Istorie II. 3

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Istoria începe

de oriunde

o privești

 *

Vol. 2

*

Prima parte, a 2-a…

***

În două articole din cartea sa, Religia în fapt[1], Mirel Bănică a spus același flagrant neadevăr: că Biserica Ortodoxă a apărut odată cu schisma din 1054. Adică ea nu vine de la Hristos și nu are amprentă apostolică.

În p. 148: „De la „nașterea” la Constantinopol în 1054, când cardinalul Humbert, emisarul special al Papei Leon al IX-lea, a depus pe altarul Sfintei Sofii faimoasa sentință de excomunicare a grecilor, Biserica Ortodoxă a conceput Tradiția drept coloană vertebrală a identității sale religioase”.

În p. 188: „Putem afirma că Ortodoxia întreagă (ca expresie a creștinismului răsăritean definit în urma Schismei de la 1054) este „fundamentalistă” prin încrâncenarea istorică cu care și-a apărat identitatea în condiții foarte dificile”.

Iar dacă Biserica Ortodoxă „începe” la 1054 și nu la Cincizecime…Biserica Romano-Catolică e „adevărata” Biserică a lui Hristos sau „niciuna” dintre ele?

Însă Mirel Bănică se ocupă cu sociologia religiilor[2], cu adevărurile tranzitorii și nu cu teologia dogmatică…care nu-și permite bâlbe și nici mistificări.

*

În Tratatul său de iconologie[3], PS Melchisedec Ștefănescu[4] spune adevăruri durabile despre discuțiile teologice cu anglicanii și romano-catolicii.

„Anglicanii aceștia arătau mare dorință și zel pentru unirea Bisericilor, dar din cele ce s-au vorbit acolo[5] m-am convins că anglicanii voiesc o unire numai de formă, iar nu de fond, așa că fiecare Biserică să-și păstreze doctrinele lor obișnuite, să nu [le] condamne pe cele ale altor confesiuni, ba chiar să le aprobe și să le privească, ca și pe ale lor.

Cât despre cinstirea și închinarea sfinților și a icoanelor, ei chiar de la prima conferință s-au exprimat în treacăt, că vor fi contra Sinodului al VII-lea Ecumenic și a închinării sfintelor icoane.

De aceea Döllinger[6], care conducea conferințele a înlăturat cu prudență orice discuție despre dogma închinării icoanelor.

De atunci, eu mi-am făcut convingerea că niciodată nu poate să fie unire adevărată între ortodoxie și protestantism, mai cu seamă din cauza cinstirii icoanelor și a sfinților; de asemenea, nu poate să fie unire dreaptă și frățească între Biserica Ortodoxă și cea papistă[7], din cauza „dogmei”[8] despre primatul papei asupra a toată Biserica creștină, „dogmă” la care romano-catolicii țin ca la fundamentul credinței și al Bisericii lor, lucru pe care Biserica Ortodoxă nu-l poate admite.

Despre puțina sinceritate a dorinței anglicanilor de unire a Bisericilor este destul a aminti că, în timp ce în scrieri și în adunări savante vorbesc de unirea Bisericilor ca de o mare chestiune a zilei, în practică trimit misionarii lor în țările ortodoxe, spre a răspândi „dogmele” lor!”[9].

Lucrurile nu s-au schimbat în ultima sută de ani…

---