Fragmentul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11,12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19.

Acestea el prin budze bolborăind
și toate răutățile în inimă fierbând
și zămintind,
întâi la dulăi,
la ogari și la cotei
aleargă
și toată pocitaniia cea ascunsă
de-a fir-a-păr le povesti.

Adecă precum Inorogul
la împreunare să vie
cuvânt au dat
și precum împreunarea lui cu Șoimul
preste știința altor tovarăși să fie,
care lucrul Șoimul
fără nici o îndoință au priimit.

Așijderea, precum Șoimul sfatul cel bun
de folos și de obște ș-au mutat
și pre Inorog din legăturile gata,
nebetejit
și nedodeit
va să-l sloboadză,
întralt chip de ar face,
mare scădere cinstei
și ocară numelui
socotindu-și.

Deciia, minciuna
cu multe împuțicioasă flori împodobind,
dzicea,
precum Șoimul să fie dzis,
precum unghile și pintinii lui
pe cornul Inorogului a să pune
nici îndrăznesc,
nici harnice sint,
nici el organul răutății
și ciniia vicleșugului a să face
firea-i priimește,
ce numai cu bine și cu prieteșug
cu dânsul ceva a face de va putea,
în tot chipul va ispiti.

Iară amintrilea,
la rău și la vicleșug,
macar cum nu să va amesteca
și curate să fie unghile lui
de singele nevinovat.
„Deci acmu de ieste și a voastră socoteală,
într-acesta chip și cu toții împreună
mintea despre folos
spre stricăciune de v-ați mutat,
să știu și eu,
ca nu mai mult în deșert
ostenințele să-mi cheltuiesc.

Iară de cunoașteți
sau vă prepuneți
ca vreun vicleșug în mintea Șoimului
să fie întrat
(spre carea nu puține și mici sint semnele,
carile cu urechile le-am audzit
și într-adevăr cu gura și cu inima le mărturisesc),
cuvântul carile voi povesti
(căci tăinuirea lucrului
scripțul corăbii ieste)
și chipul meșterșugului
în ascunsul inimii voastre ascundeți
cu carile foarte pre lesne
și preste a Șoimului știință
la sfârșit a-l aduce viți putea.

Cu care mijloc de la Vultur
și de la Corb
toată mulțemita și plata
singuri voi luând,
Șoimul, de dar și laudă ca aceasta
lipsit și ca un necunoscătoriu binelui
și folosului,
singur de sine pedepsit va rămânea,
și pentru căci asupra nepriietinului
milostivire și dreptate arătând
și giurământul nebetejit țiind,
mare căială în urmă și fără folos va simți

(că decât giurământul,
mai bun meșterșug
și mai tare măiestrie
și mai tăinuită viclenie
spre amăgeala cuiva
a să da
nu poate).

Așijderea
(că oricând ce ieste adevărat
de s-ar grai
și ce ieste drept totdeauna
de la toți de s-ar face
și s-ar ținea,
nici în lume vrajbă a să scorni,
nici asupra nepriietinului a să izbândi
s-ar putea)”.

De acestea dulăii audzind,
nu în puținele chitele,
nici în iușoare socotele
întrară.
Întâi, pentru așe în grabă
mutarea sfatului,
a doa, pentru mai aievea,
prepusul vicleșugului,
a triia, că cu mijlocele ce începuse,
lucrul de nu vor scoate la cap,
altă nădejde toată
încă de demult să curmasă,
a patra, că cevași macară
preste voia și știința Șoimului
a face nu puțină sială avea,
de vreme ce toată slobodzeniia lui
era dată și cu toții
supt a lui poruncă a fi
poruncă avea.

Iară în cea mai de pre urmă,
socotiră,
macar și peste a Șoimului voie,
lucrul de vor putea isprăvi
socotiia,
pentru slujba făcută,
Șoimul înaintea monarhilor
orice pentru dânșii împotrivă ar dzice
în samă nu-i vor ținea
mai mare sfârșitul slujbei
decât chipul greșelii a fi
înțelegea.

Și așe, după câtăva
a chitelelor scuturare,
sentenția aleasără ca,
ori cu ce mijloc ar putea fi,
numai Inorogul la mână să vie.
Pentru care aședzimânt
între dânșii mare și vârtos legământ
pusără, ca de lucrul
ce să va lucra în viață
Șoimul știre să nu aibă

(o, minune mare,
giurământul a călca
călcătorii de giurământ să giură)
și mai cu de-adins
chipul vicleniii aceștiia
mai supțire și mai frumos a fi
îl socotiră,
adecă supt titulul altuia
răutatea lor să scrie
și, cum să dzice prostul cuvânt,
cu cleștele jăratecul să ție
și cu mâna altuia
șerpele din bortă să scoață
și ca cum ei neatinși
și neștiutori lucrului acestuia ar fi
să să arete,
de vreme ce tot prepusul Inorogului
asupra Șoimului
va cădea.

Și așe, ca cum calului
fără zăbală pintini ar da,
răutății Hameleonului
voie
și slobodzenie
dederă, ca nici o cale nestropșită
și nici o piatră neclătită
să nu lasă,
până dreptatea Inorogului
în silța strâmbătății lor
ar băga.

Hameleonul, lătrăturile
și brehăiturile
dulăilor cu mare dragoste ascultând,
după porunca ce dederă,
voios de la dânșii ieși.
De unde iarăși la Șoim
să să întoarcă vrând
(ca câte întâi îi cântase
acmu să i le descânte),
în cale pre Bâtlan tumpină
(cu a căruia pâră
Vidra din săboare să izgonisă).

Carile, pre Hameleon
de unde vine întrebând,
el precum acmu
de la vreun loc așe însămnat
nu vine răspunsă,
ce „mai dineaoare de la Inorog am vinit,
dzice, carile mâine
cu Șoimul împreunare va să aibă
și, de nu l-aș fi eu
cu multe și vârtoase giurământuri
încredințat,
pre cărțile și giurământurile Șoimului
nicicum nu s-ar fi lăsat.

Ce acmu eu, ca un bun priietin
și dreaptă slugă,
la mijlocul trebii aceștiia m-am pus,
însă nu puțină frică duc
ca nu cumva vânătorii,
giurământul călcând,
vreun vicleșug Inorogului să facă,
și apoi ocara
și pedeapsa sufletului mieu
unde să va duce?
și obrazul în lume
cum îmi voi mai arăta?”

Acest fel de semințe de minciuni
întâi cătră Bâtlan semăna,
carile mai pre urmă
în ivală a toată lumea
era să răzsaie
și într-un chip ca cum pentru cinstea
numelui grijă ar purta
să arăta.

Iară mai într-adevăr era
că, de nu ș-ar fi deșchis gura
și nu numai limba
cea lungă și așeși și mațile cătră cineva
de nu ș-ar fi scos,
de cuvântul ascuns ce știia
înflându-să,
îi părea
că ca căpușile va crăpa
(că rar minciunos
nelăudăros
și mai rar falnicul
tainic
să află).

Apoi și el pe Bâtlan întrebă:
„Dară tu unde mergi?”
El dzisă:
„Și eu cătră Șoimu mărg,
de vreme ce și eu,
acmu de curând
cu porunca Corbului trimis fiind,
ca pentru paza la strâmptorile
gârlelor să fiu am vinit”.

Hameleonul dzisă:
„De vreme ce la Șoimu vii să mergi,
te rog, cătră dânsul ceva din cuvintele mele
să nu pomenești,
căci singur poruncă mi-au dat
ca lucrul acesta tăinuit
și de cătră toți acoperit
să țiiu”.

Căința descoperirii cuvântului
pre Hameleon apăsând,
cătră Bâtlan adăogea dzicând,
că încă de demult
bun și deplin priietin știindu-l,
lucru ca acesta l-au arătat,
nici un prepus având
că nu-l va putea tăinui
(că precum curvariul
după stâmpărarea poftei
în focul căielii arde,
așe netainicul,
după slobodzirea cuvântului,
în prepusul descoperirii
să chinuiește).

Bâtlanul dzisă: „Pentru aceasta
nu despre mine,
ce despre tine
grijă poartă
și pasă unde îți ieste a merge”.
Deciia Hameleonul,
la Șoim viind,
într-acesta chip îi vorovi:
„Eu eram,
după porunca ta,
întins la Inorog să mă duc,
ce un lucru în minte viindu-mi,
de la mijlocul căii
iarăși m-am întors.

Dzic, dară, că de vreme ce așe cinsteș
și cu cale a fi ai socotit,
ca nu ce pofta poruncește,
ce ce dreptatea poftește
să faci
și giurământul dat
nebetejit să ții,
aceasta în grijă să-ți fie:
ca nu cumva, vreunul din dulăi
aproape de prundiș aflându-să,
mirosul Inorogulul să adulmece,
și ei gândul tău cel drept
și sfatul cel de astădzi neștiind,
să nu cumva ceva,
după sfatul cel de ieri,
prin neștiință să lucredze
și fără veste Inorogului
vreo stricăciune să aducă.

Și nu numai căci eu cinstea
și credința lui pierd
(că de cel fără folos
puțină grijă să poartă),
ce încă mai mult de tine
ocara să va atinge,
de carea nici cu toată apa ocheanului
a te spăla
nu vii putea
(că ocara descoperită
cu pelița arapului asemenea ieste,
carea a să înălbi nicicum nu știe)”.

Șoimul, știind precum dulăii
ceva din capul lor a face
nu pot,
nici preste voia lui ceva a lucra
îndrăznesc,
Hameleonului dzisă:
„Pentru acesta lucru
tu în samă nu băga,
căci dulăii până unde pot alerga
eu știu”.

Hameleonul urmele minciunii
și pașii vicleșugului
într-acesta chip împletecindu-și
(ca când s-ar tâmpla
cineva
urma a-i lua,
la vreo cale a o scoate
să nu poată),
deciia într-un suflet
la crocodil alergă,
cătră carile, cu multe feliuri
de schimbate și schimosite cucirituri:
„Bucură-te, domnul și cruțătoriul mieu!
dzisă. Veste bună de pradă bișugoasă
și vânătoare sățioasă
eu, nerăscumpărat robul tău,
să-ți vestesc am vinit,
și domnul meu milostiv adevărat să știe
că mâine dimineață Inorogul,
jiganiia cea vestită
și de colții a tuturor dulăilor așe mult dorită,
din munții înalți la prundișul apii
ieste să să pogoară.

Unde despre strâmptorile poticilor,
pentru ca înapoi a da
să nu mai poată,
toți câinii și dulăii păzitori sint.
Deci ei, precum să-l gonească,
îl vor goni,
dară precum să-l agiungă
nu-l vor putea,
robul tău foarte bine știe.
Ce Inorogul, iarăși
altă cale deșchisă neavând
și din dos acmu de câini
încungiurat simțindu-să,
până mai pre urmă înotatului bizuindu-să,
în apă va să să arunce
(că primejdiia cât de grea,
însă pre mâne viitoare,
decât cea cât [cea cât] de iușoară,
însă denaintea ochilor stătătoare
mai iușoară să pare).

Deci el în apă cădzind,
nu picioare de înotat,
ce așeși aripi de zburat
de ar avea,
denaintea iuțimii domnului mieu,
precum a scăpa
nu va putea,
adeverit sint.
Și iată eu, fără altă zăbavă,
la Inorog în munte mă voi sui
și ceasul vremii coborârii lui
însămnând,
fără preget știre îți voi da.
Numai de pre aicea nu te depărta,
ca în vremea trebuitoare
fără zăbavă să te pociu afla
(că punctul vremii trebuitoare
la a lucrului isprăvire
ca măsura căldurii focului
la vărsarea jmalțului ieste)”.

Crocodilul, de vânatul ce-i făgădui
foarte veselindu-să,
din toată inima cartea de iertat
precum îi va da
i să giurui.
Însă cuvintele în deșert
să nu-i cumva iasă, foarte îl înteți.
Hameleonul iarăși
cu mari giurământuri să afurisiia,
precum minciună din gura lui nu iese,
ce toate precum sint,
așe i le povestește.
(Că făcătorii răului,
când mulți într-un gând
asupra unii răutăți să află,
unul pre altul a nu amăgi
obiciuiți sint,
ca nu cumva cu vicleșugul mic,
fărălegea mare a isprăvi
din mână să piardză).

Aședară, și într-acesta chip Hameleonul,
după ce cât putu
cătră toți minciunile fiarsă,
coapsă,
sără,
pipără,
înghiți
și borî,
într-un duh la locul
unde Inorogul să afla
alergă.

Căruia, după politicescul obiceiu
închinându-să
și toată fericirea rugându-i
și menindu-i,
dzisă: „După porunca domnului
și cruțătoriului mieu,
toate le-am plinit
și încă câte
vechiul prieteșug
și adevărata dragoste poftește
și preste poruncă
cele cădzute am adaos,
de vreme ce câte
spre folosul și binele tău
cătră Șoimu am grăit
și am întărit,
a le povesti,
nici început au,
nici săvârșit
(o, bat-o urgiia cerească,
jiganie vicleană,
cât de pestriț și de vărgat grăiește!).

Ce în scurt (precum să dzice cuvântul
că gura carea singură
pre sine să laudă,
pute), cum am chivernisit
și cum am silit
a chivernisi
și lucrurile împreunării a tocmi,
mai mult a mă lăuda
nu mi să cade,
de vreme ce sara
va arăta împreunarea
și dimineața a lucrului răzsunarea,
căci toate după poftă
și după voie vor ieși.
(Caută chipul voroavii
a viclenii jigănii,
că să asamănă unor icoane,
carile mutându-să din loc,
i să schimbă fața).

Căci mijlocele ce prepus aveai
din mijloc le-am râdicat,
pre dulăi și de știință și de loc
departe i-am depărtat,
ochiul cu rău căutătoriu
de tot l-am astupat,
pre unde măiestrii
și silțe întinse au fost le-am stricat
și le-am fărâmat,
toată piiedeca din cărare
și piatra poticnelii din cale
am mutat,
amânduror inimile,
spre priimirea dragostei am gătat
și toată surceaoa
supt focul începăturii
și toată ciraoa
pre jăratecul săvârșirii
am pus
și am supus.

Una au rămas,
și aceia foarte pre lesne:
adecă oricând ați vrea,
atuncea împreunare a avea
să puteți.
Deci, cât despre partea șoimului ieste,
eu, robul tău, atâta i-am uns sufletul
și i-am muiat inima,
cât cu mare dor
și cu nespusă poftă
nesățioasei privelii străluminatii tale fețe
a să împreuna
și cu dulcele și mângâioase
voroavelor tale a să învrednici
asteaptă”.

Inorogul, macar că nu așe
credzute giurământurile,
neprepuse cuvintele
și neprimejduioase împreunările
avea
(că în inima neprietinească
care prepus nu încape?
Și gândul vrăjmășesc
ce lucru împotrivă nu scornește?),
însă întâi dreptății bizuindu-să
(căci ascunsul inimii sale
de pricina vrăjbii
curat a fi
chiar știia),
apoi o parte a socotelii
evgheniii Șoimului dând

(căci neamul vechiu
și cel de bună rudă
după a nunții întregiune
pete și imăciuni de ocară noaâ
cu nevoie priimește).
Că Șoimul acela
din neamul său persiesc era,
carii decât cești evropești
cu multul mai buni sint
(însă bunătatea Șoimului
în vrăjmășie
și în iuțime de nu să va lua).
De care lucru, socotiia
că în numele vechiu
poreclă nouă
și în neamul cinstit
hula ocărâtă
nu va suferi.

Și așe, cătră Hameleon cuvânt dede,
precum în desară la prundiș să va coborî.
Hamelionul, răspuns ca acesta luând,
vesel înapoi să întoarsă,
de unde întâi la crocodil mărgând,
întâi lui de într-acea seară
vinirea Inorogului știre îi dede:
pre unde ieste să între
și pre unde ieste să iasă
îi arătă,
unde trebuie să păzască
și vremea înturnării lui cum să pândească
foarte bine și de toate pre amănuntul îl învăță.

De acolea apoi la ogari,
la cotei și la alalți spurcați dulăi
să dusă, cărora așijderea
plinirea bucuriii
și vinirea vânatului
le povesti.
După aceia și mai pre urmă la Șoim vini,
căruia, ca și celorlalți,
de adunarea în desară îi spusă.
Încă iarăși căpacul minciunii
deasupra tingirii vicleșugului
adăogând,
chip de mare rugăminte
cătră Șoim arăta
și pre toți dumnădzăii îl giura
să nu cumva
sfârșitul împreunării
bune în capul începăturii
rele să iasă, și el în chipul măiestriii
răutății
să cadă.

Și altele multe cătră acestea dicăind
și în uscat înghițind,
cuvinte căptușite îngăima
și teie
de curmeie
lega.

Acestea
într-acesta chip
fățarnica lighioaie
în oala fărălegii
dzama nedumnădzăirii
cu lingura vrăjmășiii
zămintind
și vânturând,
ca cum slujba ar fi plinit,
de la Șoim voie și iertăciune își ceru,
ca întracea sară
la culcușul său spre odihnă
să să ducă,
arătând că,
de multe alergări
și zbuciumări,
de tot ostinită
și obosită
ieste.

Însă și aceasta pre mai mare
a vicleșugului căptușală o făcea,
pentru ca în dzua
ce va luci,
peste noapte ce va să să nască
știind, obraz încă mai obraznic
a avea să poată.
Adecă precum el de multă trudă
biruit fiind,
somnului ca morții au fost dat
și de faptele carile peste noapte s-au tâmplat
ca cum știre n-ar fi avut
(că precum multe dzua descopere,
așe mai multe noaptea acopere,
socotiia).

Și așe, Hameleonul de la Șoim ieșind,
dormire fără dormire
să dormitedze
și somn fără somn
să somnedze
la stratul culcușului său
să dusă.
[O, mai bine în veci să fie murit
decât dormire ca aceasta să fie dormit!
O, mai bine mort să să fie sculat
decât somn ca acesta să fie somnat !
O, mai bine într-o față
și aceia în piiatră să să fie întors
decât așe în multe feliuri
de stricăciune și fără folos!

O, faptă spurcată și lucru scârnav,
o, batgiocură de batgiocurit
și ocară de ocărât,
vino, dintele șerpelui,
aleargă, coada scorpiii,
și adevărul mărturisiți
de să află la voi vinin
și toapsăc ca acesta
ca carile supt limba Hameleonului
din fire izvorește,
din meșterșug să înmulțește
și spre băutura la inimă curaților să dospește
și să mestește!
(Că otrava limbii,
pre tot toapsăcul cât de vrăjmaș,
a toată jiganiia cât de cumplită
cu multul covârșește.)

Măsură-te, minciună,
și vedzi minciună
decât toată minciuna mai mare!
Cumpănește-te, vicleșug,
și cunoaște vicleșug
mai greu decât tot vicleșugul.
Târâiește-te, boală,
și simți boală mai lângedă
decât toată boala.
Sai, moarte, și gustă
moarte mai amară
și mai omărâtoare
decât toată moartea!
Spune, răutate,
de ieste în tine răutate de rea
cât aceasta răutate !
O, răutate, răutate, de trii ori răutate
și iar răutate].

Deci Hameleonul, după ce
dulăilor amuțăturile
și năvrăpiturile
pre cât mai mult putu întărtă,
pre crocodil, precât mai rău
și mai vrăjmaș știu, îl ațiță
și toate cele spre vicleșugul
și scăderea Inorogului,
pre cât prin mână îi vini,
gândi,
grăi,
lipi,
dezlipi,
aședză,
făcu și isprăvi,
peste noapte în loc de somn
cu răutatea, singur șie,
nu numai ochii și tot trupul își acoperi,
ce încă și inima și sufletul
cu grele întunerece
peste tot căptușindu-și își ponegri,
de unde sunetul tâmpenii
de cu sară lovit,
a doa dzi ca preste vali
răzsunate,
glasul dimpotrivă
din ceas în ceas a audzi,
cu sete aștepta.

Did you like this? Share it: