți face…și să potențezi pe zi ce trece uimirea vizavi de tine…dorința de a fi cunoscut și mai mult prin tot ceea ce faci.
Când faci acest pas…deja trebuie să fii tobă de multe științe și experiențe…pentru că altfel nu vei stârni atenția reală a nimănui.
Pentru că ratingul fals este un balon care se sparge la un moment dat…și rămân, pentru cel care te cunoaște de mult sau de puțin timp, pierderea ta de timp…și articolele prezentate online.
Adică rămân oamenii valorici, cei care și-au asumat identitatea și au performat/ au creat în ochii tuturor.
Ceilalți sunt doar mode…
Rămân doar numele, care au în spatele lor o creație/ o operă, și nu nicneimurile.
Astfel stând lucrurile, nici ca creator de online și nici în ipostaza de comentator de online, anonimitatea și lucrul neserios…nu contează.
Pentru că, la un moment dat, și cel care s-a dat în stambă ca scriitor și cel care s-a dat de mare comentator…își dau seama de ridicolul lor…
Cu vârsta cresc și…pretențiile de la noi…
Și dacă ți-ai făcut magazin ultra-central doar dintr-o toană…falimentul e o realitate irefutabilă.
Mai devreme sau mai târziu te retragi din online ca dintr-o glumă proastă…dacă ai crezut că onlineul e o chestie amatoristă, pentru toți, la îndemâna oricui…
Însă, pentru un ortodox și, mai ales, pentru un teolog, pentru un preot, pentru un ierarh…onlineul e un amvon…
E un loc strategic…din care poți să vorbești cu putere.
Cu putere dumnezeiască…
Din care poți să predici prin tot ceea ce faci…pentru că seriozitatea, munca, decența, inteligența, echilibrul predică pentru tine.
Bineînțeles că platforma Teologie pentru azi este inconfundabilă, că este unică…pentru că ne-am făcut treaba, printre picături, la nivelul nostru…și nu în bășcălie, așa, ca amuzament…
Ne-am asumat, clipă de clipă, numele, studiile, credința, potențele, verticalitatea.
Iar dacă alte spații online, ale ortodocșilor, sunt anonime și fără gust…ca niște clone…e pentru că cei din spatele lor sunt niște falși predicatori ai Ortodoxiei.
Iar eu prefer mâncarea naturală…și nu pe cea clonată…
O prefer…și încurajez creația online care merită atenția dumneavoastră…tocmai pentru că cei care o dăruie își asumă cine sunt.
Vă mulțumesc frumos pentru că sunteți alături de noi…și ne dorim să ne fiți aproape în continuare!
Pentru că noi nu promitem…fără acoperire în realitate. Amin!